pact cu .... diavolul

Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.

Totul a inceput in minunata zi in care intr-un anume spital din Targoviste s-a auzit un "Oa" de nota 10. Literalmente! Am primit nota 10 cand m-am nascut pentru ca aveam toate calitatile unui copil geniu! Capul mare si rotund, funduletul de asemenea si niste degetele-carnaciori care reprezentau singura metoda prin care puteam comunica in acea perioada. Desigur ca in acea minunata clipa, cea a nasterii mele, s-a oprit timpul si toate creaturile acestei lumi mi-au inchinat cate un zambet. Din toate aceste creaturi, se aflau numai 2 care ma asteptau cu nerabdare in fata salii de nastere. Bine, recunosc, una venise pentru alta nastere, dar a trecut fix prin fata usii cand am grait primele vocale pline de intelepciunea mea (in cazul in care ati uitat : "Oa").

Primul dar cu care am fost inzestrata a fost perspicacitatea (intelepciunea o aveam deja, and this is the next best thing!). Inca de la varsta de 4 ani, eram un centru al tuturor evenimentelor. Botezul fratelui meu a fost primul dintr-un sir lung de evenimente la care am fost invitata pentru a impartasii lumii cate o bucatica din ceea ce sunt eu. Dupa cum spuneam, eram in centru evenimentului, si anume pe un scaun, si incepusem sa recit o poezie. "Mama ale doua fete ...". Aceasta poezie, pe care am intonat-o cum numai un adevarat artist ar putea-o face (mai putin litera r, pentru ca era singura litera pe care nu reuseam sa o scot din gura), are un sfarsit tragic : "dar tata e suparat, ca nu are si el un baiat". Asa ca in acel moment a intrat in functiune primul dar si m-am oprit la timp : "dal tata e supalat... dal stati, tata nu mai e supalat ca il ale acum pe Geolgica". Desigur ca am fost aplauda de toti cei prezenti la eveniment si pentru prima oara am reusit sa aduc zambetul pe buze unei mase mari de oameni.

This is the end of part one!

P.S : dedicated to Utu! This is a true story!

Let's have fun!

As fi vrut sa scriu cat de geniala a fost ziua de ieri pentru mine, insa sunt sigura ca imaginile pot grai in locul meu. Tot ce o sa va spun este ca am fost la Manastirea Dealu din Targoviste, apoi la Gradina Zoologica tot din Targoviste, pentru ca mai pe seara sa ajungem la Bucuresti si sa ne distram pe o strada oarecare. Am vizitat, am dansat, am mancat inghetata si am hranit maimutele. Si totul intr-o zi oarecare de sambata!

Boo

Mi-e frica sa deschid ochii si parca simt durerea dintilor pe care ii tin foarte strans. Lacrimile imi curg pe obraji si mainile-mi impreunate tremura din ce in ce mai tare. Incerc sa respir cat mai silentios si repet intruna singura rugaciune pe care o mai stiu. "...faca-se voia ta, precum in cer asa si..." Aud miscare in spatele meu. Cutia parea destul de mare pentru a ma ascunde in spatele ei, dar pentru a putea fugi trebuie sa ma ridic intai in picioare... si daca sunt amandoi nu am nici o sansa, Nu trebuia sa ma opresc. Deschid ochii si ma uit cu teama la umbra care se misca in fata mea. Se indreapta spre incaperea din dreapta si astept momentul in care este destul de departe pentru a putea alerga in directia opusa ei. Pun palmele pe cimentul rece si imi ridic fundul pentru a ma putea pune pe picioare. Dar nu apuc sa imi duc la bun sfarsit gandul ca ma simt trasa cu o forta incredibila Corpul mi se ridica ca o carpa si din cauza mainii ce ma tine strans de par sunt fortata sa ma uit direct in ochii lui."Te rog nu ma rani, te roog!!" dar lacrimile nu il impresioneaza deloc, ba mai mult cu o lovitura reuseste sa ma reduca la tacere. 

Izul care imi umple narile este imputit si ma face sa ma gandesc la o toaleta publica nefolosita de ceva timp. Cred ca este timpul sa ma trezesc. Simt o durere puternica in partea dreapta a fetei si cand incerc sa imi deschid ochii realizez ca ochiul drept nu mai raspunde la comenzi.  Imi este greu sa constientizez unde sunt deoarece nu am ochelarii si in jurul meu este intuneric bezna. Nu inteleg cum mai pot sta in picioare, insa explicatia o primesc de la miile de cutite pe care le simt in dreptul mainilor cand imi misc corpul. Mainile imi sunt legate deasupra capului si restul corpului parca sta atarnat. Imi musc buza de durere cand simt un gust ciudat in gura. Este sange. Si deodata, o lumina puternica ma orbeste. Clipesc de mai multe ori si cu greu incerc sa imi focalizez privirea pe un obiectiv : forma innegrita ce este in fata mea. Este el si se apropie de mine cu un cutit in mana....

Cine sunt eu?

Hmmm... Am avut o discutie zilele trecute cu privire la personalitatea mea, la ce asteptari am de la viata si ce imi doresc sa fac. Din pacate am realizat ca nu am nici cea mai mica idee cu privire la ceea ce m-ar face fericita. Adica, stiu ca imi doresc sa ajung la o stabilitate financiara si liniste sufleteasca, insa asta nu inseamna ca am o idee bine conturata cu privire la jobul pe care vreau sa il urmez sau iubitul pe care vreau sa il am. Am scris intr-un post anterior ca nu mai cred in tainele casatoriei, dar cred ca exista o mica posibilitate sa ma prinda si pe mine saptamana oarba. Nu vreau sa am o relatie stabila si incerc sa gasesc scuze patetice prin care sa alung orice individ care m-ar putea aborda (da Lucica, uite ca am trecut de faza de negare), insa astept cu nerabdare sa gasesc pe cineva care sa ma merite si sa ma faca sa il vreau. Daca ma intrebai acum 3 luni ce vreau sa fac cu viata mea iti spuneam sus si tare ca ma mut in Bucuresti sa fac tehnica dentara. Acum ca sunt inginer si ca am lucrat singura la proiectul de licenta, si cel mai important sunt extrem de mandra de ceea ce a iesit, nu mai vreau sa ma duc la Bucuresti sa fac tehnica dentara, vreau sa ma duc in orice oras din tara sau din afara si sa practic ingineria.
Nu cred ca voi putea fi vreodata caracterizata in cele mai mici amanunte, deoarece nici eu nu stiu cum sunt. Astazi imi spune cineva "Pe tine nu o sa te doara niciodata inima.. pentru ca nu ai asa ceva", pentru ca doua zile mai tarziu sa imi spuna ca sunt extrem de faina. Singura imagine clara pe care o am cu privire la viitorul meu este casa pe care mi-o doresc. Insa ar trebui sa fiu constienta ca asta nu spune nimic despre mine. Poate doar ca imi doresc stabilitate. Insa prietenii mei stiu ca uneori nu imi este indeajuns aceasta stabilitate. Intotdeauna imi voi dori mai mult si voi avea asteptari mai mari de la mine. Daca spun ca imi plac filmele si serialele? Sau ca imi place foarte mult sa citesc? Sau ca fac fotografii destul de reusite (hei zic si eu acum!)? Ce spune despre mine asta? Unii imi spun ca sunt prea superficiala (da Iris, o sa te tin minte 4ever!!!), altii ca sunt prea pasionata!
Practic.. cine sunt eu? Voi stiti?

