sâmbătă, 29 iulie 2023

Realitatea

Citește și : http://just-catalina.blogspot.com/2023/03/doua-vieti-prolog.html


Au trecut 3 săptămâni de când am avut discuția cu Filip. Noroc că o dată cu aceasta discuție a venit și vacanța de vară și copii nu pot vedea la ce ni s-a limitat interacțiunea, deoarece sunt in vizită la bunici. Un "bună" și un "la revedere". Și nici acestea atât de des. Relația noastră a ajuns să semene cu aceea dintre doi colegi de muncă care nu se plac, dar trebuie sa se salute deoarece fac parte din aceași companie. Nu este cea mai buna perioadă a mea și pentru a nu ajunge acasă am inceput sa îmi pierd timpul mergând. Daca nu as avea locul de munca în altă localitate, nici nu as mai lua mașina. Dar o iau și apoi mă opresc in oraș, o las la margine, merg până în centru, stau să mă uit la trecători și mă întorc. Am văzut un thriller in care personajul principal făcea asta. Își alegea victimele. 

Mă sună Otilia și Vicky, dar cumva nu reușesc să le povestesc ce simt. Cred că dacă o să o spun cu voce tare o să transform in realitate faptul că relația mea fericită este pe pauza. Pe un drum sigur către finalizare. Finito. Sau mai degrabă "Pausito". 

- Ava, nu mai știi să dai un semn! Trebuie sa facem programare pentru o întâlnire, un cocktail ceva? Îmi spune Vicks cu o mica urma de reproș.

- Au luat copii vacanță și Filip nu vrea sa te mai împartă? Spune-mi că măcar nu ați transformat casa într-un focar sexy. Mai puneți jucăriile sexuale la loc sau sunt împrăștiate peste tot? Adaugă și Otilia într-un ton jucăuș. 

Simt un nod în gât și lacrimile mi se aduna in ochi. Știam de ce le-am evitat atât de mult timp. Cobor telefonul de la ureche și încerc să îmi adun gândurile. Aud glasurile lor care probabil se întreabă de ce nu răspund. 

- Nu prea am semnal aici. Este o perioada destul de busy la muncă și ... Nu reușesc să termin ce aveam de spus. 

- Sa nu-mi spui că în loc să-ți siluiești soțul și să-l pui la munca de jos, dacă înțelegi ce vreau sa spun, tu ești la munci și stai peste program! Mă întrerupe ridicând tonul Otilia. Mai tii minte când m-ai rugat să te trezesc la realitate daca o iei pe arătură? Ei bine, femeie, mi te-ai plâns că nu mai aveți timp de voi și că abia aștepți perioada asta. Ia geanta, rupe curea, du-te acasă și sfâșie hainele de pe tine in fața lui Filip! Dacă începi să ai băluțe nu te speria, nu îl sperii nici turbată. Sigur și el are nevoie de...

- Am luat o pauza. Încerc să spun cu un ton scăzut și probabil foarte încet, deoarece Otilia nu se oprește și continuă la fel de înfocat:

- Și ar ajuta pentru mana cealaltă o eșarfă ceva, sigur găsești. Am văzut o jucărie șmecheră pe eMag, care este pentru placerea amândurora...

- AM LUAT O PAUZA. ABIA NE SALUTAM. EXCLUS SA NE F***TEM! 

Lumea din fața mea se uita ciudat la mine. Parca este liniște nu doar la telefon și în tot peisajul in care mă aflu. Oamenii s-au oprit și mă privesc. Nici păsările nu mai ciripesc. 

Cred că am țipat. Am țipat și mi-am transformat negarea in realitate. Am urlat și pauza relației mele este o realitate acum. 


sâmbătă, 1 aprilie 2023

Pasager...

 Nu apuc să întorc privirea. "E vina mea, e vina mea" cântă Mark Stam, când pe langa vocea lui se aude un scrâșnit de roți. Cu coada ochiului observ o față speriata in parbriz. Nu-mi dau seama daca este fața mea sau a pasagerului din dreapta a mașinii care este prea aproape de mine. Simt cum picioarele îmi sunt împinse de o forță necunoscut de puternică. Creierul și logica îmi spun că mașina și-a atins ținta nepropusa. Totul este in slow motion mai puțin melodia lui Mark. "E vina mea, e vina mea"

Cu încetinitorul vad și lumea din jur in timp ce mă rotesc spre... "Probabil asfalt" îmi șoptește vocea nemiloasă pe care nu am ascultat-o când mi-a spus sa scot căștile și să las telefonul că traversez o stradă. Asfaltul este negru și oamenii din jur au fețe îngrozite. Dar nu total. Pentru că încă li se mai mișcă pielea pe față. Cineva ridica mana ușor. Privirea mi-a ajuns către cer. Sunt nori și o picătură cade în iris. Este atât de frumos. 

