Tocmai ce m-am intors de la teatru. Teatru "Sica Alexandrescu" din Brasov! Si sunt foarte entuziasmata de piesa pe care tocmai am vizionat-o si de publicul foarte incantator in care am avut onoarea sa ma aflu.
Prima surpriza pe care am avut-o, in autobuzul cu care ma indreptam spre teatru am aflat ca este foarte multa lume care cumpara bilete si exista posibilitatea sa nu mai gasim locuri. Nu stiam ca teatrul este atat de apreciat in acest oras. Am mai fost la opere de teatru si ce-i drept nu s-a intamplat sa fie sala goala, insa erau premiere si era normal sa fie lumea interesata. Insa asa? La o piesa ce a mai rulat? Bravo brasoveni!
O alta surpriza a fost sa ma strecor printre persoanele ce se aflau in holul teatrului si asteptau cuminti deschidere portilor. Nu tu oameni care sa vorbeasca tare, nu tu pitzi care sa isi verifice tinuta in geamul tablourilor, nu tu mutre morocanoase. O multime foarte linistita, care isi discuta asteptarile vizavi de piesa sau poate locurile bune pe care le-au primit.
Cea mai mare surpriza am avut-o in timp ce asteptam sa inceapa piesa "Un cuplu ciudat". Ma uitam la decorul amenajat pe scena si ma intrebam oare cum va fi piesa, cand m-a rugat cineva sa imi dau picioarele pentru a putea trece. M-am ridicat de pe scaun si am inceput sa ma uit in jur. Numai tineri. In grupuri, cupluri sau singuri. Tineri! De varsta mea, mai mici, la facultate, la liceu. Exista tineri care aleg teatrul in locul unui bar sau ale unei convorbiri in fata blocului. Pentru prima data, m-am uitat zambind la tinerii de langa mine. Este o imagine frumoasa, credeti-ma, ca in "Liceeni" cand asteapta elevii cuminti venirea profesorului sau a formatiei care va face spectacol. Ca intr-un film de calitate.
Acum sa vorbesc un pic si despre piesa. "Un cuplu ciudat" este o piesa foarte activa, in care publicul simte prezenta realitatii. Glumele sunt bune si nu de putine ori ne-am simtit cu totii obligati sa aplaudam prestatia buna a actorilor ce au fost foarte carismatici si inca de la inceput au trait intens rolul. Personajele principale sunt doua femei care ajung sa locuiasca impreuna din cauza barbatilor, una fiind divortata de 2 ani, cealalta fiind recent parasita, iar pe langa ele sunt prietenele lor care pipereaza putin situatia.Va sfatuiesc cu cea mai mare caldura sa va duceti la piesa, deoarece veti rade din suflet (garantat) si nu va veti mai satura de personaje.
Replica pe care am retinut-o si care mi-a placut cel mai mult a fost
"Adica imi lasi impresia ca vrei sa plec" spune Flo in timp ce Olive ii face bagajul.
Olive isi pune mainile in cap si ii raspunde scrasnind din dinti "Nu Florence, nu iti las impresia! Iti spun clar : VREAU SA PLECI" (am ras ca apucata!!!)
Ma urc in autobuz si ma asez pe la mijlocul lui, scaunul de la geam. Intotdeauna incerc sa stau acolo. E locul din care poti vedea si ce se intampla afara si ce oameni se mai urca.
De la geam observ un grup de muncitori ce stau si se uita la un altul care manuieste o masinarie si sparge asfaltul. Vorbesc destul de tare si rad cu pofta. Nu e prima oara cand vad aceasta imagine. Cand mergeam spre facultate, niste muncitori erau langa un drum ce trebuia peticit (pentru ca nu pot spune reparat, restaurat sau cine stie ce alt sinonim cu a duce la bun sfarsit o treaba!!), si cand spun ca erau acolo, inseamna ca unul muncea si restul stateau pe trotuar si vorbeau. Cum sa nu iti placa munca asta? Sau poate sunt eu absurda si ei de fapt muncesc cu totii, dar pe rand! Asta care munceste a tras betisorul scurt, azi!
Masina porneste in tromba si o babuta mai ca sare de pe scaun. Probabil soferul este prea prins de ritmurile manelelor ce se aud dinspre radio si uita ca se afla intr-un mijloc de transport in comun, poate se vede in autovehiculul de acasa si incearca sa impresioneze vreo piti de pe marginea soselei.
Nimic nou pe portiunea asta a orasului. Priveliste dezolanta a marginii orasului, unde nu prea vezi lume mergand pe jos pentru ca probabil s-ar deprima sa paseasca pe langa fabrica parasita si blocurile mult prea gri. Desigur, va arata mai ok cand se vor inverzi putinii pomi de pe marginea drumului, dar mai e ceva pana atunci.
