pact cu ... diavolul

Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.
Avand in vedere ca nu era un esec total intrarea mea la liceu, trebuia sa sarbatoresc cu fetele, motiv pentru care am vorbit cu Cristi si am stabilit ca o sa ne intalnim cu el si cu gasca lui, din care facea parte si varul sau, la Mc Dorris sa jucam biliard si sa bem un suc (aka cateva beri!).
Am ajuns acolo vesele si pline de chef. Baietii jucau deja biliard si pana au terminat ne-am asezat la masa pentru a savura o bere. Stateam cu Catrinel si ii analizam pe toti prietenii lui Cristi. "Mie imi place cel inalt. Este asa dragut si are o fata asa frumoasa" ii spuneam in timp ce ma holbam ca o nesimtita la varul lui Cristi. Desigur ca omul a simtit ca prea ne radeam in directia lui si deodata m-am trezit ca raman fixata in privirea lui. Cand am realizat ca suntem prea evidenti ne-am inrosit amandoi si am lasat capul in jos, ca si cum am fi fost prinsi in cine stie ce ipostaze. Toata seara am incercat sa stam cat mai aproape unul de celalalt, . "Stii, eu nu prea stiu sa joc biliard, vrei sa ma inveti tu?" ii spun nevinovat, sperand ca astfel ne vom conecta mai repede si poate vom scapa de timiditatea care ne inconjura. Catrinel s-a uitat la mine ciudat si a inceput sa ii sopteasca lui Cristi despre minciuna pe care am bagat-o, moment in care au inceput sa rada amandoi de mine. "SHHHHHHHHHH!" La urmatoarea partida, Cristi a sugerat sa raman eu cu Alex, "ca sa ma invete sa joc biliard". Desigur ca spiritul meu de castigator nu s-a lasat si pana la urma am castigat partida, dar asta m-a ajutat sa il conving ca trebuie sa se revanseze printr-o plimbare. 
Si uite asa, am ajuns cu tipul asta prin parc. Trebuie sa va precizez ca in acea perioada, parcul era in lucrari, si se puneau pavaje, astfel peste jumatate din el era aproape imposibil de strabatut. Dar noi, ca eroii din filme am inceput sa ne urcam pe movile, sa intram cu picioarele in baltoace si sa sarim gropile (eee exagerez si eu un pic). Ultimul "obstacol" reprezenta o jumatate de drum nebatatorita. Alex, ca un gentleman ce era, nu s-a oferit sa facem schimb de locuri si sa ma lase pe mine, cu pantofii mei cu talpa groasa cat China, sa merg pe partea asfaltata, ci m-a tinut strans de mana cat am strabatut portiunea aceea. Avand in vedere ca nu sunt cel mai stabil pieton, am reusit sa ma impiedic cu gratie, si am aterizat in 4 labute. Gandindu-ma acum, cred ca ma asemanam cu o vaca la pascut. Alex, a fost extrem de prompt, si m-a ridicat rapid. De la cazatura, incepuse sa imi curga sange din genunchi. Alex, s-a asezat in genunchi in fata mea, a scuipat in palma si a inceput sa imi stearga rana. !?!?! Am facut ochii mari si am ramas blocata, in timp ce baiatul imi stergea cu meticulozitate si saliva jelitura (ca sa nu mai repet genunchi). Nu stiam daca sa imi fie scarba ca tocmai a pus saliva pe rana mea sau sa apreciez ca sta in genunchi si incearca sa imi curete rana. Nici acum nu stiu daca sunt incantata sau oripilata. Dupa incident, ne-am mai plimbat putin si ne-am intalnit cu un amic care mi-a soptit ironic "Nu stiam ca iti plac uriasii".
Din pacate, in perioada aia eram destul de influentabila, si din cauza acelei vorbe, nu am apreciat faptul ca el m-a vrut asa cum eram. Mai mica decat el, mai grasuta si cu gura mare.

P.S : l-am vazut la un an, si era mai frumos ca niciodata!
P.S.S : nu mai stiu cum il cheama si ii cer scuze... mi-ar placea sa il revad :D


To be continued....

DAting...

Avand in vedere ca sunt disponibila pe piata de ceva timp, nu am refuzat o intalnire "sentimentala". DA! Am avut un date. Ca orice creatura din specia pe care o reprezint, inca din momentul in care am aflat ca o sa am o intalnire, am inceput sa imi fac planuri vizavi de vestimentatie, machiaj, coafura, conversatie. Cred ca asta ar trebui sa scoata in evidenta personalitea mea de "control freak" si unul din motivele pentru care sunt o persoana destul de dificila, trebuie sa analizez toate posibilitatile si toate lucrurile ce se pot intampla in viitorul apropiat. 

In orice caz, vineri dupa-masa m-am trezit in fata localului unde trebuia sa ma intalnesc cu partenerul meu destul de emotionata (inca nu stabilisem punctele conversationale pe care voiam sa le ating si era prima oara cand il vedeam pe tip la lumina zilei) si nerabdatoare. Cum mi se intampla in cadrul unor ocazii importante, am ajuns mai devreme (mda, voi taceti din gura prietenii mei, intarzii pentru ca stiu ca ma iubiti asa cum sunt!) si imi tot mutam greutatea de pe un picior pe altul, cautand puncte de reper in jurul meu care sa imi distraga atentia de la strada pe care trebuia sa soseasca Y (X e taximetristul). Din fericire, ca intotdeauna, Honey simte ca trebuie sa ma sune, si aud telefonul vibrand in gentuta. "Da, astept sa soseasca! Eeee, ar trebui sa ajunga si el cu 5 minute mai devreme, nu? Ca pana la urma asa se face cand te intalnesti cu cineva!!! Nu?". Desigur, ca intotdeauna, ma las purtata de conversatie si simt o usoara bataie pe umar. Imi intorc deranjata capul si realizez ca Y se uita amuzat la mine. "SHIT!! Cine stie de cand m-o fi ascultat. Bravoo Cata, good job making things worse!" imi spun in timp ce inchid telefonul. "Relaxeaza-te! Relaxeaza-te!!! Daca nu, mergem sa vorbim cu patronul sa puna niste perdele, ca sa luminezi linistita toata incapere" ma autoironizez realizand ca m-am inrosit. 

Ne asezam la masa si rad nervos la faptul ca ii pica meniul din mana. "Cataaaa, stai sa vezi ce se intampla daca mancati ceva!" si ma calmez instant incercand sa indepartez amintirea in care imi pica tacamurile din mana si mai apoi de pe masa, si asta in locuri publice.

