Ca tot vorbeam mai devreme de sistem judiciar precar, discutam cu Iris zilele trecute despre parerea romanilor vizavi de introducerea pedepsei capitale, si anume ca 80% dintre acestia ar fi de acord ca aceasta pedeapsa sa fie pusa in aplicare. Ea este de parere ca nu avem dreptul sa decidem asupra mortii sau vietii unui om. Dar daca acel om a decis moartea unui tata, a unei mame, unui frate, unei surori? Daca acel om a batjocorit o intreaga familie? A violat si a omorat prin bataie femeia in vazul tatalui si a fetitei, a dat foc tatalui in fata fetitei si apoi a ingropat-o pe aceasta de vie. Ce merita un astfel de om? Inteleg si punctul ei de vedere, deoarece sistemul juridic de aparare al acestei tari este intr-o stare deplorabila si nu esti sigur ca acuzatul este cu adevarat vinovat.
Parerea mea? Nu ca as fi salariata, dar presupun ca stiti ca o mica parte din salariul d-voastra se duce fix pentru intretinerea celor "damnati" de societate. Astfel, desi tu te strofoci pentru a sta intr-o garsoniera inchiriata si mananci cartofi pisati pentru a-ti permite o bluza de Paste, omul acela care a cauzat suferinta unor persoane, traieste intre gratii, intr-o casa sigura cu cel putin 2 mese pe zi. Si nu numai, mai primeste si bani pentru munca pe care o face "in folosul comunitatii". Nu sunt Dumnezeu sa ii decid soarta, dar atat timp cat el a pus mana pe o arma cu intentia clara de a UCIDE, el si-a decis singur soarta.
Voi ce parere aveti? Ar trebui reintrodusa pedeapsa capitala?
o mica parte din cei care ajung in aceasta sitatie sunt poate nevinovati... ce s-ar intampla cu ei daca s-ar introduce pedeapsa capitala?
RăspundețiȘtergereExact asta este argumentul pe care il scoate in evidenta si Iris. Dar marea majoritate care sunt vinovati? Ti se pare corect ca un criminal in serie sa stea linisitit intr-o incapere cu gratii, sa manance zilnic? Problema nu este cu pedeapsa capitala si cu sistemul judiciar! Trebuie gasita o solutie pentru pastrarea oamenilor de valoare si alungarea scursurilor!
RăspundețiȘtergereo MICA parte din banii nostri se duc pe chestia asta, dar o MARE parte se duc pentru intretinerea altor categorii sociale cum ar fi pensionarii, somerii, profesorii incompetenti care nu stiu nici un minim de ortografie, doctorii incompetenti care in loc sa te ajute iti amplifica boala s.a.m.d.
RăspundețiȘtergereAceste categorii sociale isi merita partea de bani, deoarece marea majoritate muncesc pentru societate. Si cand zic asta nu ma refer la incompetenti! Ma refer la profesorii care ne-au invatat pe noi si de care eu cel putin sunt mandra, la pensionarii care imi sunt bunici, parinti, unchi si au muncit din greu pentru a obtine aceasta pensie... la doctori nu, pt ca si-au uitat juramantul :P! Insa detinutii ce fac pentru noi?
RăspundețiȘtergere:)) stii bancul ala cu "tu tii cu ursul..."? eu vreau sa iti arat ca platim si alte elemente negative, totusi de asta nu se plange nimeni... in plus trebuie sa recunoastem pasiunea romanilor pt vechea zicala "paine si circ"... hai sa ii intrebam pe acesti 80% dintre romani ce parere ar avea daca pedeapsa capitala s-ar aplica unuia dintre apropiatii lor (parinti, frati etc...)
RăspundețiȘtergereTu consideri pensionarii element negativ? Invatatorii? Daca banii pe care ii platim pentru intretinerea detinutilor ar fi folositi pentru marirea salariilor medicilor, iti garantez ca ar creste si calitatea serviciilor oferite de acestia. Si partea cu fratele se aplica in ambele sensuri, nu? Oare ti-ai mai putea privi sora in ochi daca ai stii ca a omorat cu sange rece pe cineva? (Scot in evidenta faptul ca omorul pentru "self defence" nu intra la aceasta categorie, ci doar crimele brutale. de ex : o omorat-o cu 32 de lovituri de cutit!)
RăspundețiȘtergeredaca am accepta pedeapsa capitala si am omori alti oameni, cu ce ne-am deosebi de acesti criminali?
RăspundețiȘtergereBuna intrebarea... O sa ma gandesc la un raspuns.. cat mai rapid.
RăspundețiȘtergereM-am gandit destul de bine.. si in momentul in care omori pe cineva cu sange rece iti semnezi singur sentinta! Nu ii condamnam noi la moarte, se condamna singuri. Nimeni nu este de acord cu pedeapsa capitala aplicata unei batrane care a furat o gaina...
RăspundețiȘtergereok, deci esti tu dispusa sa ii omori pe cei condamnati la moarte sau nu? :)) CU MANA TAAA
RăspundețiȘtergereDaca as fi fost in stare de asa ceva as fi fost criminal, judecator sau the ruler of the world >:)! Din fericire pentru unii nu sunt!
RăspundețiȘtergereCata, o sa comentez doar pt. ca ti-am promis ca o s-o fac... Stii foarte bine ca subiectul este foarte amplu si am multe de zis. Si oricum cred ca sunt satula...Sunt saula de Romania si de setea noasta de sange... Pe bune. Eu sunt o militanta a drepturilor omului si mi se pare aberant ca daca cineva le-a incalcat in vreun fel, noi, societatea, sa le urmam exemplul si sa comitem si noi o crima... Nu cred ca o sa pot fi vreodata de acord cu asta... E doar unul din multele argumente impotriva crimei legale... Dar nu cred ca o sa-mi mai racesc gura de pomana... Probabil ca o sa ma mut din tara, posate in alte parti ale lumii crimele pe care deja le-a comis umanitatea in numele dreptatii au fost de ajuns...
RăspundețiȘtergerePe criminalii de notorietate, cum ar fi criminalii in masa, precum Beniamin Jianu, care, apropo - cred ca s-a liberat conditionat (a omorat 5 oameni intr-o zi), i-as taia in bucatele si i-as baga intr-un borcan precum gogonelele, pe care l-as pune in piata publica sa se stie consecintele..si ca sa fie treaba clara,as pune si o eticheta cu drepturile omului pe borcan, impreuna cu cateva OBLIGATII ale omului, care sa se anuleze reciproc, in caz de fapte flagrante !!!
RăspundețiȘtergereUn exemplu - Ai dreptul sa traiesti !
RăspundețiȘtergere- Ai obligatia sa fii gogonea daca ucizi, pe altcineva decat pe tine !!