Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.
Avand in vedere ca nu era un esec total intrarea mea la liceu, trebuia sa sarbatoresc cu fetele, motiv pentru care am vorbit cu Cristi si am stabilit ca o sa ne intalnim cu el si cu gasca lui, din care facea parte si varul sau, la Mc Dorris sa jucam biliard si sa bem un suc (aka cateva beri!).
Am ajuns acolo vesele si pline de chef. Baietii jucau deja biliard si pana au terminat ne-am asezat la masa pentru a savura o bere. Stateam cu Catrinel si ii analizam pe toti prietenii lui Cristi. "Mie imi place cel inalt. Este asa dragut si are o fata asa frumoasa" ii spuneam in timp ce ma holbam ca o nesimtita la varul lui Cristi. Desigur ca omul a simtit ca prea ne radeam in directia lui si deodata m-am trezit ca raman fixata in privirea lui. Cand am realizat ca suntem prea evidenti ne-am inrosit amandoi si am lasat capul in jos, ca si cum am fi fost prinsi in cine stie ce ipostaze. Toata seara am incercat sa stam cat mai aproape unul de celalalt, . "Stii, eu nu prea stiu sa joc biliard, vrei sa ma inveti tu?" ii spun nevinovat, sperand ca astfel ne vom conecta mai repede si poate vom scapa de timiditatea care ne inconjura. Catrinel s-a uitat la mine ciudat si a inceput sa ii sopteasca lui Cristi despre minciuna pe care am bagat-o, moment in care au inceput sa rada amandoi de mine. "SHHHHHHHHHH!" La urmatoarea partida, Cristi a sugerat sa raman eu cu Alex, "ca sa ma invete sa joc biliard". Desigur ca spiritul meu de castigator nu s-a lasat si pana la urma am castigat partida, dar asta m-a ajutat sa il conving ca trebuie sa se revanseze printr-o plimbare.
Si uite asa, am ajuns cu tipul asta prin parc. Trebuie sa va precizez ca in acea perioada, parcul era in lucrari, si se puneau pavaje, astfel peste jumatate din el era aproape imposibil de strabatut. Dar noi, ca eroii din filme am inceput sa ne urcam pe movile, sa intram cu picioarele in baltoace si sa sarim gropile (eee exagerez si eu un pic). Ultimul "obstacol" reprezenta o jumatate de drum nebatatorita. Alex, ca un gentleman ce era, nu s-a oferit sa facem schimb de locuri si sa ma lase pe mine, cu pantofii mei cu talpa groasa cat China, sa merg pe partea asfaltata, ci m-a tinut strans de mana cat am strabatut portiunea aceea. Avand in vedere ca nu sunt cel mai stabil pieton, am reusit sa ma impiedic cu gratie, si am aterizat in 4 labute. Gandindu-ma acum, cred ca ma asemanam cu o vaca la pascut. Alex, a fost extrem de prompt, si m-a ridicat rapid. De la cazatura, incepuse sa imi curga sange din genunchi. Alex, s-a asezat in genunchi in fata mea, a scuipat in palma si a inceput sa imi stearga rana. !?!?! Am facut ochii mari si am ramas blocata, in timp ce baiatul imi stergea cu meticulozitate si saliva jelitura (ca sa nu mai repet genunchi). Nu stiam daca sa imi fie scarba ca tocmai a pus saliva pe rana mea sau sa apreciez ca sta in genunchi si incearca sa imi curete rana. Nici acum nu stiu daca sunt incantata sau oripilata. Dupa incident, ne-am mai plimbat putin si ne-am intalnit cu un amic care mi-a soptit ironic "Nu stiam ca iti plac uriasii".
Din pacate, in perioada aia eram destul de influentabila, si din cauza acelei vorbe, nu am apreciat faptul ca el m-a vrut asa cum eram. Mai mica decat el, mai grasuta si cu gura mare.
P.S : l-am vazut la un an, si era mai frumos ca niciodata!
P.S.S : nu mai stiu cum il cheama si ii cer scuze... mi-ar placea sa il revad :D
To be continued....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu