Vruuuum, vruuuuuuuuuu!!

Ati patit vreodata sa va duceti la o persoana, sa incepeti o conversatie, sa radeti cu foc, doar pentru a realiza la sfarsit ca ati confundat-o cu cineva? Dar sa vina cineva la voi, sa inceapa o conversatie si sa va uitati crucis incercand din rasputeri sa gasiti o imagine care sa va aduca aminte cine ar putea fi interlocutorul vostru. 

Vorbind despre astfel de intamplari, Flori ne-a povestit ce i s-a intamplat ei saptamana trecuta. 

"Vorbisem cu un tip sa ii dau laptopul deoarece avea nevoie de el. Pentru ca era destul de ocupat, ne-am hotarat ca se imbraca si apare in fata blocului meu in cateva minute. Toate bune si frumoase, primesc bip de la el, iau rapid laptopul si cobor spre a-i iesi in intampinare. Il vad cum trage masina langa bordura si ma intreb destul de uimita de ce incearca sa o si parcheze, avand in vedere ca ia laptopul si apoi isi ia zborul. Asa o fi baiatul asta, mai ciudat, imi zic in timp ce ma indrept spre el. Imi iau mimica vesela, pun mana pe portiera si ma aplec zambind, cand realizez ca nu este el la volan. (?!?!?! Nu exista cuvinte care mi-ar putea descrie prima reactie cert este ca am sarit ca arsa.) Ma retrag din calea portierei, ma inrosesc mai rau ca o patlagica si caut o gaura de canal sau ceva asemenator in care sa ma pot ascunde, deoarece tipul vrea se si da jos din masina. Se apropie de mine si imi spune cu un aer nonsalant ca daca vreau sa ma sui in masina lui, o pot face fara nici o problema, ba mai mult, ar fi o onoare. Am inceput sa ma fastacesc si am incercat sa ii explic ca are masina ca a unui prieten si pur si simplu l-am confundat. Nu ar fi nimic ciudat pana aici, se mai intampla, insa tocmai cand ii dadeam replica tipului, apare si prietenul meu genial. Ghici ce, nici macar culorile masinii nu erau asemanatoare!!! "

Avand in vedere ca asemenea lucruri se mai intampla, mi-am adus aminte si de ce am patit eu cu mama. 

Era la cateva luni dupa ce mi-am luat permisul. Ma luase mama cu ea la piata si ca niciodata nu am mai lasat masina in parcarea din spatele pietei, ci am lasat-o pe strada principala, "in vazul lumii". Trebuie sa specific ca la momentul respectiv mama avea permis de ceva ani buni si eu condusesem masina de destule ori. Ne intorceam noi cu mainile goale, deoarece nu am gasisem ce voiam, si ne indreptam spre Dacia noastra micuta. Purtam o discutie destul de aprinsa si nu ni s-a parut ciudat efortul depus pentru a deschide portiera. Am intrat si eu in masina si ne-am continuat pentru cateva secunde discutia, cand ne-am indreptat amandoua privirea spre schimbatorul de viteze. Incruntata ma uitam la portiunea de piele ce acoperea schimbatorul de viteze si prima  fraza care mi-a iesit pe gura a fost "Mami, cineva a intrat in masina!!". Nu stiu ce i-o fi trecut mamei prin cap, cert este ca ne-am ridicat privirea una asupra alteia si am tipat amandoua "Asta nu e masina noastra", sarind in urmatoarea secunda afara. Nu va pot descrie cat de repede am ajuns la masina noastra si cat de rapid am ajuns apoi acasa, dar va pot spune ca de atunci am o afinitate pentru numerele de inmatriculare si inainte de a ma sui in vreo masina verific daca este cu adevarat masina in care vreau sa ajung.