Diverse

Hoobastank-The reason



"Increderea se ofera, nu se castiga!" imi spunea cineva. Nici acum nu sunt de acord cu aceasta afirmatie. Increderea o ofereai cand erai mic si nu stiai ce inseamna sa fii mintit, dezamagit si tras in piept de oameni la care nu te asteptai. Acum nu oferi decat niste faramite de incredere, care incetul cu incetul creaza baza pe care vei posta apoi bucati din ce in ce mai mari de incredere.
Pe masura ce te maturizezi si observi rautatea si minciunile ce cresc in jurul tau, doza de incredere acordata este din ce in ce mai mica. Scriam intr-o postare anterioara ca sunt foarte putine persoane, pe lumea asta, cu adevarat bune, si ca incerc sa ajung ca ele, insa nu reusesc. Ei bine unul din motivele pentru care nu reusesc, motiv de care sunt extrem de constienta, este lipsa asta de incredere. Intotdeauna voi pune la indoiala cuvintele oamenilor. Si faptul ca studiez metodele si ma uit la seriale in care sunt expusi mincinosii, nu ma ajuta sa imi intaresc increderea in oameni. Toti psihologii astia au dreptate, copilaria defineste omul. Fiecare a cunoscut persoane pe care le aratau cu degetul pentru ca minteau prea mult, fiecare a spus cateva minciuni nevinovate, insa exista si oameni care si-au pus increderea totala in niste persoane si s-au ars foarte urat. Nu o sa spun ca eu sunt una din acele persoane, insa nici nu o sa neg ca multe probleme de incredere se datoreaza unor intamplari mai putin uzuale si mult prea urate pentru a sta sa le povestesc aici. Nu vrea sa improsc cu noroi pe nimeni. Si nu pentru ca sunt o persoana buna la suflet, ci pentru ca nu m-ar ajuta cu nimic sa spun niste cuvinte goale pe care exista o posibilitate sa nu le citeasca persoanele carora le sunt adresate. Asa ca, la ce folos?
Acum, la 25 de ani, consider ca pentru inceput acorzi acea incredere cordiala de inceput, in care nu contesti faptele expuse si povestioarele relatate, insa nici nu te grabesti cu destainuiri. Acorzi prezumtia de nevinovatie, dar nu te grabesti sa iti pui capul in gura leului...
Si totusi, citesc randurile de mai sus si ma intreb daca asta e gandirea unui om fericit? Pare a se indrepta mai mult catre gandirea unui om paranoic, care nu se poate debarasa de trecut, un catelus care inca isi linge ranile si maraie la orice persoana care se apropie de el. Sau ar trebui sa scriu o catea? Imi place sa cred ca nu sunt la fel de paranoica, ca dupa cele cateva "bad memories" , insa asta nu inseamna ca nu am probleme...
Ce chestie, pot vorbi foarte usor despre multe lucruri, insa cu siguranta nu pot vorbi de lucrurile care ma deranjeaza cu adevarat. De ce asta? Ca nu am incredere in ceilalti sau ca nu am incredere in mine? Trebuie sa invat sa... ce?
Neah... Probabil este ninsoarea de vina, sau faptul ca e sambata seara si stau sa scriu pe blog in loc sa imi iau telefonul si sa sun lumea... Poate nu am indeajuns de mult chef, sau poate am mult prea mult... Good! Mai e mult pana vine vara!!!