Majoritatea filmelor "militeaza" pentru dragostea perfecta si practicarea monogamiei, fata frumoasa se indragosteste de baiatul curajos si traiesc impreuna pana la adanci batraneti. Astfel, inca de la o varsta frageda ne sunt implementate idei prin care trebuie sa ne gasim pe cineva cu care sa ne impartim viata, o persoana pe care sa o avem mereu, jumatatea noastra.
Acum intrebarea mea, de femeie frustrata care se pare ca are ghinion in domeniul asta, este : de ce trebuie sa ne gasim jumatatea? E clar ca nu ma pricep in a-mi gasi singura pe cineva potrivit si e si mai clar ca nu sunt in stare sa las pe cineva sa se apropie de mine. De la a ma purta prosteste in preajma unei persoane care imi place, pana la a trata cu vadita superioritate persoana care ma place, nu sunt in stare sa fructific o relatie sentimentala cu cineva de sex opus. Asta ma face disfunctionala sau dereglata? Sau doar extrem de frustrata?
Am crescut intr-un mediu in care nu au existat cele mai perfecte relatii, deoarece majoritatea prietenilor mei au avut relatii condamnate de vecini sau de adulti in general. Cred ca asta este unul din motivele pentru care m-am tinut la distanta de potentialii admiratori, gasind scuze ca "e prea intalt, e prea scund, e prea gras, e prea slab, vorbeste prea mult" etc. Pe masura ce am crescut, am gasit alte prioritati care m-au impiedicat sa imi dezvolt acea latura sentimentala, si in loc sa invat din propriile experiente, m-am limitat sa invat din experientele celorlalti. Practic, viata mea sentimentala a constat din adunatura de relatii pe care o aveau cei din jurul meu. Credeam ca "experientele" lor ma vor ajuta sa ma mentin departe de esecuri sentimentale. M-am inselat!
Avand in vedere ca personalitatea mea este destul de ciudata (cred ca se poate citi si puternica), mi-a luat ceva timp sa realizez ca alerg degeaba.(P.S : Stiati ca toti barbatii de pe lume asta au dreptate? Din cauza unei persoane care ne-a ranit, ajungem sa ne comportam ca niste toante si sa fim suspicioase pe toti cei care urmeaza dupa acea persoana.) Dar si cand am realizat, cred ca s-a produs un declick si ca o haina, m-am descotorosit de toate conceptiile de pana atunci : maritis, jumatate, dragoste.
Si acum concluzia mea este : nu ar fi mai bine sa ne invatam ca exista deceptii? Nu trebuie sa iti gasesti jumatatea, trebuie doar sa iti cauti persoana cu "care te certi cel mai putin" (Adela, daca nu ma insel, asta la tine am auzit-o prima data). Sa ne uitam la gradul ridicat de divorturi si la inmultirea cazurilor de violenta domestica. Totul se intampla din cauza ideilor preconcepute. Hello! Nu va veti gasi sufletul pereche si daca ati avut un inceput de relatie nemaipomenit, asta nu inseamna ca trebuie sa va grabiti, sa va duceti la starea civila si sa incheiati contractul. Hai sa nu mai visam atat de mult la povesti de dragoste si sa incercam sa gasim omul care rade la glumele noastre si cu care nu ne certam asa de des.
"De la a ma purta prosteste in preajma unei persoane care imi place, pana la a trata cu vadita superioritate persoana care ma place, nu sunt in stare sa fructific o relatie sentimentala cu cineva de sex opus." Exact asa-i si pentru mine:)) Si totusi...sunt acomodata si cu deceptii,desi continui sa vanez pe acel etern ONE.Poate asa suntem crescute...aici nu te contrazic,dar e posibil ca si ideea de stabilitate oferita de the ONE sa fie motivul pentru care ne place sa ne mai mintim cu principiul asta.Pana la urma...vorba cantecului,nobody wants to be lonely!
RăspundețiȘtergereIdeea de stabilitate ar trebui sa ne-o oferim in primul rand noi :P. Dar nu prea ne iese ce-i drept.
RăspundețiȘtergereCe vreau sa spun este ca ar trebui sa nu mai vanam acel "The one" si sa cautam ceva mai terestru. Nu monstrul din laguna albastra, dar nici printul din povestile de copii.