vineri, 10 iunie 2016

Prima oara la returnat, ultima oara in Stradivarius!

08.06 Entuziasmata ma intrept catre magazinul meu preferat. Jumatate din garderoba e de la ei, sa nu mai spun genti si esarfe. Daca as putea, as cumpara magazinul, doar sa pot lua cate haine imi doresc, cand imi pofteste inimioara. Afara, manechinele poarta sandalele care mi-au atras atentia cu o zi in urma si ma rog din suflet sa aiba 38. Intru in Stradivarius si caut locatia cu sandalele mele. Scormonesc magazinul dintr-un colt in celalalt si in cele din urma gasesc ultimele 2 perechi. "40.. Oh nu!" imi spun aproape cu lacrimi in ochi in timp ce verific prima pereche si imi indrept privirea cu disperare spre ultima mea sansa. "38!! OMG!! Thank you God". Le inhat si ma plimb cu ele prin cabina. Sunt fixe, nu se misca. O urma de teama imi vine in minte si ma intreb daca nu cumva ar trebui sa incerc si un 37. Sunt fixe. Intreb de siguranta daca nu cumva au 37. Nu au. Si totusi sunt fixe. Sunt ale mele si nimic nu ma va mai separa de ele!!!

09.06 Deja sunt imbracata cu outfitul ales pentru sandalute. Inca de cand le-am cumparat am vizualizat cu ce s-ar putea potrivi si acum e momentul preafericit sa imi admir alegerea. PERFECT! Sunt geniala! Sanaduletele sunt geniale!! Il sarut pe Alex, imi iau geanta si o tai la munca. Pe scari, realizez ca picioarele incep sa imi alunece din sandale. De la 5 pana la parter, deja talpa este intr-o pozitie ireala. Incerc sa imi retrag calcaiul catre marginea sandalei, fara a reusi. Imi zic ca nu e chiar asa incomod si ca se vor aseza mai bine pe masura ce merg. 5 minute mai tarziu, ma uit catre autobuzul ratat din cauza vitezei incredibil de mici cu care am inaintat si realizez ca am incercat sa merg pe varfuri. Pozitia in care mi se afla talpa este departe de cea in care ar merge un om normal. Cred ca doar balerinele mai sunt supuse unui astfel de tratament. Dezamagita ma intorc acasa, imi schimb incaltamintea si ma intreb ce e de facut.

10.06 16:30 Ma uit la sandalute, mai incerc sa merg cu ele prin casa si dezamagita realizez ca nu pot. Am mai patit in urma cu 6 ani o intamplare asemanatoare. Mi-am cumparat o pereche de pantofi si 38-ul lor era egal cu 39. Au fost fixi la proba, insa s-au largit groaznic de tare acasa. Am incercat sa le pun talpa dubla, branturi pentru talpa, calcai.. mai ca i-am lipit de picior. I-am purtat de 2 ori desi m-au costat o caruta de bani. Oare asta e soarta sandalutelor mele? Imi aduc aminte ca in Norvegia, colegii mei aveau toata increderea sa se duca la magazin si sa schimbe produsele sau sa isi ia banii inapoi pe acestea, daca nu sunt multumiti de ele. Oare sa incerc si eu? Oare am ajuns la nivelul asta si aici?

        17:30 Intru cu punga cu sandalele si astept la casa. Isi face aparitia o domnisoara careia ii spun problema mea si specific ca as vrea sa ii schimb sau sa ii returnez. Se uita cumva scarbita si isi cheama colega. Apare si colega. Se uita la talpa, se uita la mine si imi spune foarte sigura pe ea "Nu v-am spus ca nu avem 37? De ce i-ati mai luat?". Ii explic ca au fost fixi, ca eu port 38 si ca am speram ca nu se va intampla nimic. "Incercati cu branturi" imi da replica. Ii spun si de patania cu pantofii. "Pai nu stiti ca asa se intampla cu sandalele? Nu stiti ca se largesc?. Adevarul e ca am fost pantofar in alta viata. "E scoasa eticheta si nu putem sa vi mai returnam"! a fost raspunsul final la toate explicatiile mele... Cumva ma asteptam la atitudinea asta. 180 lei e o pierdere imensa pentru firma. De ce sa castigam un client pe viata, cu o atitutine pozitiva si cu o incercare de a oferi macar ceva in schimb? Nu, nu, mai bine ii explicam ca politica firmei e sa nu returneze bani la produse folosite 10 minute. Bonus, esti clientul nostru, te facem sa te simti si prost!

