La cantina...

Candva in jurul pranzului, cand asteptam la coada la cantina :
Bruneta : "Fata, si mie imi este frica de intuneric uneori"
Satena : "Sa mori tu! Credeam ca numai eu mai inchid ochii noaptea de frica!!!" adauga tinandu-si mainile strans.
Roscata : ":|"
Bruneta : "Si cu toate astea, am mers de o gramada de ori pe intuneric acasa..."
Satena : "Fata, cum ai reusit?? Cred ca as fi ramas acolo de frica!" tinandu-si mainile si mai strans in dreptul pieptului!
Roscata casca.
Bruneta : "E, ca nu veneam singura! Bodyguarzii de la club ma duceau pana acasa!" spune toate astea ridicand barbia cat mai sus.
Satena : "Fata, asa te inteleg!" rasufland usurata.
Roscata uitandu-se cu o spranceana ridicata : "Fata, eu cand munceam la bar veneam de o gramada de ori pe intuneric. Faceam casa, bacsisul, furam ce era de furat, iar apoi luam taxiul pana acasa!"
Bruneta si Satena in acelasi timp : ":|"

Valentine's DOn'T!

Se apropie cu pasi repezi Valentine's Day.. Si ca intotdeauna, mi-ar placea sa organizez o petrecere ANTI VALENTINE's DAY!! Acum o sa sara toti "cuplatii" si toate "gagicile" lor sa imi spuna ca asa spune orice invidios care o "arde" singur de ziua asta. Ei bine, sa zicem ca 5% e invidie. Dar restul de 95% nu are nici cea mai mica legatura cu invidia!

De ce aveti nevoie de o zi in care sa va declarati iubirea? De ce trebuie sa primiti inimioare de sf Valentin cand acestea ar avea o valoare mult mai mare daca le-ati gasi pe perna cand ajungeti acasa dupa o zi obositoare de munca? Adica, atunci cand te iubesti, te iubesti in fiecare zi, nu? 

Oricum, observ ca in ziua de azi, sunt extrem de schimbate lucrurile. Inainte (ca sa nu ii spun, pe vremea mea!), cand aveai un prieten, il tineai ascuns cateva luni, pentru a vedea daca functioneaza cum trebuie. Ii verificai  vitezometru, acceleratia, schimbatorul de viteze, uleiul si toate cele, apoi vedeai daca detine echipament durabil sau se limiteaza la un singur circuit, apoi verificai daca nu a lasat vreun surub prin alte garaje si asa mai departe. Dupa si numai dupa ce erai sigura de faptul ca nu este uzat si ca poate fi folosit pe termen lung, incepeai sa te afisezi cu noua achizitie prin oras. Acum, functioneaza totul cu viteza luminii. Are carcacasa valabila? Nu mai conteaza scurgerile de lichid de frana, e bun pentru cel putin o tura in vazul lumii. How can that be right??? 

Pentru cine nu intelege ce am spus mai sus, sa va explic! Inainte, cand aveai un prieten, stiau doar prietenii cei mai apropiati de el. Si asta nu pentru ca l-ar fi cunoscut personal, ci pentru ca le povesteai ce faceti, pe unde faceti. Dupa o perioada in care te acomodai cu acesta, urma marea intalnire cu prietenii, unde acestia il analizau ca pe un soarece de laborator. "Imi place ca e inalt" "Putea sa stea langa tine la faza aia" "Daca il ating musca?" "A vorbit/nu a vorbit" etc. Desigur, mai erau situatiile din camin, in care individul cunoastea oamenii cu care umblai, pentru ca se aflau mereu la tine camera. Dar si atunci, dura pana aveai curaj sa te pupi/saruti/pipai cu el de fata cu ceilalti! Si ultimele situatii, cand prietenul era prieten de'al tau, abia atunci puteai sa te afisezi peste tot cu el... cam stie pe toata lumea! In orice caz, cel mai apreciat moment din toate situatiile de mai sus, era momentul in care auzeai primul te iubesc.

In ziua de azi, toata lumea se "iubeste". Oare e bine? Eu inteleg ca trebuie sa iubim lumea, dar sunt sigura ca referirea asta nu este decat teoretica!

Cred ca o sa mai continui cu asta... 

Orice s-ar intampla... o sa fiu in regula!

Dupa un anumit timp...

Am primit un mail foarte frumos zilele trecute, mail pe care as vrea sa il cititi si voi...

Jorge Luis Borges - DUPA UN ANUMIT TIMP

“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

Liniste ... si fulgi de zapada...

