Nu mai suntem la fel.
Ma uit in urma si imi aduc aminte de fetita care se uita incruntata in cadrul camerei de filmat, doar pentru a rade cateva secunde mai tarziu. Isi lua un scaun mult prea mare si il cucerea cu fiecare bucatica de care se prindea, inrosindu-se in timp ce incerca sa isi tina echilibrul; tot efortul pentru a-si merita locul in centrul adultilor, care ca niste spectatori de teatru, asteptau cuminti sa o vada la inaltimea lor, sa ii auda glasciorul. Ii admirau zambetul si vocea.
Apoi, a trecut timpul, au cazut frunze, s-au asternut ninsori, doar pentru a fi topite de soare, si fetita a crescut si a inceput sa isi largeasca cercul spectatorilor. Povestile s-au schimbat, zambetul de asemenea. Uneori se mai incrunta, dar totul parea a fi un nor pe un cer de vara. Scaunul tocit de eforturile unui copil, era acum o scena uitata. Daca inainte era intampinata cu aplauze, acum mai apareau cuvinte grele pe langa zambete si pietre pe langa flori. Camera de filmat nu capta zgarieturile de pe maini sau lacrimile din ochi, doar zambetul si vocea.
Timpul nu a stat pe loc, si fata a inceput sa oboseasca. Nu-si mai simtea zambetul si vocea abia i se mai auzea. Florile devenisera un lux si aplauzele se auzeau in departari la un alt spectacol. Ochii tristi asteptau o ultima piatra, insa s-au priponit pe el. A fost singurul care s-a ridicat din mijlocul multimii, a luat-o in brate si a furat-o. I-a luat mainile si le-a bandajat cu grija, a luat batista si i-a sters lacrimile si i-a promis ca filmul atat de pretios va rula in continuare, dar nu va fi obligata sa il arate lumii. Fruntea fetei, pe care se formasera mici adancituri de la incruntat, s-a netezit si sufletul ei s-a usurat, ca prin minune. Pentru prima oara, a simtit ca cineva o vrea pe ea, ca nu contau doar zambetul si vocea.
Timpul a trecut, ranile i s-au vindecat si fericirea a schimbat-o pe biata fata. Vocea ii era mai limpede ca in copilarie si mai clara ca in adolescenta. Zambetul formase mici riduri in jurul buzelor, insa in loc sa o imbatraneasca ii luminau fata si ii acordau o mai mare profunzime. Camera de filmat isi facuse iar loc in viata ei, insa stiind ca este el acolo, nu a bagat-o foarte mult in seama. Incepusera sa se adune iar spectatori in jurul ei. Se uita tematoare in jur, insa nu a spus nimic stiind ca el e acolo. Mai intai incet, apoi din ce in ce mai clar, aplauzele se auzeau din toate partile. Speriata a inceput sa il caute cu privirea si sa ii strige numele, dar era atat de multa lume incat nu putea sa isi dea seama pe unde e. Camera se apropia din ce in ce mai mult si in jurul ei se facea un zid si ea nu intelegea ce se intamplase. Deodata, intr-un loc indepartat i-a vazut chipul. Intristat, tinea pumnul strans si se uita cu ochii in lacrimi la ea. Abia cand a fost prea tarziu a realizat ca el nu a facut decat sa ii aduca zambetul si vocea.
Acum, ma uit la tine din umbra pe care o face multimea. Am imbatranit amandoi. Vocea imi este calma, zambetul resemnat. Cicatricile de pe maini, imi aduc aminte de ce a fost, dar nu mai dor. Picioarele imi tremura, insa am luat scaunul din tinerete. Cocosat de vina si intristat de privirea grea pe care o simti de mult timp, stai intr-un colt, in genunchi asteptand alta viata. Te-am iertat de mult, desi stiu ca tu nu te vei ierta niciodata. Ma uit la tine din umbra pe care o face multimea, deoarece cu varsta nu mai conteaza de unde arat zambetul si vocea.
trist :(
RăspundețiȘtergereNu neaparat... daca ai constiinta impacata si iti indeplinesti scopul in viata, chiar si cand stai pe scaun esti deasupra tuturor.
RăspundețiȘtergere