"E vina mea, e vina mea". Zbor peste mașină. Când eram mică nu-mi imaginam că așa ar trebui sa fie zborul. Îmi schimb focusul de la imagini la sunete și în timp ce corpul atinge suprafața față de care mă lovesc, interiorul meu amplifică sunetele ca sa pot simți la superlativ ce mi se întâmplă. Aud cum se crapă osul craniului și ca pentru a-mi confirma că probabil nu voi mai povesti aceste lucruri cuiva, văd sânge care sare de undeva din spatele ochilor. Imaginea se înroșește, apoi un negru brut o înlocuiește. Ciudat, când restul corpului atinge asfaltul, sunetul mi se pare asemănător unui sac de nisip pe care îl scapi. 

O văd pe mama care îmi atinge nasul în timp ce ne uităm într-o oglindă "ești frumoasă"! Îmi văd familia în fața bradului de Crăciun și aud colindul pe care îl cantam cu pasiune. Îl simt pe Darius pe față după o noapte în travaliu și naștere în cezariana. O simt pe Carla in brațe și mă aud spunandu-i "te iubește mama!". Îl văd pe Radu cu inelul in mână. Apoi....

Este întuneric și se face liniște. Ba nu este liniște. Este Mark, care continuă piesa pe care am ales-o in timp ce mă uitam la telefon. 

"E vina mea, e vina mea"... 


marți, 28 martie 2023

Doua vieți - Prolog

 Se uita atent la capătul patului și se întreba când oare se înnegrise marginea de lângă saltea a acestuia. Patul era unul king size, care avea o margine impunătoare albă dând impresia că este mai sofisticat. Se potrivea cu tot designul camerei, chiar dacă îl luaseră in alt apartament, pentru un alt decor. Îl aveau de 8 ani și abia acum observa că marginea de lângă saltea se înnegrise. Oare ar fi putut face ceva sa prevină acest lucru?

- Asculți ce îți spun? Ai auzit ceva din ce am spus până acum?

Și-a întors privirea asupra lui și apoi și-a îndreptat atenția spre covor. Auzise fiecare cuvânt. Și fiecare cuvânt ii atinsese și îi demolase toate zidurile clădite in relație. Știa că dacă va fi cineva care o va putea distruge vreodată, el va fi acela. Și totuși nu ii distrugea chiar toate legăturile. 

- Ava? Poți spune ceva? Putem avea o discuție?

- Ce vrei să îți spun Filip? Vrei 3 luni de pauză? Ce presupune aceasta pauză? Ce as putea sa înțeleg din asta? Copii ce fac in aceasta pauză? 

3 luni de pauză după 13 ani de relație. Oare 13 ani de relație duc la acest moment? Pauză... Pauză de la ce? De la ea? De la familie? De la locuit împreună? Se simțea ca într-un film prost. Un film american de duzină, in care personajul principal este pus la pământ. Covorul arată bine. Roboțelul rock&roll își făcea treaba. Mintea părea că vrea să o scape de la acel moment și căuta în jur ceva salvator. 

- Ava, te rog nu-ți mai pierde concentrarea și uită-te la mine. Am ajuns la capătul puterilor. Am nevoie de o pauza de la relația noastră. Simt că dacă nu vom lua acest timp liber unul față de celălalt, oricum vom ajunge la un inevitabil partaj și nu-mi doresc asta! Mă voi muta în dormitorul de la parter. Vom păstra programul cu copii, exceptând weekendul pe care îl vom avea în întregime fie cate unul sau câte două fiecare. Practic singurul lucru la care vom pune pauză va fi ... Ei bine, asta! Discuțiile interminabile, explicațiile, interacțiunea!

Trebuia să își păstreze cumpătul, deoarece Filip știa prea bine că dacă ea se enerva, el câștiga orice conflict. Marea ei calitate : nu se enerva. Dar foarte puțini știau crudul adevăr. Evita sa se enerveze in public pentru că i se bloca creierul și în loc să vină cu argumente plauzibile, înjura și oferea apelative care nici macar nu putea fi insulte, pentru că erau extrem de puerile. "1, 2, 3 fir-ar sa fie! Numărat de tot rahatul! Cine vreodată se calmează cu aceasta tehnică? Cheluțu poate, că e un câine... "

- Ava? Nu cred că poți spune ceva care sa mă facă să îmi schimb părerea. Și nu ajuta nici lacrimile. 