Hey papy

 Zaho este o cantareata pe care am descoperit-o datorita unui prieten de pe Facebook si trebuie sa recunosc ca dupa ce  am ascultat piesele "Chelou" si "Je te promets" o ascult in fiecare zi :D.
V-am atatsat si versurile, asta pentru eventualitatea in care nu mai stiti franceza si nu intelegeti din prima ce canta "madmoasela" :D



Que pourrais-tu bien me dire, Si j’te disais que je lâchais tout?
Que cette semaine pas de biz
J’te promets qu’t’auras moi un point c’est tout
Pas de mails et pas de photos ouh ! Pas d’interview, ça m’étouffe !
Pas de meeting et pas de rendez-vous !
Baby, cette fois j’éteins tout !


Refrain :
Je veux m’en aller de là, (ah ah)
Avec toi très loin de là, (ah ah)
Si tu ne te lasses pas de moi, (ah ah)
Je te chanterais la, la, la, la !
Je veux m’en aller de là, (ah ah)
Avec toi très loin de là, (ah ah)
Oh baby, t’as ce je ne sais quoi
Qui me rend dingue, dingue, dingue de toi !
Hey papy !
Je veux être avec toi, Ce soir et toute la nuit
Danser sur tes pas !
Hey papi !
Toute ma vie je veux la passer dans tes bras,
Suis le son de ma voix

J’aurais du voir venir cette douleur derrière tes mots doux,
Et non je n’ai pas su prévenir quand je donnais mes notes jusqu’au bout,
Pardonne-moi oh, baby-boo ! Moi qui n’ai que toi après tout,
Dis-moi quand ? Et dis-moi où ?
Et je ferais le détour ;

Refrain.

Soprano:

Hé! J'collectionne t promesses comme des fleurs fanées.
C’est marqué dans le gynez qu’on est le couple le plus éloigné.
J'en n'ai mare d’attendre seul dans ce lit douil lier
À force d'attendre mon alliance est entrain de rouiller
C’est une vie sa ??
Je me lève, quand tu tend dors
On ce perd de vu a cause de ta vie de STAR
Ou son passé c yeux rouge était ta priorité
Si tu veut tout arrangé va falloir me le prouvé

Refrain

first date...

Daca mi-ati intreba prietenii de cum decurg primele mele intalniri, probabil ar fi prea ocupati sa rada si nu ar mai apuca sa va povesteasca evenimentele care le insufla aceste reactii, motiv pentru care o sa va povestesc o singura prima intalnire (care intamplator a fost si ultima!).

Nu era chiar o prima intalnire, deoarece cu respectivul m-am cuplat intr-un club. Ar trebui sa spun ca era si coleg de munca, dar avand in vedere ca abia ne salutam as putea spune ca nu il stiam decat din vedere. In club nu am avut parte de cine stie conversatie care sa poata coincide cu o minima cunoastere reciproca, motiv pentru care "prima" noastra intalnire a fost doua zile mai tarziu, intr-o duminca,dupa ce terminam tura de 12 ore.

Cum lucram in acelasi loc, a venit sa ma ia direct din fata magazinului, lucru care m-a uimit si care m-a socat in acelasi timp. Deoarece eu speram sa nu facem un mare caz in fata colegilor. Insa omul a tinut sa ma si pupe in fata usilor,usi langa care se aflau colegi de'ai nostri (nu mai trebuie sa precizez ca a doua zi stia tot magazinul de "ieseala" noastra). Din pacate nu reactionez foarte bine in situatii de criza si primul meu impuls a fost sa ma feresc din calea sarutului, care din pacate a avut loc (tipul este destul de inalt pe langa mine). Oricum, era clar ce semnal transmiteam (iarasi, din pacate pentru mine!!!).

Dupa aceste momente umilitoare, ne-am suit in masina lui si ne-am propus sa mergem in oras. In masina era clar o ditamai bariera de stanjeneala, probabil de la primele gesturi pe care le-am facut. In orice caz, am ajuns in oras si cel mai natural gest in momentul in care s-a oprit masina a parut a fi acela de a ne saruta cum o facusem in club. Maare greseala,deoarece aveam o guma in gura. Care guma s-a indreptat vertiginos spre gat deoarece tipul fiind inalt mi-a fortat practic o ridicare a barbiei... fiasco total! M-am retras imediat si am inceput sa scot sunetele unui om care, evident!, se ineaca. (Acum stau si ma intreb la ce s-o fi gandit saracul baiat "Oare am limba atat de mare?"). 

Cu corabiile deja foarte scufundate, ne-am indreptat spre primul local care ne-a iesit in cale. Nu numai ca stanjeneal de la inceput se transformase in anxietate, dar sunt ferm convinsa ca cel mai bun lucru pe care l-am fi putut face ar fi fost : SA PLECAM NABII ACASA!! Dar desigur ca nu am facut asa ceva. Ne-am asezat la o masa (in centrul localului!!) si am inceput sa vorbim. Aaa, nu sa vorbim, sa vorbesc! Intr-una! Fara oprire! INTR-UNA!!!!

Nu mai trebuie sa spun ca la doua zile dupa toata iesirea noastra "am ramas prieteni", nu?

P.S : Sa clarificam un lucru, aceasta reactie o am in momentul in care :

- imi place foarte mult de un tip;

- este o persoana pe care abia am cunoscut-o;

- ambele variante de mai sus.

Si am alergat sa ma gasesc...

Am inceput sa ascult in ultima vreme foarte des Spike si Guess Who... si intamplator am dat si de Camuflaj cu melodia asta care este superba..

Apropo, oare astia de canta reggae asa vorbesc si in viata reala?

urban love...

Cum a iesit soarele afara, mi-am adus aminte de pasiunea de toamna trecuta si anume : fotografia. Cu aparatul in mana, tenisii in picioare si multa rabdare, am decis sa incep sa umblu pe strazile orasului in cautarea unui cadru demn de pozat. Desigur ca am pozat cam tot ce mi-a iesit in cale si am si facut niste poze extrem de proaste (mi-ar placea sa spun ca mi-am iesit din mana, dar cred ca nu intrasem de fapt niciodata in mana...), insa o singura poza cred ca a meritat plimbarea mea de 2 ore ...

Asta este o foarte mare baltoaca din centrul orasului care a ajuns pana la firele de iarba de pe marginea trotoarului pe langa care picasera flori si petale de flori :D

How i met your mother...