Pink - Fuckin Perfect

Lumina stalpului de care ma rezem este singura ce mai imprastie lumina pe strada asta obscura. Ridic capul catre cer si fulgii de zapada se aseaza pe obrajii mei. Se topesc, iar in locul lor raman doar mici stropi de apa ce se preling usor catre barbie. Ciudat, pare ca plang. Oftez greu si ma urnesc din loc. Ascult. Nu vreau sa ma mai gandesc si imi focalizez toata atentia pe mediul inconjurator. In stanga, langa o masina, se aude mormaitul unui barbat care trage nervos de usa si isi jura ca data viitoare va lua cu el si spirt. Un catel trece nepasator pe langa mine, miscandu-si alene coada, de parca s-ar plimba pe bulevard, si labutele lui fac zgomot la atingerea zapezii ce abia s-a depus. Niste copii se alearga in fata mea. Iau zapada in palmele lor micute si o arunca in sus razand si spunandu-si unul altuia "Ningeee". Din dreptul barului se aud rasete zgomotoase si voci ragusite care isi povestesc pataniile, iar aburul subtire care iese prin gaura din perete are un miros intepator de tigara. Incerc sa zambesc, cand trec pe langa biserica, si uitandu-ma la crucea mare din varful turnului, Ii spun ca "o sa-mi treaca". O gasca mare de studenti este pe partea cealalta si un baiat gesticuleaza entuziasmat ceva, spre amuzamentul celorlalti. 

Mai oftez o data si ma opresc intr-o intersectie. Daca as avea o banca, as ramane aici si m-as uita la masini pana m-as simti in stare sa ... Pana m-as simti in stare. O masina claxoneaza si o domnisoara blonda imi face semne nervoasa ca pot sa trec. Nu am de ce, insa pentru a nu fi facut efortul in zadar, traversez rapid strada. De aici pot vedea parcul. Inghit in gol si ma intreb daca linistea pe care o emana parcul m-ar ajuta la ceva. Cu inima indoita, merg pe o alee si ma asez pe o bancuta. Oare ar fi trebuit sa dau zapada la o parte? Ce liniste este aici. Nimeni nu trece prin parc la ora asta. Ridic iar capul catre cer si fulgii de zapada se aseaza pe obrajii mei. De data asta, picaturile formate de ei se unesc cu lacrimile care au inceput sa imi umple ochii. Linistea asta.
Linistea asta este cea mai urata. Este ca si cum te-ai afla inchis intr-un cosciug de sticla. Ii poti vedea pe toti cum isi duc viata, greutatile, si cand vrei sa intinzi mana pentru a-i atinge ... nu o poti face. Uf. Fara sa imi dau seama, de la un plans linistit, am inceput sa sughit si sa ma inec cu propriile-mi lacrimi. Strang zapada in palme si plang. Plang pentru toate cate m-au durut si nu le-am aratat. Plang pentru toate cate am vrut sa le spun si am tacut. Plang pentru toate cate am vrut sa simt si nu m-am lasat. Si plang... 

Fulgii de zapada cad nestingheriti pe obrajul meu inrosit de frig si sunt martori ai dramei puse in scena intr-un parc oarecare. Imi sterg mainile ude de blugi, si apoi cu manseta gecii imi sterg lacrimile de pe obraji. Ma ridic de pe banca si trag adanc aer in piept. Ma indrept spre intersectie si cu zambetul pe buze ma uit la soferul care incetineste si imi raspunde tot cu un zambet. Traversez rapid intersectia, si niste copii arunca din greseala cu zapada in geaca mea. Ma uit strengareste la ei, iau zapada de jos pe care o presar apoi pe deasupra lor. Ei alearga in jurul meu si rad cristalin, cum numai copii o pot face. Cainele se pare ca si-a gresit directia si cand ne intalnim pentru a doua oara il intreb razand "Ce faci Patrocle? Te-ai incurcat? Nu mai e buna harta?". In fata bisericii, ma opresc pentru a ma uita la crucea mare si Ii spun calma "Ti-am zis eu... ". Pe langa barul fara nume, acelasi miros apasator de tutun se simte in dreptul usii si aceleasi voci ragusite se contopesc cu sunetele muzicii pe care a pus-o probabil cineva, pentru a mai anima atmosfera.

Strada obscura este acum luminata si se pot vedea curtile caselor albite de vreme. Stalpul de la care am plecat nu mai este singur si pare ca lumineaza majestuos spectacolul oferit de iarna. Ridic capul spre cer si astept linistita sa simt senzatia racoroasa pe care mi-o ofera fulgii de zapada ce imi ating obrajii.

