miercuri, 15 noiembrie 2017

Mama... O Doamne!

18.10.2017
12:15 Am tot miscat picioarele. Am inteles ca face bine. Aparent in vreo 10 minute o sa fiu transferata de la terapie intensiva catre rezerva. Dupa numai 8 ore. Trebuie sa fi mers totul ca pe roate in operatie daca deja ma "elibereaza". Am o teama cand vine vorba de scos sonda. Mai bine nu citeam cele 100 de povesti despre cezariana. Acum parca aud toate vocile de pe net. Gagica de la terapie imi spune ca nu ar trebui sa imi fac probleme. Si o scoate. Ce-i drept nu am simtit nimic. Absolut nimic. Ma ridic cu ajutorul ei si ma asez pe scaunul cu rotile de langa pat. Ok. Nu este deloc rau. 
13:20 Mi l-au adus pe Andrei in camera. Este langa patul meu. Ma uit hipnotizata la el. Dumnezeule, este atat de frumos! Mi-a spus asistenta de la neo ca a facut furori. Are parul negru si des, si fetele de la neo l-au zburlit cu totul. Este atat de mic si infasat. I se vede doar caputul. Parca este un strudel cu surprize. Nu-mi mai pot lua privirea de la el.
19:30 Nu e așa rău. Daca totul merge bine, in câteva ore o sa urc/cobor scări. Andrei a stat toată ziua cu mine. L-am pus la sân, dar nu s-a întâmplat nimic. El nu a supt, eu nu am avut lapte. A fost asa ciudat sa il țin in brațe. Mi-a fost frică sa il iau singură. O sa plec cu el acasă in 3 zile si mie mi-e frica sa il iau singură in brațe. E un început bun. NOT! Sun la asistente ca vreau sa ma duc la baie. Nu e cea mai faină opțiune, sa stea cineva cu tine cat faci treburi, dar dupa ce mi-a strâns asistenta de la terapie intensivă sfarcul, ca sa il atașeze pe Andrei, parcă nu mai știu ce înseamnă intimitatea. Tanti ma tine strâns. E deja a treia oară cand facem asta. Stand pe toaleta realizez ca ceva nu este in regula. Aparent am zis asta cu voce tare, deoarece tanti apare in fața ochilor semi închiși. Nu mai am forța sa fac nimic si simt cum energia imi dispare si un val de vomă imi urca spre gât. Pe ușa de la baie mai intră încă două asistente si toate trei ma așează pe podeaua baii. Una imi ridica picioarele in sus, alta imi uda fata si a treia mișcă o hartie încercând sa îmi facă aer. Încep sa imi revin si un lucru e clar : nu o sa mai vin la baie niciodată.
22:00 In sfârșit am realizat de ce mi-a fost rău. Nu am mâncat cine știe ce de ieri. Astăzi am avut o supă pe la prânz, pe care nu am terminat-o ca sa nu ma duc la baie si cam atât. După minunatul episod de pe podeaua baii apare miraculos o cină copioasa. Eh, nu a fost asa mare, dar a fost. Andrei a fost luat încă de cand mi-a fost rau. Deja imi este dor de el. Am primit si doua somnifere. Sper sa dorm mult. Trebuie sa imi revin rapid! 

marți, 7 noiembrie 2017

Mama... in sfârșit!!