La capat de linie (mda, iau autobuzul inainte de un capat de linie pentru a nu parcurge o distanta rezonabila pentru a-l lua de la statia care ma duce direct acasa !?!?!?!) se suie oamenii grabiti, desi soferul s-a dat jos din autobuz si e evident faptul ca mai dureaza ceva pana plecam. Dar poate e prea soare afara. Sau poate vor sa prinda un loc. 10 oameni in autobuz de tz-spe locuri. Clar d'asta se grabesc. Ca o paranteza, vocea mea interioara ar vrea sa spuna ca de multe ori si eu ma urc la fel de grabita, doar pentru a ma sti in autobuz. Dar hai sa ne prefacem ca nu o auzim!
Plecam din statie si trecem prin portiunea mea preferata a orasului. Imi place cum au amenajat aici, si imi place foarte mult Calea Bucuresti. Ma simt ca intr-un oras.din afara. In special acum cand incep sa puna pamant proaspat, flori, pomisori etc. Separatorul ros-alb este atat de curat si trotuarele sunt luminate (am cautat alt cuvant care sa exprime faptul ca sunt atat de deschise la culoare si albe si curate si imi plac!, dar nu am gasit, asa ca ramanem cu luminate!) si pline de lume. Magazinele sunt la toate palierele blocurilor si reclame mari sunt agatate de blocurile turn. O incantare pentru ochi.
In autobuz incepe sa se ingramadeasca atmosfera, insa din fericire, nu sunt deranjata deloc de acest fapt. Am locul meu. Ce diferiti suntem cu totii. Aici este cel mai bun loc de observatie si de analiza a acestui fapt. Niste copii au ocupat locurile de langa mine si au dat drumul la muzica. Ii aud cum isi spun unul altuia "Nu melodia asta ma, ca injura aia!" "Si ce p**a mea?" "Da'te dr**u ca suntem in autobuz, esti prost?" "Bine ba, o schimb!" si ma intreb daca asta inseamna cei 7 ani de acasa. Sa nu lasi o melodie cu injuraturi intr-un loc public. Sau sa te asezi nonsalant cand in fata o mamaie abia se mai poate tine de bara aia. Noroc ca sunt multi oameni in jurul ei, si se poate rezema de ei de fiecare data cand soferul ia vreo curba mai lunga. Am vrut sa ma ridic sa ii ofer locul, insa cineva din spate m-a batut pe umar si mi-a spus sa stau linistita ca va sta pe locul lui.
Ajungem in centrul orasului. Se vede ca pe aici sunt corpurile facultatii, deoarece acum sunt multi tineri care urca scarile. Se vede si ca sunt studenti, dupa privirile iscoditoare menite sa gaseasca eventualii controlori. Nu spun ca toti merg fara bilet, spun doar ca marea majoritate, cand vine vorba de mers 2-3 statii, nu mai cumpara un bilet. Plus ca sunt in grup si vorbesc de cine stie ce materii sau profi.
Ajung si in campus. Cobor linistita si imi pregatec nasul pentru Shitty Way. Daca ati sti de cand imi doresc sa va povestesc despre Shitty Way!!! Dar nu am stiut cum sa o introduc in postari. Nu ar fi avut farmec in nici una. Si parca nici nu imi venea sa scriu o postare doar despre asta! In orice caz, acum este momentul!
Shitty Way este straduta ce face legatura intre strada principala si campus. Majoritatea oamenilor care au caini, ii plimba inevitabil si pe aici. Ideea este ca, acesti caini (desi eu tind sa cred ca sunt si multi oameni ca prea mari sunt... dar sa nu sar) se rahatesc pe spatiul verde de langa trotuar. Si cand vii spre sau pleci de la camin, treci pe aceasta straduta unde pute a rahat si mai si vezi carnaciori MARI maronii ce acopera locurile unde ar trebui sa fie iarba. Ok, este ingrasamant natural, sa vezi ce iarba verde si consistenta o sa creasca acolo, dar pana atunci ... Shitty Way.
Si in sfarsit ajung la destinatie. Caminul studentesc in care locuiesc, ce fata de celelalte camine vopsite si restaurate, pare un camin parasit de ceva ani. Ba nu, mint, se vede ca e locuit, pentru ca desi arata odios din exterior, si zici ca iti cade in cap, are termopane. Ha? Ce ziceti de asta!!!
Interiorul este frumos, dar cred ca o sa va povestesc de asta cu alta ocazie ca iar scriu romane si imi sar in cap oamenii ca postarile trebuie sa fie scurte si la obiect, iar eu le lungeeeeesc...
