vineri, 31 decembrie 2010

La Multi Ani, 2011!

Happy New Year - Nat King Cole


Happy New Year, loved ones and not so loved ones ... Happy New Year known ones and not so known ones... Happy New Year stranger ones and not so stranger ones... Happy New Year to all of you! :*




Cum nu prea am timp sa va urez toate cate mi-as dori sa va urez, pana la Anu' o sa va subliniez ca imi doresc sa fiti multumiti de anul ce tocmai a trecut si sa aveti parte de impliniri in anul ce va veni.
Avand in vedere ca pot sa spun de cate ori vreau cuvantul "an" o sa va mai doresc si un an plin.. Un an plin de bucurii si sanatate, sentimente, muzica, poezie, cuvinte, strangeri de mana, imbratisari, sarutari... Si desigur ca doresc un an plin de "Just Cata" :D
La Multi Ani!
P.S : O sa va scriu mai multe la anu' despre ce am facut anul asta, ce o sa fac la anul si alte asemenea lucruri!

P.S.S : imaginile sunt luate de aici

miercuri, 22 decembrie 2010

Cheia - Adrian Paunescu

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scanteie, cu o apa, c-o papusa
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa.
Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care-ti deschide perspectiva spre infern.
De, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita,
Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei si... basta!
Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei
Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!
Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta...
Ca broasca atat e buna pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei
E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa
Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
"Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"?
Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta - dai un ban mai tragi odata
insa,dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.
Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata
A urlat la dansa cerul,cu o voce ca de crai:
Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.
Ce te temi mereu de usa! o sa-mi spuneti cu temei!
Habar n-am: Bun! Perfect!
Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.

Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.
Si exista chei... O groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.
Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se lovesca cheia si sa fie... jucausa.
Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele!
Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici
Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!
Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia "sol " si cheia " FA ",
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.
Si... zicind cum zic batranii... la o tinerete noua,
Zici... privindu-ti... amintirea...
"AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA! "

marți, 21 decembrie 2010

Alt interviu...

Ce mai ninge.. Sau stai sa ma corectez : ce a mai nins! Iarna nu a stat prea mult pe ganduri si s-a hotarat sa ne umple pe toti de respect, cu multa zapada. Si frig! Avand in vedere ca nu ma aflu tocmai in mediul meu (sa ne aducem aminte ca vara este anotimpul in care ma regasesc cu totul), cu venirea iernii am ramas in pana de drumuri si de idei. Si totusi, asta nu ma impiedica sa mai scriu din cand in cand pe aici :P.
Ultima intamplare? Ce ar fi sa scriu despre cel mai recent interviu la care am fost. Ei bine, nu a fost chiar interviu, dar atat timp cat a implicat obtinerea unui loc de munca, pot incadra acea intalnire ca interviu. Joi dimineata, m-am trezit ca de obicei destul de devreme si ca niciodata , in loc sa imi fac dus si sa fac cine stie ce pentru scoala, m-am proptit mai bine in pat si am inceput sa ma uit la seriale. Cand deodata, imi bate cineva in "poarta". Sor'mea apare toata un zambet spunandu-mi ca mi-a facut rost de un interviu. Aproape ca mi-a picat laptopul din brate, dar pentru ca este "pretiosul" meu, am reusit sa ma abtin si sa ma limitez la o imbratisare calduroasa fata de sor'mea. Si uite asa, imbracata la tol festiv (mai exact, ce imi ramasese curat, deoarece se apropia venirea acasa si am lasat maldarul de toale murdare sa se mareasca), cu cateva cv-uri in mapa, m-am trezit in fata locatiei unde aveam "interviul". 
Sediul unei reviste cu iz turistic cu o nota religioasa. Am fost invitata sa iau un loc si mi s-au explicat posibilele activitati pe care le-as avea de indeplinit in cadrul firmei :
- Sa fac site-ul firmei. Pas, nu ma pricep la asa ceva.
- Sa iau interviuri. Hmmm... Nu stiu daca ma pricep la asa ceva, dar suna interesant.
- Sa primesc carti si articole si sa fac rezumate... Eu zic ca ma pricep, dar nu stiu daca va si place :P
- Sa distribui revista. :| No thaaanks!
In orice caz. Am primit un numar al revistei, pentru a vedea cum arata. Revista jumatate turistica, jumatate religioasa. Ma intreaba domnu' daca sunt catolica sau pocaita. Apoi imi da niste cuvinte sa compun texte, lucru ce imi trezeste destul de mult interesul. Plus "imbracarea" unor poezii cu imagini. Toate bune si frumoase, pana cand vine si ultima intrebare : 
"Ce faci seara inainte de somn?"
Eu, dupa tema religioasa a intalnirii, ma uit la domnul respectiv cu o spranceana ridicata si il intreb "D-voastra ma intrebati daca imi fac rugaciunea de seara?" :|
Dansul, destul de surprins, ridica la randu-i o spranceana si ma intreaba "Faci rugaciunea de seara?"
"Nu!", desi uneori chiar o mai fac :P
La care domnul adauga "Bine domnisoara, dar totusi, inainte de somn, va uitati la un film, cititi o carte?"
Cand realizez ca de fapt il interesa ce fac in timpul liber, ii raspund ca mai citesc din cand in cand o carte. Si ies.
Timp de 15 minute am ras intr-una, gandindu-ma la cat de idioata sunt. Imi veneau in minte doar cuvintele "D-voastra ma intrebati daca imi fac rugaciunea de seara" si incepeam sa rad iar. Si ma intreb de ce nu ma angajez? :)))

Tablou de iarna ...



Pic... Pic... Pic...
Picaturile de la gura robinetului cad pe metalul rece al chiuvetei si scot acest pic enervant, dar nu mai ai puterea sa te ridici pentru a inchide mai bine apa. Parca sunetele lor intregesc tabloul unei nopti de iarna, pe care il formeaza decorul in care te afli. Singura lumina vine de la felinarul din fata geamului si da un aspect sumbru intregii incaperi. Galeria atarna de un cui si perdeaua e pe jumatate cazuta pe fotoliul de langa geam. Scaunele de la masa sunt aruncate prin camera si masa este intoarsa si schioapa. Piciorul lipsa l-ai folosit pentru a sparge geamurile bibliotecii si farfuriile odata aranjate ordonat, iar acum se afla singur pe hol. Covorul este plin de cioburi si de foi rupte din cartile atat de pretioase. In urma cu cateva momente sfasiai cu sete cartea preferata si ceva s-a rupt in tine. Te-ai uitat la titlul din coltul paginii pe care o tineai strans in mana si ... lacrimile si-au facut loc in ochii tai. Strangand cartea la piept, ai inceput sa gemi ca un copil pierdut si uitandu-te in jurul tau te-ai simtit deoadata mult prea grea pentru a sta in picioare.
Nu mai poti privi incaperea si ridici ochii catre geam. Prin bucata neacoperita de draperie se vede ninsoarea deasa. Ce fericita erai cand a inceput sa ninga... Si acum? Ca si cioburile ce te inconjoara, sufletul tau este spart si bucatile ramase iti zgarie intestinele si gatul si ochii si creierul. Inchizi ochii si te rogi ca intunericul sa se extinda si sa te infasoare usor, dar stii prea bine ca nu se va intampla nimic. La fel ca picaturile de apa, durerea este constanta si frigul te cuprinde din interior.
Pic... Pic... Pic

sâmbătă, 18 decembrie 2010

I look to you...