El se uita destul de atent la meniu si eu profit pentru a-i analiza trasaturile. Parca era mai dragut cand l-am vazut in club. Avand in vedere ca am baut doar o bere, nu pot spune ca aburii alcolului mi-au afectat privirea, si totusi parca nu mai e ca la intrevederea noastra nocturna. "E mai solid. E destul de dragut la fata, dar parca nu era asa rotunjor la fese. Adica, e ca o sticla de cola intoarsa! Damn... cand te gandesti ca expresia asta a folosit-o cineva ca sa ma descrie pe mine" si fara sa vreau imi scapa un inceput de ras.
"Poftim? Ai spus ceva?" ma intreaba Y.
"Nuuu" imi caut mimica serioasa "Nu, doar ma amuzam la ... Laptisor de matca.. suna haios" si imi pun zambetul de toate stelele.
"A" spune scurt si se intoarce la meniu.
"Nu trebuie sa fim asa morocanosi" imi spun si in sinea mea scot limba la el si apoi zambesc la meniu, ca si cum ar fi fost un martor al reactiilor mele. "E clar ca aveam dreptate cand i-am spus lui Hon ca nu o sa iasa nimic. Ea nuuuuuu ca sunt prea pesimista, merg de la prezumtia ca nu o sa iasa bineee... NA HON! Am avut dreptate!"

 Dupa ce comandam, incepem o conversatie de suprafata despre oameni si obiceiuri. Cum imi plac astfel de conversatii incep sa ii spun ce cred eu despre Romania, despre oamenii din Targoviste, despre oamenii din Brasov, despre cat de mult imi place sa calatoresc si sa fac poze. Y se uita la mine si pare sa ma manance din priviri. "Imi place foarte mult cum vorbesti". Eu imi continui avalansa de idei si ma fac ca nu il aud, "bla bla bla bla bla". "Serios, am impresia ca ne potrivim asa de mult.. uite eu ....." si incepe sa vorbeasca despre ceva. Din pacate nu am fost atenta, pentru ca eram ocupata sa ma gandesc la ce diferenta este intre mine si el. "Ok, ii place extrem de mult cum vorbesc si ne potrivim asa de mult, dar nu are nici o parere despre ceea ce spun. Iar port un monolog..." si probabil daca m-ar fi cunoscut macar un pic ar fi realizat ca tot entuziasmul mi se dusese pe apa sambetei si in locul lui ramasese o politete de suprafata.
Avand in vedere ca trebuie sa imi ridic cumva moralul ma gandesc la faptul ca nu mi-ar strica totusi sa am un prieten in plus. Cand fara sa imi dau seama, in timp ce incerca probabil sa imi faca vreun avans siropos, mi se fixeaza privirea spre unghiile lui.
A fost prima oara cand m-am uitat la unghiile unui barbat. Nu sunt genul care sa fie ahtiata dupa unghiile facute sau extrem de ingrijite, insa unghiile total neingrijite spun ca probabil este cu totul neingrijit. Si nu vreau pe cineva care sa fie cu totul neingrijit. Cred ca ala a fost momentul in care am realizat ca nu as putea avea nimic cu Y. Din momentul in care mi-au cazut ochii pe acel amanunt, el a incetat sa mai fie Y si a devenit o mare unghie. Astfel, dupa o ora si ceva, mi-am luat "la revedere" de la unghie si m-am indreptat destul de rapid inspre casa.
Daca asta inseamna intalnire cu un necunoscut, ce ar trebui sa faca cineva ca sa intalneasca pe cineva? :-?

pact cu ... diavolul

Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.

Dupa ce am aflat ca Mos Craciun nu exista, Mos Nicolae nici atat, magia primului sarut  ramasese unul din putinele lucruri in care mai credeam. Ei bine, m-am inselat! Asta nu m-a impiedicat in ziua in care am vazut listele de la liceu sa sar in sus de bucurie. Eram doar 4 fete in clasa. Visam cu ochii deschisi la 15 septembrie si covorul rosu pe care aveam sa pasesc ca o diva. Catrinel mi-a tras una dupa ceafa si mi-a subliniat faptul ca nu am intrat la informatica si asta este o problema destul de grava pentru ai mei parinti. Picioarele mi-au zburat de pe covorul rosu direct in iad. Vedeam trigonul inflacarat in mana tatei, care dupa esecul examenului de capacitate (pe care l-am "picat" cu 8:90), acum avea de infruntat esecul intrarii in clasa de electronica si automatizari. Ca intr-un desen cu Sailor Moon, fata mi s-a schimbat si locul bucuriei a fost luat de o disperare fara seaman. 

"Merci.. d'aia esti tu prietena mea cea mai buna!" si luandu-o de mana, ne-am indepartat de liste si ne-am indreptat spre barul cel de toate zilele. "Si asa nu vin ai mei acasa decat diseara, putem astepta sa vedem daca joaca cineva o bila" imi tot spuneam, incercand sa imi ridic moralul prin simplu fapt ca orice s-ar intampla, se va intampla mult mai tarziu deci nu am de ce sa stau suparata.

Cand am ajuns acolo, l-am vazut pe Cristi care juca biliard, fapt ce ne-a bucurat instant. De ce? In Mc. Dorris mergeam de juma' de an si in ultimele 4 luni mergeam fara un chior in buzunar. Intotdeauna se gasea cineva care sa ne cumpere un suc, sa ne dea o tigara si sa ne faca cinste cu o partida de biliard. In orice caz, am jucat "o bila" cu Cristi care ne-a rugat sa ne vedem mai pe seara ca vine cu var'su care nu prea are treaba cu lumea noastra. Catrinel a sarit imediat "Daaaaaaa! NE VEDEM DISEARA!!! CATAAAAAAA, VINE VAR'SU". Fara prea mult chef, m-am uitat la ea urat si i-am raspuns cu sarcasm "Daca nu o sa il deranjeze pe var'tu faptul ca o sa imi lipseasca o mana si un picior, si o sa mai si sangerez, nu e problema". Ei au inceput sa rada din tot sufletul si eu mi-am adus aminte ca pentru mine a inceput "the final countdown"

Se apropia momentul critic in care trebuia sa intre tata pe usa si cand am auzit clanta miscandu-se aproape ca mi-a sarit inima din piept. Ca de fiecare data cand vreau sa spal putina, casa luceste, mancarea e pe foc si masa e aranjata. Au intrat ai mei pe usa si s-au oprit in prag pentru a se holba la curatenia din hol. S-au uitat unul la celalalt si au intrat tematori in bucatarie. "Ce ai facut?" ma intreaba mama urmarindu-mi atenta gesturile, ca pentru a capta orice semn prin care ar trebui sa il retina pe tata. "Catalina, s-a intamplat ceva?" ma intreaba si tata. Incercand sa fac ochii cat mai mari (in urma cu 5 minute incercasem sa ma fac sa plang si fixesem un punct din tavan.. nu a mers!) am spus extrem de incet "Am intrat la electronica si auto...." lasand ultimul cuvant pierdut in spatiu, asteptand reactia rece. "Ce ai spus?" ma intreaba ai mei la unison. "Am intrat la ... electronica si automatizari..." si am inchis ochii.
Neasteptat, s-a dovedit ca teama mea era nefondata si tata a fost chiar mandru de mine, deoarece si el a urmat acelasi profil, motiv pentru care am reusit sa ies din casa cu mai multi bani decat de obicei chiar ...

To be continued!

Tu sau ... eu?

Majoritatea filmelor "militeaza" pentru dragostea perfecta si practicarea monogamiei, fata frumoasa se indragosteste de baiatul curajos si traiesc impreuna pana la adanci batraneti. Astfel, inca de la o varsta frageda ne sunt implementate idei prin care trebuie sa ne gasim pe cineva cu care sa ne impartim viata, o persoana pe care sa o avem mereu, jumatatea noastra. 