Bat usor ritmul in masa si misc capul zambind la melodia ce canta in casti. Nu este chiar asa greu sa stai singura la o masa si sa te bucuri de o cafea. Am si cartea la mine, dar m-am indragostit de melodia asta si nu ma pot opri din a o asculta. Cum sa citesc despre razboi, barbari si atrocitatile pe care le faceau pe vremuri, cand in urechi imi suna o voce frumoasa si ma indeamna sa iubesc. Cum??? Mi-am ales si locul de langa geam, pentru a ma putea uita la oamenii ce trec lenes sau dimpotriva mult prea grabiti si a-mi imagina cu ce se ocupa si ce ii aduce pe strada la ora asta. Multi s-au asezat pe banci pentru a fura razele slabe pe care le arunca soarele. Trebuie sa vina primavara! Nu mai e mult! O simt deja in aer si simt cum si buna dispozitie imi creste pe masura ce se lumineaza afara.
Aud o voce langa mine care spune ceva, insa ma gandesc ca poate este cineva care s-a asezat la masa de langa si intorc capul doar de curiozitate. In fata mea, un el, se uita fix la mine si amuzat imi face semn sa scot o casca. Uitandu-ma in jurul meu, apoi in spate, ridic un deget spre chipu-mi gingas pentru a fi sigura ca despre mine vorbeste. Tipul incepe sa rada de'a binelea si imi face un semn din cap ca da.
"Da?" il intreb inca o data dupa ce scot castile din urechi.
"Da" imi spune el linisitit si aratandu-mi un scaun ma intreaba daca "Pot sa ....?"
Aaaaa!! D'aia ma punea sa imi scot castile din urechi! Ca sa imi ceara un scaun! "Mda... poti!" ii spun zambitoare si totusi un pic cam dezamagita.
Tipul trage de scaun si apoi se aseaza pe el "Este cel mai bun loc pentru a privi la ce se intampla afara! Nu pari genul care ar citi "Semnul lui Attila", poate mai degraba ceva mai romantic".
Surprinsa de faptul ca s-a asezat la masa, imi ia ceva secunde sa reactionez. Si desigur, cand reactia vine nu este cea care trebuie "De ce? Am fata de Sandra Brown?" ii spun ridicand o spranceana.
"Nuu.. Scuza-ma, nu am vrut sa zic romantic in sensul ala. Si Sandra Brown e departe de a fi romantica! Este siropoasa cu tente porno!"
Incep sa rad, deoarece exact aceasi parere o am si eu despre respectiva scriitoare. "Mda. Mai bine de atat nici ca ai putea-o spune! Nu sunt nici o cititoare romantica. Imi plac mai mult povestile de capa si spada. Sau poate cartile de buzunar haioase. Sau poate thrillerele. Ooo si cele politiste..."
"Observ" imi spune aratand spre cartea mea. "Asta in care dintre departamentele mai sus mentionate ar intra?"
"Hmmm... Nu prea intra niciunde" ii raspund prompt. "Este o carte pe care am cumparat-o la reduceri si mi-a trezit interesul titlul. In prima faza cand am vazut ca are tente istorice am aruncat-o intr-un colt al incaperii si sincer, daca nu mi se terminau cartile din biblioteca, acolo putrezea. Insa dupa ce am inceput sa o citesc ca lumea, realizez ca este o carte extrem de interesanta. Plus ca mai invat si istorie din ea. O batalie foarte" ... si ma opresc. Clar am emotii, pentru ca altfel nu as vorbi in continuu ca o moara stricata. De cate ori se intampla sa mi se aseze un tip fain la masa? Noroc cu vocea din interior ce mi-a soptit ca daca vreau sa mai ramana la masa omul asta, as face bine sa pun pauza.
"Continua" imi spune el, apropiindu-se de mine si privindu-ma interesat.
"Mai bine spune-mi ce carti iti plac tie" incerc sa fac in asa fel incat sa predau stafeta.
"Termina si dupa aceea iti povestesc si eu..." imi spune el dand ceasca de cafea la o parte.
Deci elimina singurul obstacol care l-ar putea proteja imaginar si sta cu palmele deschise, nu stranse in pumn si mainile nu sunt incrucisate. Ieeei!
"Bine, bine" si gadilata in orgoliu stiind ca este interesat de ceea ce spun imi continui ideea despre carte. Dupa 20 minute o si termin. "E randul tau acum"
"Pai imi place..."
Dupa vreo 2 ore, tipul ma intreaba ce fac a doua zi.
"Pai... depinde cand anume" ii raspund gandindu-ma ca trebuie sa ma epilez pe picioare, sa imi aplic masca de par, sa imi cumpar o crema de corp ca mi s-a terminat, sa imi iau si alt parfum ca asta parca e prea puternic.
"Pai tot pe la ora asta!"
"Hmmm... nimic in mod special!"
"Ce ai zice ca maine sa avem o prima intalnire!"