Fiecare dintre noi are pe cineva ridicat pe un piedestal ce pare de neatins la care ne uitam cu admiratie, spunandu-ne in fiecare zi ca vom ajunge la acelasi nivel odata si'odata. Ascultam cu nesat fiecare vorba pe care o scoate si privim  atenti fiecare gest pe care il face. Plangem cand ei plang, radem cand sunt fericiti si incercam sa ne apropiem cat mai mult de ei. Nu sa ii copiem, doar sa ajungem la fel de buni ca ei, sau mai bine, sa reusim sa ii intrecem, sa fim apreciati de ei si sa primim vorbe pline de lauda din partea lor. Ca este vorba de mama sau tata, de un profesor, de un actor, ei ne ajuta sa devenim ceea ce suntem. Spunea cineva ca un om naste  o idee, eu cred ca mai multi oameni nasc o personalitate. 
Oameni demni de urmat? O mama care isi priveste cu dragoste burtica in care creste o noua faptura; un tata care isi ridica baietelul de jos, il sterge de praf si razand incearca sa il invete din nou sa mearga; o bunica in ale carei brate se afla tanara adolescenta fugita de acasa; un bunic ce tine bicicleta nepotului si ii da drumul pentru a se obisnui sa mearga singur; un om de afaceri care se intoarce din calatorie si isi saruta pe frunte copilul si pe buze sotia si este fericit ca ii are alaturi; un doctor care iese zambind din operatie, isi scoate manusile si anunta familia de reusita operatiei; un profesor care da aprobator din cap vazand reusitele unui elev de-al sau; un om care se apropie de fata ce plange si o intreaba daca o poate ajuta cu ceva.
I look to you ... and hope you are the one to make me smile!

vineri, 17 decembrie 2010

Spirit de iarna ...

bobby ryddel - jingle bell rock



Iarna si-a intrat in drepturi si ca atare totul in jur este alb. Merg pe strada si fulgi mari de zapada imi cad pe nas, iar pe langa mine trec oameni grabiti catre cine stie ce locuri ascunse si bine incalzite. Mai sunt si copii ce se alearga prin zapada si razand fac bulgari firavi pe care nu reusesc sa ii arunce indeajuns de departe. Zambind, admir privelistea de deasupra caselor, marele "Brasov" ce se uita nepasator la schimbarea decorului si norii pufosi care trec pe langa soarele slab de amiaza. As putea sta aici o vesnicie, daca frigul nu mi-ar imbujora obrajii si nu mi-ar sageta urechile. Imi vad in continuare de drum si imi promit sa cumpar o caciula. Curand! Ajung in Piata Sfatului si bradul falnic din centru asteapta nerabdator lasarea serii pentru a putea lumina toata piata. Scena de langa este ridicata, semn ca vor veni curand colindatorii, iar sunetele linistite ale colindelor vor incalzi cu siguranta urechile inghetate ale ascultatorilor.
Nu imi place iarna. De ce? Pentru ca este frig si trebuie sa ne imbracam cu o gramada de haine. Pentru ca zapada atat de alba si frumoasa se murdareste, iar de cele mai multe ori ajunge o masa apoasa neagra. Pentru ca zapada "floscaita", din cauza frigului, se transforma in gheata si ingreuneaza astfel mersul pe jos sau cu masina.
Insa... imi place iarna. Pentru fulgii mari de zapada ai primei ninsori si sentimentul de fericire pe care il ai in momentul in care iesi afara si scoti limba pentru a ti se topi cativa pe ea. Pentru invelisul alb ce acopera pamantul innegrit de vreme, si puritatea pe care ti-o inspira privelistea. Pentru bradul de Craciun, luminat cu mii de culori si cadourile Mosului. Pentru cumpana dintre anii si mesajele de la prieteni. 
Si totusi... imi place iarna!

duminică, 12 decembrie 2010

Te-as canta!

Smiley si Moga-De-ai fi un cantec


De-ai fi un cantec... probabil l-as inregistra de la radio, l-as downloada de pe net, l-as cumpara din magazin... si l-as asculta intr-una! :D ... Si dupa ce as invata versurile si ritmul, te-as canta ...

sâmbătă, 11 decembrie 2010

rahat = noroc?