Acum intrebarea mea, de femeie frustrata care se pare ca are ghinion in domeniul asta, este : de ce trebuie sa ne gasim jumatatea? E clar ca nu ma pricep in a-mi gasi singura pe cineva potrivit si e si mai clar ca nu sunt in stare sa las pe cineva sa se apropie de mine. De la a ma purta prosteste in preajma unei persoane care imi place, pana la a trata cu vadita superioritate persoana care ma place, nu sunt in stare sa fructific o relatie sentimentala cu cineva de sex opus. Asta ma face disfunctionala sau dereglata? Sau doar extrem de frustrata? 

Am crescut intr-un mediu in care nu au existat cele mai perfecte relatii, deoarece majoritatea prietenilor mei au avut relatii condamnate de vecini sau de adulti in general. Cred ca asta este unul din motivele pentru care m-am tinut la distanta de potentialii admiratori, gasind scuze ca "e prea intalt, e prea scund, e prea gras, e prea slab, vorbeste prea mult" etc. Pe masura ce am crescut, am gasit alte prioritati care m-au impiedicat sa imi dezvolt acea latura sentimentala, si in loc sa invat din propriile experiente, m-am limitat sa invat din experientele celorlalti. Practic, viata mea sentimentala a constat din adunatura de relatii pe care o aveau cei din jurul meu. Credeam ca "experientele" lor ma vor ajuta sa ma mentin departe de esecuri sentimentale. M-am inselat!

Avand in vedere ca personalitatea mea este destul de ciudata (cred ca se poate citi si puternica), mi-a luat ceva timp sa realizez ca alerg degeaba.(P.S : Stiati ca toti barbatii de pe lume asta au dreptate? Din cauza unei persoane care ne-a ranit, ajungem sa ne comportam ca niste toante si sa fim suspicioase pe toti cei care urmeaza dupa acea persoana.) Dar si cand am realizat, cred ca s-a produs un declick si ca o haina, m-am descotorosit de toate conceptiile de pana atunci : maritis, jumatate, dragoste.

Si acum concluzia mea este : nu ar fi mai bine sa ne invatam ca exista deceptii? Nu trebuie sa iti gasesti jumatatea, trebuie doar sa iti cauti persoana cu "care te certi cel mai putin" (Adela, daca nu ma insel, asta la tine am auzit-o prima data). Sa ne uitam la gradul ridicat de divorturi si la inmultirea cazurilor de violenta domestica. Totul se intampla din cauza ideilor preconcepute. Hello! Nu va veti gasi sufletul pereche si daca ati avut un inceput de relatie nemaipomenit, asta nu inseamna ca trebuie sa va grabiti, sa va duceti la starea civila si sa incheiati contractul. Hai sa nu mai visam atat de mult la povesti de dragoste si sa incercam sa gasim omul care rade la glumele noastre  si cu care nu ne certam asa de des. 

Ea e Pogo!

O sa va atasez niste poze cu Pogo, asa cum v-am promis si ca o cireasa peste tot, o sa va povestesc ce am patit astazi cand am iesit sa alerg cu ea.
Eram in fata blocului si tocmai porneam spre alergarea noastra de dimineata. Exact in fata blocului, ma uitam in stanga mea, pentru a verifica existenta vehiculelor pe strada si fara sa ma mai uit dupa prietena mea, Pogo, m-am aruncat vertiginos spre a traversa strada. Deodata, imi simt picioarele blocate de ceva si imaginea strazii se modifica rapid intr-o imagine intunecata a unei portiuni marita de strada. Pogo, smiorcaita, imi fuge printre picioare si incearca sa traga de lesa, de parca nu mi-ar fi fost indeajuns zgarieturile provocate de contactul cu asfaltul. Nu am observat ca draga mea catelusa, in loc sa mearga spre drumul nostru obisnuit, chiar s-a luat dupa mine si mi s-a asezat cuminte in fata.
Si uite asa, la alergat am ajuns cu genunchii juliti si palmele zgariate. Ce sa mai... paream un copil care a cazut din pom :))).
P.S : in una din poze o sa vedeti pozitia broastei, pozitie in care sta Pogo dupa ce se trezeste. E un adevarat deliciu.

De ce?

Ca tot suntem in zona deprimanta a postarilor mele si de cand cu tragedia atat de mediatizata a Madalinei Manole, de fiecare data cand deschid televizorul aud acelasi cuvant : depresie. Trebuie sa recunosc ca nu m-a interesat niciodata ce implica acest cuvant, ce reactii au oamenii care sufera de aceasta boala si care sunt repercursiunile unei depresii netratate. 

Nu pot spune ca am judecat oamenii care s-au sinucis, insa declar cu mana pe inima ca i-am catalogat si i-am bagat in categoria oamenilor lasi, ce nu sunt in stare sa isi infrunte soarta. Nu pot spune ca sunt cea mai puternica persoana dintre cunoscutii mei si nici ca am cele mai bune solutii in situatiile de criza, insa nu mi-a trecut prin cap sa imi usurez calea. Da, nu pot nega ca am fost curioasa de ce ar simti unii daca nu as mai fi printre ei, dar niciodata nu mi-a trecut prin cap sa ma sinucid cu adevarat. Si asta pentru ca nu as suporta sa vad sange, rani sau vanatai pe corp. Practic nu ma sinucid din pur egoism :D. 

In orice caz, dupa cum spuneam, de cand cu tragedia asta mediatizata, am aflat ce inseamna cu adevarat depresia. Daca inainte consideram ca este o stare superficiala prin care oamenii isi gasesc scuze pentru a se plange de greutatile pe care le au, ei bine, am aflat ca ma inselam amarnic. Multumita unei discutii cu Marty, am aflat ca depresia este de fapt o boala. Un om depresiv este un om care este afectat la maxim de toate intamplarile prin care trece si le acorda o insemnatate extrem de mare. Ajunge sa considere ca pe umerii sai atarna intreaga balanta a lumii si ca nu este capabil sa gaseasca solutii bune pentru mentinerea echilibrului vietii. Inevitabil, intr-o perioada mai scurta sau mai lunga de timp, depresivul se gandeste ca este un inadaptat, un nimic, un om care nu merita sa traiasca. Dupa aceasta etapa, singura solutie a depresivului este sinuciderea. Eliberarea lumii de povara pe care o reprezinta. 

Am descris destul de pe scurt ce am aflat despre depresie, insa realizez ca mentalitatea mea nu ar fi ajutat un om depresiv. Si probabil inca nu l-ar ajuta. Deoarece inca nu pot intelege, ce ar putea duce un om la a-si dori moartea si mentalitatea mea a ramas inca la faza in care a te sinucide este o dovada extrema de lasitate.
Voi ce parere aveti?

Life...

Astazi am reusit sa termin cu inscrierile la master si cu zambetul pe buze va anunt ca incepand cu luna octombrie ma voi duce IAR sa imi tocesc coatele pe bancile corpurilor de facultate din Brasov.