Nu stiu ce sa ii raspund, asa ca dau din cap. Shit! Oare trebuie sa ma trezesc cu noaptea in cap sa ajung la timp? Shit, shit, shit! Si oare maine sa vin cu blugii sau in fusta? Tocuri fato! Si clar epilatul!! SHIT!!
"Si mai am o idee! Maine, sa facem schimb de carti! Sa-mi aduci o carte ce crezi ca mi s-ar potrivi si sa iti aduc o carte ce cred ca ti s-ar potrivi"
Nu-mi vine sa cred!! JUR! Cine este tipul care sta in fata mea? De unde a aparut? Unde a fost pana acum?
"Ce zici? E ok?"
Doamne Dumnezeule, cu siguranta are vreo problema! E pe moarte! Sau are o familie! Il asteapta copii acasa! Sau de fapt e schiop... Nu ca ar fi o problema cu asta, dar de ce s-ar uita un tip asa de dragut la mine. Si un tip care are si gandirea asta!! De ce?? Ce am facut sa merit asa ceva?
Iar dau din cap a da, dar cuvintele refuza sa isi faca loc printre buze.
"Pai atunci este un date! Da? Maine la ora asta exact aici! Te astept cu cartea!"
Se ridica si imi ia mana intr-a lui.
"Te rog nu o pupa! Te rog nu o pupa!!" imi spun intr-una in minte, deoarece prefer o strangere calduroasa de mana unui sarutat de mana! Insa departe gandul asta de tip, deoarece buzele lui nu se indreapta spre mana mea, ci chiar spre fata mea.
Inima imi bate cu putere si totul devine "slow motion" in jur. Hello!! Abia ne-am cunoscut de cateva ore, abia stiu cum te cheama si crezi ca o sa ne sarut.. Ce buze frumoase are!! Si uite ce nas drept si perfect. Si ... Revino-ti!! Nu il cunosti! Ai tampit? Cum sa te pupi asa cu toata lumea care ti se aseaza la masa!
Intoarce obrazul!
Saruta-l!
Intoarce obrazul!
Saruta-l!
Intoarce obrazul!
Saruta-l!
Intoarce obrazul!
Saruta-l!
Dupa cateva milisecunde de lupta interioara, cand totul revine la normal si buzele lui mai au putin pana imi ating fata, eu intorc capul si in locul unui sarut patimas (dream on, baby!) primesc un pupic pe obraz (norocul tau ca nu a scos limba!).
Sa vedem ce o fi si maine!
Boys Like Girls - Two Is Better Than One (Feat. Taylor Swift)
Sunt fericita. In sfarsit! Ma intorc de la scoala, in care ma regasesc cu totul, si ma indrept spre ceea ce cu siguranta este jumatatea mea. Ok, stiu ca spun vorbe mari, pentru ca ne intalnim exclusiv de prea putin timp, dar cine zice ca trebuie sa astepti o perioada mare pentru a-ti declara tie personal ca in sfarsit ai gasit ce cautai? Si pana la urma, cand pe legatura de chei pe care o porti cu tine se gaseste si o cheie catre apartamentul lui, spuneti-mi naiva, dar pentru mine este motiv indeajuns de puternic sa ma gandesc la el ca la jumatatea mea! In orice caz, plimbarea mea spre casa este o placere desavarsita. Parca plutesc! Imi vine sa imbratisez pe toata lumea si sa ii iau pe toti la dans. Ca in filme. De obicei nu sunt asa entuziasmata, dar de data asta am zis sa nu ma mai gandesc atat de mult la consecinte si sa ma arunc cu capul inainte. Se pare ca asta trebuia sa fac de la inceput! Daca ma obisnuisem sa suflu in iaurt, nu mai mancasem o ciorbita calduta de mult, si acum ma imbat cu savoarea ei atat de delicioasa.
Avand in vedere ca am avut o zi mai scurta la scoala, m-am hotarat sa ii pregatesc o surpriza. In punguta am frisca, ciocolata topita si perechea de tanga pe care am pastrat-o expres pentru o ocazie speciala. Bag mana in geanta si ca de fiecare data, ma holbez putin la chei. Este totusi prima oara cand cineva imi acorda aceasta onoare. Permisiunea de a strabate locasul personal, de fiecare data cand ai chef, este cel mai important pas al unei relatii. Si in sfarsit, am primit-o si eu. Cu zambetul pe buze, deschid usa si desi stiu ca el nu este acasa intru pe varfuri. Poate din cauza paranoiei pe care o am vizavi de locurile care nu sunt ale mele. Inchid usa usor si ciulesc urechile spre dormitor de unde se aud niste sunete. Din 2 una : ori a uitat televizorul deschis cand a plecat, ori lenesul nu s-a dat jos din pat. Desi ma astept sa fie prima supozitie, in sine mea sper sa fie a doua.