               Ma uit la un nou serial in care se pune mare accent pe "viziunea" barbatilor cu referire la relatii. Unii sunt casatoriti sau pe cale de a face acest pas, unii sunt celibatari convinsi si altii... altii cauta sulfetul pereche. Ok, inteleg, suna destul de siropos, dar pe masura ce trec episoadele realizez ca nu e chiar science fiction ideea ca un barbat ar vrea sa se casatoreasca, sa aiba o familie si sa gaseasca "the soulmate". 

[Adica m-am inteles foarte bine cu barbatii si desi pare ca sunt tacuti, ei bine : VORBESC MAI MULT CA FEMEILE!!]

              Barbatii cauta exact acelasi lucru pe care il cauta femeile, insa nu se lauda la fel de mult cu asta. Adica stabilitatea este un punct pe care il avem in comun. Cu totii suntem constienti ca trebuie sa existe o varsta la care sa avem niste socoteli incheiate si de la care sa incepem cu adevarat viata (sa intram in randul salariatilor care muncesc pentru copii sau caini sau plante!). Cred ca mi-ar placea sa cunosc in realitate tipologiile prezentate in acest serial (eu cred ca Barney ma reprezinta! mda, un barbat!) deoarece ar insemna sa cunosc un tip care ar fi dispus sa faca orice pentru a-si gasi jumatatea! Sau un tip care ar face orice pentru logodnica lui, ar trece peste mandrie si peste orgoliu doar pentru a fi cu ea. Nu, pe Barney nu mi-as dori sa-l cunosc! M-ar enerva mult prea tare! Si stiu ca majoritatea femeilor par ca sufera de sindromul "eu il pot salva pe asta" (Lucica, asta e vb ta imbracata in cuvintele mele :D) dar la fel de sigura sunt ca ele aprecieaza o persoana care tine la ele.(Acum nu imi sariti in cap, vorbesc de majoritatea fetelor! Eu sunt mai speciala!!!) Un barbat trebuie sa fie in primul rand el insusi... imbracat mai bine si eliberat de orice replica stupida, de preferinta fara vreo freza ciudata (sau netuns!!!) si fara ticuri evidente la prima intalnire! (si astea ar fi doar asa de incalzire!)

                 Hai sa raman totusi la serial! E genial, e haios si il recomand! Pare sisi, dar in realitate e extrem de haios : How i met your mother!

              

La coafor 2...

Acum, probabil aveti o idee de cum arat din poza de la profil, insa la coafor nu stau cu zambetul pe buze. In nici un caz. Stau de parca sunt pe scaunul electric si trebuie sa imi spun ultima dorinta. Cred ca am privirea unui miel pe cale de a fi mancat sau poate a unei caprioare al carei picior e prins in capcana. Pozitia corpului este extrem de rigida si nu misc un mm fara a mi se spune. Sunt extrem de sigura ca nici nu respir! Nu vreti sa fiti in locul meu! Va asigur. Ma asez pe scaun si ma uit fix la.. mine. Coafeza incearca sa fie draguta si imi piaptana usor parul in timp ce  cu un zambet pe buze ma intreaba cum as vrea sa ma tund. Ii explic eu acolo cat se poate de scurt si usor ce vreau si continui sa ma uit la fel de fix la.. mine!!! Gagica incearca sa faca o converstie ceva, dar ti-ai gasit! Sunt mult prea concentrata sa ma uit la foarfeca si sa ma gandesc la lucruri frumoase "O sa ne uitam la film, o sa ne plimbam, o sa iti iau ciocolata de casa...". Cand vede ca nu are cu cine sa vorbeasca, don'soara isi vede de treaba si incepe sa prinda clame, sa taie par si sa faca ce stie ea mai bine. Pe masura ce lua din clame, parul meu se scurta din ce in ce mai tare, si cand se indreapta spre clama de langa ureche... ridic mana ca muscata de sarpe. "CEEEE?? S-a intamplat ceva? Am facut ceva????". Ea extrem de panicata, eu extrem de rosie cand realizez ca m-am ferit ca batuta in cap degeaba. Incerc sa dreg situatia "hahaha.. voiam sa ma implic si eu in procesul de tundere" si bag cel mai stupid zambet din arsenal. Ea incepe sa rada fortat si isi vede de treaba. A doua oara cand vrea sa ia clama, din acelasi loc (a fost un proces pe care l-a repetat pentru a mai scurta din par), mi-am ridicat inca o data mana. De data asta nu a mai zis nimic ci doar si-a pus un zambet pe buze pe care nu l-a mai schimbat pana a terminat.

Nu m-am mai miscat pana la sfarsit si in momentul in care mi-a luat capa aia de tuns si mi-a spus "Acum puteti sufla usurata" am avut cel mai lung "rasuflu usurat" din toata istoria. Desigur ca tot coaforul a fost martor. "Oups, puteam sa fac asta afara". 

E de cand am iesit si pana azi (probabil o sa mai dureze o perioada) m-am uitat in toate masinile si toate oglinzile de care am dat pentru a-mi admira noua frezura. Totul e bine cand se termina cu bine :P

Luv Story .. again!

Iar esti pierduta in lectura extrem de interesanta de dupa-masa si nu observi umbra masiva care vine direct inspre tine. Auzi zgomot din spate si abia ca ai timp sa iti feresti capul cand sare pe tine o chestie mare si neagra. Este o dihanie masiva ce incearca sa iti linga fata. Teama primului contact este inlocuita de amuzamentul situatiei si in timp ce mangai mastodontul si incerci sa te ridici de pe jos, razi cum nu ai mai ras de secole. "Perfect! Mai nou atrag si cainii! Supeeer!". Te uiti in stanga si in dreapta "Al cui esti mai animalule? Cine te lasa asa stingher pe strazi? Ai putea manca un copil dintr-o inghititura!". Deodata, observi un tip care alearga urland din toti rarunchii "Nu ii daaaaaa DRUMUUU' ". Se opreste langa tine si incepe sa isi certe cainele cu mare patos. "E cam rosu in obraji, dar e dragut foc" si privirea ti se indreapta fara sa vrei spre fundul lui. Desigur ca atunci realizeaza ca existi si tu pe lume si se indreapta pentru a te saluta. "Ca sa vezi, acum suntem amandoi imbujorati". Iti multumeste pentru ca l-ai oprit si isi cere scuze pentru orice inconvenient si da sa plece. Dar cainele are alte planuri. S-a asezat langa picioarele tale si nu vrea sa se mai urneasca de acolo. Baiatul stingher incepe sa traga de lese, sa impinga cainele de la spate, sa il taraie de acolo, dar nu reuseste nici macar sa il urneasca. Desi ar fi fost dragut sa ii zambesti, iti dai drumul la rasul cu sughituri si la lacrimi. "Scuze, dar esti atat de haioooos". El realizand ca sta in genunchi in fata cainelui si il impinge de fund, se inroseste iar si incepe sa rada in acelasi ton cu tine. Se ridica si se aseaza pe banca. "Si cum ziceai ca te cheama?"...

La coafor 1..

Cum am spus in postul anterior, candva saptamana trecuta am fost sa ma tund. Ceea ce nu stiti este ca eu am o fobie de coafor. Incepand de la cei patru pereti in interiorul carora se regasesc toate ustensilele necesare procesului de tundere si terminand cu persoana care le manuieste. De unde aceasta fobie? Poate de cand ma mintea mama ca ma lasa sa ma tund cum vreau eu si ii spunea "lui tanti" sa ma tunda cum voia ea, poate de cand nu mai exista coafeze care sa ma asculte "va rog, nu il umflaaati!!" sau poate de cand mi-a taiat una urechea![ Nu! Nu mi-a taiat-o ca in filme, nu mi-am luat urechea in mana, nu aratam ca dupa un meci cu Tyson! Pur si simplu mi-a cupit urechea cu foareca.] In orice caz, in momentul in care stiu ca trebuie sa ajung la coafor, ma pregatesc sufleteste cu cel putin o saptamana inainte.

Cand am ajuns la Brasov, sora mea (draga de ea!) mi-a dat bani ca sa ma tund. Avand in vedere ca intrasem in al doilea an de cand nu mai calcasem pe la coafor, am zis ca este timpul sa nu ma gasesc scuze patetice, sa imi fac programare si sa ma prezint la "frizerie". Intelegeti ca nu am avut o saptamana sa ma pregatesc si mai rau de atat, nu am avut nici macar o prietena care sa ma insoteasca! Recapitulam : aflu luni ca ma tund marti si ma duc singura la "taiere" !!!

Marti dimineata ma duc devreme la autobuz pentru a fi sigura ca ajung la timp la programare, "poate chiar mai devreme ca sa mai apuc sa citesc o revista, sa vad o freaza ceva. poate ajung sa il tund scurt". M-am dat jos intr-o statie din care credeam eu ca ajung repede si incep sa merg. Dupa 15 minute,de mers ,realizez ca statia era buna, directia era gresita! Din fericire, ajung cat sa ma mai pot sta sa imi trag sufletul pe un scaun (ca aproape ca facusem jogging pana la coafor)...
Restul mai tarziu ca am niste treaba!!! 

Facem schimb de experienta?

Ati observat si singuri ca am scris mai rar in ultima perioada si asta se datoreaza unor defectiuni ale partenerului meu de viata : LAPTOPUL!

V-am povestit tuturor frumoasa zi in care mi-a facut-o si nu a vrut sa ma mai bage in seama. Cred ca se suparase ca nu il mai stergeam de praf la fel de des ca in prima zi (adica acum il sterg doar o data pe zi!), motiv pentru ca mi-a albastrit viata pentru vreo 2 zile. Anyway l-am reparat (l-am dus la persoane specializate care l-au sters) si am zis ca a venit momentul sa ducem relatia noastra la un alt nivel, si anume sa apelez la un bun prieten pentru a-i da cateva lectii de conduita. Planul meu era simplu : dus aschia la X instalat windows, programe, luat aschia updatata, continuat relatia intr-o atmosfera pasnica inca vreo cativa ani. Dar am uitat cu desavarsire de vorba romaneasca in care cumparaturile nu au legatura cu lista facuta de acasa (ee.. lasati comment cu vorba exacta ca nu imi vine in minte). X mi-a facut o surpriza extrema si mi-a dat laptopul doar cu windowsu' instalat. Ieeeei! Am incercat sa ii subliniez ca nu m-am schimbat prea mult de la ultima conversatie si ca aptitudinile-mi de calculatorist nu s-au modificat, insa nu am avut cu cine discuta. Ma rog, presupun ca ar fi avut efect un aruncat in genunchi, pupat de mana si plans pana ma inroseam, dar nu am vrut sa ma mai complic (si tocmai ce iesisem de la coafor si ma simteam mult prea bine cu mine!).

Dupa 3 zile -aseara-, nu mai eram la fel de panicata si imi tot spuneam ca sunt indeajuns de inteligenta pentru a reusi sa instalez niste c*caturi de programe pe un amarat de calculator (nu draga, cand zic amarat ma refer la mine! nu te mai inchide.. te rooog!). Am instalat antivirusul si am luat niste programe de proiectare numai bune de instalat (mercic TM). Totul parea super fain. Pana s-a facut dimineata!

M-am trezit de dimineata cu incredere in sine si cu chef de instalat. Am deschis calculatorul si Bit Defender-ul instalat cu o seara inainte ma atentioneaza ca nu se descurca cu Windows 7 (nu chair asa, dar nu sunt papagal asa ca nu pot spune exact ce mi-a transmis!). Nu ma panichez si fac ce am invatat de la atata uitat la calculatoristi : citesc si dau NEXT! Deschid Daemon si realizez ca habar n-am ce sa fac cu el. Dau click. Degeaba. Mai caut pe acolo, reusesc sa fac ceva sa miste, si se baga iar Bitu' "Fai fato! Vreau sa verific daca e ok programul asta" eu ii zic "Bine!" si astept... Astept. Si ma plictisesc! Inchid Bitu' "Iesi mah d'aci ca n-am chef de tine, vreau sa instalez!" si dau click pe imagine pt a o instala, dar realizez ca nu am pachetul office si nu pot citi info (yes the thing wrote for dummies like me!).  Iar se baga Bitu' "Na d'aci!".. Eu "IA!!"... ma mai invart prin windows si ma tot minunez ce usor pare. Si iar se baga Bitu' "Teapaaa!!" si apoi primesc un mesaj ca am reusit sa dezinstalez Bit Defender. Cu lacrimi in ochi verific locul in care aparea sfera rosie si observ ca nu mai e nimic acolo. Incerc sa gasesc add/remove de la control panel, dar nu reusesc! E Windows 7 si habar n-am unde sa ma uit! (DACA NU INTELEGETI NIMIC, INSEAMNA CA REUSITI SA INTELEGETI PRIN CE TREC EU!!!)

Au trecut 3 ore de atunci si sunt in fata aceluiasi monitor, cu alt pachet de lacrimi in ochi. Cred ca o sa pun mana pe telefon si o sa fac ce stiu mai bine in astfel de situatii : sa ma milogesc de vreun prieten calculatorist!

P.S : chiar imi pare rau ca nu m-a interesat niciodata acest domeniu, dar daca mi-ar fi placut probabil nu as mai fi scris atat de frumos, nu? :D
P.S.S : ca sa nu mai las loc de alte intelesuri : merci de ajutor pt windows :D

luni dimineata...