Nu vreau sa scriu in postarea asta cat de important este un anume nivel de cumulare de cunostinte si nici cat de frumos este sentimentul pe care il ai cand realizezi ca esti indeajuns de bun spre a continua studiile (sincer, nu am intrat la profilul pe care mi-l doream din tot sufletul, insa sunt la a doua optiune, deci nu e chiar asa tragic!), vreau sa va povestesc despre dezamagirea pe care o am fata de oamenii care ne inconjoara.

Avand in vedere ca a trebuit sa imi rezolv niste probleme, am fost nevoita sa apelez la taxi, si ca intotdeauna, am inceput sa port o conversatie cu soferul. M-a surprins ca omul terminase Ingineria la Brasov si era foarte bucuros ca de 18 ani este sofer de taxi.  Cand l-am intrebat ce anume l-a obligat sa aleaga acest drum, ma asteptam sa imi spuna de vremurile grele, lipsa job-urilor, poate chiar disponibilizare sau o eliminare de pe piata muncii a domeniului in care si-a luat diploma. Surprinzator, raspunsul lui nu a fost nici macar pe aproape. Dansul alesese taximetria pentru ca era comod si castiga bani mult mai usor, decat daca s-ar fi stresat si ar fi incercat sa demonstreze cuiva ca este mai bun decat altii de pe posturi asemanatoare.

Spre Targoviste am venit cu autocarul si din pacate pentru mine, soferul era mare amator de manele, motiv pentru care peste jumatate de drum l-am petrecut in ritmuri ce mi-au zgariat urechile. Ce anume este atat de interesant la genul asta? Mi-a fost cu neputinta sa nu bag in seama textul si singurul lucru la care ma puteam gandi era : "De ce ne faceti de ras??". Cred ca manelisti au un dictionar separat de al nostru, in care se gasesc doar vreo 30 de cuvinte. Si din astea 30, "nebun(a)" se repeta de cel putin 4 ori. "Nu ma'nebuni, ca te'nebunesc de tot si'o s-ajungi nebun de atata nebuneala!". Pe bune???

Ultimul punct pe care vreau sa il scot in evidenta are de'a face cu spitalele si peisajele dezolante pe care le vezi o data ce ai intrat in curtea acestora. Prietena mea s-a imbolnavit, si din nefericire, a trebuit sa se interneze in spitalul "Marzescu" din Brasov. Cladirea este atat de macabra incat sunt sigura ca peste nu multi ani o sa se faca filme de groaza in cadrul acestei incinte. Sa nu mai spun de tencuiala care sta sa cada si conditiile mizere din interior. Surprinzator, nu asta este cel mai trist lucru. Cel mai trist lucru este ca in parcul din fata spitalului au pus balansoare din lemn. Nu, nu imi sariti in cap. Au pus balansoare din lemn, dar nu au fost in stare sa puna o alee prin care sa ajungi la ele. Practic, daca vrei sa te recreezi un pic afara, trebuie sa iti alegi terenul pe care te simti in stare sa il parcurgi pentru a ajunge la balansoare : o mini-mlastina, un drum plin de crengi uscate de la copaci sau un drum in care buruienile si-au gasit cel mai bun mediu. Partea buna este ca daca patesti ceva, esti in spital si te panseaza gratuit.

Trist...

Vruuuum, vruuuuuuuuuu!!

Ati patit vreodata sa va duceti la o persoana, sa incepeti o conversatie, sa radeti cu foc, doar pentru a realiza la sfarsit ca ati confundat-o cu cineva? Dar sa vina cineva la voi, sa inceapa o conversatie si sa va uitati crucis incercand din rasputeri sa gasiti o imagine care sa va aduca aminte cine ar putea fi interlocutorul vostru. 

Vorbind despre astfel de intamplari, Flori ne-a povestit ce i s-a intamplat ei saptamana trecuta. 

"Vorbisem cu un tip sa ii dau laptopul deoarece avea nevoie de el. Pentru ca era destul de ocupat, ne-am hotarat ca se imbraca si apare in fata blocului meu in cateva minute. Toate bune si frumoase, primesc bip de la el, iau rapid laptopul si cobor spre a-i iesi in intampinare. Il vad cum trage masina langa bordura si ma intreb destul de uimita de ce incearca sa o si parcheze, avand in vedere ca ia laptopul si apoi isi ia zborul. Asa o fi baiatul asta, mai ciudat, imi zic in timp ce ma indrept spre el. Imi iau mimica vesela, pun mana pe portiera si ma aplec zambind, cand realizez ca nu este el la volan. (?!?!?! Nu exista cuvinte care mi-ar putea descrie prima reactie cert este ca am sarit ca arsa.) Ma retrag din calea portierei, ma inrosesc mai rau ca o patlagica si caut o gaura de canal sau ceva asemenator in care sa ma pot ascunde, deoarece tipul vrea se si da jos din masina. Se apropie de mine si imi spune cu un aer nonsalant ca daca vreau sa ma sui in masina lui, o pot face fara nici o problema, ba mai mult, ar fi o onoare. Am inceput sa ma fastacesc si am incercat sa ii explic ca are masina ca a unui prieten si pur si simplu l-am confundat. Nu ar fi nimic ciudat pana aici, se mai intampla, insa tocmai cand ii dadeam replica tipului, apare si prietenul meu genial. Ghici ce, nici macar culorile masinii nu erau asemanatoare!!! "

Avand in vedere ca asemenea lucruri se mai intampla, mi-am adus aminte si de ce am patit eu cu mama. 

Era la cateva luni dupa ce mi-am luat permisul. Ma luase mama cu ea la piata si ca niciodata nu am mai lasat masina in parcarea din spatele pietei, ci am lasat-o pe strada principala, "in vazul lumii". Trebuie sa specific ca la momentul respectiv mama avea permis de ceva ani buni si eu condusesem masina de destule ori. Ne intorceam noi cu mainile goale, deoarece nu am gasisem ce voiam, si ne indreptam spre Dacia noastra micuta. Purtam o discutie destul de aprinsa si nu ni s-a parut ciudat efortul depus pentru a deschide portiera. Am intrat si eu in masina si ne-am continuat pentru cateva secunde discutia, cand ne-am indreptat amandoua privirea spre schimbatorul de viteze. Incruntata ma uitam la portiunea de piele ce acoperea schimbatorul de viteze si prima  fraza care mi-a iesit pe gura a fost "Mami, cineva a intrat in masina!!". Nu stiu ce i-o fi trecut mamei prin cap, cert este ca ne-am ridicat privirea una asupra alteia si am tipat amandoua "Asta nu e masina noastra", sarind in urmatoarea secunda afara. Nu va pot descrie cat de repede am ajuns la masina noastra si cat de rapid am ajuns apoi acasa, dar va pot spune ca de atunci am o afinitate pentru numerele de inmatriculare si inainte de a ma sui in vreo masina verific daca este cu adevarat masina in care vreau sa ajung.