Ryan Star - Brand New Day


Situatia 1 : Tocmai ce s-au terminat orele de curs si toata gasca de la scoala va indreptati entuziasmati catre parc. Vorbiti, radeti si va bucurati ca ati mai terminat o zi de scoala. Intrati in parc si deoadata iti pica ceva in cap. Toti se opresc si se uita la tine blocati. Tu, tematoare, ridici mana si atingi portiunea de par in care este  chestia aia si simti cum se lipeste de degete ceva moale si caldut. Iti retragi mana din par, o aduci in fata ochilor si nu mica iti este mirarea cand realizezi ca tocmai ti s-a gainatat o pasare in cap. In jurul tau, colegii incep sa rada isteric, tinandu-se de burta, ba chiar tavalindu-se pe jos. Tu dezgustata te uiti cand la mana, cand la ei. Cineva iti pune mana pe umar si iti spune cu un zambet ironic "Stai linistita, orice rahat aduce noroc!". Filmul se intrerupe, sunetul se stinge cu un scartait ca al unei masini care a derapat si tu urland iti duci mainile la cap "Deeee ceee eeeeuuuuuuu??". 
Situatia 2 : Esti cu el de cateva luni, si esti fericita ca tocmai ce ai primit primul cadou. Cadou pe care nu ti l-a facut cu o ocazie speciala, ci doar asa "pentru ca meriti". O pereche de papuci de toata frumuestea. Il tii de mana si realizezi ca atunci cand esti cu el, parca plutesti. Il saruti si te pierzi in privirea lui. Atat de adanc te pierzi, ca nu te mai uiti pe unde calci si simti o chestie calduta pe un picior. So much for the floating part! Te uiti scarbita la rahatul de caine pe care l-ai acostat de pe drum si apoi la iubitul tau a carui mana nu o mai tii. El probabil ca nu stie cum sa reactioneze, dar sangele care ii curge din buze si lacrimile din ochi, dau o mica impresie ca se abtine din rasputeri de la un ras extrem de nesimtit. Te uiti dezgustata cand la picior, cand la el. Nu stii cum, el isi gaseste totusi curaj sa iti te bata pe umar si sa iti spuna "Stai linistita, orice rahat aduce noroc!". Filmul se intrerupe, sunetul se stinge cu un scartait ca al unei masini care a derapat si tu urland iti duci mainile la cap "Deeee ceee eeeeuuuuuuu??".  
Situatia 3 : Mergi singura spre casa. Ai avut o zi groaznica si ofetzi greu la gandul ca mai e cale lunga pana la sfarsitul zilei. Nu te uiti pe unde merge si te impiedici de o piatra. Te ridici nervoasa si incepi sa sari ca o descreierata pe drum. Si pana la urma te calmezi. Iti ridici mainile pentru a-ti prinde parul si incepi sa simti un iz de balegar. Te uiti pe maini, pe bluza, pe pantaloni si mai ridici o data mainile. Pe cot, este o bucata mare de rahat de cal. Cu lacrimi in ochi te uiti la cot, te uiti la balegar si apoi iti ridici privirea spre cer. Ti se pare ca Il vezi pe Dumnezeu cum rade cu ingerasii lui. Si totusi un ingeras iti sopteste in ureche "Stai linistita, orice rahat aduce noroc!". Filmul se intrerupe, sunetul se stinge cu un scartait ca al unei masini care a derapat si tu urland iti duci mainile la cap "Deeee ceee eeeeuuuuuuu??". 

Sunt sigura ca fiecare dintre voi a trecut prin cel putin o situatie penibila ca cele de mai sus. Nu intocmai, dar destul de aproape, ca nu a fost gainat in cap, ci pe bluza, ca nu a fost rahat de caine ci de om (hei, avand in vedere cat de rare sunt budele, trebuie sa ii intelegeti si pe ei), fiecare a trecut prin vreun rahat, si fiecare a primit vesnicul "pat on the shoulder" insotit de "Stai linistita, orice rahat aduce noroc!". Acum va intreb eu pe voi : De ce? De ce fiecare rahat aduce noroc? Ce este noroc in a trebui sa infrunti cu capul sus privirile pline de amuzament ale celor care au vazut nenorocirea, sau ce e noroc in a spala rahatul altuia de pe haine?? 
Va doresc o zi in care sa nu aveti noroc d'asta si sa treci pe langa rahat si nu prin el!

vineri, 10 decembrie 2010

A venit iarna...

Ufff... Nu stiu ce sa scriu.. Asa ca las pozele sa vorbeasca pentru mine.
Din pacate sunt cele mai ok poze din toate cate am facut, deoarece nu ma pricep la poze pe intuneric. O sa trebuiasca sa invat si asta, nu? Am fost cu colegii in Poiana Brasov si ne-am plimbat prin zapada. Frumos loc. Frumoasa priveliste. Frumoasa zapada. Si cred ca totul se datora acelui alb extrem care ne inconjura. Nu floscaiala care inghitise orasul, ci un alb pur.
Ce sa mai, o zi frumoasa si sa speram ca imi vine inspiratia curand! 
 
   








duminică, 5 decembrie 2010

Zambetul si vocea...

13 Mmm Mmm Mmm Mmm - Crash Test Dummies




Nu mai suntem la fel.
Ma uit in urma si imi aduc aminte de fetita care se uita incruntata in cadrul camerei de filmat, doar pentru a rade cateva secunde mai tarziu. Isi lua un scaun mult prea mare si il cucerea cu fiecare bucatica de care se prindea, inrosindu-se in timp ce incerca sa isi tina echilibrul; tot efortul pentru a-si merita locul in centrul adultilor, care ca niste spectatori de teatru, asteptau cuminti sa o vada la inaltimea lor, sa ii auda glasciorul. Ii admirau zambetul si vocea.
Apoi, a trecut timpul, au cazut frunze, s-au asternut ninsori, doar pentru a fi topite de soare, si fetita a crescut si a inceput sa isi largeasca cercul spectatorilor. Povestile s-au schimbat, zambetul de asemenea. Uneori se mai incrunta, dar totul parea a fi un nor pe un cer de vara. Scaunul tocit de eforturile unui copil, era acum o scena uitata. Daca inainte era intampinata cu aplauze, acum mai apareau cuvinte grele pe langa zambete si pietre pe langa flori. Camera de filmat nu capta zgarieturile de pe maini sau lacrimile din ochi, doar zambetul si vocea.
Timpul nu a stat pe loc, si fata a inceput sa oboseasca. Nu-si mai simtea zambetul si vocea abia i se mai auzea. Florile devenisera un lux si aplauzele se auzeau in departari la un alt spectacol. Ochii tristi asteptau o ultima piatra, insa s-au priponit pe el. A fost singurul care s-a ridicat din mijlocul multimii, a luat-o in brate si a furat-o. I-a luat mainile si le-a bandajat cu grija, a luat batista si i-a sters lacrimile si i-a promis ca filmul atat de pretios va rula in continuare, dar nu va fi obligata sa il arate lumii. Fruntea fetei, pe care se formasera mici adancituri de la incruntat, s-a netezit si sufletul ei s-a usurat, ca prin minune. Pentru prima oara, a simtit ca cineva o vrea pe ea, ca nu contau doar zambetul si vocea.
Timpul a trecut, ranile i s-au vindecat si fericirea a schimbat-o pe biata fata. Vocea ii era mai limpede ca in copilarie si mai clara ca in adolescenta. Zambetul formase mici riduri in jurul buzelor, insa in loc sa o imbatraneasca ii luminau fata si ii acordau o mai mare profunzime. Camera de filmat isi facuse iar loc in viata ei, insa stiind ca este el acolo, nu a bagat-o foarte mult in seama. Incepusera sa se adune iar spectatori in jurul ei. Se uita tematoare in jur, insa nu a spus nimic stiind ca el e acolo. Mai intai incet, apoi din ce in ce mai clar, aplauzele se auzeau din toate partile. Speriata a inceput sa il caute cu privirea si sa ii strige numele, dar era atat de multa lume incat nu putea sa isi dea seama pe unde e. Camera se apropia din ce in ce mai mult si in jurul ei se facea un zid si ea nu intelegea ce se intamplase. Deodata, intr-un loc indepartat i-a vazut chipul. Intristat, tinea pumnul strans si se uita cu ochii in lacrimi la ea.  Abia cand a fost prea tarziu a realizat ca el nu a facut decat sa ii aduca zambetul si vocea.
Acum, ma uit la tine din umbra pe care o face multimea. Am imbatranit amandoi. Vocea imi este calma, zambetul resemnat. Cicatricile de pe maini, imi aduc aminte de ce a fost, dar nu mai dor. Picioarele imi tremura, insa am luat scaunul din tinerete. Cocosat de vina si intristat de privirea grea pe care o simti de mult timp, stai intr-un colt, in genunchi asteptand alta viata. Te-am iertat de mult, desi stiu ca tu nu te vei ierta niciodata. Ma uit la tine din umbra pe care o face multimea, deoarece cu varsta nu mai conteaza de unde arat zambetul si vocea.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Diverse