18.10.2017
2:15 Am telefonul la mine, deoarece asistenta a spus ca il pot lua in eventualitatea in care doctorul e de acord cu mine. Da, este momentul sa imi sun soțul. Incontrolabil mâna imi tremură. Ba nu, tremur toata. Operatie. Prima operație din viața mea. Suna o dată. Cum o sa ma descurc cu operatia? Tăiată si cu dureri? Suna a doua oară. Cum o sa ma aplec sa imi iau băiatul in brațe? Suna a treia oară. Si cu laptele? Dacă nu o sa am lapte? Ce o sa fac? Suna a patra oară. Alex? Simt cum incep sa se adune lacrimi in ochi. De când sunt gravidă am plâns ca un prunc. Aparent continui șirul. Mai formez o data numarul. Ma operează. Da, tremur toată. "Alo?!" In sfârșit!! Iubitul meu, hai. "Ce? Unde?" Hai la spital e momentul. Nu reușesc sa ii spun ca imi vor face cezariana.
2:35 Sunt întinsă pe spate. Imi clantane dinții in gură. Ce e drept nu-mi mai simt picioarele. Ba da, stai. Le simt, dar parcă sunt ale altcuiva. Alex a sunat mai devreme si a vorbit cu asistenta. Le spun ca vreau sa il pup. Știu ca nu vrea sa participe la naștere, dar vreau sa il pup. E barca mea de salvare. Simt ca nu o sa mai tremur atât dacă o sa ma pupe. "Ce, tatăl nu participa?" Nu. Dar lasati-l sa ma pupe. Va rog. Dupa ce termină tot de pregatit, intorc capul si il văd. Cred ca imi citește panica din ochi, deoarece se apropie de mine. "Doamnă, nu țineți capul așa. O sa va doară capul dupa operație." Da, parcă imi aduc aminte ceva de la curs. Dar trebuia sa il văd pe Alex. Trebuia! Se apropie de mine si ii simt mainile pe cap. Ma mângâie pe cap. E aici sa stea. Si sa ma mângâie pe cap. As vrea sa plâng de frică și sa ii spun ca il iubesc. Ca mâinile lui ma fac sa uit ca sunt aici pe masa de operație. Cumva se estompeaza glasurile din jur si toate simțurile imi sunt ancorate la tample, catre degetele lui Alex. Te iubesc!
2:58 "Puteti veni aici" ii spune asistenta lui Alex. El se ridica si mie imi sta inima. Ar trebui sa aud ceva, nu? Si se aude. Un carait micut, apoi un urlet de-a dreptul. Clar si raspicat, Andrei ne anunță ca a sosit. ANDREI, BINE AI VENIT IN VIAȚA NOASTRĂ!! Imi vine sa urlu ca nu il pot vedea. Ca nu il pot tine in brate. Sunt pe masa asta nenorocită si nu imi pot vedea băiatul. Te iubeste mama, Andrei. Si desi ma tin tare sa nu plang, deodată asistenta mi-l așează pe obraz. "Hai sa o salutăm si pe mama!". Incredibil ce micuț e. Caldura pe care o emană isi lasă o amprenta pe obrazul meu. Ce frumos ești. Ești atât de minunat. Doamne, e al meu? Parcă il am de o vesnicie pe obraz, si totuși parca il am de 2 secunde. "Gata, trebuie sa plecăm. Tăticule, hai si tu". Si rămân iar pe masa de operatie. Cu un soț si un bebeluș nou născut la un etaj mai sus. Îmi clantane dinții in gură si imi curg lacrimile pe obraji. Cineva a schimbat poziția lampii de sus si acum pot vedea ce se întâmplă in zona burticii. Credeam ca Anatomia lui Grey e departe de adevăr, dar observ ca nu. Parca văd matele si mâinile doctorilor cum se mișcă. Sunt fascinată.
4:23 Am ajuns la terapie intensivă. Încă nu imi simt picioarele. Nu trebuie sa imi mișc capul decât stanga dreapta, nu sus jos. Sa țin minte. Nu vreau sa ies cu o cefalee acuta din spital. Vad o asistentă cu piscotul pe care l-am avut pe obraz mai devreme. Mi-l aduce si mi-l pune la piept. Doamne ce mic este! Ce firav! Ce impaturit. Asistenta imi scoate sânul din cămașă si încearcă sa introducă sfarcul in gurita lui Andrei. Serios? Așa se pune la piept? Eu nu ma pot misca deloc. Am patul aproape drept. Ar trebui ca Andrei sa prindă instinctiv din sfarc si sa suga? Nu o face. Totul dureaza 20 de secunde maxim. "Nu suge" spune asistenta, de parcă nu as fi observat. Serios? Asta e tentativa de a-l pune la piept dupa naștere? Lamentabil! Mi-l mai pune pe o dată pe obraz. Andrei? Mami o sa se facă bine si o sa te țină in brațe si o sa te alinte, si o sa iti cânte si o sa iti bage sfarcul ăla in gură, si o sa te alapteze si o sa îți ofere dragoste necondiționată cat timp va trai!!