Nici nu realizase că începuse să plângă. Își duse mâna la ochi și simți umezeala lacrimilor care ii inundau obrajii. 

- Stai liniștit. Nu sunt lacrimi destinate ție. Sunt pentru mine și alegerile pe care le-am făcut. 

- Ava? Ce vrei să...

- Filip ... Îl întrerupse pentru că nu mai avea nici un strop de energie. Filip.. nu te voi opri. Și nici nu voi incerca sa te fac sa te răzgândești. Dar vreau să realizezi un lucru. Aceste 3 luni nu vor fi doar o pauza pentru tine. Vor fi o pauză și pentru mine. Și sunt șanse ca atunci când tu îți vei dori sa te întorci, nu vei mai avea la ce.  

Observase că o umbră i-a atins privirea și că Filip nu se așteptase la acest tip de răspuns. Dar nu mai voia să stea sa discute. S-a întors la timp pentru a nu-și mai arăta lacrimile începuseră iar sa curgă. Trebuia să iasă din cameră și să se descarce undeva. Și totuși ceva o făcu sa se oprească în prag.

- Filip, îi spuse Ava fără să se întoarcă, orice ar fi, sa nu aduci pe nimeni în casa noastră.  Cel puțin nu în aceste 3 luni. Nu trebuie să implicăm copii in ceea ce se întâmplă aici. 

- Nici nu se pune probl.. 

Nu așteptă să termine și ieși din cameră. Se îndreptă grăbit spre baie unde dădu drumul apei și o dată cu ea frâu liber lacrimilor. 

sâmbătă, 28 ianuarie 2023

Joacă de copii

Astăzi este o nouă zi în care nu am schiat. Nu am înnotat. Nu am făcut hore. Nu ne-am plimbat cu bicicleta. Nu am făcut un om de zăpadă. Nu am făcut nicio activitate demnă de menționat. Exceptând faptul că am râs. Am râs în timp ce așteptam să mă găsești.  Nu te-ai gândit că m-am ascuns în pătură. M-am așezat într-o poziție ciudată și am așteptat. 

"Amalia? Unde este mami? Oare este aici?" Imiți cuvintele pe care le spun când este randul meu sa te găsesc, în timp ce deschizi ușa de la dulap. "Nu ești aici. Oare unde ești mami?" spui in timp ce cred că bagi capul în cameră. Te apropii tiptil de marginea dinspre perete a patului, unde știi că mă mai ascund uneori. Îți simt greutatea mâinii care apasă pe saltea și dacă aș întinde piciorul sunt sigură că te-aș atinge.

"Aha!" Strigi fiind sigur că m-ai găsit. Dar nu sunt acolo puiul mamii. Aud și niște lăbuțe care calcă rapid parchetul, Amalia ce se apropie mai repede decât ieri. "Mami nu este aici, Amalia! Dar poate este la baie". Te grăbești spre baie și aud pașii care calcă repede pe parchet. Amalia s-a oprit probabil în dreptul ușii și te urmărește. 

"Maaaami! Unde ești?" Incepi sa strigi in timp ce îndrepți spre bucătărie. "Maaaaaamiiiiii". Ridic capul din pătura și o observ pe Amalia care se luminează văzându-mă. Ador acest zambet atât de gingaș. Duc degetele la buze și îi spun un ușor shhh. Mă dau jos din pat și mă bucur că am șosete pentru că nu fac un zgomot foarte tare pe parchet. Mă așez la marginea patului și Amalia se îndreaptă foarte fericita spre mine.

Probabil că și Andrei o vede și realizează că se întâmplă ceva și vine alergând. 

Mă găsește într-un final la margine. Întâi este uimit, apoi îmi spune plin de mândrie râzând "Te-am găsit mama! Dar nu ai fost aici prima dată!". Râd și eu pentru că amândoi sunteți adorabili!

O iau pe Amalia in brațe și încep să număr : 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10 cine nu e gata, îl iau cu lopata!


miercuri, 18 ianuarie 2023

Povestea noastră - ne-am cunoscut!

 Cândva între Crăciun și revelion 2013 

A venit în vizită Meca, după o perioadă în care nu ne-am mai văzut de mult și ca niciodată a propus sa ne vedem și cu gașca de la Ina, întru-un pub din Brașov care se numea Ștube. Acum se numește "after Ștube", deoarece Pandemia ne-a luat prin surprindere pe toți și deși părea că pubul o sa trăiască... Ei bine, nu a mai trăit mult. Să sperăm că after Ștube o să aibă viață mult mai lunga. 