Hoobastank-The reason



"Increderea se ofera, nu se castiga!" imi spunea cineva. Nici acum nu sunt de acord cu aceasta afirmatie. Increderea o ofereai cand erai mic si nu stiai ce inseamna sa fii mintit, dezamagit si tras in piept de oameni la care nu te asteptai. Acum nu oferi decat niste faramite de incredere, care incetul cu incetul creaza baza pe care vei posta apoi bucati din ce in ce mai mari de incredere.
Pe masura ce te maturizezi si observi rautatea si minciunile ce cresc in jurul tau, doza de incredere acordata este din ce in ce mai mica. Scriam intr-o postare anterioara ca sunt foarte putine persoane, pe lumea asta, cu adevarat bune, si ca incerc sa ajung ca ele, insa nu reusesc. Ei bine unul din motivele pentru care nu reusesc, motiv de care sunt extrem de constienta, este lipsa asta de incredere. Intotdeauna voi pune la indoiala cuvintele oamenilor. Si faptul ca studiez metodele si ma uit la seriale in care sunt expusi mincinosii, nu ma ajuta sa imi intaresc increderea in oameni. Toti psihologii astia au dreptate, copilaria defineste omul. Fiecare a cunoscut persoane pe care le aratau cu degetul pentru ca minteau prea mult, fiecare a spus cateva minciuni nevinovate, insa exista si oameni care si-au pus increderea totala in niste persoane si s-au ars foarte urat. Nu o sa spun ca eu sunt una din acele persoane, insa nici nu o sa neg ca multe probleme de incredere se datoreaza unor intamplari mai putin uzuale si mult prea urate pentru a sta sa le povestesc aici. Nu vrea sa improsc cu noroi pe nimeni. Si nu pentru ca sunt o persoana buna la suflet, ci pentru ca nu m-ar ajuta cu nimic sa spun niste cuvinte goale pe care exista o posibilitate sa nu le citeasca persoanele carora le sunt adresate. Asa ca, la ce folos?
Acum, la 25 de ani, consider ca pentru inceput acorzi acea incredere cordiala de inceput, in care nu contesti faptele expuse si povestioarele relatate, insa nici nu te grabesti cu destainuiri. Acorzi prezumtia de nevinovatie, dar nu te grabesti sa iti pui capul in gura leului...
Si totusi, citesc randurile de mai sus si ma intreb daca asta e gandirea unui om fericit? Pare a se indrepta mai mult catre gandirea unui om paranoic, care nu se poate debarasa de trecut, un catelus care inca isi linge ranile si maraie la orice persoana care se apropie de el. Sau ar trebui sa scriu o catea? Imi place sa cred ca nu sunt la fel de paranoica, ca dupa cele cateva "bad memories" , insa asta nu inseamna ca nu am probleme...
Ce chestie, pot vorbi foarte usor despre multe lucruri, insa cu siguranta nu pot vorbi de lucrurile care ma deranjeaza cu adevarat. De ce asta? Ca nu am incredere in ceilalti sau ca nu am incredere in mine? Trebuie sa invat sa... ce?
Neah... Probabil este ninsoarea de vina, sau faptul ca e sambata seara si stau sa scriu pe blog in loc sa imi iau telefonul si sa sun lumea... Poate nu am indeajuns de mult chef, sau poate am mult prea mult... Good! Mai e mult pana vine vara!!!

joi, 2 decembrie 2010

O postare diferita...

In miez de noapte si fara chef de somn, am umblat din blog in blog pana cand am dat de cel al Bebelusei Oana. Si cotrobaind cu nesat pe acolo, am gasit o postare EXTREM DE LUNGA (!!!), dar pe care nu am putut-o lasa necitita! Pentru a nu va plimba dintr-un blog in altul, o sa copiez povestea integrala din postare. Enjoy!
“Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici. Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:
Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom’ profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat: Dom’ profesor e de-acum fratele meu şi trebă să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre “cei buni” şi “cei răi”, dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher – cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puşcăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care gaşca trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: “puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori “n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. “Dom’ profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin s-a şters tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.
În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu  presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toşi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atenţie – era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe Muntele Sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani (“ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul”). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.
Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat: Dom’ profesor, nu mă recunoşti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani. Mădălin? – l-am întrebat nesigur. Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată. Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii. Despre ce vorbeşti? – l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
Nu dom’ profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia  pustnicului Visarion, care murise recent – o peşteră săpată în stâncă lângă mare. într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.
Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Șmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Gelu Frumuşelu.
Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.
Ieri însă sora lui Sile Șmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am expus acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.
Eşti nebun? – m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.”

miercuri, 1 decembrie 2010

Stire

Sunteti din Brasov si nu aveti ce face intre 8 si 20 decembrie? Go see some pictures! Expozitie de fotografie!

Un pahar cu apa!

"Hope you don't die alone"
Haideti sa analizam putin aceasta propozitie si implicatiile emotionale pe care le ridica. De ce ne este frica de o moarte in singuratate, dar nu ne este frica de o viata de singuratate? Nu o sa auzi pe nimeni spunandu-ti "Hope you don't live alone all your life", deoarece nimeni nu poate concepe existenta unor indivizi care isi petrec viata inconjurati de propria lor persoana. Sau ma rog, daca o concep, inseamna ca sunt criminali, psihopati sau cine stie ce "low scumbag", care este singur deoarece mintea bolnava l-a indemnat spre un fapt ce nu il mai poate integra in societate. Deci practic nimeni nu iti poate spune, nici macar sarcastic vorbind, ca isi doreste sa traiesti singur, deoarece ar insemna ca isi doreste sa te transformi intr-un caracter macabru al societatii, infractor penal. Dar totusi, sa mori singur?
Avand in vedere ca nu exista informatii cu privire la ce simte un om aflat pe moarte, si cand ma refer la acest lucru, subliniez amintirile cu care pleaca in ... etern sa ii spunem, este mult mai usor sa iti doresti ca cineva sa nu moara singur. Daca dorindu-i sa traiasca singur, ai in minte un posibil scenariu, ei bine, cand moare singur intri intr-o etapa total necunoscuta omenirii pana acum.  E ca la prima zi de scoala, cand stii ca trebuie sa te duci intr-un loc, insa nu stii ce se va intampla acolo. Sau prima zi de camin, in care stii ca trebuie sa locuiesti undeva, dar nu stii cum vor fi persoanele pe care le intalnesti. Practic in majoritatea situatiilor ce implica o necunoscuta preferam sa avem langa noi o persoana pe care ne putem baza, pe care sa o tinem de mana, careia sa ne confesam, sa ne zambeasca sau sa ne alunge frica. Astea fiind spus, in momentul in care cineva iti spune fraza principala a acestei postari, iti doreste ca in momentul fatal al vietii sa fie cineva care sa iti aduca un pahar cu apa.

