Astazi am reusit sa termin cu inscrierile la master si cu zambetul pe buze va anunt ca incepand cu luna octombrie ma voi duce IAR sa imi tocesc coatele pe bancile corpurilor de facultate din Brasov.
Nu vreau sa scriu in postarea asta cat de important este un anume nivel de cumulare de cunostinte si nici cat de frumos este sentimentul pe care il ai cand realizezi ca esti indeajuns de bun spre a continua studiile (sincer, nu am intrat la profilul pe care mi-l doream din tot sufletul, insa sunt la a doua optiune, deci nu e chiar asa tragic!), vreau sa va povestesc despre dezamagirea pe care o am fata de oamenii care ne inconjoara.
Avand in vedere ca a trebuit sa imi rezolv niste probleme, am fost nevoita sa apelez la taxi, si ca intotdeauna, am inceput sa port o conversatie cu soferul. M-a surprins ca omul terminase Ingineria la Brasov si era foarte bucuros ca de 18 ani este sofer de taxi. Cand l-am intrebat ce anume l-a obligat sa aleaga acest drum, ma asteptam sa imi spuna de vremurile grele, lipsa job-urilor, poate chiar disponibilizare sau o eliminare de pe piata muncii a domeniului in care si-a luat diploma. Surprinzator, raspunsul lui nu a fost nici macar pe aproape. Dansul alesese taximetria pentru ca era comod si castiga bani mult mai usor, decat daca s-ar fi stresat si ar fi incercat sa demonstreze cuiva ca este mai bun decat altii de pe posturi asemanatoare.
Spre Targoviste am venit cu autocarul si din pacate pentru mine, soferul era mare amator de manele, motiv pentru care peste jumatate de drum l-am petrecut in ritmuri ce mi-au zgariat urechile. Ce anume este atat de interesant la genul asta? Mi-a fost cu neputinta sa nu bag in seama textul si singurul lucru la care ma puteam gandi era : "De ce ne faceti de ras??". Cred ca manelisti au un dictionar separat de al nostru, in care se gasesc doar vreo 30 de cuvinte. Si din astea 30, "nebun(a)" se repeta de cel putin 4 ori. "Nu ma'nebuni, ca te'nebunesc de tot si'o s-ajungi nebun de atata nebuneala!". Pe bune???
Ultimul punct pe care vreau sa il scot in evidenta are de'a face cu spitalele si peisajele dezolante pe care le vezi o data ce ai intrat in curtea acestora. Prietena mea s-a imbolnavit, si din nefericire, a trebuit sa se interneze in spitalul "Marzescu" din Brasov. Cladirea este atat de macabra incat sunt sigura ca peste nu multi ani o sa se faca filme de groaza in cadrul acestei incinte. Sa nu mai spun de tencuiala care sta sa cada si conditiile mizere din interior. Surprinzator, nu asta este cel mai trist lucru. Cel mai trist lucru este ca in parcul din fata spitalului au pus balansoare din lemn. Nu, nu imi sariti in cap. Au pus balansoare din lemn, dar nu au fost in stare sa puna o alee prin care sa ajungi la ele. Practic, daca vrei sa te recreezi un pic afara, trebuie sa iti alegi terenul pe care te simti in stare sa il parcurgi pentru a ajunge la balansoare : o mini-mlastina, un drum plin de crengi uscate de la copaci sau un drum in care buruienile si-au gasit cel mai bun mediu. Partea buna este ca daca patesti ceva, esti in spital si te panseaza gratuit.
Trist...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu