pact cu ... diavolul

Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.

Dupa ce am aflat ca Mos Craciun nu exista, Mos Nicolae nici atat, magia primului sarut  ramasese unul din putinele lucruri in care mai credeam. Ei bine, m-am inselat! Asta nu m-a impiedicat in ziua in care am vazut listele de la liceu sa sar in sus de bucurie. Eram doar 4 fete in clasa. Visam cu ochii deschisi la 15 septembrie si covorul rosu pe care aveam sa pasesc ca o diva. Catrinel mi-a tras una dupa ceafa si mi-a subliniat faptul ca nu am intrat la informatica si asta este o problema destul de grava pentru ai mei parinti. Picioarele mi-au zburat de pe covorul rosu direct in iad. Vedeam trigonul inflacarat in mana tatei, care dupa esecul examenului de capacitate (pe care l-am "picat" cu 8:90), acum avea de infruntat esecul intrarii in clasa de electronica si automatizari. Ca intr-un desen cu Sailor Moon, fata mi s-a schimbat si locul bucuriei a fost luat de o disperare fara seaman. 

"Merci.. d'aia esti tu prietena mea cea mai buna!" si luandu-o de mana, ne-am indepartat de liste si ne-am indreptat spre barul cel de toate zilele. "Si asa nu vin ai mei acasa decat diseara, putem astepta sa vedem daca joaca cineva o bila" imi tot spuneam, incercand sa imi ridic moralul prin simplu fapt ca orice s-ar intampla, se va intampla mult mai tarziu deci nu am de ce sa stau suparata.

Cand am ajuns acolo, l-am vazut pe Cristi care juca biliard, fapt ce ne-a bucurat instant. De ce? In Mc. Dorris mergeam de juma' de an si in ultimele 4 luni mergeam fara un chior in buzunar. Intotdeauna se gasea cineva care sa ne cumpere un suc, sa ne dea o tigara si sa ne faca cinste cu o partida de biliard. In orice caz, am jucat "o bila" cu Cristi care ne-a rugat sa ne vedem mai pe seara ca vine cu var'su care nu prea are treaba cu lumea noastra. Catrinel a sarit imediat "Daaaaaaa! NE VEDEM DISEARA!!! CATAAAAAAA, VINE VAR'SU". Fara prea mult chef, m-am uitat la ea urat si i-am raspuns cu sarcasm "Daca nu o sa il deranjeze pe var'tu faptul ca o sa imi lipseasca o mana si un picior, si o sa mai si sangerez, nu e problema". Ei au inceput sa rada din tot sufletul si eu mi-am adus aminte ca pentru mine a inceput "the final countdown"

Se apropia momentul critic in care trebuia sa intre tata pe usa si cand am auzit clanta miscandu-se aproape ca mi-a sarit inima din piept. Ca de fiecare data cand vreau sa spal putina, casa luceste, mancarea e pe foc si masa e aranjata. Au intrat ai mei pe usa si s-au oprit in prag pentru a se holba la curatenia din hol. S-au uitat unul la celalalt si au intrat tematori in bucatarie. "Ce ai facut?" ma intreaba mama urmarindu-mi atenta gesturile, ca pentru a capta orice semn prin care ar trebui sa il retina pe tata. "Catalina, s-a intamplat ceva?" ma intreaba si tata. Incercand sa fac ochii cat mai mari (in urma cu 5 minute incercasem sa ma fac sa plang si fixesem un punct din tavan.. nu a mers!) am spus extrem de incet "Am intrat la electronica si auto...." lasand ultimul cuvant pierdut in spatiu, asteptand reactia rece. "Ce ai spus?" ma intreaba ai mei la unison. "Am intrat la ... electronica si automatizari..." si am inchis ochii.
Neasteptat, s-a dovedit ca teama mea era nefondata si tata a fost chiar mandru de mine, deoarece si el a urmat acelasi profil, motiv pentru care am reusit sa ies din casa cu mai multi bani decat de obicei chiar ...

To be continued!