Pozele sunt realizate de mine si sunt proprietate exclusiva Just Cata, pentru a le putea folosi aveti nevoie de acordul meu!

Poveste de toamna ... spusa iarna!

Guns N' Roses - November Rain

Intr-o noapte linistita de noiembrie, pe 18 mai exact, o mamica din Targoviste a dat nastere unui ingeras... Acest ingeras a luat forma unei fetite cu ochii mari si nasucul mic. Ea este Nicole! 

De ce va spun povestea ei? Pentru ca in momentul in care i-am vazut ochisorii si a inceput sa rada, am simtit cum mi se topeste inima. Si daca mergem pe principiul ca "Ce e frumos, si lui Dumnezeu ii place", nu vreau sa ma bucur singura inocenta acestei creaturi minunate.

Ioana si Catalin, sa va traisca fetita si sa fie sanatoasa, fericita si sa aiba o viata plina de impliniri!

 

 

 

Pozele sunt realizate de mine si sunt proprietate exclusiva Just Cata, pentru a le putea folosi aveti nevoie de acordul meu!

Copilaria noastra vs copilaria voastra...

Ce parere aveti?



 


P.S : Aceasta melodie contine cuvinte obscene!

Pact cu diavolul...

Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.

[...]  Apare Z... langa banca mea.

"Buna! Ce faci?"

Ma intorc la el si fac ochii mari, de parca as fi vazut un monstru si nu baiatul de care imi place.

"Cata?"

Realizand ca as putea cadea intr-un penibil mai mare de atat incerc sa ii spun pe un ton cat mai nonsalant "AAaa... M-ai speriat"

"Scuze... Uite.. am auzit ca ai facut tema pe care ne-a dat-o profa. Stii, avem si noi ore cu ea... Se poate sa imi imprumuti si mie caietul pana maine? Ca nu am inteles bine derivatele astea.. Derivate! Auzi! Ce nume mai e si asta! Si ma gandesc ca tu te pricepi mai bine.. "

"Doamne ce frumusel e... Cum de nu l-am vazut pana acum asa?" ma gandesc in timp ce vorbeste el.

"Adica mi-au spus baietii ca te descurci.. Intelegi? Si cum avem aceeasi tema ma inspir de la tine... Sau poate doar o copiez... Ha Ha Ha" si incepe sa rada stanjenit intrebandu-se probabil de ce nu zic nimic.

"Poftim?" ii spun scuturand din cap si imbujorandu-ma la gandul ca nu am auzit nimic din tot ce a spus.

"Poti sa imi imprumuti si mie caietul de mate?"

"Desigur" ii spun fara sa stau pe ganduri. Umblu in ghiozdan si ii scot rapid caietul cu pricina. "Poftim! Sper sa te ajute la ceva" si ii zambesc cat pot de dragut.

Din momentul in care a iesit din clasa, am inceput sa plutesc. Ma simteam ca o salvatoare. Imi imaginam cum ma va cere in casatorie pentru ca sunt asa de desteapta si pentru ca inteleg matematica. Am plutit pana acasa. Am plutit cand am iesit in fata scarii. Am plutit cand m-am plimbat prin oras. Am plutit cand am facut temele. Am plutit si cand am ajuns a doua zi la scoala. Am plutit... Am plutit pana cand mi-a dat caietul. Am plutit si cand a iesit din clasa. Am plutit pana am deschis caietul pentru a vedea daca nu cumva a scris ceva pe acolo, vreun mesaj secret, vreo poezie, vreo fraza dintr-o carte. Am rasfoit tot caietul si am ajuns la sfarsitul lui. "Nuu...." Deodata chipul mi s-a intunecat si am inceput sa tremur. Lacrimi mi s-au format in coltul ochilor si gura mi s-a intredeschis usor. Inima a inceput sa imi bata cu putere si singurul lucru pe care mi-l mai doream era sa se formeze un crater in dreptul meu si sa ma inghita pamantul. De la sfarsitul caietului, pe coperta mai exact, imi zambeau nepasatoare toate literele pe care le scrisesem cu o zi in urma.... Nu imi zambeau, ba chiar radeau malefic si ma aratau cu degetul, zicandu-si una alteia ca nu exista o mai mare idioata ca mine. Mi-am simtit capul greu, si fara a ma mai impotrivi creierului, am inceput sa il izbesc de caiet, implicit de banca.

Pact cu diavolul...

Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.

La ora de matematica, profa vorbeste despre derivate. Mai exact ii explica unui coleg care este regula derivarii, pentru a mia oara. Avand in vedere ca am terminat exercitiul, intorc caietul si incep sa desenez pe coperta acestuia. Desenez o cheie si apoi un breloc care este legat de aceasta cheie. Apoi fara sa realizez incep sa schitez ceva. Se contureaza un mare "Z...." pe care il ingros, ii fac onduleuri si apoi il leg nonsalant de cheie. Ca si cand as realiza ce am facut, acopar brusc caietul, gest destul de brutal si zgomotos. 

"Catalina, s-a intamplat ceva?" o aud pe profa si realizez ca toti colegii de uita la mine. Ma inrosesc instant si caut rapid in minte un raspuns prin care sa ma scot. 

"Hmmm.. tocmai am avut o revelatie cu privire la ceea ce ati spus d-voastra si am reusit sa termin exercitiul!" ii raspund dintr-o gura de aer. 

"Bine, bine.. atunci pastreaza linistea sa ii apuce pe toti revelatia asta!" imi spune ea zambind si se intoarce iar la colegul de la tabla.

Rasuflu usurata, si imi intorc caietul la exercitiul rezolvat. Mintea din pacate imi zboara iar la seara minunata. Mai trec 2 exercitii pe care le rezolv la fel de repede ca pe primul, si cand realizez ca o sa mai dureze ceva pana se dumiresc toti cum sta treaba cu matematica asta, imi intorc iar caietul pentru a-mi admira capodopera. Pana la urma "Z..." ar putea fi numele oricui, nu? Si fara a avea nici o rusine, incep sa ii scriu numele de familie alaturi de prenumele meu "X... Catalina". Incerc sa fac o semnatura care sa aiba la baza numele lui. Chicotesc in sinea mea la gandul ca ma antrenez de pe acum, insa asta nu ma opreste sa continui sa ma semnez. Nu las nici un coltisor nesemnat. Si ca un facut aud si soneria. Profesoara ne spune rapid temele pentru a doua zi  si apoi ne lasa sa ne vedem fiecare de pauza lui. 

Ca intotdeauna, iau baietii fumatori si mergem in toaleta pentru a trage o tigara. Avem pana si jocul nostru "Nu scrumam, la cine pica scrumul nu mai fumeaza", pentru a ne lupta pentru putinele tigari pe care le avem. Ma pun in dreptul usii de la baie, care are vedere spre clasa de matematica. Acolo vad colegii zburdand din banca in banca, si cu putin noroc poate o sa il vad si pe el. Nu am noroc. 

Trece ziua fara sa ne dam seama. Desigur, a doua zi suntem foarte putini cu temele rezolvate. Profa se enerveaza si ne obliga sa devenim mai activi la ore, fapt pentru care nu imi mai lasa timp de a ma gandi la activitati extracurriculare. Ora se termina mai rapid ca niciodata  si nu incepe bine pauza ca apare Z in fata mea!

Romanian bargain!

Inainte de a citi aceasta postare, va rog sa va uitati la urmatoarea RECLAMA . 

Ia sa imi spuneti voi mie, cine credeti ca a avut ideea sa faca aceasta reclama? Probabil vreun idiot care a urmarit emisiunea in care frantuzii "ne imita" sau probabil vreun alt idiot care a fost talharit de unu' care sustinea sus si tare ca e roman. Sau probabil o fi vazut documentarul nepotrivit la stiri. Sau filmul cu Rona Hartner, despre Romania si cum se vorbeste aici (ar trebui sa pun in ghilimele vorbeste, pentru ca desi sunt in Romania, orice idiot care a vazut filmul a prins ideea ca se afla intr-o satra de tigani... tigani care injura al naibii de mult). Sau poate a vazut Borat (si stie ca Kasakhstan este de fapt undeva in Romania).

Nu cred ca e asa de importanta ideea cu cine a avut ideea. Ci mai degraba cine a aprobat-o si cine a filmat-o. 

Cati dintre parintii vostrii s-au dus sa cumpere o masina? Cati dintre voi ati cumparat o masina? Sau hai sa incercam si cu ceva mai mic, ceva de care aveti nevoie sau poate doar ceva care va place.  Cati ati fost la piata/magazin/prezentare si ati inceput sa va injurati cu vanzatorul? Sau poate acasa sunteti cuminti si prin alte tari va faceti de cap! Cati dintre voi v-ati dus prin afara si ati inceput sa injurati "the sales man"?

Probabil cativa vor da din cap rusinati, insa majoritatea vor spune ca nu au avut nici cel mai mic interes in a se lua la harta cu altcineva in mijlocul pietei. Cu siguranta, aceasta majoritate defineste "romanian bargain" si cu siguranta aceasta majoritate va fi dezgustata la porcaria de reclama facuta pentru Dacia Duster. Nici macar nu pot sa o iau ca pe un misto. Nu pot sa vad decat un alt afront la ceea ce inseamna cu adevarat Romania si la ce le sunt prezentate celorlalte tari despre noi. Cu asemenea reclama, nu ma mai mira cand merg in afara si se uita ciudat la mine italienii sau spaniolii, pentru ca probabil se asteapta sa erup cu un "m****f**er-ule s**k my d**k" sau un mai usor "f**k you"! Pacat ca masina este chiar frumoasa, insa la o astfel de reclama eu nu sunt atrasa de a o cumpara, pentru ca un om care se "bargain" ca aia nu stiu cum ar putea produce o masina buna. Pacat!

Pact cu diavolul...

Ryan Adams and The Cardinals - Wonderwall

Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.

Ca in orice poveste, eroul principal trece si prin momente urate pe care si-ar dori sa le stearga din memorie, dar care il caracterizeaza si il formeaza. In cazul de fata, avand in vedere ca pactul cu diavolul nu a venit din prea mult bine, eroina principala, adica eu, am fost pusa in ipostaze mai putin placute, din care nu am iesit tocmai cu zambetul pe buze. Una dintre acestea isi are inceputul intr-o seara cetoasa de februarie, intr-un restaurant dintr-un oras micut, unde intamplator sarbatoream onomastica unui coleg. Eram foarte multi invitati, colegi de clasa, colegi de scoala si persoane apropiate ale respectivului coleg. Avand in vedere ca personalitatea nu imi permitea sa stau ascunsa intr-un colt obscur, ma aflam in centrul atentiei, ba chiar in centrul meselor, dansand frenetica. Deoarece melodia imi intrase sub piele, simteam un plus de energie pe care l-am folosit pentru a ma batai prin toata incaperea, sarind de la o persoana la alta, ridicand-o de pe scaun si imbiind-o in a dansa la randu-i. La un moment dat, ajung la un coleg de la clasa de matematica. Nu stiam cum il cheama, dar il mai vazusem pe holuri sau cu baietii, si ma amuza faptul ca la inceputul anului l-am auzit vorbind cu o voce foarte ridicata pentru un baiat. 

"Hai, nu mai sta jos, ritmul iti ordona sa dansezi" ii spun zambind si atentionandu-l cu degetul aratator. 

"Bine, bine... Dar nu stiu sa dansez foarte bine" imi raspunde pe un ton foarte masculin si se ridica in toata splendoarea. 

Ca intr-un vis, totul in jur se incetineste si ca pe un fluture care iese din gaoace, incep sa il vad cu adevarat pe tip. Era mult mai inalt ca mine, avea un ten masliniu si un corp atletic. Tunsoarea era in stil "Nick Carter" (ehe, cine stie de BackstreetBoys anii 2002, stie despre ce vorbesc, ceilalti sa se gandeasca la un castron :P), fapt ce ii incadra ochii caprui, mari si patrunzatori. Buzele erau carnoase si cu ajutorul lor chipul era perfect per total.

Daca pana atunci sarisem ca un cangur, cand m-a prins de maini am inceput sa ma fastacesc, si numai datorita beculetelor multicolore din local nu s-a oprit lumea in loc din cauza rosetii ce mi se instalase pe fata. Ca un facut, s-a schimbat melodia si a inceput un blues foarte linistit. Tipul de langa mine s-a uitat zambind, intrebandu-ma cu ochii si un zambet daca dansam. Avand in vedere ca inca imi tinea o mana intr-a lui, am bagat ochii in pamant, am ridicat din umeri si m-am apropiat de el.

Cand mi-a cuprins talia, am simtit un fior prin tot corpul si pentru prima oara incepusem sa ma intreb daca asta inseamna dragostea despre care auzisem atatea. 

"La ce te gandesti atat de intens?" ma intreaba el usor.  

Realizez ca nu sunt singura si zambind ii raspund fara sa ridic capul catre el "Nu stiu cum te cheama.."

Incepe sa rada usor si imi raspunde "Z..."

To be continued...

Geam!