(Sac Stefan, am inceput cu "pleonasmul tau" :D)

Primul lucru neobisnuit din aceasta dimineata este privelistea pe care o am cand deschid ochii. O priveliste pe care am savurat-o in fiecare dimineata (in care nu trebuia sa alerg spre scoala/munca) si care mi-a umplut de optimism 4 ani din viata. Acum ca e si soare, garantat o sa am o zi frumoasa! Al doilea lucru neobisnuit este faptul ca... am uitat cat de mic este patul de camin si reusesc sa ma dau cu capul de birou si sa intru cu picioarele in calorifer. In acelasi timp! Dar nu conteaza, sunt prea amuzata de situatie si singura durere pe care o simt este a obrajilor de la atat de mult ras. As vrea sa beau o cafea, pentru ca asa as putea intra in atmosfera diminetilor cand Filip ma brutaliza dimineata doar pentru a ne bea cafeaua impreuna. Dar ca si atunci habar n-am sa fac o cafea. Va trebui sa ma multumesc cu apa. Ies pe hol si parca revad picioarele "gretoasei" din Ploiesti cu care ma intalneam in fiecare dimineata. Azi citesc o carte de la ea. Au pus si bancute pentru sahisti in fata caminelor. Ufff, acum ceva ani mergeam cu Vali si cu Filip in parc langa batrani, daca voiam sa ne bucuram de o partida de table in aer liber. Si ce galerie numeroasa aveam... Batrani care se bucurau cand incepeam sa sar de fericire ca iar i-am batut. (mda... am luat si batai urate..)...
Gata... trebuie sa incep ziua de azi... :D

Fericire...

Sunt randuri scrise in acelasi ritm cu versurile care curg precum o cascada prin gandurile mele. Ar trebui sa fie o melodie fericita insa o simt ca o insiruire de elemente negative stranse pentru a ma face nefericita. Imi aduc aminte ca sunt singura intr-o eterna rutina si incerc sa ma bucur de razele de soare. Imi mangaie obrazul si ma transporta intr-o lume calda si buna. Dar nu exista asa ceva. Doar nebunia temporara care ma cumprinde si imi sopteste ca totul va fi mai bine si eu voi face diferenta. Eu. Nu vreau sa vad lumina de afara, desi prin pleoapele-mi inchise observ ca intunericul din interior nu este decat o fantasma a propriilor simturi. Poate daca ar fi fost intuneric m-as fi simtit in largul meu si as fi crezut. As fi crezut ca e bine sa fiu fericita. Oare? E bine? Cand esti atat de singur fericirea de ce este definita? De firele de iarba pe care le numeri cand iesi afara? De lumea care trece pe langa tine nu te considera decat o alta umbra? Poate lichidul atat de dulce care inca imi mai umezeste buzele nu isi va face efectul si voi ajunge umbra care a incercat sa se stearga. Cei care inainte ma priveau in ochi nu vor mai avea curaj sa imi mai priveasca fata si se vor feri de prezenta mea. E, nu ii mai vedeam de mult timp. Ma uitam prin ei si ma intrebam daca dincolo este mai bine... Este mai bine? Iar imi aud vocea si sunt sigura ca este a mea. Ce ciudat, sunt singura care se regaseste in sunetele pe care le scoate. Versurile sunt aceleasi, ritmul la fel... pana si gandurile. Am ajuns la limita. Rutina mi se imprastie in trup si incet, culori felurite imi apar in fata. Nu imi place rozul, dar ce frumos este. Picioarele nu mai ating pamantul murdar, si plutesc spre ... nimic. Obrajii au inceput sa ma doara si gatul imi este uscat, insa totul este atat de frumos incat nu vreau sa mai plec de aici. Imi misc capul usor si imi simt ochii mai grei ca niciodata, dar in sfarsit zambesc. Zambesc pentru ca totul s-a sfarsit.

Cainele... prietenul omului...

Vreau un loc special amenajat pentru a ma putea plimba fara nici o problema cu cateaua mea. Dupa cum bine stiti, dalmatienii sunt caini de talie medie spre mare, care iubesc foarte mult oamenii si sunt extrem de protectori. Cateaua mea nu face nota discordanta rasei, si avand in vedere ca este si pui, are o placere sadica sa se suie pe toti oamenii pe care ii intalneste pe strada. Desigur ca o tin in lesa cand mergem spre parc, asa ca nu mi s-a intamplat sa am vreun incident neplacut, deoarece intotdeauna am avut grija sa o trag indeajuns de aproape de mine. Din pacate, nici un parc nu imi permit sa ii dau drumul, deoarece este innebunita dupa copii si ar vrea sa mearga sa ii "iubeasca" fapt ce mi-ar aduce foarte multe injurii si poate chiar ceva pumni din partea parintilor. Singurul loc in care o mai lasam fara lesa era in gradinita din fata blocului de unde pana recent nu putea sa sara gardul (daca la inceput nu stia, pana acu' ceva zile nu a avut de ce sa il sara!). Astazi am avut parte de un eveniment foarte urat si anume : fetita mea zburda ca o catea (ceea ce si este) prin toata gradinita respectiva si eu "zburdam" dupa ea ca luase un os nepermis si incercam sa o fac sa il lase jos din gura (pesemne ca ea credea ca glumesc), cand deodata se aude un glas de copil. Un unchi (o sa realizati mai tarziu de unde stiu acest amanunt) se plimba cu nepotica pe trotuar, cand Pogo a mea auzind glasciorul cristalin al copilului a simtit o nevoie nemarginita sa se duca sa se joace cu ea. Eu m-am albit la fata  ""POGOOO, NUUUUU!!!si am incercat sa o prind de lesa pe care o las prinsa de zgarda tocmai pentru a evita astfel de situatii, insa am fost mult prea inceata! Pogo a sarit gardul si s-a dus glont la copil ridicandu-se in doua labe (cum a invatat-o proasta de mine!!!) pentru a o linge. Desigur ca fetita a inceput sa urle ca muscata de caine (nici macar nu a apucat sa o atinga cateaua mea) si unchiul a incercat sa prinda cainele meu. In momentul in care am ajuns la Pogo, deja unchiul isi luase fetita in brate si urla de mama focului "Daca era tac'su aici impusca cainele asta, doamne! Nu asa se lasa cainii!" ... Desigur ca eu mi-am certat cateaua si am pedepsit-o doar pentru ca voia sa fie "sociabila". 

Acum intrebarea mea este : nu pot sa ii dau drumul in parc, nu pot sa ii dau drumul in fata blocului, nu pot sa ii dau drumul pe strada.. eu cum doamne iarta-ma se presupune ca pot sa ma joc cu cainele??? VREAU UN LOC SPECIAL AMENAJAT PENTRU CAINI!!!

To be or not to... die?

Ca tot vorbeam mai devreme de sistem judiciar precar, discutam cu Iris zilele trecute despre parerea romanilor vizavi de introducerea pedepsei capitale, si anume ca 80% dintre acestia ar fi de acord ca aceasta pedeapsa sa fie pusa in aplicare. Ea este de parere ca nu avem dreptul sa decidem asupra mortii sau vietii unui om. Dar daca acel om a decis moartea unui tata, a unei mame, unui frate, unei surori? Daca acel om a batjocorit o intreaga familie? A violat si a  omorat prin bataie femeia in vazul tatalui si a fetitei, a dat foc tatalui in fata fetitei si apoi a ingropat-o pe aceasta de vie. Ce merita un astfel de om? Inteleg si punctul ei de vedere, deoarece sistemul juridic de aparare al acestei tari este intr-o stare deplorabila si nu esti sigur ca acuzatul este cu adevarat vinovat. 