Scrisoare catre Dumnezeu

Ma intrebam de multe ori cum as incepe o scrisoare catre Tine. As completa cu scrisul negru niste campuri invizibile, mi-as scrie numele si adresa, doar pentru ca apoi sa imi pornesc rafala de nemultumiri si cereri? Sau as fi ipocrita si Ti-as sugera sa aduci pacea-n lume, sperand ca ai citit in adancul sufletului meu si stii deja subintelesurile fiecarui cuvant din scrisoare?

Scrisoarea catre Tine vreau sa o incep mai simplu de atat, si anume : 

Ce faci, Doamne?

O mica furnica din ferma pe care o Ai in incaperea din adancul apartamentului Tau, bate in geam si spera ca Iti vei pleca macar privirea asupra acvariului in care se afla. Uita-Te Doamne, pentru ca ceva este in neregula. Furnica, care-Ti sunt, pierde pe zi ce trece speranta ca se va schimb ceva si fara speranta nu mai ramane decat o carcasa goala. Eu stiu ca Te mai gandesti uneori la lumea noastra mica si probabil faci numai bine prin indiferenta ta, sper aparenta, insa rogu-te Doamne, uita-Te la ce se intampla aici. Iti multumesc pentru ce mi-ai dat, si numai gandul ca iti cer mai mult ma roade in interior, insa mai drept ar fi sa iti spun ce cred si ce se-ntampla-n lume si sa alegi Tu ce-i mai bine de facut, decat sa tac si sa inghit in sec, si incet, incet sa ma usuc. Ti-as povesti fabula greierului si-a furnicii, dar nu o fac, caci stiu eu Doamne, ca TOT de la Tine a inceput. Asa ca iti voi spune cat pot eu de bine, ce e nedrept si este trist... In fiecare dimineata in care deschid ochii, sper ca ziua care abia incepe va fi mai buna si mai plina de inteles, doar pentru ca in fiecare seara cand ma uit la cerul negru sa realizez ca totul este la fel. De ce? Sunt multe zile de cand nu mai cred in ingerasul ce imprastie sageti catre sufletele gemene, asa cum nu mai cred nici in miracolul unirii a doi oameni. Tot ce am intiparit in minte este imaginea unor caricaturi ce se zbat intr-o mare tumultoasa, doar pentru ca la sfarsit sa castige cel mai bun sau cel mai frumos sau cel mai orgolios sau ... nimeni, pana la urma. Doamne, de ce nu mai intindem mana ca sa mangaiem un obraz de copil necunoscut? De ce muscam atunci se apropie o umbra necunoscuta? De ce fugim cand auzim un sunet mult prea cald si de ce nu stim sa ne mai oprim cand frunzele verzi ne imbie pe bancuta din parc? Doamne, de ce sunt printre noi sacali ascunsi in ochi frumosi si stricate imbracate in straie lucioase? De ce nu mai avem nisipul fin si valurile albastre?   De ce nu mai imi mai pot impreuna mainile si ridica privirea catre cer cu mandrie? De ce trebuie sa am ochii indreptati spre covorul mancat de soareci? Doamne, stiu ca ai multe pe cap... Dar nu ai vrea sa ne trimiti o prajitura? Vreau sa ii vad  pe toti cu zambetul pe buze si eu sunt mult prea simpla pentru a le aduce aceasta mica schimbare. Ma ajuti Doamne? Nici nu trebuie sa fie o prajitura mare. Asta ar putea schimba multe pe lumea asta. Si daca nu Iti este greu, ai putea sa ii trimiti pe cei bogati sa le dea prajitura celor saraci? Si in timp ce le intind prajiturile sa le zambeasca, si sa ii priveasca linistit, fara de scarba, si sa realizeze ca nu sunt cu nimic mai diferiti. Si prajiturile celor singuri, sa fie aduse de persoanele de sex opus, pentru ca dupa ce termina de mancat prajitura sa isi uneasca mainile si sa se priveasca adanc in ochi. Prajitura mea o sa o impart celor dragi, ca eu sunt o furnicuta mai plina, dar o sa iti raman vesnic datoare pentru ea. Iti multumesc Doamne!

P.S : Si daca m-ai ajuta sa ajung mai repede inginer, te-as asigura ca mi-as da toata silinta sa imi fac meseria cat mai bine!!

Love, love, love

Am iesit vineri seara cu fetele in oras... Si cum era o seara destul de frumoasa, m-am hotarat sa nu mai iau taxiul si sa fac o plimbare pana la locatia la care trebuia sa ajung. Si cum mergeam linistita pe drum de seara, vad in departare un cuplu. De la o distanta rezonabila parea un cuplu foarte frumos. Se tineau de mana si ea tinea capul aproape pe umarul lui. Din pacate pentru imaginea pe care o aveam in fata, mersul meu este destul de rapid si nu mi-a trebuit mult timp sa ii ajung din urma. Primul lucru care m-a dezorientat pe masura ce ma apropiam a fost sunetul muzical ce parea ca se aude din directia lor. Ei bine DA! Cuplul acesta dragut asculta muzica la telefon. Tipa parea ca sta pe umarul astuia, cand de fapt nu facea decat sa incerce sa auda muzica mai clar, iar mersul lor nu era asa de lin, ci era mai degraba o topaiala neregulata. Ce sa mai, vazuti de aproape, cuplul asta era desprins din desenele animate. Intrebarea mea este : Oare asta este noua idee de iesire in cuplu?

Hard working...

Urmatorul job, dupa esecul in desen tehnic a fost tot ca ospatar. Cu ajutorul unui prieten am reusit sa ma angajez intr-un restaurant/pizzerie si spre ghinionul meu intr-un loc in care ultimul sosit este un fel de sclav. Desi prietenul meu a incercat sa ma menajeze in primele zile, nu a reusit sa ma tine departe de toate rautatile celorlalti angajati, care cu zambetul pe buze incercau sa dea munca pe mainile celui mai novice, doar pentru a aduna laudele. Din pacate, tot in perioada aia am inteles de ce nu ar trebui sa lucreze doua persoane apropiate in acelasi loc. Nu am rezistat mult acolo, deoarece nu imi place fatarnicia.

Cel mai lung job pe care l-am avut a fost ca reprezentant credite. Datorita Adelei am cunscut-o pe Bianca. Doamne ce am urat-o la inceput. In primul an am avut impresia ca este cel mai "vaca" sef pe care l-am avut. Nu imi placea ce atitudine avea cand se supara, si cum intotdeauna ii placea sa imi spuna ceva, doar pentru a-mi demonstra ca regulile nu sunt la fel di pentru ea. "Astazi ai intarziat... Stii ceva? Cred ca de maine ar fi bine sa incepi sa porti camasa, da? Daca avem control?". Si desigur ca a doua zi, numai eu apaream in camasa si ma simteam atat de jecmanita! Din fericire, un an mai tarziu am schimbat locul de munca (locatia) si am schimbat si seful, Bianca devenindu-mi astfel colega. Si asa am ajuns sa o cunosc. Nu este vaca si nu este nicidecum rea, cum am vazut-o. Este chiar foarte de treaba, si chiar si acum, trece peste faptul ca sunt nesimtita si de multe ori nu stiu unde ("in fund" ar spune ea) am telefonul. Pe langa Bianca, am avut parte si de niste colegi foarte de treaba, cu care m-am distrat foarte mult, cu care am impartit retete culinare, poze si de care uneori imi mai este dor. Din pacate, la un an si 7 luni de munca, a venit peste noi perioada restructurarilor, si m-am numarat printre persoanele care au trebuit sa paraseasca acel loc. 

