Furia...

Simt cum creste furia in mine, asemeni lavei unui vulcan care incearca sa isi faca loc printre stancile abrupte pentru a distruge tot ce e in jur. Ma uit neputincioasa la toate obiectele din camera si fara sa imi dau seama lacrimi mari mi se preling pe obraji. Daca as putea sa ma razbun pe ele, ar fi totul atat de usor! Acum sunt parca mai nervoasa si imi inabus strigatul de disperare. In locul lui iese un sunet ciudat, ca al unui animal ranit. De ce nu pot gasi o modalitate prin care sa ma exteriorizez? De ce trebuie sa pastrez totul in suflet? Iau telefonul pentru a mia oara si ma uit la numarul tau. Ce usor mi-ar fi sa te sun si sa iti spun tot ce ma apasa, sa tip la tine, sa urlu, sa scot afara toate sentimentele acestea. Insa nu pot face nimic. Sunt mult prea lasa si nu asa functionez...

Dau tarcoale incaperii de parca as fi un leu care isi cauta prada si ochii imi cad pe cartea de pe birou. O iau in maini si o deschid pentru a o rupe. Nici macar de atat nu sunt in stare, fara sa vreau incep sa citesc. Nu stiu ce titlu are cartea si nu imi suna cunoscut fragmentul, insa ma face sa imi cobor mainile si sa caut un loc pentru a-mi continua lectura. Incruntata, citesc de o mare doamna din inalta societatea frantuzeasca, care iubeste un tanar poet. Cuvinte mari primeste din partea acestuia, insa constientizeaza amandoi ca existenta unei relatii legale intre ei ar fi imposibila. De data aceasta las sa iasa un oftat greu si continui sa citesc. Fuga nu este o optiune, deoarece ea este obisnuita cu un trai regesc, iar a-si consuma relatia in vazul tuturor servitorilor este moarte curata.
Las cartea deoparte si ma uit in oglinda. Oare era mai usor inainte? Aveai niste reguli dupa care te ghidai in viata si daca erai destul de curajos, puteai trai impotriva lor, lucru care te-ar fi adus in cartile din ziua de azi. Acum, duci o lupta doar pentru a transmite un sentiment, o vorba. Trebuie sa analizezi pe cine ar afecta deciziile si actiunile tale, trebuie sa fii cu un pas inaintea gestului. Ma uit iar neputincioasa la telefon si ma gandesc ce frumos ar fi sa nu mai gandesc pentru o secunda...