Pace in lume...

Ma uit cu scarba la frigiderul gol si ma rog cu disperare ca foamea ce m-a cuprins sa dispara. Pun capul pe perna facuta din carpe jegoase  si inchid ochii incercand sa imi imaginez viata altfel. Daca as putea sa adorm... O carte murdara se afla in coltul sumbru al camerei in care ma aflu si stergand lacrimile ma indrept pentru a o lua. Scrisul de pe coperta este scrijelit si abia ii pot descifra titlul, "Coliba unchiului Tom". Ma asez iar pe patura care ar trebui sa imi mai atenueze contactul cu pamantul. Desi sunt sigura ca mi-ar fi mai de folos daca m-as inveli cu ea, o las pe jos doar pentru a-mi da un minim confort psihic, inca nu dorm pe ciment. Incep sa citesc randurile din carte si desi ma aflu intr-o stiuatie destul de urata, lacrimile incep sa imi curga iar, insa de data aceasta pentru a blestema zilele in care oamenii, fie si ei negri, erau considerati nimicuri, si primeau mai putina consideratie decat animalele din grajduri. 

Fara sa imi dau seama, atipesc si cand ma trezesc, sunt inconjurata de o multime de negrii imbracati in straie saracacioase. Speriata, incerc sa tip, dar realizez ca nu am glas, si singurul lucru pe care il fac este sa imi pun mainile tremurande in fata ochilor. Un tanar mai voinic se apropie de mine si imi spune ceva intr-o limba pe care nu o inteleg, apoi intinde o mana si in privirea lui se afla o bunatate cum nu am mai vazut. Inca tremurand, imi pun mana intr-a lui. Toata multimea incepe sa tipe de bucurie si deoadata sunt luata pe sus. In cantece de camp, cum am vazut in filmele cu negrii sunt purtata pana la casele negrilor. Nu sunt case, sunt niste colibe de paie, care nu inteleg cum pot sta ridicate. Copii negrilor incep sa alerge pe langa tanarul care ma tine in brate si imi arata dintii care sunt ireal de albi. Intr-un final, intram intr-o coliba si negrul ma lasa usor pe ceea ce pare a fi un pat. Este indeajuns de moale pentru a dormi pe el, dar e departe de a samana cu un pat pentru oameni.  Incaperea este extrem de simpla, are acest pat, o masa  cu 2 scaune, un dulapior in care se observa cateva tacamuri, 2-3 farfurii si un ceaun aflat deasupra unui foc care mocneste incet. Cand ma opresc din analizat locul in care ma aflu, realizez ca toata harmalaia de mai devreme s-a oprit si linistea a inconjurat locul. Tanarul negru se apropie usor de mine, tinand in mana o farfurie cu supa pe care mi-o intinde timid. Fara sa stau pe ganduri, infulec toata supa si ii dau farfuria pentru o mi-o umple. Dupa 3 farfurii de supa, nici nu imi dau seama cum ma ia somnul si cand ma trezesc realizez ca negrul dormea pe pamant. Ma uit la ceaunul de pe focul acum stins, vad ca este gol si imi amintesc sunetul de metal lovit cand am cerut ultima portie de mancare. Negrul asta sarac mi-a dat mancarea lui si m-a lasat sa dorm in patul lui. Fara sa imi dau seama incep sa plang si lacrimile ce imi aluneca pe barbie cad pe pielea lui atat de inchisa. Pesemne se trezeste si se uita la mine cu ochii blanzi ai unui om cu sufletul pur.

Clipesc o data si ma aflu iar in decorul macabru al disperarii ce m-a cuprins. Pe piept se regaseste aceiasi carte cu titlul scrijelit. Fara sa stau pe ganduri, ma ridic si ma indrept apasat spre iesire. Spre deosebire de ei, eu am de ales...