"Hope you don't die alone"

P.S : "paharul cu apa" este glumita pe care o aveam cand munceam la credite. Mada a fost cea care ne-a urat prima, dupa ce am suparat-o : "Sper sa nu va aduca nimeni un pahar cu apa, pe patul de moarte" :P. Fetelor.. mi-e dor de voi si sper sa aveti oameni care sa va aduca paharul ala nenorocit cu apa :)))

marți, 30 noiembrie 2010

Tu ... si el!

Emeric Imre - Buna varianta rea



Afara ninge cu fulgi mari si eu simt o mare liniste sufleteasca in timp ce ma uit la jocul lor. Stau cu fata spre cer si simt fulgii care se topesc neputinciosi de pielea calda. Telefonul incepe sa sune si lipsita de chef il scot din buzunar. Primul instinct este sa resping apelul, dar observ ca nu imi apare decat numarul de telefon. Cifrele mi se par cunoscute, si incerc sa imi dau seama cine este. Esti tu...
O umbra de satisfactie si o mare de regret. O urma de zambet, apoi tristetea isi face loc pe chipul ce, in cateva secunde, isi schimba trasaturile radical. Telefonul scoate niste sunete puternice, iar in linistea noptii par niste animale lovite care isi plang soarta. Ascultand jelaniile, ma uit prin telefon si in jurul meu cadrul se schimba, purtandu-ma, in urma cu cateva saptamani, pe canapeaua de acasa . Ridicam capul din perna plina de lacrimi si ma intrebam cu ce am gresit. Ochii ii aveam rosii de la plans si inima grea de la durere. In jurul meu, nu vedeam lucruri atat de cunoscute mie, ci lucruri pe care le-ai atins si care imi aduceau aminte de tine. Covorul pe care ne-am jucat de atatea ori, perna mica pe care deseori te lua somnul, patura ce ajungea inevitabil pe jos, deoarece nu iti placea sa dormi infofolit. Imi spuneai ca eu iti sunt indeajuns in fiecare noapte. Eu si pisoiul meu de plus, atat de drag. Ma uitam la el si ochii aia mari pareau ca rad de prostia mea. L-am luat si l-am aruncat intr-un colt al camerei si plina de furie am inceput sa strang perna. Cu dintii muscam materialul tare si lacrimile incepeau sa se adune iar...  
Sunetele telefonului m-au trezit din visare si odata cu revenirea la realitate mi-a revenit si zambetul. "Alo" .. Glasul tau a ramas neschimbat, insa nu mai are nici o putere asupra mea. Tot ce a mai ramas din noi sunt niste cuvinte goale dintr-o conversatie de duzina. Din spate ii aud vocea. Ce ciudat, stau de mana cu viitorul, si de vorba cu trecutul. Nu te mai ascult si ma uit la el cu dragoste. Ochii ce odata plangeau pentru tine, acum ii zambesc lui, si buzele ce odata iti atingeau obrazul, acum se muleaza perfect cu buzele lui. Iti multumesc ca ai fost tu inaintea lui, pentru ca acum stiu sa il apreciez. Iti multumesc ca ai fost asa cum esti, pentru ca acum el e asa cum e. "Iti multumesc ca m-ai sunat... dar acum sunt cu el. O sa mai vorbim."


Hai la munca!

missy eliot-work it



Dupa un vis ciudat, in care m-am luat la bataie cu un doctor care m-a jignit (!?!?!?! don't ask!), dimineata mea se indreapta spre o dimineata extrem de irascibila. Simt cum furia clocoteste in vene si cum senzatia de "cap in gura" (repet, pentru ca nu-mi asum aceasta expresie : Ana said it!) isi face loc incet, dar sigur. De ce? 
Primul lucru pe care il fac dimineata, dupa ce deschid ochii, evident :)), este sa imi verific mailurile. Astazi, mi-au sarit ochii pe primul mail din lista, si anume newsletter-ul 9AM. Ce credeti voi ca scria in acesta? Ca in noul cod al muncii li se dau mult mai multe drepturi angajatilor!! Ca sa citez titlul 9AM : "Multa munca, putin drepturi."
Dragii mei cititori lucratori, asta inseamna ca incepand cu data la care va fi aprobat acest nou cod, concediul vostru de 2 saptamani va deveni istorie! In noul cod al muncii, nu se vor mai acorda concedii mai mari de 10 zile lucratoare. Astfel, de Craciun, in loc sa fiti fericiti de pe 24 decembrie, pana pe 7 ianuarie (sper ca am calculat bine), o sa va duceti la munca beti pe data de 2 ianuarie. Da! Ca doar in Romania guvernul are impresia ca clasa muncitoare sta si freaca buha tot anul, motiv pentru care trebuie sa li se mai taie din concediu!
Dar sa nu ne oprim doar aici, ca ar fi prea putin hilar! Domnii distinsi ministrii, care stau toata ziua si isi uzeaza c*rul pe scaunele de la parlament, considera ca angajatorii nu au indeajuns de multe drepturi asupra concedierii angajatilor. Adica, de ce sa mai faca manarii pentru a da afara angajatii, cand o pot face in vazul lumii? Sa se mai chinuie saracii cu actele pt eliminarea unui anumit post, sau sa isi mai dea interesul fata de angajatii care nu au nici o vina pt inactivitatea lor? Nuuu, acum au dreptul sa ii bage in concediu fara de plata, sa le micsoreze perioada de munca sau chiar sa ii dea afara, fara a mai fi obligati sa desfiinteze si postul (cum erau obligati sa o faca in cazurile in care nu au un motiv bine stabilit).
Dar stai, ca totusi avem si noi o facilitate : nu putem fi concediati in concediul paternal. Va multumim!! Sunteti extrem de generosi!
Aaaa si inca un lucru. Stiti cum stateam inainte cu preavizul? Adica eram obligat sa mai muncim 15 zile la vechiul loc de munca, bla bla bla? Ei bine, acum trebuie sa stam cel putin 25 de zile! Ca doar forta de munca este limitata in Romania!
Si acum, tineti-va bine absolventilor, s-a marit perioada de proba in cazul noilor angajati. Ce ziceti? E ca asta e buna? Dupa ce ca oricum nu ne gasim locuri de munca, dupa ce ca oricum angajatorii cer si luna de pe cer la angajari, acum ne pot da afara mult mai repede. Supeer.
Noh, astea fiind spuse, va invit sa continuati lectura noului cod al muncii, si sa va indoiti spatele de pe acum, ca nu are sens sa asteptati un an intreg pt asta!