Deschid ochii si incerc sa ii pastrez fixati asupra unui punct de'al patului, insa nu reusesc. Ma dor atat de tare pleoapele incat inchid ochii si fara sa imi dau seama ma regasesc in intunericul de dinaintea incercarii mele esuate de a ma trezi. Oare cat o fi ceasul? E asa de liniste pe hol! Sper sa nu ma fi trezit la 1 noaptea, ca o sa fie tare greu sa ma adorm. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este laptopul de pe al carui ecran imi zambesc actorii cu care ma intretin de cateva zile incoace. Nu imi aduc aminte sa il fi oprit, insa nici nu am puterea sa verific daca mai este aprins. Imi imaginez ca daca ar fi fost, as fi auzit macar zumzetul de albina lucratoare pe care il face de obicei. Insa nimic nu perturba linistea. Sau intunericul. 

Ca intr-un diapozitiv, imi apar niste imagini din visul pe care l-am avut. Eu intr-o incapere intunecata. In fata mea un perete mare de sticla, in care se afla o usa deschisa, tot de sticla. Misc din cap si realizez ca ma aflu in camera de camin. Usa din sticla este deschisa si plictisita ma dau jos din pat pentru a o inchide. Trag de ea, si inainte sa o incui ma uit la luna atat de alba si mare care este pe cer.  Ma bucur ca am primit camera cu peretele din sticla, pentru ca am parte de imagini spectaculoase in fiecare noapte. Zambesc si  intorc cheia in usa. Un nor mare si negru acopera luna si coborandu-mi privirea de la ea, realizez ca in fata mea se misca o silueta. In franturile de lumina pe care le mai scapa luna, reusesc sa vad chipul ce se apropie de peretele de sticla si ma sperie fata lui atat de nervoasa. Ma indepartez de usa, fara a-mi muta privirea si inima incepe sa imi bata cu putere cand silueta se apleaca pentru a lua o piatra din alee. Incep sa tremur fara a ma mai putea controla si lacrimi isi fac loc in ochi. Omul isi ridica mana si ...

Deschid ochii si incerc sa ii pastrez fixati asupra unui punct de'al patului, insa nu reusesc. Ma dor atat de tare pleoapele incat inchid ochii si fara sa imi dau seama ma regasesc in intunericul de dinaintea incercarii mele esuate de a ma trezi. Inima inca imi bate cu putere si simt o lacrima care se prelinge pe obraz. Inca mai am intiparit in minte chipul nervos si ma sperie gandul ca as putea adormi si m-as trezi in aceasi camera lipsita de aparare. Vad peretele din sticla si caut rapid in memorie un geam antiglont ce m-ar putea salva. Il inlocuiesc rapid. Incep sa imi imaginez cum silueta din vis arunca piatra... ba nu, are un pistol in mana. Ma uit la chipul nervos si la lumina lunii observ ceva stralucitor in mana lui. Un pistol. Ridica mana si indreapta pistolul spre mine. Inima imi bate cu putere si tremurand il fixez cu privirea. Trage. Din reflex am inchis ochii. Imi este frica sa ii deschid si ma intreb cum as putea sa imi dau seama daca am fost impuscata. Mai aud o impuscatura si deschid un ochi pentru a vedea ce se intampla. Impuscaturile vin una dupa alta, insa eu nu patesc nimic. 

Lumina isi face loc printre jaluzele, si in spatele lor, intr-un pat de camin, o fata zambeste stiind ca este protejata de un geam anti-glont

Cuget...

Sa traiesti 100 de ani, fara sa incalci vreo regula sau sa mori tanar, stiind ca ai incercat sa faci tot ce ai putut pentru a schimba ceva in viata ta? Ma intreb ce ar putea inlocui un an din viata… Un sarut patimas, o privire induiosatoare, o atingere de mana? Pentru ce as fi de acord sa imi dau ani de viata? La ce folos sa traiesti o iubire ca-n povesti, daca asta presupune o moarte prematura? Auzim intr-una sa nu ne lasam doborati de niste cuvinte dure, de niste raspunsuri negative, de niste priviri pline de repros, insa de ce nu se gandeste nimeni la daunele pe care le provoaca? Si acum imi suna in urechi primul ras ironic si prima gluma taioasa. Eram doar un copil, insa acele vorbe au fost precum o palma aspra si dureroasa. Cum sa ai parte de o poveste de dragoste, daca nu poti trece de frica inselaciunii? Cum poti sa crezi niste simple cuvinte, cand stii ca acele cuvinte se pot preschimba in cateva secunde in niste cutite ce ating cel mai de pret lucru pe care il ai. Se spune ca gesturile conteaza, insa cuvintele sunt primele lucruri pe care nu le poti retrage si pot rani mai tare decat orice lovitura. Si totusi, as da cativa ani din viata pentru a simti fluturi in stomac si pentru a ma trezi dimineata stiind ca cineva se uita la mine cum dorm. As da ani din viata pentru o mangaiere plina de caldura si cele doua cuvinte simple...