Imping usa de la camera si o claie de par brunet este primul lucru pe care il vad. Apoi spatele unei femei ce se misca pe ceva ce pare a fi prietenul meu. Primul meu instinct este sa ma intorc cu spatele si sa pun mana la ochi. Sunetul facut de punga la miscarea brusca ii face pe cei doi sa constientizeze ca e cineva in camera. Se intorc spre mine speriati si pesemne sar din pat, deoarece cand ma intorc ea este cu cearceaful in coltul opus al camerei si el, in toata splendoarea lui, da speriat din maini si imi spune "Nu e ceea ce pare! Iubito, ea e nimeni". O scena comuna intr-un film de mana a doua.
Simt cum creste furia in mine si ma aud urland "Prostule!". Arunc punga spre el si reusesc sa il lovesc in oua. Cand se lasa pe vine cu lacrimi in ochi, privirea imi cade asupra ei, care speriata imi spune stins "Nu am stiut...". "Curvo!" si ma indrept hotarata spre ea, cu gandul de a o parui pana o las cheala. Deodata imi sare el in fata, ma prinde de maini si incepem o mica lupta, in care sansele sunt de partea mea, avand in vedere ca am unghiile lungi si el este dezbracat. Imi aduc aminte de copilarie si recurg la cea mai veche metoda de a bate un baiat. Ridic genunchiul si ii aplic inca o lovitura la oua, fapt ce il doboara tinandu-si strans in maini pretioasele. "Sper sa ti se umfle si sa cada" ii urlu in timp ce revin la targetul initial, si anume acela de a lasa un semn si pe pisicuta din colt. Insa, il aud scrasnind printre dinti "Nu e vina ei".
Ma opresc. Cuvintele astea ma obosesc intr-o clipa. In locul urii de mai inainte, simt frig si pustietate. Nu plang, pentru ca nu vreau sa ii dau satisfactia de a ma vedea doborata, in schimb imi indrept spatele si cu o voce ce nu pare a mea ii spun cu un zambet amar pe fata "Ai dreptate. Nu e vina ei." Ma uit in jurul meu si ma intreb ce e de facut. Nu stiu de ce, ma aplec si iau punga pe care am aruncat-o mai devreme. Apoi ma indrept spre usa. In prag, ma opresc, caut in geanta cheia si o scot. Alaturi de ea, se agata si 1 leu. Destinul asta. Le arunc pe ambele pe jos si cu ironie in ochi si zambetul in continuare pe buze le spun : "Nu mai am nevoie de cheie si .. leul ti-l las pentru prestatia din ultima perioada! Bucura-te de el fato, ca e tot o splendoare".
Cu capul ridicat si orgoliul putin sifonat, ma gandesc ca sometimes one is far more better than two!
Toate bune si frumoase, a doua zi de dimineata te intorci acasa si raspunzi foarte natural la intrebarile despre „Bianca” : „Da, am dormit acolo”, „Da, parintii ei sunt bine”, „Da, am luat micul dejun”, apoi iti incepi ziua multumit de cat de bine a fost inghitita galusca. Dar ce te faci cand escapada se repeta? Gandindu-te ca ulciorul e abia la a doua spalare, pui mana pe telefon si trimiti un forward al mesajului anterior catre „dusmani” . Numai ca, soarta asteapta de mult sa te muste de, scuzati expresia, fund si de partea cealalta a baricadei, citeste mesajul un anume frate. Si acest frate anume, fara sa se gandeasca macar o secunda la binele tau individual, spune „Asa se scuza si fetele care vin la mine. Intotdeauna isi gasesc cate o prietena la care se duc! Si ea s-a dus cu siguranta la "Biancu"!!!”. Ochii „dusmanului” se micsoreaza de incantare si in minte incolteste un context genial prin care sa captureze galusca pe care o sa i-o vinzi atat de nevinovat dimineata.
Vine dimineata, cu zambetul pe buze pasesti in incapere si in necunostinta de cauza incepi sa iti turui povestea. Zambindu-ti la randul lor, fratele si „dusmanul”, te lasa sa termini. Te miri cum de sunt asa cuminti si in sinea ta iti suna o voce „Si ziceai ca nu te pricepi sa vinzi ciori vopsite! Uita-te la tine! Somebody stop u!”. Nu termina vocea sa te complimenteze, ca auzi din fata ta „Si, Biancu ce face?”. Ca un anime pierdut, ti se micsoreaza ochiul stang si se zbate necontrolat, si din spate auzi un suierat de vant si se vede o frunza ridicandu-se in aer... „Bi...Bi...ancu?”. „Da fai, tu crezi ca numai tu folosesti scuza asta?” Si rasetele demonice te inconjoara. Te uiti in stanga, in dreapta si cauti liana salvatoare, dar ca intotdeauna nu gasesti asa ceva „Pai...”. Desi acesta ar trebui sa fie momentul in care mintea ta munceste cu febrilitate la o scuza potrivita, ei bine, creierul tau este in concediu medical si cavitatea craniana este ca o mare pestera in care ecoul vocii tale zburda dintr-un colt in celalalt "Ajutor, ajutor".
