miercuri, 29 septembrie 2010

Supergirl...


Super Girls Don'T Cry

Mainile imi erau incremenite in aer. Am uitat complet fobia de insecte, de albina periculoasa ce imi dadea tarcoale si am ramas cu privirea fixata. Mainile mi-au cazut pe langa corp si am luat rapid decizia de a ma indrepta spre banca pe care se aflau ei. Nu m-a vazut niciunul. Incepeam sa ma simt ca un detectiv care incearca sa afle adevarul si risca tot pentru asta. Eu nu mi-am riscat decat pantofii, pe care i-am bagat fara remuscari in namolul din fata pomului. Trebuia sa ma ascund dupa el, ca sa pot asculta conversatia. Nu am reusit prea bine, dar inca eram nevazuta. Stateam lipita cu obrazul de lemnul tare si ma abtineam din rasputeri sa nu scot capul pentru a fi sigura ca mai sunt acolo, cand am simtit o usoara bataie pe umar. Iritata, m-am intors ca sa privesc urat persoana care a indraznit sa ma deranjeze, numai ca mare mi-a fost mirarea cand in spatele meu am dat de ditamai politistul comunitar. Ca sa nu existe nici o sansa de a ma putea scoate subtil din situatie, omu' a inceput sa urle ca un apucat "Don'soara, sunteti nebuna? Stiati ca NU AVETI VOIE sa calcati iarba?" 
Stiind ca deja am intrat in latura penibilului si persoanele urmarite au ajuns niste urmaritori fatisi, am inceput sa ma uit in stanga si in dreapta mea, prin puhoaiele de namol ce ne inconjurau, pentru a-i raspunde organului "Care iarba? Nu vedeti ca nu e nici macar un fir pe aici?"
"Auziti? Vreti o amenda? SPUNETI DON'SOARA! Va pot usura buzunarele de niste bani, pentru insultarea unui politist si pentru calcarea spatiului public special amenajat!"
Am facut ochii mari la el si ma gandeam ca poate visez. "Domnule politist... comunitar. Nu vedeti ca nu este nici macar un fir de iarba in jur? Cu ce anume va jignesc daca va subliniez faptul ca nu am calcat iarba!! Poate ar trebui sa va amendez eu ca mi-am murdarit pantofii de noroi intr-un spatiu special amenajat!!!"
"Indrazniti sa imi vorbiti pe un asemenea ton?? 100 de lei! Gata nu mai scapati! Eu am vrut sa va iau cu binisorul, dar vad ca nu am cu cine! Actele, ca sa pot completa amenda!"
Indignarea mea trecuse de punctul limita si deja imi intrase in functiune sistemul de alungare a dobitoacelor. Pregatita sa incep un razboi verbal cu namila, aud din spate "Stai linistit dom'le. Nu isi ia nimeni amenda!". Un tip inalt, cu o privire patrunzatoare, se apropie de dobitoaca oficiala si ii spune ceva pe un ton foarte scazut. Cu toate-mi fortele acustice incerc sa deslusesc macar o vorba, dar nu ajunge nimic la mine .Si voiam sa ii aud pe aia care stateau la 2 m de mine. HA! Apropo de infractori, ma intorc in directia lor si observ cu parere de rau ca au plecat. La naiba! As fi putut sa ii dau peste nas vecinei mele nesimtite care mereu se lauda cu barba'su de parca ar fi gasit o podoaba rara, iar ala cum ramane singur cu o femeie uita de inelul de pe deget. Eee, va trebui sa ma multumesc cu a-i baga pastila de genu' "L-am vazut pe barbac'tu cu "verisoara lui" in parc. Foarte draguta!".
Gasind mai multe aluzii prin care l-as putea infunda o perioada  pe vecinu drag si intorcandu-ma spre salvatorul meu, realizez ca am ramas doar eu cu el. Si el ma fixeaza. Simt cum imi arde fata si ma intreb oare cat de pigmentata o fi. Se apropie de mine si imi intinde un servetel, fara a spune nimic. Il iau si ma sterg pe frunte, desi parca nu ma simt atat de transpirata, dar noh poate o fi vazut el ceva. Incepe sa rada cu pofta si sa se indeparteze de mine "Sper sa ne regasim curand in alte circumstante! Esti foarte haioasa".
Vadit enervata de aceasta remarca, ies din mocirla "spatiul verde" si imi vad de drumul meu. Trebuia sa ajung la interviu. Doamne in ce hal arata pantofii astia. Aha! De asta mi-a dat servetelul! Fara sa stau pe ganduri, ma duc la tasnitoarea de apa si incep sa ii curat. Nu putea sa spuna ca pentru asta e servetelul? Ce mitocan!
Dupa o curatare minutioasa, ma indrept mandra spre cladirea unde se tine interviul. Mi se pare ca toata lumea se uita la mine, dar stiu ca o fac pentru ca imi sta foarte bine imbracata asa. Traiesc cu impresia asta pana ajung la vitrina cu esarfa pe care voiam sa mi-o cumpar zilele trecute. In reflexia din geam imi vad chipul pe al carui obraz troneaza o pata maaare de culoare, iar sacoul are o dunga de pamant fix in partea cu care m-am rezemat de copac! SHIT!!! SI EU ASA AM MERS TOT ORASUL!!!!

2 comentarii:

  1. Buna, vrei sa facem schimb de linkuri?
    Daca te intereseaza te rog sa-mi dai un mesaj pe adresa biancasebastiana@yahoo.com, la mine poti sa pui
    titlu site: Viata e frumoasa!
    link site: http://www.pinka.info
    Multumesc mult.
    Bianca.

    RăspundețiȘtergere