Mamă : ma taie!

18.10.2017
1:30 In sfârșit am chemat-o pe tanti cu TNS. Contractiile sunt din ce in ce mai puternice. Sau cel puțin eu asa le simt. Rămân fără aer timp de cele 45 secunde in care simt durerea și clipul de pe youtube nu pare sa fie foarte util. Inspira 1,2,3. Expira 1,2,3,4. Sa-mi bag toată ****. Dacă ăștia se așteaptă să nu injur ca la usa cortului, nu știu cu cine au de-a face. F***-i!! $*%@€&3€»[<. Ca si cum contractiile nu ar fi suficiente simt cum incepe sa iasă apa dintre picioare. SUPER!! IN P*** MEA!!! Dacă ăsta ar trebui sa fie un sentiment înălțător, sunt departe de el. Foarte departe. Apare si asistenta. Rușinată ii spun de apa ce mi s-a prelins pe saltea. Nepăsătoare imi spune ca nu am contractii asa mari. Frate, serios?!?! Dacă astea nu sunt contractii mari, ce rahat fac la alea mari. Mai vine o contractie si simt cum imi inclestez dinții. Aproape ca aud cum crăpa smaltul si imi imaginez cum la sfârșit de travaliu sunt stirba. "Chiar va dor așa tare contractiile?" Ma întreabă asistenta văzând probabil fata-mi terminată. Mă gandesc la Adi Despot "trei in p*** mea" si ma limitez la a da din cap. "Haideți ca vorbesc cu medicul de gardă." Pot sa il chem pe soțul meu? o intreb semi panicată, realizând ca nu vreau sa mai stau singură. Nu mai vreau. "Inca nu, haideți să vedem ce zice medicul de gardă"
1:40 Nu-mi pot stăpâni lacrimile. Nu vreau sa fiu singură. O contractie imi aduce aminte de ce sunt aici. Pe lângă dureri, mai am si sughituri, si ma înec cu lacrimile. Nu mai vreau sa fiu singură. Îl vreau pe Alex. Inspira 1,2,3. Expiră 1,2,3,4. "Doamnă, va doare asa tare?" Ma întreabă asistenta care tocmai ce a intrat iar. Ma așteptam sa dureze mai mult. Ma gandeam ca medicul de garda e ocupat cu alti pacienți. Ca va dura o veșnicie sa ma vadă. Ei bine nu. 2 minute. Atât a durat. "Doamnă?" Imi vine sa ma trântesc pe podea si sa urlu IL VREAU PE ALEX!!! In loc de asta ma ridic cu greu din pat, cu lacrimile încă curgand siroi, ii spun ca "de la emoții" si "putem merge".
1:50 "Doar un deget" zice medicul de gardă in timp ce împinge degetul in placenta. Da, este in interior! Doare ca dracu si imi vine sa o ciufulesc, dar intre contractii si cina "fastuoasa" nu mai am energie sa strang oameni de gât. "Observi?" O întreabă pe asistenta. "Da. E verde!". Ok. Il chem pe doctor. "Doamnă, stați linistită. Il chemăm pe domnul Doctor." E ca si cum ti-ar spune, luați loc, avem sa va dam o veste. Ce cacat e verde? Nu sunt dilatată suficient. Doar 1 cm. Si contracțiile nu ar trebui sa fie asa dureroase. Ce se întâmplă aici? Alex? Unde ești?!?!
2:00  "Doamna Donca... avem doua opțiuni." Imi spune dl Doctor, după ce si-a introdus si el in prealabil degetul in placenta si a verificat culoare, stadiu si toate cele. Cand auzi treaba cu doua optiuni, iti îngheață un pic sangele in vene. Două opțiuni. Una mai rea si una mai puțin rea. Sau ambele rele. Sau??? "Putem încerca sa nasteti natural. Poate dura peste 5 ore, si chiar si asa, sunt sanse de peste 80% sa ajungeți tot la cezariana. Cordonul bebelusului este in jurul gatului. Lichidul amniotic este verde si ăsta este un semn de stres bebe. Procesul in sine ar putea cauza suferinta bebelușului." Imi vajaie capul. Suferinta bebe. Sub nici o formă, ii spun slăbit. "A doua opțiune ar fi cezariana." Fie, cezariana. Oricum, la ce dureri aveam, erau mari șanse sa le cer eu cezariana in maxim o oră. "Ok. Pregatiti pacienta". Si ALEX???

luni, 6 noiembrie 2017

Mamă! Mamă... Mamă?!?!