"Draga, raspunde la intrebare! Ce face Biancu?" ... Stiti ca este vorba aia din mosi stramosi "Cuiul cui scoate"? In astfel de situatii, fara scapare, cel mai bine este sa luptati cu adevar. Deci raspunsul cel mai evident este : "Biancu face bine!", facand astfel liniste in sala si iesind cu capul la liman. Bine, exista si un efect secundar, si anume ca escapada ta nu va mai scapa in veci de numele Biancu... Insa, daca nu se afla, inseamna ca ai scapat basma curata, nu? :D
P.S : La multi ani, Bi-bianca!!! Scriindu-ti aici, ma asigur ca chiar daca uit sa te sun, scap basma curata (sper)!! :D LA MUUULTI AAAANI!!!
Situatia 1 : Tocmai ce s-au terminat orele de curs si toata gasca de la scoala va indreptati entuziasmati catre parc. Vorbiti, radeti si va bucurati ca ati mai terminat o zi de scoala. Intrati in parc si deoadata iti pica ceva in cap. Toti se opresc si se uita la tine blocati. Tu, tematoare, ridici mana si atingi portiunea de par in care este chestia aia si simti cum se lipeste de degete ceva moale si caldut. Iti retragi mana din par, o aduci in fata ochilor si nu mica iti este mirarea cand realizezi ca tocmai ti s-a gainatat o pasare in cap. In jurul tau, colegii incep sa rada isteric, tinandu-se de burta, ba chiar tavalindu-se pe jos. Tu dezgustata te uiti cand la mana, cand la ei. Cineva iti pune mana pe umar si iti spune cu un zambet ironic "Stai linistita, orice rahat aduce noroc!". Filmul se intrerupe, sunetul se stinge cu un scartait ca al unei masini care a derapat si tu urland iti duci mainile la cap "Deeee ceee eeeeuuuuuuu??".
Situatia 2 : Esti cu el de cateva luni, si esti fericita ca tocmai ce ai primit primul cadou. Cadou pe care nu ti l-a facut cu o ocazie speciala, ci doar asa "pentru ca meriti". O pereche de papuci de toata frumuestea. Il tii de mana si realizezi ca atunci cand esti cu el, parca plutesti. Il saruti si te pierzi in privirea lui. Atat de adanc te pierzi, ca nu te mai uiti pe unde calci si simti o chestie calduta pe un picior. So much for the floating part! Te uiti scarbita la rahatul de caine pe care l-ai acostat de pe drum si apoi la iubitul tau a carui mana nu o mai tii. El probabil ca nu stie cum sa reactioneze, dar sangele care ii curge din buze si lacrimile din ochi, dau o mica impresie ca se abtine din rasputeri de la un ras extrem de nesimtit. Te uiti dezgustata cand la picior, cand la el. Nu stii cum, el isi gaseste totusi curaj sa iti te bata pe umar si sa iti spuna "Stai linistita, orice rahat aduce noroc!". Filmul se intrerupe, sunetul se stinge cu un scartait ca al unei masini care a derapat si tu urland iti duci mainile la cap "Deeee ceee eeeeuuuuuuu??".
Situatia 3 : Mergi singura spre casa. Ai avut o zi groaznica si ofetzi greu la gandul ca mai e cale lunga pana la sfarsitul zilei. Nu te uiti pe unde merge si te impiedici de o piatra. Te ridici nervoasa si incepi sa sari ca o descreierata pe drum. Si pana la urma te calmezi. Iti ridici mainile pentru a-ti prinde parul si incepi sa simti un iz de balegar. Te uiti pe maini, pe bluza, pe pantaloni si mai ridici o data mainile. Pe cot, este o bucata mare de rahat de cal. Cu lacrimi in ochi te uiti la cot, te uiti la balegar si apoi iti ridici privirea spre cer. Ti se pare ca Il vezi pe Dumnezeu cum rade cu ingerasii lui. Si totusi un ingeras iti sopteste in ureche "Stai linistita, orice rahat aduce noroc!". Filmul se intrerupe, sunetul se stinge cu un scartait ca al unei masini care a derapat si tu urland iti duci mainile la cap "Deeee ceee eeeeuuuuuuu??".