Nu pot spune ca acea perioada a fost foarte grea, deoarece licenta imi batea la usa, si chiar aveam nevoie de o perioada in care sa ma pregatesc de restante si de licenta. Insa am resimtit fiecare secunda in care nu aveam un alt loc in care sa ma duc. A fost perioada in care a trebuit sa ma mut din apartament inapoi in camin, am inceput sa simt iar lipsa unui venit si am inceput sa simt lipsa prietenilor care acum munceau.

Am luat si licenta, si o data cu ea, am crezut ca usile firmelor la care imi depuneam cv-urile cu teama, se vor deschide mult mai usor si voi fi primita cu alti ochi. Intotdeauna mi-a placut sa cred ca faptul ca am muncit in timpul facultatii va atrage si va scoate in evidenta capacitatea mea de a reusi in viata. Am crezut ca ... Am crezut ca nu voi sta atat de mult acasa, si chiar daca nu stiu tot ce vor ei, mi se va acorda sansa sa demonstrez cat de multe pot sa invat si cat de rapid. Am crezut ca... Dar pana acum m-am inselat...

Mi-e dor de mare...

Mi-e dor de mare. Mi-e dor de prima senzatie pe care o simt in stomac cand simt mirosul sarat al marii, si de caldura din suflet cand vad apa albastra verzuie care se uneste cu nisipul si care creste pe masura ce pasii ma poarta mai aproape de mal. Mi-e dor de momentul in care picioarele imi ating pentru intaia oara in acea zi apa si de zambetul ce-l simt pe buze la gandul ca am ajuns in sfarsit la mare. Mi-e dor sa inot si mi-e dor sa ma strofoc sa nu ma inec atunci cand apa imi trece de gat. Mi-e dor de cearceaful pe care il pun intre sezlonguri si de nervii pe care mi fac cand vad ca toti trec pe langa el si imi imprastie nisip pe la toate colturile. Mi-e dor de soarele care intotdeauna e prea puternic pentru pielea mea, si de tricoul ud pe care il tin pe spate cand sunt mult prea rosie. Mi-e dor de cartea si de integramele care ma insotesc mereu, mi-e dor de palaria si ochelarii de soare. Mi-e dor de muzica mult prea tare si de terasele mult prea pline. Mi-e dor de hamsii. Mi-e dor sa merg desculta si mi-e dor sa intru in apa ca sa ma sterg de nisip. Mi-e dor sa ma plimb pe faleza si sa ma uit cu jind la toate lucrurile de acolo. Mi-e dor sa nu am niciodata bani pentru ele. Mi-e dor sa probez fustite, si sa plec cu aceleasi scoici in buzunare. Mi-e dor sa incerc sa ma trezesc in fiecare dimineata pentru a vedea apusul si mi-e dor sa adorm cu o ora inainte de eveniment. Mi-e dor sa fac poze.

Mi-e dor de mare...

Hard working...

Cel mai satisfacator job pe care l-am avut a fost cel de barman-ospatar. Mi-a placut la nebunie sa servesc la mese si sa stau de vorba cu oamenii care aveau chef sa impartaseasca cine stie ce amintire sau necaz. Cred ca si oamenii care veneau in acest bar m-au ajutat sa imi placa acest job. Parca eram o familie mare care se intalnea in acelasi loc. Mi-a placut sa imi stie lumea numele, sa aud oamenii care imi spun ca sunt o prezenta placuta, sa cant la inchidere si sa ma ascund dupa mese cand observam ca am ascultatori la usa. Mi-a placut sa merg acolo cand eram libera si sa joc darts. Mi-a placut inclusiv cand am facut caietul de plangeri si cand am aflat ca nu schimb indeajuns de mult scrumierele (ce-i drept chiar nu le schimbam in prima faza), ca nu ar trebui sa castig atat de mult la darts si ca ar trebui sa mai las de la mine la table. Mi-a placut cand ieseam din tura si ma duceam in club sau cand nu ieseam deloc din tura si dormeam pe bancutele mult prea stramte. Ce sa mai, ramane cel mai frumos loc in care am muncit. 

Am renuntat la jobul de barman pentru a-mi urma chemarea si a ma face designer. Datorita lui Mitza l-am cunoscut pe patronul unei firme de fier forjat si acesta avea nevoie de un desenator, pentru a schita forme de fier forjat la case. Si uite asa, la mijlocul anului 3, aveam in brate 4 albume extrem de grele cu forme si modele de garduri, balustrade, si cine stie ce mobilier din fier forjat. Cred ca atunci am realizat ca nu fac facultatea degeaba si mi-ar placea sa am un aport in amenajarea interioara sau exterioara a caselor, sa las o particica din mintea mea in obiecte ce inconjoara oamenii. Din pacate, la un moment dat, mi s-a spus ca firma a dat faliment si m-am trezit pentru a nu stiu cata oara in cafeneaua caminului (era un fel de fast food) plangandu-mi de mila.

Desi nu isi are rostul, o sa scriu si despre cel mai dureros interviu la care am fost. Un fost client de la barul la care am lucrat, mi-a spus ca stie o firma de constructii care ar avea nevoie de un desenator in Autocad. Avand in vedere ca unul din motivele pentru care am dat la o facultate din care pot iesi inginer, a fost acela de a avea o echipa careia sa ii pot da indicatii, ei bine, un job in constructii ma apropia cu pasi repezi de acest pas. Fara sa stau pe ganduri, a doua zi m-am dus la interviu cu toate cunostintele mele de Autocad (o cunostinta in constructii mi-a explicat ca nu este indeajuns, dar nu am vrut sa plec urechea catre oricine) si patronul s-a hotarat sa imi dea un proiect si sa vada cum ma descurc. Prima reactie la vederea plansei a fost o incercare absurda de a ghici ce e desenat pe ea "Un patrat cu multe linii in el. Ce doamne iarta-ma?!?!?!". In 5 ore am reusit sa fac plansa intocmai. Patronul a fost destul de dezamagit. Mi-a mai dat ceva planse, mi-a spus sa exersez acasa si m-a asteptat a doua zi. A doua zi, in 3 ore eram gata cu desenul, insa patronul m-a luat deoparte si mi-a spus ca atat ii ia lui sa deseneze si ca nu are nevoie de un om care sa il tina in loc. Cu lacrimi in ochi am plecat de acolo si ca niciodata am plans tot drumul spre casa. Imi pare rau ca nu am avut curajul sa ii spun "Dupa 30 de ani de experienta desenezi asa ceva in 3 ore. Eu dupa o noapte intreaga de desenat!!!". Asa a fost sa fie!

To be continued...

Hard working...