Eram cu Anca, deaorece in perioada aceea petreceam foarte mult timp împreună în apartamentul pe care îl împărțeam cu Joha. Am ajuns la Ștube, unde am urcat la etaj și surpriză mare, acolo erau Adina și Meca alaturi de vreo 10 alți tipi. Da. TIPI! Sincer, am avut un mic gând întunecat care îmi spunea ce naibii căutăm noi aici și de ce nu ne-am putut întâlni în orice alt loc. L-am îndesat în colțul minții și mi-am spus că nu ar trebui să judec oamenii dintr-o privire. Oricum voiam să cunosc oameni noi. Indiferent de genul lor. Și în plus, Meca ne-a povestit de gașca lor de la Ina și cât de fain se distrează, acum aveam ocazia sa verificăm dacă este adevărat. 

Era o masă mare cu doua bănci din lemn pe de o parte și alta ei. Adina și Alex(Meca) stăteau într-un capăt în care ne-am așezat și noi, dar pe partea opusă sa ne putem vedea în ochi. Cumva in vizor mi-au apărut și ceilalți, dar mi-a atras atenția în mod special un tip încadrat de alți doi. Era mai mic de înălțime și părea că e cu bodyguarzii. Desigur că am făcut cunoștință, dar numele s-a evaporat la fel de repede cum au apărut. Da mi love, despre tine este vorba!

Pe măsură ce orele treceau înclinam sa ii dau dreptate lui Meca, oamenii ăștia sunt chiar amuzanți, foarte gălăgioși, dar amuzanți. Tu erai cel mai tăcut dintre toți și cumva mă intriga faptul că nu încerci să descoperi specimenele care au apărut la masa voastră (Da, despre mine și Anca vorbesc!). Desigur că pe lângă tine, Robert a avut de asemenea un loc fruntaș în lista mea. Om hotărât să flirteze, dar prea fățiș pentru gustul meu. Se tot holba la sânii mei și îi lăuda. Not my type, dar foarte amuzant. Cumva îmi aduce aminte de Adrian de la muncă. Omul înjură ca un birjar, este foarte direct și pare nepăsător, dar are un suflet de milioane. Aveam să aflu că și Robert este din același strat. Dar până atunci mă amuza. Deodată se ridică și spune către lume "râdem, glumim, dar mă duc la nevasta și copilul meu nenascut!". 

Mi-a căzut falca! Ca în desenele animate cred. Era pe masă și incercam sa o ridic. Omul asta care flirta atât de fățiș avea nevastă și copil. Și o striga in gura mare! Wow! Ăștia de la Ina chiar sunt ciudați! 

Mi-am reîntors privirea către tine, care părea că ești total dezinteresat de ce este în jur și care îmi aruncai ocazional cate un ochi. Mă trezesc vorbind "Tu sigur ești șeful". Liniște la masă. "Nu ai cum sa nu fi șeful! La cât ești de tăcut ii analizezi pe toți și îți spui la fiecare replică proastă: 5% s-au dus de la tine, i-auzi 5% și de la tine." Ți-am adus un zambet pe buze și veselia întregii mese. De fapt "Șefu" era lângă tine, un mai om înalt decât majoritatea de la masă, care din momentul acela nu spunea decât "Voi va potriviți. Voi ar trebui sa va cuplați. Ar trebui să fiți împreună!". Simțea el ceva. 

duminică, 15 ianuarie 2023

O zi frumoasă

 Ieri a fost o zi frumoasă. O zi plină in care am râs mult și am plâns de fericire. Am văzut oameni, am vorbit. Dar cel mai important : am petrecut ziua alături de voi!

Ne-am început ziua cu clătite făcute în mare parte de Andrei. Nu-mi vine să cred că deja sparge singur ouăle pentru mic dejun. Și reușește să facă acest lucru fără a-i rămâne coaja pe langa albuș. Apoi ne-am dus la canapea cu toții și surpriză: Amalia s-a urcat singura pe marginea ei. Câtă încredere și mândrie a arătat în acel prim zambet după ce a realizat că este la înălțime! Un an și 9 zile și a mai făcut un lucru pentru prima dată!

Au început amândoi un suie/coboară de pe marginea canapelei cu mult râs și multă ghidușie încât uitându-mă la ei am simțit un fior de recunoștință care s-a transformat într-o cascadă de recunoștință. Am inceput sa lăcrimez de fericire și i-am luat în brațe spunându-le pentru a mia oară cât de mult îi iubesc și cât de mândră sunt de ei. 

Așa ne-a și găsit Alex. Îmi pare rău că nu a văzut momentul de la început. Am reușit să captez ceva din aventura noastră la canapea, dar esența acesteia era atât de vie in timp ce se petrecea încât cred că l-ar fi umplut de energie. Data viitoare.