Sunt sigura ca fiecare dintre voi a trecut prin cel putin o situatie penibila ca cele de mai sus. Nu intocmai, dar destul de aproape, ca nu a fost gainat in cap, ci pe bluza, ca nu a fost rahat de caine ci de om (hei, avand in vedere cat de rare sunt budele, trebuie sa ii intelegeti si pe ei), fiecare a trecut prin vreun rahat, si fiecare a primit vesnicul "pat on the shoulder" insotit de "Stai linistita, orice rahat aduce noroc!". Acum va intreb eu pe voi : De ce? De ce fiecare rahat aduce noroc? Ce este noroc in a trebui sa infrunti cu capul sus privirile pline de amuzament ale celor care au vazut nenorocirea, sau ce e noroc in a spala rahatul altuia de pe haine??
Va doresc o zi in care sa nu aveti noroc d'asta si sa treci pe langa rahat si nu prin el!
In miez de noapte si fara chef de somn, am umblat din blog in blog pana cand am dat de cel al Bebelusei Oana. Si cotrobaind cu nesat pe acolo, am gasit o postare EXTREM DE LUNGA (!!!), dar pe care nu am putut-o lasa necitita! Pentru a nu va plimba dintr-un blog in altul, o sa copiez povestea integrala din postare. Enjoy!
“Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici. Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:
Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom’ profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat: Dom’ profesor e de-acum fratele meu şi trebă să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre “cei buni” şi “cei răi”, dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher – cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puşcăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care gaşca trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: “puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori “n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. “Dom’ profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin s-a şters tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.
În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toşi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atenţie – era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe Muntele Sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani (“ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul”). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.
Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat: Dom’ profesor, nu mă recunoşti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani. Mădălin? – l-am întrebat nesigur. Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată. Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii. Despre ce vorbeşti? – l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
Nu dom’ profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent – o peşteră săpată în stâncă lângă mare. într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.
Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Șmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Gelu Frumuşelu.
Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.
Ieri însă sora lui Sile Șmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am expus acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.
Eşti nebun? – m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.”
Dupa un vis ciudat, in care m-am luat la bataie cu un doctor care m-a jignit (!?!?!?! don't ask!), dimineata mea se indreapta spre o dimineata extrem de irascibila. Simt cum furia clocoteste in vene si cum senzatia de "cap in gura" (repet, pentru ca nu-mi asum aceasta expresie : Ana said it!) isi face loc incet, dar sigur. De ce?
Primul lucru pe care il fac dimineata, dupa ce deschid ochii, evident :)), este sa imi verific mailurile. Astazi, mi-au sarit ochii pe primul mail din lista, si anume newsletter-ul 9AM. Ce credeti voi ca scria in acesta? Ca in noul cod al muncii li se dau mult mai multe drepturi angajatilor!! Ca sa citez titlul 9AM : "Multa munca, putin drepturi."
Dragii mei cititori lucratori, asta inseamna ca incepand cu data la care va fi aprobat acest nou cod, concediul vostru de 2 saptamani va deveni istorie! In noul cod al muncii, nu se vor mai acorda concedii mai mari de 10 zile lucratoare. Astfel, de Craciun, in loc sa fiti fericiti de pe 24 decembrie, pana pe 7 ianuarie (sper ca am calculat bine), o sa va duceti la munca beti pe data de 2 ianuarie. Da! Ca doar in Romania guvernul are impresia ca clasa muncitoare sta si freaca buha tot anul, motiv pentru care trebuie sa li se mai taie din concediu!
Dar sa nu ne oprim doar aici, ca ar fi prea putin hilar! Domnii distinsi ministrii, care stau toata ziua si isi uzeaza c*rul pe scaunele de la parlament, considera ca angajatorii nu au indeajuns de multe drepturi asupra concedierii angajatilor. Adica, de ce sa mai faca manarii pentru a da afara angajatii, cand o pot face in vazul lumii? Sa se mai chinuie saracii cu actele pt eliminarea unui anumit post, sau sa isi mai dea interesul fata de angajatii care nu au nici o vina pt inactivitatea lor? Nuuu, acum au dreptul sa ii bage in concediu fara de plata, sa le micsoreze perioada de munca sau chiar sa ii dea afara, fara a mai fi obligati sa desfiinteze si postul (cum erau obligati sa o faca in cazurile in care nu au un motiv bine stabilit).
Dar stai, ca totusi avem si noi o facilitate : nu putem fi concediati in concediul paternal. Va multumim!! Sunteti extrem de generosi!
Aaaa si inca un lucru. Stiti cum stateam inainte cu preavizul? Adica eram obligat sa mai muncim 15 zile la vechiul loc de munca, bla bla bla? Ei bine, acum trebuie sa stam cel putin 25 de zile! Ca doar forta de munca este limitata in Romania!
Si acum, tineti-va bine absolventilor, s-a marit perioada de proba in cazul noilor angajati. Ce ziceti? E ca asta e buna? Dupa ce ca oricum nu ne gasim locuri de munca, dupa ce ca oricum angajatorii cer si luna de pe cer la angajari, acum ne pot da afara mult mai repede. Supeer.