Ce stiu eu sa fac cel mai bine? Am citit pe un site de specialitate ca prima calitate pe care ar trebui sa o aiba un aplicant in vederea obtinerii unui job este dorinta de a invata. Ei bine, eu nu am numai dorinta, am si vointa si capacitatea de a ma adapta oricarui mediu de lucru. Si cand zic asta nu ma refer doar la mediul ambiant natural, ci si la mediul uman. Ca sa va demonstrez cat de dornica sunt de a munci, o sa va descriu fiecare lucru pe care l-am facut de cand am intrat in domeniul muncii, in anul doi de facultate.

Primul meu job a fost ca lipitor de etichete pe cutiile pastelor de dinti. Toata lumea cand a auzit de cutii de pasta de dinti s-a gandit la cutiile mari in care se gasesc cutiile mai mici de paste de dinti, ei bine, se inselau, etichetele trebuiau puse pe cele 30 de cutii mici care se aflau in cutiile mari. Eram platita 10 lei noi pe zi, si in aceasta zi trebuia sa imi fac norma de cel putin 38 de cutii mari. A fost interesanta perioada asta, deoarece munceam cu fetele din camin si imi facea placere sa stau cu ele de vorba. Si pe langa asta, cand ma intorceam acasa faceam intotdeauna un ocol al caminului, pentru a putea trece pe la Vali, Ana si Alecs inainte de a ajunge acasa. 

Urmatorul job pe care l-am avut a fost de designer decoratiuni florale. Stiu ca nu ar trebui sa il trec aici, deoarece am fost doar 3 zile, din care prima a fost interviul, insa cred ca mi-ar fi placut sa lucrez in acest domeniu. La job-ul asta m-am dus cu Alecs si parea foarte bun : lucram doar in weekend si ar fi trebuit sa facem deplasari prin tara. Consta in aranjamente florale si flori de piept din natura moarta. Credeti-ma este super taaare! In orice caz, neseriozitatea patroanei ne-a facut ca dupa a 3-a zi sa ne intoarcem la cafeneaua de pe colina si sa ne plangem de mila.

Tot datorita Alecsandrei am reusit sa fac si pe promoterul. Imbracata intr-o bluza decoltata galbena si cu o basma in cap, am facut reclama la ulei. Cumparai 3 sticle si iti dadeam un prosop. Sfatul cel mai bun al Alecsandrei a fost si cel care a dat roade si anume "Nu trebuie sa faci absolut nimic. Zambeste si cu siguranta va veni lumea sa te intrebe ce se intampla". Exceptand privirile languroase ale mosilor la decolteul meu si chicotele vre'unei zapacite la basmaua mea (care ma si prindea destul de bine), pot spune ca nu am avut probleme ca si promoter, si m-am si descurcat foarte bine (am dat toate prosoapele!!)

Avand in vedere ca anul II se termina destul de repede si eu imi doream foarte mult sa raman la Brasov, Ana m-a ajutat sa imi gasesc cel mai obositor job pe care l-am avut, si anume cel de : camerista. Dumnezeule! Era o pensiune de 4 margarete, ce nu avea lift pentru lenjerie, ceea ce insemna ca pentru a putea schimba asternuturile, camerista trebuia sa urce si sa coboare cele 3 etaje cu mainile incarcate. Credeti-ma este extrem de extenuant. Cea mai groaznica zi a fost cand s-a stricat aspiratorul mic si dragut, si a trebuit sa ma car cu MONSTRUL prin toata pensiunea! MONSTRUL era un aspirator ca pe vremuri : mare, greu si foarte zgomotos. Cand l-am pornit prima oara era sa fac pe mine de frica!!!

To be continued...

Scorpionii

Cum eu fac parte din sus numita rasa care va domina planeta in cativa ani, m-am hotarat sa vedeti si voi cum ne puteti recunoaste pentru a ne putea ridica statui, trimite ofrande si compune melodii! Peace ... Scorpio Queen! >:)))) MWAHAHA




Trasaturile mai putin cunoscute ale Scorpionilor 
Scorpion. Cei mai multi hackeri sunt Scorpioni. Iar paranoia este o caracteristica a acestei zodii. Cei mai multi dintre ei au gasit o modalitate de a fuma sub dus. Cel mai mare regret al lor este ca nu au fost rapiti de extraterestrii sau nu au fost victima unei conspiratii guvernamentale. Virusii din calculatorul lor sunt un bun pretext de a mai scormoni o poveste legata de Bill Gates. Ironic, Bill Gates este Scorpion. Planul lor de a cuceri lumea nu va da niciodata roade, deoarece presupune ca ei sa fie carmacii. Le este greu sa accepte ca Star Trek este o fictiune si ca nu sunt unul dintre liderii rasei Borg. Partidele de sex ale Scorpionilor sunt foarte rapide, acestea dandu-le alta posibilitate de a fuma. Cand vrei sa verifici daca cineva este Scorpion, pune o intrebare, dupa cinci minute de liniste raspunsul va fi "Scuza-ma, ce ai spus?". Scorpionii sunt de obicei parosi, asta ii face sa creada ca sunt virili. Acest lucru se aplica in special femeilor Scorpion. Scorpionii inseala la Loterie, daca jocul ar fi automat, ei l-ar putea hacui.
De cati Scorpioni este nevoie pentru a schimba un bec?
Pentru Scorpioni becul nu se schimba. Se transforma. Doar apasa pe un buton si activezi alt bec. Dar de ce intrebi? Esti de la o agentie de asigurari?
Cum sunt Scorpionii?
La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia. Este cel mai framantat si suspicios semn din zodiac.
De ce nu doarme noaptea Scorpionul?
Face cu totul altceva.
Ce "pasarele" are Scorpionul?
Vesnic nemultumit, sufera de obsesia perfectiunii. E extrem de exigent, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Investeste totul, dar vrea totul in schimb. Are insa un dispozitiv intern hi-fi pentru detectarea fisurilor, si reactioneaza intens la ele. Vesnic in garda, se amorseaza instantaneu (chiar inainte de a aparea motivele reale, pe care parca le presimte) si ramane amorsat. E adevarat ca are mania secretelor, ii place sa manipuleze lumea, e gelos, usor paranoic, obsedat sexual, distructiv si autodistructiv. Dar are o personalitate fascinanta si plina de resurse, fiind capabil de performante uluitoare. Asa ca merita sa-l admiri si sa incerci sa-l intelegi, in ciuda "umbrelor" sale.
Cum se roaga Scorpionii...
Doamne, ajuta-ma sa imi iert dusmanii, chiar daca nenorocitii nu o merita!
Daca fiecare zodie ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Atentie! Succesiune de curbe deosebit de periculoase.
Cand face urat Scorpionul?
Daca i-ai gresit, nu te amagi crezand ca va uita. Nu uita niciodata si ti-o plateste cand ti-e lumea mai draga.
Scorpionii la misto
Ziua norocoasa: cand vor fi declarati specie ocrotita prin lege. Cand nu reusesc sa se faca intelesi prin cunostintele lor… de karate, judo, arte martiale, culoarea lor norocoasa devine cea de camuflaj. Li se recomanda sa se inconjoare de oameni care "transpira" de mult ce muncesc, deoarece le priesc zonele din preajma apelor. Verbul care ii reprezinta este "a dori", deoarece nu au niciodata strictul necesar din nici un punct de vedere.
Profesia pe care multi si-o aleg este in domeniul medicinii, p e motiv ca doctorii isi pot ingropa oricand greselile. Doresc sa se impuna cu orice pret, pentru ei fiind valabila regula: "Cel care tipa cel mai tare are cuvantul."