        21:10 Dezamagita de magazin si de atitudinea angajatilor, sper sa am o sansa cu Protectia Consumatorilor sa sa reusesc macar sa schimb atitudinea, daca nu cumva sa imi primesc banii inapoi pentru a cauta sandalele mult visate, pe care sa le si port... 


duminică, 3 aprilie 2016

Oferta ce nu poate fi ratata

Concentrata pe proiectul pe care l-am inceput,cu dorinta de a-l finaliza rapid, nu realizez ca telefonul suna disperat si deranjeaza lumea din jurul meu.
"Alo" spun iritata ca acest moment imi va strica sporul si ma delpasez rapid spre una din salile de sedinta spre a nu insista in a deranja lumea.
"Buna ziua! Ma numesc Bla si va sun din partea firmei de asigurari Bla Bla. Aveti 3 minute pentru a va prezenta noua asigurare special creata doar pentru d-voastra?"
"!?!? Hmmm"
"Inainte de a-mi da un raspuns trebuie sa va precizez ca aceasta oferta va expira curand si d-voastra faceti parte din lista foarte scurta a persoanelor ce au fost contactate in vederea prezentarii acestei oferte..."
"Ma scuzati. Va rog sa nu mai continuati, deoarece nu sunt interesata..." ii spun pe o voce ce se voia a fi clara, dar amabila in acelasi timp. Stiam deja replicile de final cu "va multumesc pentru timpul acordat", "...ratati sansa..", "pe viitor poate or sa fie alte oferte", "la revedere" si tot bla bla-ul ca sa isi vada fiecare de zi cu impresia ca a fost amabil, serviabil si ca mai traieste o zi fara de pacat.
 Surpriza maxima, cucoana de la celalat capat al telefonului nu se lasa intimidata si ma intrerupe fara nici o ezitare :
"MA VAD NEVOITA SA INSIST! As vrea sa va prezint aceasta oferta ce nu poate fi ratata si sa va spun care sunt benefiile.." si isi continua poezia.
Raman perplexa pentru cateva secunde. Nu ma asteptam sa ma intrerupa, nu ma asteptam sa continue si in nici un caz nu ma asteptam sa "INSISTE". In sinea mea, un pitic a inceput sa rada isteric. In realitate am schimbat tonul amabil cu cel raspicat si am intrerupt-o la fel de subtil pe cat de subtila a fost ea :
"MA SCUZATI! Ma vad nevoita sa va intrerup si sa va subliniez ca nu sunt interesata! Nu am timp de pierdut si banuiesc ca nici d-voastra nu aveti acest timp. Va multumesc si va urez o zi frumoasa..."
Numai piticul care a ras isteric mai devreme ma impiedica sa inchid telefonul ca sa aud de la celelalt capat :
"Mda. La fel... " si POC telefon inchis.
Piticul a transmis voia buna peste tot si am ramas vreo alte 5 minute in sala de sedinte sa rad. Inca nu pot sa imi dau seama daca specificatiile job-ului au facut-o pe doamna sa insiste sau doar dorinta de afirmare. Cert este ca uneori, insistenta e numai buna, alteori e de tot rasul.
Multumesc Doamna Bla, sper ca ati avut candva in ziua respectiva niste momente la fel de bune ca cele pe care mi le-ati transmis.
PS : sporul a revenit instant dupa aceasta relaxare.