Cand stii ca esti cu adevarat fericit? Sau de ce nu pot fi fericita doar asa? De ce caut povesti de dragoste si astept printi frumosi care sa ma salveze? De ce imi este prea frica sa sufar si totusi ma uit in departari sperand ca va veni ceva mai bun? Cand stii ca esti cu adevarat fericit? Sau linistea este tot ce a mai ramas? Ranim fara sa ne dam seama, suferim la gandul ca am facut rau, insa ne trezim si trecem mai departe. De cate ori ne-am cerut scuze? De cate ori am fost iertati? Viata este atat de scurta si totusi ne tinem atat de strans de ea.

Viata este scurta cand o traiesti... Cand stii ca ai facut ceva cu ea? Cand afli ca nu ai trait degeaba? Lasi o mana de oameni care isi vor aduce aminte de tine, insa apoi incepi sa te estompezi cu trecerea timpului. Aristotel si Platon sunt facuti pentru o eternitate, dar noi ceilalti? Cu coatele roase de timp ne uitam in oglinda si ne intrebam ce ramane din noi?

Logo de inceput...

Ce parere aveti de imaginea de mai sus? Dar de imaginile de mai jos?

Vreau un logo extrem de simplu pentru inceput... lucrez la ceva mai complicat, dar pana atunci parca mi-ar placea sa vad ceva Just Cata :D

P.S : am adaugat ceva asemanator cu ce a propus "Anonim"... trebuie sa recunosc ca arata mai bine :))

Bianca ... Biancu ?!?!

Hello - The Cat Empire

Toate bune si frumoase, a doua zi de dimineata te intorci acasa si raspunzi foarte natural la intrebarile despre „Bianca” : „Da, am dormit acolo”, „Da, parintii ei sunt bine”, „Da, am luat micul dejun”, apoi iti incepi ziua multumit de cat de bine a fost inghitita galusca. Dar ce te faci cand escapada se repeta? Gandindu-te ca ulciorul e abia la a doua spalare, pui mana pe telefon si trimiti un forward al mesajului anterior catre „dusmani” . Numai ca, soarta asteapta de mult sa te muste de, scuzati expresia, fund si de partea cealalta a baricadei, citeste mesajul un anume frate. Si acest frate anume, fara sa se gandeasca macar o secunda la binele tau individual, spune „Asa se scuza si fetele care vin la mine. Intotdeauna isi gasesc cate o prietena la care se duc! Si ea s-a dus cu siguranta la "Biancu"!!!”. Ochii „dusmanului” se micsoreaza de incantare si in minte incolteste un context genial prin care sa captureze galusca pe care o sa i-o vinzi atat de nevinovat dimineata.

Vine dimineata, cu zambetul pe buze pasesti in incapere si in necunostinta de cauza incepi sa iti turui povestea. Zambindu-ti la randul lor, fratele si „dusmanul”, te lasa sa termini. Te miri cum de sunt asa cuminti si in sinea ta iti suna o voce „Si ziceai ca nu te pricepi sa vinzi ciori vopsite! Uita-te la tine! Somebody stop u!”. Nu termina vocea sa te complimenteze, ca auzi din fata ta „Si, Biancu ce face?”. Ca un anime pierdut, ti se micsoreaza ochiul stang si se zbate necontrolat, si din spate auzi un suierat de vant si se vede o frunza ridicandu-se in aer... „Bi...Bi...ancu?”. „Da fai, tu crezi ca numai tu folosesti scuza asta?” Si rasetele demonice te inconjoara. Te uiti in stanga, in dreapta si cauti liana salvatoare, dar ca intotdeauna nu gasesti asa ceva „Pai...”. Desi acesta ar trebui sa fie momentul in care mintea ta munceste cu febrilitate la o scuza potrivita, ei bine, creierul tau este in concediu medical si cavitatea craniana este ca o mare pestera in care ecoul vocii tale zburda dintr-un colt in celalalt "Ajutor, ajutor".