Noh, astea fiind spuse, va invit sa continuati lectura noului cod al muncii, si sa va indoiti spatele de pe acum, ca nu are sens sa asteptati un an intreg pt asta!
A fi roman nu mai e bine, dar nici cu ungurii si nemtii nu ma laud! In cadrul jobului meu trebuie sa gasesc furnizori de prin toata Europa si nu mica mi-a fost mirarea cand am contactat firme de export din Ungaria si Germania (a caror limba vorbita era : "english") si .... :
EU - "Hello, do you speak english?"
- "Nem .. nem"
EU - "Someone there speaks english?"
- "Moment please"
EU - "...."
- "do iu spic frens?"
EU - "I'm sorry, but no!"
- "Ui dont spic englis, sori!"
sau alta firma din Ungaria :
EU - "Do you speak english?"
- "Moment please..."
dupa 10 min....
- "From ver do iu col as?"
EU - "Romania"
- "Pai vorbiti domnisoara in romana, ca asta stie toata lumea!"
sau Germania :
EU - "Do you speak english?"
- "Nine ... bla bla bla (vorbeste in germana)"
EU - "Madam, i don't speak german!"
- "Nine, nine ... bla bla bla (iar in germana)"
dupa 10 minute inchid telefonul pentru ca nu primesc pe nimeni care sa vorbeasca engleza!
Eu : "Cum a murit prima victima din Targoviste pe timpul revolutiei?"
Tata : "In Mondial era un paznic de noapte cam surd. Niste soldati patrulau pe strazile goale si orpindu-se in fata marelui magazin Mondial, au zarit o umbra.
- Opreste-te sau trag!
Paznicul nimic.
- Opreste ma ca trag!!
Paznicul nimic.
A pus mana pe pusca, a tras .. si l-au facut EROU si p'ala!"
"Inainte cand mergeai la vot aveai 3 optiuni :
- nu scriai nimic sau taiai ambii candidati, votul era anulat, dar era in regula;
- taiai unul dintre candidati, insemna ca il alegeai pe celalalt, votul era bun;
- scriai "Jos Ceausescu!" in coltul paginii... avea grija securitatea de tine!"
Tocmai m-am intors de la vot si pentru un moment am revazut ziua de acum 5 ani cand tremurand toata cu buletinul in mana m-am prezentat la sectia de votare. Nu stiam cu ce se mananca politica (nu s-a schimbat mare lucru de atunci!) insa eram foarte emotionata stiind ca in sfarsit, parerea mea va conta. Am intrat in cabina de vot si am inceput sa ma uit lung la numele si partidele care erau trecute in dreptunghiuri alaturate. Am inchis ochii si am pus stampila! Cam asa am luat eu alegerea cu privire la presedintele tarii.
Acum, dupa 5 ani, nu am vrut sa repet figura, pentru ca realizez ca un om face diferenta! Poate sunt masluite alegerile, poate votul meu este solitar intr-o urna plina cu "Basescu" si "Antonescu", insa eu inca cred ca parerea mea conteaza. Tata imi tot spune ca sunt o idealista, iar eu cred ca asta este numai inceputul! :) Cine stie, poate in 5 ani o sa imi pun osul la treaba si o sa incerc sa fac diferenta prin toate mijloacele posibile; o sa fiu presedintele de care vorbea Remus Cernea. Femeie, lipsita de prejudecati... dar nu lesbi :)))
Hello... E prima oara cand fac asta, asa ca "be gentle"!
Tocmai am terminat de vorbit cu Clau la telefon si ultima lui observatie (si presupun ca si sfat) a fost "sa nu crezi ca vei fi bloggerita! vei ajunge la acest statut abia dupa ce un mare si recunoscut blogger iti va spune asa!". Acum stau si ma intreb daca exista cineva care si-a facut blog doar pentru a-si putea asuma un statut care nu il va ajuta cu absolut nimic!
Daca George de la 3 imi va spune "Yo, bloggerito, ce faci?", oare mi se va ridica statuie in fata blocului de catre locatarii mult prea depasiti de domeniul calculatoarelor? Sau daca Corina se va apropia timid si imi va spune "Da-mi si mie o semnatura de bloggerita, care esti.. ca vreau as o pun in biblioteca", numele meu va reusi sa treaca de bariera nemiloasa a timpului?
Guess what : no!
Acest blog se vrea a fi o incercare de a mai impartasi una, doua evenimente mai interesante prin care am trecut, niste ganduri simple cu privire la trecut, prezent si viitor... si de ce nu, o introspectie a celor care au fost si nu mai sunt (fosti sau ex, cum vreti sa o luati!).
Cam asta ar fi introducerea! Sa speram ca va avea si o continuare!