17.10.2017
9:00 M-am trezit cu o senzație de umezeala in pantaloni. Mi-am zis ca asa trebuie sa se simta cand se rupe apa. Sigur asa se simte. Asta e momentul. Intru in travaliu! Andrei, ești cel mai punctual copil din lume!!
9:15 Ok. Nu este apa! Este dopul. Mi-a ieșit dopul. Ce ciudat. Parca as fi o sticlă de sampanie careia i-a sarit dopul. Ce zicea doctorul? Sa nu ma panichez? Sa nu sar de urgență in taxi? Oare sa il sun pe Alex? Hai sa fac o baie inainte.
10:30 Suntem la Regina Maria. Panică maximă din partea tuturor. Formulare peste formulare. Eu stau calmă si le spun ca nu o sa ma internez, e doar dopul. Alex e la fel de calm.
11:30 E oficial. Sunt internată. Nu am contractii, nu am apă, am doar o cămașă de noapte si o colegă de rezervă. Mai facem un TNS sa vedem starea celui mic. Contractiile sunt mici, de aceea nu le simt. Nu am mâncat nimic, in afară de o amarata de plăcintă cu brânză si stomacul imi face nazuri. Parcă ma ia cu leșin. Lasă ca se servește masa la 14:00 si o sa mănânc atunci.
16:00 Inca nu a venit nimeni cu prânzul. Nici apă nu am primit încă. Alex a plecat si vine mai pe seară. Intreb de mâncare. Nu mai pot gandi de foame. Colega mea deja seamănă cu o bucata de ceafă de porc. Sau o salată. Sau ambele.
16:30 INCREDIBIL!! Nu o sa mănânc pentru ca nu se stie dacă nasc. Nu am contractii, nu am nici o schimbare in statutul meu de gravida. Si cu toate astea nu mananc. Si nici nu o sa mănânc, ca nu se știe. Sunt atât de lipsită de vlagă ca nu am energie sa ma cert cu nimeni.
18:00 O sa mănânc cina. 'Sa mâncati tot, da?' mi se transmite de catre o asistenta. Femeie, imi vine sa mănânc si caserola de plastic in care mi-ai adus mancarea. Tot înseamnă o bucatica de pește cu niște piure. Aș mânca si masa pe care e pusa caserola.
20:00 Ii spun lui Alex sa stea liniștit. Sigur nu vine Andrei astăzi. Colega de rezervă a născut prin cezariana si probabil se afla deja la terapie intensivă. Soțul a venit cu bebicul in cameră. E atât de fericit. Intr-un final rămân singură in cameră. Eu si cartea mea. Andrei sigur nu vine astăzi.
23:00 Tocmai a plecat tanti cu TNS-ul si ceva se schimbă. Asta este contractia oare? O durere intensă in partea inghinala ma lasa fără aer. Am uitat tot ce am citit si ce am aflat in ultima perioada. Cum trebuia sa respir? O sa-mi bag ****. Încerc sa ma țin de suportul patului si sa imi aduc aminte sa respir. 45 secunde trec de parcă ar fi ore. Asta e contractia ușoară?? La naiba. Oare sa o chem pe tanti cu TNS iar? Nu. Doctorul spunea sa aștept contractii din 6-7 minute, care sa dureze un minut. Deci sa le monitorizez. F**k mai vine una!! Deci cum sa respir?!?! Cacat!!!

miercuri, 4 ianuarie 2017

Aventuri in Romania

Oh, blestemată sa fiu! Eu si neștiința mea! Cum sa nu imi treacă prin cap ca pe lângă numerele roșii provizorii inmanate de oficialul public de la inmatriculari, trebuia sa primesc si o foaie de autorizație?!? La cate mașini nu am avut, trebuia sa știu ceva legat de masina. Trebuia sa caut pe net si ce acte primești o dată cu numerele roșii, nu doar de ce acte ai nevoie. Oh blestemată ființă ce nu mi-ai aparut in cale sa-mi luminezi mintea cand am terminat in 10 minute întrevederea la înmatriculare! 10 minute în România e ca un orgasm porcesc! Sună prea bine ca sa fie adevărat. Si cu toate astea, eu m-am îmbătat cu apă rece și mi-a plăcut. Și acum trebuie sa imi placă și coada, și nepăsarea, și cascada de nervi in care ma scufund. Oh, blestemată sa fiu! Eu și neștiința mea!!

vineri, 10 iunie 2016

Prima oara la returnat, ultima oara in Stradivarius!