P.S : Andreelor (me included) :
La multi ani, si la multi bani,
Sper sa faceti gologani,
Nu la munca, ci la soare,
nu in Ro, peste hotare! :D :*


duminică, 28 noiembrie 2010

La tarde se ha puesto triste...

 
Astazi o sa scriu ceva rapid, pentru ca ma cam doare capul de la atata leneveala!! M-am uitat toata ziua la seriale si probabil nu o sa ma opresc pana ma pun sa dorm.. Shame on me, i know! Sa privim totusi partea buna a lucrurilor : invat cum sa imi dau seama cand mint oamenii, adica la ce sa ma uit ca sa depistez mai repede o minciuna. Teoretic cel putin! Da hon, in afara de umeri si sprancene ridicate :))).
De ce acest titlu? Deoarece am ramas fara soare si norii de afara au intunecat cerul.. Eu sunt cam "triste" pe vremea asta..
P.S : Sa speram ca nu incep iar cu posturile deprimante :)))

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Noapte alba

Caro Emerald - A night like this




Ultima oara cand am stat o noapte intreaga fara sa dorm, eram cu honey si ne distram de minune pe seama unui deget. Nu mai stiu care il arata!
Dar nu la asta ma refer cand zic noapte alba. Noaptea e alba cand o umpli de coli pe care se afla cursuri, sau fisiere word pe care incerci sa le incarci cu o multitudine de cuvinte ce nu trebuie sa semene cu altele. Ultima astfel de noapte a fost in urma cu un an si jumatate. La licenta. Nu am avut o noapte alba, ci vreo 20 de nopti albe, la interval de 1-2 ore intre ele. Nu ma asteptam sa mai trec prin nopti albe.
Dar acum sunt la master! Si tocmai mi-am adus aminte ce inseamna sa iti iei cafea de proasta calitate de la un tonomat, sa te uiti nervos la randurile care nu iti spun nimic si sa astepti o idee mareata care sa te ajute sa finalizezi totul, poate,poate mai prinzi vreo ora de somn.
Pentru prima din marele sir de nopti albe... Ti saluto!

vineri, 26 noiembrie 2010

The right one... at the wrong time!

Pixie Lott - Broken Arrow


Imi dai drumul la mana si te pierzi in multime. Sunt prietenii tai si e normal sa stai la povesti. Cum nu vreau sa ma plimb ca un catelus dupa tine, ma duc la bar, imi iau o bere si sa ma amestec printre oamenii de aici. Gasesc un scaun la masa de la geam, care este atat de mica incat cu siguranta nu se va mai aseza nimeni langa mine. De aici pot sa va observ pe toti. Doamne, ce colegi ai mai avut! Numai unul si unul. Daca eram in clasa cu ei, ajungeam sa inteleg barbatii care se tot lauda ca "daca eram femeie, stateam la pod". Dar nu au fost, si din fericire pentru tine. Zambesc la gandul asta. Te vad la un moment dat, imi arunci o privire calda si te duci spre alt grup. Langa mine simt miscare si cand intorc capul vad cei mai verzi ochi pe care i-am vazut vreodata. Culoarea ochilor mei, tot verde, paleste pe langa a aceastora. Raman blocata, de parca ma uit la masina care este pe cale sa dea peste mine pe trecerea de pietoni, iar el incepe sa zambeasca. Daca am fi fost intr-un film cu un anume inaripat, ar fi aparut o sageata invizibila si mi-ar fi patruns in piept.
"Nu cumva te plictisesti aici?" si razand mai bea putin din paharul de whiskey. 
Inca ma uit la el, si am impresia ca timpul sta pe loc. Genunchii mi s-au inmuiat si camera este atat de mica si neincapatoare, si parca cineva a luat tot aerul din ea. Nu am mai simtit asa ceva niciodata. Stomacul se contracta si ma simt ca si cum as da cel mai important examen sau ar trebui sa confesez ca am spart o banca sau ca eu l-am omorat pe J.F.Kennedy...
"Hey, esti bine?" si isi misca palma in fata mea, ca pentru a ma trezi din visare.
"Aaa.. scuze...Aaa.. .semeni cu ... cineva.. cunoscut... cred" si inrosindu-ma intorc capul spre multime. Imi doresc atat de mult sa te vad. Trebuie sa te vad, pentru ca trec prin ceva foarte gresit. 
"Si pana la urma, esti aici cu cineva? Ca nu-mi aduc aminte sa fi avut o asemenea colega in generala... sau la liceu.. nici macar la facultate" Isi ia o mimica serioasa, imi studiaza fata spunand "Mda, daca as fi avut o colega atat de draguta mi-as fi amintit cu siguranta!" si incepe sa rada, cu cel mai inspirant ras pe care l-am auzit. Fara sa realizez, incep sa rad si eu si intorc privirea spre el. Stomacul deja da o petrecere si inima imi bate de parca as fi facut jogging de cel putin jumatate de ceas. Fata lui este atat de diferita de a ta. Este brunet cu ochii verzi, ochi care sunt ca ai mei, mici si veseli. Are o gropita de toata frumusetea pe obrazul stang si cand rade se formeaza riduri mici pe langa ea, care o completeaza. Iar dintii sunt atat de albi si drepti. Este perfect. Nu imi dau seama, dar probabil trec cateva secunde bune in care pur si simplu il privesc.
"Hey, mi se pare mie sau tie nu prea iti place sa vorbesti?" si facand ochii mici imi studiaza fata. "Sa stii ca am studiat microexpresiile si imi dau seama cand te plictisesc.. La naiba! Gasesc si eu o persoana care nu ma cunoaste si uite ce fac, o plictisesc. Poate ca fosta prietena are dreptate, sunt un plicticos si jumatate" si iar incepe sa rada.
Incep si eu sa rad, dar fortat, si ii raspund "Nu, nu ma plictisesti, doar ca... si eu am citit cate ceva din domeniul asta". Ma uit in ochii lui si ma intreb de ce acum? De ce sa il intalnesc acum? Iar ma uit spre multime si te caut. Inca mai ai o sansa... Unde esti? Am genunchii prea moi ca sa ma ridic si ma simt ca o carpa care isi asteapta batul pentru a fi mutata.
"Cauti pe cineva?" si incepe sa se uite si el prin multime. "Te ajut?" 
Aici este momentul in care trebuie sa ii spun ca sunt cu tine, ca suntem impreuna de aproape 1 an si ca mi-ai cerut sa ma mut cu tine. Ca te iubesc si ca ... Las capul in jos, apoi il intorc spre el. Serios, inca mai cauta persoana imaginara. Incep sa rad din suflet. Arata ca un copil pierdut. Se intoarce spre mine, si imi spune foarte serios "Imi place foarte mult cum razi! Sper sa reusesc sa te fac sa razi asa cel putin toata seara".
Uitandu-se direct in ochii mei, imi intinde paharul pentru a-l ciocni si spune cu o nota care ma face sa realizez ca sunt pierduta...  "Pentru ca te-am cunoscut"