Parerea mea? Nu ca as fi salariata, dar presupun ca stiti ca o mica parte din  salariul d-voastra se duce fix pentru intretinerea celor "damnati" de societate. Astfel, desi tu te strofoci pentru a sta intr-o garsoniera inchiriata si mananci cartofi pisati pentru a-ti permite o bluza de Paste, omul acela care a cauzat suferinta unor persoane, traieste intre gratii, intr-o casa sigura cu cel putin 2 mese pe zi. Si nu numai, mai primeste si bani pentru munca pe care o face "in folosul comunitatii". Nu sunt Dumnezeu sa ii decid soarta, dar atat timp cat el a pus mana pe o arma cu intentia clara de a UCIDE, el si-a decis singur soarta.

Voi ce parere aveti? Ar trebui reintrodusa pedeapsa capitala?

Murder is easy...

Avand in vedere ca am declarat sus si tare ca sunt cinefila, in ultimii ani am prins gust pentru filmele si serialele criminalistice (chiar documentare si carti), in care sunt prezentate motive si metode prin care un om ajunge sa omoare alt om. Ce au in comun toate acestea? Intotdeauna la sfarsit, omul cel rau este prins. (Desi mai sunt filme precum "The Green Mile" in care criminalul nu este prins de lege, ci de divinitate.). Care cred eu ca este realitatea in acest domeniu? Nu chiar toti porcii zboara si sunt multe crime "perfecte" care au ramas neelucidate de-a lungul anilor. Mai ales cu sistemul judiciar deficitar si deplorabil care este atat de mituit si manjit incat de multe ori acuzatul nu este si criminalul. Sau daca este prins, este cercetat in libertate sau primeste o pedeapsa infima doar de ochii presei. Deja nu se mai pune mare valoare pe cum sa scapi neprins, ci pe cine stii sa scapi nepedepsit!
Anyway, ce ma uimeste mereu la serialele astea este usurinta cu care minte toata lumea. CSI, Without a Trace, Bones, Jordan etc. in toate aceste seriale se ajunge la niste martori cheie care mint. Cum poti sa minti atat de lejer? Eu una ma inroseam cand stiam ca scriu aberatii la examenele de la facultate, nici nu imi imaginez cum poti sa minti lejer ca nu ai vazut deloc o persoana stiind ca in urma cu 20 de ore i-ai dat cu ranga in cap sau l-ai vazut ca s-a urcat in masina unui prieten!
Alt lucru interesant este ingeniozitatea de care dau dovada criminalii acestor filme. Daca ar fi la noi in Romania, nu ar fi atat de multe de spus, deoarece un caz comun este omorul la betie. Insa aburii alcolului nu ajuta si la gasirea unei solutii prin care sa se scape basma curata din situatie, asa ca de cele mai multe ori, criminalul se trezeste de dimineata cu politia pe capul lui si probabil toporul cu care a omorat vecinul in maini. In schimb la "ei" toti criminalii au stare de spirit si fac lucruri ingenioase cu cadavrele. Dupa ce i-a spart capul, i-a dat foc intr-un loc public pentru a se presupune ca a fost sinucidere in semn de manifestare. Dupa ce l-a sugrumat "din greseala" l-a spanzurat de un copac si a incercat sa ii schimbe imaginea dintr-un baiat cuminte intr-un baiat labil psihic. Dupa ce a prins prostituata, i-a scos organele si a ingropat-o in padure.
De la primul episod si pana acum, ma intreb oare cati criminali or fi luat nastere? Avand in vedere ca ti se serveste pe tava sistemul prin care sunt verificate probele. Mai este si Mr. Brooks in care ti se arata cum sa iti alegi victimele si cum sa scapi de ele. Ce ne opreste sa devenim cu totii criminali?

Luv Story... not yet!

Te uiti la frunzele care se misca lenes in bataia vantului slab. Nu se pot misca in voie deoarece sunt legate de crengi care la randul lor sunt legate de un copac. Daca frunzele acelea ar fi libere, ar zbura in voie, insa ar avea clipele numarate. "Oare se aplica aceasi lege si la noi oamenii? Daca sunt singura inseamna ca pot zbura libera, insa ma indrept inevitabil spre momentul in care voi muri?". Iti muti privirea spre norisorii pufosi si incerci sa descoperi forme ascunse. Vezi un delfin, un covrig si ... o inima. Si ei par atat de liberi, insa sunt doar o mica parte din ceva mult mai mare. "Toate lucrurile au un rost." Si inchizi ochii deoarece realizezi ca te supara propriile-ti ganduri. Nu vrei sa faci parte din ceva. Vrei sa fii tu si sa nu mai ai nevoie de nimic pentru a-ti arata adevarata valoare. Esti singura de ceva timp si iti este chiar bine. Nu mai trebuie sa tot cobori capacul de la toaleta sau sa iti sortezi sosetele doar pentru ca cineva, la ziua de spalat nu a stiut sa le aseze una langa cealalta. Poti sa cumperi tot ce ai chef si sa mananci la ce ora vrei. Poti sa asculti muzica la maxim fara a te gandi ca poate trezesti pe cineva si poti sa nu te epilezi chiar in momentul in care iti simti pielea de pe picior putin mai aspra. Deschizi ochii si ridici iar cartea. "Macar de m-as putea concentra" insa o lasi iar jos deoarece stii ca nu vei intelege nimic pentru ca nu esti atenta. A devenit deja un obicei in a veni in parc si a citi. Mai tragi un ochi si la ce se intampla in jurul tau si incerci sa gasesti motive care sa te multumeasca cu existenta pe care o duci. Esti libera. Nu depinzi de nimeni si de nimic. Si totusi esti atat de incatusata. Ai vrea sa pleci pe Marte, ca in melodie, sa pleci si sa explorezi tot ce poti explora. Ei ti-au spus ca ai devenit amara si irascibila. Si ca poate ai nevoie de o iesire, de o noua ambianta, de un tip. "Mda, am nevoie de un tip! Asa a ajuns sa gandeasca toata lumea. Dispozitia mea depinde de un tip, nu de ce am facut in ziua respectiva si nici de ce am citit, ci doar de un tip". Iar te incrunti. Ultima intalnire cu el a fost atat de seaca. S-a uitat l-a tine in baie si ti-a spus ca esti frumoasa. Apoi a vrut sa te imbratiseze, dar cand te-a atins nu ai simtit nimic. Doar un gol. Si o totala abstinenta de la alcool. "Cel putin pana acum". Ridici mana si alungi imaginea lui. "Nu am nevoie de nimeni!". Ridici cartea si continui de unde ai ramas "...She couldn't answer her phone. She was shot in the head..."

Daca barbatii ar fi porci...