Funny Scorpion (23.10-21.11)
Planeta dominantă: Pluto, planeta obsesiilor şi paranoiei.
Animalul sacru: vipera
Personalitate: Scorpionul are foarte mult magnetism personal: atrage  cuiele ruginite, cutiile de conservă, dramele şi ghinioanele. Are emoţii  intense, idei fixe şi puterea de a deochea. Este atât de încordat,  încât dă impresia că suferă, iar încordarea lui face să se defecteze  obiectele din jur. Chiar şi cei apropiaţi sunt profund afectaţi, de unde  şi bafta pe care o are la moşteniri. Ştie ce vrea, dar caută să obţină  totul pe căi ocolite. E genul care mai bine îşi otrăveşte duşmanul decât  să-i dea un pumn în nas. Paranoic, vede peste tot pericole, intrigi şi  conspiraţii.
Asta nu-l împiedică să umble cu fitile şi să-i manipuleze pe ceilalţi.  Îi consideră prieteni doar pe cei de care se poate folosi, iar prietenii  n-au încredere în el, fiindcă ştiu că n-are mamă, tată sau scrupule, şi  atacă subversiv, sub centură. În dragoste, este un obsedat sexual  frustrat, gelos şi posesiv, care-şi scoate din minţi perechea cu  bănuielile şi cu gusturile lui anormale.
Meseria potrivită: detectiv, medic legist, pândar, scafandru, vânător de  fantome.
Pizza magică: Siciliana.
Medicamentul norocos: extractul de mătrăgună.

Soone

Ma comunicam destul de mult cu un tip si unul din motivele pentru care am inceput sa ne conversam a fost un videoclip pe care l-am gasit pe pagina lui de socializare. Era un videoclip de la System of a Down, si tipul nu avea fata de om care ar fi digerat cu buna stiinta acest gen. Practic asa m-am bagat in seama "Nu prea ai fata de om care asculta rock". Raspunsul lui a fost pe masura abordarii mele "De ce? Tu asculti rock?". Desigur, am dat-o in gluma si am reusit sa ne conectam destul de rapid. Aaaa cu ocazia asta vreau sa certific existenta persoanelor care pot SOCIALIZA fara a avea "dorinte ascunse". In orice caz, nu la capitolul asta vreau sa ajung cu postarea. Intr-o zi, cand am intrat pe profilul lui am dat de videoclipul asta. Nu sunt un mare fan Rammstein, dar curiozitatea nu mi-a dat pace si a trebuit sa vizualizez toata clipul in care apare Alba ca Zapada. Prima data cand l-am vazut, am fost socata "Adica tu ai un videoclip in care sunt batuti piticii?????", urmatoarea oara a fost alt soc "Si Alba ca Zapada moare drogata?????" si apoi in timp ce incercam sa hmmm-ai linia melodica "Nu sunt chiar asa rau astia". Si incet, incet, nu am mai intrat pe profilul lui ca sa ascult melodia, ci am pastrat-o ca link principal cand deschideam firefox-ul.
Inca nu sunt fan Rammstein, dar sunt curioasa ce parere aveti si voi de videoclip.

'Cause I turn you on!

Am avut o saptamana destul de ocupata, motiv pentru care am inceput sa ii inteleg pe cei care nu pot scrie zilnic pe blog, deoarece trebuie sa mai si pateasca chestii despre care sa poata sa scrie :))). In orice caz. Nu o sa va plictisesc cu detaliile deloc picante ale saptamanii ce a trecut ci o sa va incant cu ziua mea de azi.

M-am trezit intr-o stare extrema de plictiseala si oboseala si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma asez mai comod in pat si sa deschis laptopul pentru a-mi continua maratonul de Friends (seria 5, ep 13 :D)! Dupa 3 episoade in care am ras cu pofta, m-a sunat mama sa ma intrebe daca nu am chef de iesit la plimbare. M-am hotarat ca ar fi cazul sa imi termin seceta de aer curat si sa ma arunc intr-o pereche de blugi uzati. Desigur ca in graba mea de a ajunge mai repede in oras mi-am pus degetele in apa si m-am stropit un pic pe chip, apoi m-am spalat rapid pe dinti (nu, nu am uitat sa spun ca m-am pieptanat.. chiar nu m-am pieptanat!!!). Primul contact cu lumina soarelui mi-a dat o durere de cap extrema si m-a facut sa realizez ca de fapt sunt extrem de morocanoasa! Este luni dimineata, eu sunt nearanjata si am iesit ca nebuna in oras de parca m-as fi dus sa duc gunoiul in fata blocului. Ca sa pun o cireasa pe tort, mama s-a hotarat sa cumpere lucruri grele, si cand zic asta ma refer la lucruri literalmente grele, ca detergent de 12 kile, carne de vreo 5-6, rosii, ceapa si alte cele care se vand la kilogram! Si uite asa am ajuns acasa mai morocanoasa si mai obosita decat am plecat.

Aici apare Bianca sa salveze ziua si sa ma scoata din casa, pentru o cura mai reala de aer curat, cu plimbare in parc si iesire la cafea. Ne-am oprit un pic si pe la un complex de toale/pantofi si m-am ales si cu o pereche de sandalute. Ce sa mai, dispozitia mea urcase barometrul cu cateva grade bune! Asta pana am ajuns la cafenea. Si am realizat ca pantalonii mei uzati sunt pantalonii mei extrem de uzati! Uzati in sensul de rupti uzati! Nu ar fi fost totul atat de rau, deoarece nu ar fi prima oara cand imi exersez mersul de gheisa, insa m-am dus si la baie si am zis sa imi ridic putin sutienul. L-am ridicat atat de putin ca s-a auzit un PRRRRRRRRRR. Acel PRRRRRRR era materialul care s-a rupt. Apoi am facut prostia sa ma uit in oglinda pentru a-mi baga mimica de caine plouat. MARE PROSTIE! Ei bine, gagica ce ma privea in oglinda avea urme de creion negru scurse pe la ochi, mac pe un dinte (micul meu dejun a constat din 4 covrigi cu mac la ora 13:00, in drum spre bar), ochelarii strambi (inca nu i-am reparat) si bretonul extrem de urat! Sa zicem ca am sters umbrele de la ochi, mi-am indreptat putin ochelarii si mi-am dat cu apa pe breton, dar m-am chinuit o groaza cu macul ala nenorocit! Parca il lipise cineva cu scotch, nu alta!! Ma zgariam energic pe dinte cand am realizat ca usa de la baie era intredeschisa si un tip se uita curios la mine. Daca m-am intrebat vreodata cat de sexi sunt, ei bine, in momentul ala eram un adevarat magnet de ... tocilari virgini de 22 de ani care si-ar fi tras-o si cu un scaun!!

Stii ca e vorba aia make love, not war.. ei bine, sunt sigura ca cine m-a vazut ar fi ales muuult war!!