joi, 25 noiembrie 2010

La multi ani, Just Cata!

Motion City Soundtrack - Always Running Out Of Time




Dragii mei,
Cu un an si cateva zile in urma, Clau mi-a aratat cum sa fac un blog. Incerc sa imi amintesc de ce am vrut un blog si citesc prima postare, in care afirm sus si tare ca This is me. Trece luna noiembrie 2009, si eu nu ma opresc din scris, ba mai mult, anunt cu mare "fast" ca Sarbatorile vin, sarbatorile vin cu un Love Story, sau chiar cu mai multe! Vine si Mosul si scriu o scrisoare, dar nu lui, ci scriu o  Scrisoare catre cel ce te-a ranit.
Au trecut rapid si acestea, si dam de licenta, nu m-am laudat foarte mult cu ea, dar am realizat ca We live in ... Romania, si probabil o sa "live" o perioada mai lunga pe aici. Am fost trista, am fost fericita, te-am intrebat daca Vrei sa te insori cu mine si apoi ti-am spus ca E tarziu. Ti-am spus despre Luv Story ... The end?, si ti-am povestit cand am avut a good day.. for sciencE, ti-am adus aminte de fetita blonda si nevinovata. Am discutat despre ce este mai bine : To be or not to ... die si ti-am vorbit despre Fericire. Intre timp am ajuns pe la Coafor si am facut un Schimb de experienta...
Ne-am cunoscut mai bine, te-am amuzat cu primele first dates si m-ai intrebat de pactul cu .. diavolul... Am dansat, am cantat, am gatit si am mers cu taxiul. Ne-am pus pe disecat reclame ca "Orbit ... curata si spatiile inaccesibile" sau "Burger King : O sa crezi ca ne furi". Ti-am aratat noua ma Rochie si I-am multumit Lui pt asta. Te-am alergat, te-am plimbat, te-am sunat, te-am facut sa razi, te-am facut sa plangi si uite asa, a trecut anul... Am fost buna, am fost rea si uite asa a trecut vremea...
 Nu am reusit sa aduc in discutie decat o mica parte din tot ceea ce v-am povestit in anul asta, dar sper ca la anu' sa imi aduc aminte la timp ca e ziua blogului si poate sa sarbatorim impreuna la un chef ceva.
Cu un an care a trecut si 32 de urmaritori oficiali (stiu ca sunteti multi neoficiali), sper sa raman Just Cata!


Stire

In urmatoarea postare as vrea sa dau o mana de ajutor celor care, ca mine, isi doresc sa aiba un buton "Like" de la Facebook. Este foarte usor si in cateva minute puteti lasa la latitudinea celor care nu vor sa lase un comentariu, sa lase macar un like :D. Tot ce trebuie sa faceti gasiti aici .
Acum nu mai trebuie decat sa testez eficacitatea butonului. Asa ca va invit sa dati like de cate ori credeti ca merit!

Ca sa fiu si o stire totusi, o sa anunt festivalul de film DaKINO va avea loc din 2011 la Brasov. Eu cred ca are de-a face cu reusita atat de mediatizata a Noptii Devoratorilor (da,da,da.. nu am ajuns nici anul asta! dar la anu' vin cu imagini!! PROMIT!).

Neatentia unora ... plimbarea altora!

Bon Jovi - You Give Love a Bad Name

Asculta mai multe audio diverse


Ma uitam la ea si ea se uita la mine. Dadea din umeri si nepasator imi spunea ca nu stie nimic. In urmatoarea secunda, printre injuraturi, am luat banca de langa ghiseu si am aruncat-o in geam. In spatele meu, se auzeau oamenii surpinsi de intorsura pe care o luase o simpla asteptare la coada. In fata mea, ea a realizat ca va avea o zi proasta si uitandu-se ingrozita la geamul care se facea tandari s-a ridicat de pe scaun si a inceput sa fuga pe hol. In timp ce cioburile se imprastiau pe jos am sarit peste birou si am rupt-o la fuga dupa ea. Ca in filme, arunca in spatele ei coli si lucruri de pe mese. De parca numai cu atat m-ar fi putut opri. A intrat in biroul principal si acolo a impins xerox-ul in usa, pentru a ma impiedica sa intru. Fara a sta prea mult pe ganduri, am luat toporul de la stingator si m-am indreptat foarte hotarata spre usa. Cu un zambet rautacios m-am uitat la multimea stransa in capatul holului si am inceput sa lovesc usa. Ea deja tipa si plangea ca un copil. Nu imi mai pasa. Sareau stinghii de lemn din usa si pe masura ce miscam toporul, usa se topea ca prin minune. Intr-un sfarsit am reusit sa imi fac loc pentru a trece. Ea, printre spasme, s-a asezat intr-un colt al camerei si cu mainile la urechi urla speriata "Chiar nu stiu nimic!!!". I-am prins capul intre maini "Nici acum nu mai stii?". Nu cred ca am fost vreodata mai furioasa ca acum, si nici macar privirea speriata pe care o afisa nu reusea sa ma imbuneasca. Am inceput sa presez pe cap si ...
"Domnisoara, ma auziti?" 
Se uita la mine si eu ma uitam la ea. Inca mai vedeam imaginea capului ei aflat intre mainile mele atotputernice, si inca mai stiam toate injuraturile pe care i le-am spus, insa ... Am rasuflat greu si cu privirea resemnata i-am raspuns "Da, ma duc in capatul celalalt al orasului sa intreb ce s-a intamplat." Am iesit de la coada si am facut loc urmatoarei victime.
Asta se intampla ieri dimineata la posta, cand trebuia sa primesc niste banuti si nu i-am primit din cauza unor oameni care fie nu si-au facut treaba, fie nu au fost atenti, fie.. , si a trebuit sa ma plimb prin oras, sa pierd autobuzul spre Brasov si tot asa.
Cand ma aflam in spatele biroului nu intelegeam de ce este atat de ofuscata lumea."Totul se rezolva" spuneam pe vreme aceea. Acum realizez ca nimic nu ar trebui "sa se" rezolve, ci totul ar trebui sa fie rezolvat. Este groaznic sa te plimbi pe la birouri din cauza neatentiei unora.


marți, 23 noiembrie 2010

Bambilici...