I-am iubi mai mult?
DA  - pentru aveam asigurata jumatate de ora in plus fata de un barbat normal;
       - ar avea o scuza pentru insensibilitate, lipsa de diplomatie, igiena (nu este regula universal valabila!) etc.;
       - daca ii cureti, unii sunt chiar draguti, mai ales cu codita aia ondulata si nasul mare;
       - am putea sa ii plimbam in lesa in vazul lumii;
       - nu s-ar duce la bere cu baietii niciodata, ar sta sa manance in cotetul lor;
       - chiar daca ar comenta, nu i-am intelege;
       - nu zboara!
NU - ar guita foarte zgomots, si desi uneori nu intelegem un barbat macar auzim o repercursiune de cuvinte  cunoscute;
       - sunt mari si parosi si put (mda, exista multi barbati cu aceiasi descriere);
       - fac sex in namol (bleah, bleah, bleah);
       - sunt mari si parosi si put;
       - le putem simti izul de la o distanta considerabila;
       - nu am putea sta cu asa ceva in pat (si asta nu doar din cauza ca probabil ar rupe patul);
       - nu suntem zoofile;
       - sunt mari, parosi si put!!!

Daca barbatii ar fii porci.. i-am iubi?

Pot fi amuzanta..

Pot fi amuzanta cand alunec in fata vanzatorului de la magazin, aproape ca imi rup gatul, insa ma buseste rasul. Ma doare glezna, insa continui sa rad. Sa schiopat si sa rad.

Pot fi amuzanta cand alerg dupa autobuzul care mereu ma fraiereste si apare cand sunt la ceva departare de statie. Alerg cu mapa in mana, ajung la scari si ma strecor rapid printre usile ce stau sa se inchida. Sunt rosie la fata, observ ca se uita toata lumea la mine si incep sa zambesc. Sunt rosie si zambesc.

Pot fi amuzanta cand merg mandra pe tocurile mele mari. Imi este greu sa merg pe ele deoarece abia le-am cumparat si cum in ultima perioada am mers in tenisi acum ma simt de parca as fi pe picioroange. Nu mi se intampla nici un incident pana ce ajung la trecerea de pietoni si ma grabesc pentru ca verdele da semne ca ar vrea sa plece. Pentru a da mai mult farmec povestii, am si niste maruntis in mana. Multe monede. Desigur ca ma impiedic inainte de a ajunge pe celalalt trotuar si desigur ca imi scapa toate monedele din mana. In ploaia argintie ce am cauzat-o, stau cu fata in jos si cu ochii inchisi. Iese soferul din masina speriat si realizez ca e timpul sa ma ridic. Incep sa rad. Ma dor genunchii, ma uit dupa monezi, dar rad cum n-am mai ras de mult.

Pot fi amuzanta cand ma arunc pe bara unde care se bat covoarele pentru a imita gimnastele noastre. Imi iau elanul mult prea mare si nu mai nimeresc bar. Ca in desenele animate, parca am o fractiune de secunda in care dau din degete pentru a ma asigura ca nu am calculat bine. Desigur ca ma arunc cu mainile'nainte pe pamantul abia inverzit si pic lata cu nasul fix in iarba. Nu e rupt, dar incep sa rad.

Pot fi amuzanta cand dorm si mi se fac poze deoarece am o pozitie de somn extrem de ciudata. Uneori cu un picior in aer, alteori cu plapuma in brate, uneori chircita langa perete, alteori latita in tot patul. Ma trezesc, imi arata pozele, si rad.

Pot fi amuzanta de multe ori. Stiu. Numai atunci cand spun glume nu sunt nicicum! :|

A doua zi...

Hmm.. care este diferenta dintre un barbat si o femeie? Ei bine, sunt mai multe, dar cred ca una foarte interesanta este cea a metodei de relaxare. Daca un barbat gaseste relaxarea prin a se uita la un meci de fotbal, femeia este mult mai inventiva si isi gaseste metode de relaxare mult mai diversificate. Eu de exemplu am realizat ca o metoda extrem de buna de relaxare este aceea de a gati. Stiu, stiu, mi-am laudat atat de mult talentele culinare incat probabil aveti impresia ca sunt un fel de Shrek al bucatariei moderne. Doar ca nu sunt verde.. si nu am antene.. cred. Dar este o metoda foarte buna de a induce in eroare posibilele persoane care isi cauta sclavi la casa omului. Nu ca mi s-ar da tarcoale atat de des :))). Dar hai ca deviez de la subiect...

Deci, avand in vedere ca e a doua zi de Paste (si Pastele l-am petrecut in fata laptopului la desene animate :D), m-am hotarat sa imi rasfat membrii familiei cu niste bucate pregatite de mine. Zis si facut. Nu sunt o bucatareasa desavarsita, insa cand imi pun ceva in cap, de cele mai multe ori duc la bun sfarsit ce am inceput. Asa si in bucatarie. Singura diferenta fiind placerea cu care lucrez cu mancarea. Visul meu de copil era sa ma fac soldat. De ce? Pentru a putea curata cartofi toaata ziua. Aveam o placere sadica sa curat cartofi. Si acum am aceiasi placere. Insa nu mai curat toata punga de cartofi si nu ma mai alearga mama prin casa pentru a-mi lua cutitul din mana. Ce ar trebui sa intelegeti prin asta? Ca atunci cand prepar ceva de mancare, reusesc sa fiu linistita si sa ma axez pe mancare. Fara alte interferente. Sau poate ca uneori ma mai gandesc la ale mele, insa o pot face fara a ma enerva. Ce meniu am ales pentru azi? Pulpe de pui la cuptor si negresa (nu mai aveam nevoie de altceva, asa ca nu ma judecati prea tare!). Nu o sa va plictisesc cu detaliile pregatirii acestor bucate, insa o sa va spun rezultatul. Am fost atat de multumita de mine si am avut un zambet atat de tamp pe fata, incat ai mei au crezut ca am scapat prea mult vin alb in pahar si prea putin in tava. Dar nu, eu doar am avut cateva ore de multumire deplina vizavi de mancarea pe care am facut-o.

P.S : chiar nu stiu sa fac mamaliga, insa sunt sigura ca ar fi cativa care ar uita de mamaliga doar la vazul negresei pe care o fac!

Un Paste Fericit...