08.06 Entuziasmata ma intrept catre magazinul meu preferat. Jumatate din garderoba e de la ei, sa nu mai spun genti si esarfe. Daca as putea, as cumpara magazinul, doar sa pot lua cate haine imi doresc, cand imi pofteste inimioara. Afara, manechinele poarta sandalele care mi-au atras atentia cu o zi in urma si ma rog din suflet sa aiba 38. Intru in Stradivarius si caut locatia cu sandalele mele. Scormonesc magazinul dintr-un colt in celalalt si in cele din urma gasesc ultimele 2 perechi. "40.. Oh nu!" imi spun aproape cu lacrimi in ochi in timp ce verific prima pereche si imi indrept privirea cu disperare spre ultima mea sansa. "38!! OMG!! Thank you God". Le inhat si ma plimb cu ele prin cabina. Sunt fixe, nu se misca. O urma de teama imi vine in minte si ma intreb daca nu cumva ar trebui sa incerc si un 37. Sunt fixe. Intreb de siguranta daca nu cumva au 37. Nu au. Si totusi sunt fixe. Sunt ale mele si nimic nu ma va mai separa de ele!!!

09.06 Deja sunt imbracata cu outfitul ales pentru sandalute. Inca de cand le-am cumparat am vizualizat cu ce s-ar putea potrivi si acum e momentul preafericit sa imi admir alegerea. PERFECT! Sunt geniala! Sanaduletele sunt geniale!! Il sarut pe Alex, imi iau geanta si o tai la munca. Pe scari, realizez ca picioarele incep sa imi alunece din sandale. De la 5 pana la parter, deja talpa este intr-o pozitie ireala. Incerc sa imi retrag calcaiul catre marginea sandalei, fara a reusi. Imi zic ca nu e chiar asa incomod si ca se vor aseza mai bine pe masura ce merg. 5 minute mai tarziu, ma uit catre autobuzul ratat din cauza vitezei incredibil de mici cu care am inaintat si realizez ca am incercat sa merg pe varfuri. Pozitia in care mi se afla talpa este departe de cea in care ar merge un om normal. Cred ca doar balerinele mai sunt supuse unui astfel de tratament. Dezamagita ma intorc acasa, imi schimb incaltamintea si ma intreb ce e de facut.

10.06 16:30 Ma uit la sandalute, mai incerc sa merg cu ele prin casa si dezamagita realizez ca nu pot. Am mai patit in urma cu 6 ani o intamplare asemanatoare. Mi-am cumparat o pereche de pantofi si 38-ul lor era egal cu 39. Au fost fixi la proba, insa s-au largit groaznic de tare acasa. Am incercat sa le pun talpa dubla, branturi pentru talpa, calcai.. mai ca i-am lipit de picior. I-am purtat de 2 ori desi m-au costat o caruta de bani. Oare asta e soarta sandalutelor mele? Imi aduc aminte ca in Norvegia, colegii mei aveau toata increderea sa se duca la magazin si sa schimbe produsele sau sa isi ia banii inapoi pe acestea, daca nu sunt multumiti de ele. Oare sa incerc si eu? Oare am ajuns la nivelul asta si aici?

