Pianul se aude de la departare. Simt firele de iarba in palma, dar mana imi este prea grea pentru a o ridica. Cineva urla in urechea mea si trage de umerii mei. Nu pot sa imi dau seama ce spune sau de ce este disperat. Cerul este atat de albstru. Un chip se apropie si se departeaza, iar pe piept simt o presiune sacadata. Narile mi se umplu de mirosul checului abia scos din cuptor. Sa nu uit sa fac unul cand ajung acasa. Iar aud pianul, numai ca este mult mai aproape. Ce frumos canta. Sunetele lui ma linistesc foarte mult. Pe cerul meu apare aurora boreala si realizez ca iarba s-a transformat in nisip. Briza marii imi mangaie fata, iar la picioare simt prelata cortului din Vama Veche. Visez? Nu am fost niciodata acolo, dar de fiecare data cand speram ca o sa ma duc, asa imi doream sa fie. Incerc sa iau nisipul in palma, dar nu ma pot misca. Dintr-o parte incep sa se vada niste becuri, ca in club, pianul abia se mai aude din cauza tipetelor din jur. Ma doare pieptul atat de tare. Taceti! Vreau sa aud muzica. O durere ascutita ma face sa scancesc si ma transporta din haosul asta. Marea a plecat si a lasat in locul ei desertul piramidelor. O scena si un microfon ma asteapta. Pe fundal, pianul nu s-a oprit niciodata. Fredonez versul ultimei melodii cantata la karaoke. "Hello... is it me you're looking for?..." si linistea ma cuprinde iar. Nu trebuie decat sa ajung la microfon si totul va fi bine. Atat. Sa ajung la microfon. De undeva din departari abia se aude "Nu... Lupta!.. Lupta!". Ma intorc si incerc sa imi dau seama daca incearca cineva sa vorbeasca cu mine. Deodata totul se intuneca si singura luminata este scena. Intind mana spre microfon si ca in vis, ajung pe scena. Ciudat, mirosul de chec abia scos din cuptor este foarte puternic. Sa nu uit sa fac unul cand ajung acasa. Dar nu acum, acum o sa cant...
Uitandu-se la corpul meu inert, doctorul spune cu pareri de rau "Decedata la ora... "
ziua in care te-ai trezit la realitate..
RăspundețiȘtergere