Ne mai bate o sarbatoare la usa si ca si celelalte, presupune un efort suplimentar in a sarbatori fara cusur o zi intreaga, poate chiar doua. Ce inseamna aceasta Sarbatoare a InvieriiDomnului? Pana acum cativa ani, presupunea iesirea la biserica in gasca, uneori si la denii, alteori doar la "luatul luminii", uneori si spovedirea (in gasca, pentru ca asa se poarta la ortodocsi, trebuie sa adua si vecinul pacatele tale, ca altfel cum ar afla tot satul ce fel de om esti?) alteori doar fumatul tigarii in fata bisericii, in orice caz, activitate intensa in jurul unei Biserici! Distractia incepea abia dupa ce luam lumina, deoarece de cele mai multe ori, ne luam la intrecere pentru a vedea cine este in stare sa ajunga in parcarea blocului fara a i se stinge lumanarea. Desigur, in graba noastra spre casa se intampla de multe ori sa ramanem toti fara de lumina, insa lungul sir de stelute care se forma de-a lungul strazii ne oferea intotdeauna o flacara de la care sa ne putem continua micul joculet. Traditia in familia mea (si in familia unui anume fost, acela fiind singurul Paste pe care nu l-am facut acasa) este ca dupa slujba de la Biserica din noapte Invierii, sa ciocnim ouale rosii in familie, sa mancam o bucata de pasca si cozonac. Dimineata ne trezeam cu totii si ne spalam pe fata cu apa in care puneam de cu seara un ou rosu si apoi incepeam sa ne facem fiecare de lucru pe la masa de Paste. A doua zi de Paste aveam fini in vizita sau mergeam noi la nasi. In orice caz, Sarbatoarea Pascala era un amalgam de mici evenimente pe care inceercam sa le apreciez la maxim. Asta in urma cu ceva ani.
In schimb acum, cand am mai crescut in varsta (si in inaltime/greutate/plete) realizez ca evenimentele acestei sarbatori nu mai sunt atat de importante. Deniile sunt inlocuite de curatenia generala, cumparaturile si prepararea mancarurilor, spovedania nu isi mai are locul si Dumnezeu te aude cand ai pareri de rau si fara a fi intr-o Biserica. Ma uit la mama mea si ma intreb cum reuseste sa le faca pe toate!!! Cel mai bun fel de mancare pe care stiu sa il fac sunt CARTOFII PRAJITI (intre noi fie vorba, imi ies chiar deliciosi, dar totusi!), asa ca ma gandesc cu teama la zilele in care ar trebui sa stiu sa fac miel la cuptor, drob, pasca, cozonac! Nici macar o amarata de mamaliga nu sunt in stare sa pregatesc. Cand ma uit la mama mea prin prisma unui om destul de matur, realizez ca a dus o munca titanica. Acum este mai bine, ca o mai ajut si eu la o curatenie, la un inrosit de oua (da mami, stiu ca nu le-am inrosit eu anul asta.. iarta-ma :D), dar inainte, cand trebuia sa aiba grija de 3 copii si sa aiba si totul gata in noaptea de Paste? Iti multumesc mama!
Insa sunt traditii care inca nu s-au schimbat, in noaptea de Inviere ne strangem toti la masa pentru a ciocni oua si in prima zi de Paste ne sarbatorim impreuna!
Cu asta va doresc un Paste Fericit insotite de toate lucrurile ce nu se pot cumpara cu bani!

P.S : daca aveti vreo traditie de Paste pe care doriti sa o impartasiti... as fi bucuroasa sa o citesc :D

...a murit fetita blonda si nevinovata

A fost odata ca niciodata o fetita blonda cu parul lung si fata rotunda. Era destul de micuta si umflatica pentru varsta ei, insa cu ochii ei verzi reusea intotdeauna sa cucereasca toate privirile si inimile celor pe care ii intalnea. Mama ei intotdeauna ii pieptana cu mare grija parul si o imbraca in rochite lungi asemeni printeselor, iar micuta cand aparea in fata celorlalti copii era inconjurata de acestia pentru a le impartasi rasul cristalin si ochii atat de veseli. Intr-o zi, printre copii a aparut un baietel trist si restras care nu voia sa vorbeasca cu nimeni. Fetita cand l-a vazut s-a dus la el si i-a luat mana in mana ei micuta spunandu-i "Vrei sa te joci cu mine?", insa baietelul s-a uitat cu ura la ea, a smucit mana si a imbrancit-o "Nu am nevoie de tine!". Apoi s-a ridicat si s-a asezat in alt colt. Toti copii erau uimiti de reactia baiatului si susoteau cu privire la rautatea de care dadea dovada. Fetita s-a ridicat si si-a scuturat praful de pe rochita, iar apoi s-a indreptat iar spre baietel. S-a uitat in ochii lui, i-a luat mana si i-a spus "Vrei sa te joci cu mine, te rog frumos?". Baiatul si-a indreptat privirea spre ceilalti copii si apoi spre mana fetitei care ii tine usor mana. Urmatorul lucru pe care l-a facut baiatul a fost sa ii stranga mana fetitei si sa isi ceara scuze in lacrimi pentru gestul necugetat pe care l-a facut. De atunci, fetita si baiatul au fost nedespartiti, insa nu fizic, ci sufleteste.
Pana intr-o zi cand amandoi au ajuns mari.
Ochii de culoarea verde, a marii cand asteapta furtuna, sunt singurii ce mai amintesc de fetita blonda cu parul lung. Ochii si sufletul. Insa sufletul este foarte ascuns, deoarece o data cu anii fetita a realizat ca bunatatea nu este rasplatita intotdeauna cu bunatate si sinceritatea primeste deseori minciuni. Daca inainte era inconjurata de cete de copii, acum isi petrece majoritatea timpului in fata unei carti sau cu dragul ei baietel din copilarie, in care avea cea mai mare incredere.
Prezenta fetitei in viata baietelului parea ca l-a schimbat extrem de mult. Numai la rasul ei, baiatul radea, si de fiecare data cand ea pleca, el era in urma ei. Acum era un tanar inalt si puternic, caruia ii placea sa vorbeasca si care era in prezenta multor oameni.
In acea zi, s-au intalnit in locul lor ascuns, in poienita cu leaganele construite de ei. Fata de cum l-a vazut a stiut ca s-a intamplat ceva, deoarece avea aceiasi privire ca in urma cu multi ani, cand a imbrancit-o prima si ultima oara. S-a asezat usor pe un leagan, i-a luat mana intr-a ei si l-a intrebat pe un ton cald "S-a intamplat ceva?". De parca s-ar fi dat timpul inapoi, tanarul s-a uitat cu ura la ea si si-a smuls mana. "Ai fost o naiva! Stii de ce am stat alaturi de tine atatia ani? Stii de ce ti-am vorbit? Stii de ce m-am uitat in ochii tai? Stii? Pentru ca nu mai aveam cu cine altcineva sa stau! Niciodata nu mi-a placut de tine! Intotdeauna te-am urat pentru ca esti o mironosita si o prefacuta! Sa stii asta! Te urasc!" Si spunand asta, baiatul i-a intors spatele si a inceput sa alerge. Nu s-a mai uitat in urma lui.
Fata avea privirea in pamant si mainile de sfoara leaganului. Stia ca tremura, insa nu stia daca se facuse frig afara sau daca corpul ei voia sa arate ceea ce inima ei simtea. Din ochii verzi incepusera sa curga lacrimi mari si buzele erau deja sangerii de cat de tare si le stransese. Nu stia ce facuse si nici nu s-a chinuit sa afle vreodata. Cu baiatul avea sa se intalneasca peste inca cativa ani si acesta avea sa isi ceara scuze "A fost o neintelegere. Nu trebuia sa iti spun asta. Nu meritai". Insa era mult prea tarziu si nici macar nu mai avea ce sa ii ierte.
In acea zi nefericita in care i-a spus ca o uraste, a murit fetita blonda si nevinovata.

Am scris aceasta poveste, deoarece de fiecare data cand patim ceva, fie ca suntem mintiti de prieteni, fie ca suntem dezamagiti in dragoste, fie ca ne certam cu parintii, simtim ca moare ceva. Acel ceva cred ca este sufletul curat pe care il avem cand suntem copii.