        17:30 Intru cu punga cu sandalele si astept la casa. Isi face aparitia o domnisoara careia ii spun problema mea si specific ca as vrea sa ii schimb sau sa ii returnez. Se uita cumva scarbita si isi cheama colega. Apare si colega. Se uita la talpa, se uita la mine si imi spune foarte sigura pe ea "Nu v-am spus ca nu avem 37? De ce i-ati mai luat?". Ii explic ca au fost fixi, ca eu port 38 si ca am speram ca nu se va intampla nimic. "Incercati cu branturi" imi da replica. Ii spun si de patania cu pantofii. "Pai nu stiti ca asa se intampla cu sandalele? Nu stiti ca se largesc?. Adevarul e ca am fost pantofar in alta viata. "E scoasa eticheta si nu putem sa vi mai returnam"! a fost raspunsul final la toate explicatiile mele... Cumva ma asteptam la atitudinea asta. 180 lei e o pierdere imensa pentru firma. De ce sa castigam un client pe viata, cu o atitutine pozitiva si cu o incercare de a oferi macar ceva in schimb? Nu, nu, mai bine ii explicam ca politica firmei e sa nu returneze bani la produse folosite 10 minute. Bonus, esti clientul nostru, te facem sa te simti si prost!

        21:10 Dezamagita de magazin si de atitudinea angajatilor, sper sa am o sansa cu Protectia Consumatorilor sa sa reusesc macar sa schimb atitudinea, daca nu cumva sa imi primesc banii inapoi pentru a cauta sandalele mult visate, pe care sa le si port... 


duminică, 3 aprilie 2016

Oferta ce nu poate fi ratata

Concentrata pe proiectul pe care l-am inceput,cu dorinta de a-l finaliza rapid, nu realizez ca telefonul suna disperat si deranjeaza lumea din jurul meu.
"Alo" spun iritata ca acest moment imi va strica sporul si ma delpasez rapid spre una din salile de sedinta spre a nu insista in a deranja lumea.
"Buna ziua! Ma numesc Bla si va sun din partea firmei de asigurari Bla Bla. Aveti 3 minute pentru a va prezenta noua asigurare special creata doar pentru d-voastra?"
"!?!? Hmmm"
"Inainte de a-mi da un raspuns trebuie sa va precizez ca aceasta oferta va expira curand si d-voastra faceti parte din lista foarte scurta a persoanelor ce au fost contactate in vederea prezentarii acestei oferte..."
"Ma scuzati. Va rog sa nu mai continuati, deoarece nu sunt interesata..." ii spun pe o voce ce se voia a fi clara, dar amabila in acelasi timp. Stiam deja replicile de final cu "va multumesc pentru timpul acordat", "...ratati sansa..", "pe viitor poate or sa fie alte oferte", "la revedere" si tot bla bla-ul ca sa isi vada fiecare de zi cu impresia ca a fost amabil, serviabil si ca mai traieste o zi fara de pacat.
 Surpriza maxima, cucoana de la celalat capat al telefonului nu se lasa intimidata si ma intrerupe fara nici o ezitare :
"MA VAD NEVOITA SA INSIST! As vrea sa va prezint aceasta oferta ce nu poate fi ratata si sa va spun care sunt benefiile.." si isi continua poezia.
Raman perplexa pentru cateva secunde. Nu ma asteptam sa ma intrerupa, nu ma asteptam sa continue si in nici un caz nu ma asteptam sa "INSISTE". In sinea mea, un pitic a inceput sa rada isteric. In realitate am schimbat tonul amabil cu cel raspicat si am intrerupt-o la fel de subtil pe cat de subtila a fost ea :
"MA SCUZATI! Ma vad nevoita sa va intrerup si sa va subliniez ca nu sunt interesata! Nu am timp de pierdut si banuiesc ca nici d-voastra nu aveti acest timp. Va multumesc si va urez o zi frumoasa..."
Numai piticul care a ras isteric mai devreme ma impiedica sa inchid telefonul ca sa aud de la celelalt capat :
"Mda. La fel... " si POC telefon inchis.
Piticul a transmis voia buna peste tot si am ramas vreo alte 5 minute in sala de sedinte sa rad. Inca nu pot sa imi dau seama daca specificatiile job-ului au facut-o pe doamna sa insiste sau doar dorinta de afirmare. Cert este ca uneori, insistenta e numai buna, alteori e de tot rasul.
Multumesc Doamna Bla, sper ca ati avut candva in ziua respectiva niste momente la fel de bune ca cele pe care mi le-ati transmis.
PS : sporul a revenit instant dupa aceasta relaxare.