De-a bambilici cu autobuzul.
Ia autobuzul, unde-i autobuzul, cine?...autobuzul?
Ce fac eu de dimineata pana acum? Ma tot plimb pe la autogara ca sa prind autobuzul pt acasa... Ori nu il prind, ori ma duc degeaba ori cred ca o iau razna.
Cred ca tumora de care tot ma laud prinde radacini adanci... Poate ar trebui sa nu mai glumesc atat!! :|

Luv Unifest!

Cine nu stie ce este UNIFEST, sa caute aici, deoarece e cam mult de explicat ce fac ei si unde fac. Pe mine ma intereseaza si sunt extrem de multumita de ce fac la Brasov, si anume : CALATORII GRATIS!!!
Hoo, nu va alarmati si nu va luati carnetele de student ca sa plecati in America, insa daca sunteti studenti si mai sunteti si in Brasov, puneti portofelul la pastrare cand vine vorba de bilete de autobuz. In prima faza si eu am zis "Ce e asa mare lucru?", insa credeti-ma, ieri, cand a trebuit sa schimb 2 autobuze la dus, 2 la intors, si azi cand va trebui sa fac acelasi lucru, imi prinde foarte bine.
Ce sa mai, colegi, luati-va carnetele la voi si hai sa cunoastem Brasovul din autobuz :D... Va tine?

P.S : At the same time, i hate MONDOTRANS! Pt ca pleaca mai repede din gara si doar pentru ca am ajuns cu 2 minute inainte de plecare, am ratat sansa de a fii acasa la 12!

Will you still love me?

Amy Winehouse -Will you still love me tomorrow

Asculta mai multe audio diverse


Imi incordez pumnul si maxilarul este mai rigid ca niciodata. Sunt sigura ca din cauza ta cuta de pe frunte se va adanci cu cel putin 1 cm. Riduri inutile pe care le fac pentru ca sunt incapatanata. Incapatanata sa nu te parasesc si sa pastrez imaginea falsa pe care si-au facut-o toti cum ca am fi fericiti. Ce relativa este aceasta fericire. Eram multumita pentru ca ma vedeau altii fericita. Acum nu imi mai este indeajuns. Tu imi infrunti privirea cu un sange rece care doare. Unde au disparut zilele in care te uitai cu drag la mine si imi mangaiai parul pentru ca iti placea sa ma vezi zambind? Acum ochii tai sunt ironici si iti mangai doar orgoliul, printr-o atitudine superioara si vorbe acide. Am obosit. O relatie nu ar trebui sa fie o lupta si in cadrul ei nu ar trebui sa existe un podium in care sa se acorde locul 1 si locul 2.
Trag adanc aer in piept si realizez ca am pierdut. Ma asez pe canapea si ma uit prin tine. Nu este prima oara cand pierd luni din viata, si nici cand pierd sentimente, insa este prima oara cand simt ca trebuie sa o iau de la capat. Pe obraz mi se prelinge o lacrima, dar nu vreau sa o sterg. Nu mai am putere. Ridic privirea spre tine si incerc sa iti spun fara cuvinte ca s-a terminat. Inghit in sec si incep sa plang incet si fara suspine. Si ma uit la tine. In sfarsit o schimbare. Deschizi gura si stiu ca vrei sa spui ceva, dar sunetele refuza sa iasa. Nepasarea iti este inlocuita de teama si probabil realizezi ca s-a schimbat ceva. Este prea tarziu. Vrei sa faci un pas spre mine, dar ma ridic brusc si iti intorc spatele. Aud cum spun "Pleaca" si ma intreb de ce am vocea atat de stinsa. Simt ca te-ai apropiat de mine. Imi imaginez ca, ca intr-un film, ai mana deasupra umarului meu si tremurand te intrebi daca ar trebui sa mai incerci, daca ai face bine sa ma iei in brate. Dar nu faci nimic. Aud usa de la intrare inchizandu-se si uitandu-ma la fereastra aud sunete de sticla sparta. Un geam care se sparge de mii de ori. Ma reped spre usa, pun mana pe clanta si mintea urla "nu". Insa mana imi ramane inclestata si raman nemiscata. Lacrimi se scurg nepasatoare si ma ard. S-a terminat.

luni, 22 noiembrie 2010

Stire

Uite o STIRE care mi se pare interesanta! Sa mergi la teatru, la o piesa nonconformista, la o ora nonconformista.
Piesa : "Dragostea dureaza 3 ani"
Ora : 22:00
Locatia : The Ark, Bucuresti
Despre piesa : „este un spectacol pe care poţi să îl revezi de sute de ori şi de care nu o să te plictiseşti niciodată recomandat spectactorilor dezinhibaţi şi lipsiţi de prejudecăţi, un spectacol neconvenţional, care anulează limita dintre actori şi spectatori. De fapt nici nu e un spectacol, e viaţa fiecăruia"
Sfat : daca sunteti in Bucuresti, si aveti vreun Andrei sau o Andreea prin preajma, care stiti ca s-ar bucura sa faca ceva neobisnuit cu ocazia onomasticii, cumparati bilete si  mergeti la teatrul de la miezul noptii!

ENJOY!

Ca sa fac o paranteza, acum cativa ani studiile aratau ca dupa 2 ani, daca unul din parteneri sustine ca mai iubeste cu aceasi pasiune de la inceput, inseamna ca este nebun, deoarece dupa 2 ani de zile, sentimentul de iubire este inlocuit incet, dar sigur, de alte sentimente precum respectul, obisnuinta si alte asemenea atribute care te fac sa ramai alaturi de un om toata viata. Desigur, majoritatea dintre voi stiu acest lucru, motiv pentru care trec la un alt studiu pe aceasi tema, care a avut un rezultat diferit. Cu o diferenta de vreo 2 ani, si anume, se pare ca esti considerat nebuna daca declari ca iubesti pe cineva dupa 4 ani de convietuire (ma rog, nu convietuire, relatie ar fi corect, dar convietuire mi se pare mie mai frumos :P). Anyhow, la sfarsitul zilei conteaza cand ai langa cine dormi linistit(a), nu neaparat daca il iubesti, te iubeste sau nu.