"Draga, raspunde la intrebare! Ce face Biancu?" ... Stiti ca este vorba aia din mosi stramosi "Cuiul cui scoate"? In astfel de situatii, fara scapare, cel mai bine este sa luptati cu adevar. Deci raspunsul cel mai evident este : "Biancu face bine!", facand astfel liniste in sala si iesind cu capul la liman. Bine, exista si un efect secundar, si anume ca escapada ta nu va mai scapa in veci de numele Biancu... Insa, daca nu se afla, inseamna ca ai scapat basma curata, nu? :D

P.S : La multi ani, Bi-bianca!!! Scriindu-ti aici, ma asigur ca chiar daca uit sa te sun, scap basma curata (sper)!!  :D 
LA MUUULTI AAAANI!!!

Note to self!

Aerosmith - Crazy

Cand te duci sa te plimbi, sa iti cumperi ceva de mancare, la scoala sau cine stie pe unde te mai duci, incearca sa te bucuri de priveliste in liniste!!!

Ca sa nu va las in necunonstinta de cauza, ieri mergeam spre magazin si mergand pe strada, in fata mea era un batranel. "Uite ca nu sunt singura pe drum" imi aud glasul si apoi simt cum fata imi pune un inceput de zambet., aducandu-si aminte de ultima oara cand m-am trezit singura pe drum si am inceput sa cant tare "Nu e nimeni pe drum... nu e nimeni ACUUUM...[...]" Imi sterg zambetul de pe fata cand realizez ca tocmai am vorbit singura si imi vad in continuare de drum. "Daca nu ar fi asa de multi nori, ar fi o zi chiar placuta" ma aud iar spunand in timp ce ma uit la cerul intunecat. "Hmmmm ... hmmmm" fredonez incet o melodie si apoi, de parca vocea ar incerca sa imi explice de ce a prins viata adauga,  "Daca as avea cu cine sa vorbesc la telefon...". Scutur usor din cap, ca sa imi aranjez gandurile si poate sa scap de personalitatea care imi controleaza glasul si gura, insa gura mi se deschide si spune usor "Eee, crezi ca scapi asa usor" scotand si un chitait scurt. "Supeer, acum vorbesc singura!" incerc sa preiau controlul, insa nu reusesc deoarece vocea ma calmeaza "Totusi e mai bine asa, decat cand te apuca dansatul pe strada" si de data asta si eu si ea incepem sa radem. Pun mana pe telefon, si incerc sa gasesc pe cineva cu care sa ma conversez, insa nu am noroc, toata lumea e ocupata! "Sa nu mai spuna cineva ca e vina ta! Personalitatile multipe se creaza din cauza prietenilor care nu vorbesc la telefon" si iar incep sa rad.

Din fericire, la un moment dat si vocea s-a plictisit de mine si a inchis buzele, lasandu-ma sa imi vad de cumparaturi, ca sa nu se uite ciudat oamenii la mine.

Vreau as devin actor!

Citeam 9am, ca aproape in fiecare dimineata, si mi-au cazut ochii pe articolul : "Vrei sa te cunosti pe tine? Devino actor". Pare foarte  interesant cursul despre care se vorbeste aici! Un curs in care sa mai scapi de inhibitiile sociale si personale, un curs care sa te scoata pe tine la suprafata sau sa te invete cum sa iti ascunzi emotiile puternice sau chiar sa le folosesti intr-un scop maret. 

Despre asta vreau sa va vorbesc, ce anume ar trebui sa faca cineva pentru a face cursuri de actor amator?

Cand am venit in Brasov,  verisoara mea urma un astfel de curs (Mirela, datorita tie am ajuns sa vad prima piesa la teatru, multumesc!) si sincer, era uimitor si extrem de interesant ce imi povestea ea. Ce exercitii de dictie aveau, cat stateau la povesti si ce faceau de'a lungul cursului. Desigur, la vremea respectiva eram prea ocupata sa fiu studenta caminista, si nu m-a atras nici cat negru sub unghie. Insa..

Daca va mai aduceti aminte, in cursul anului 2010, m-am mutat in Targoviste pentru o perioada de timp. Planul maret era sa vorbesc la Teatrul Tony Bulandra pentru a ma inscrie la niste cursuri asemanatoare cu cele pe care le-a facut vara;mea. Nu mica mi-a fost mirarea cand mi s-a spus ca nu exista un asemenea program acolo. Am strans din dinti si mi-am spus pentru a 100 oara "E Targovistea, la ce sa ma astept".

Hello, actori si actrite, profesori de actorie si directori de teatru, v-ati gandit ca pe langa mine mai sunt oameni care si-ar dori sa isi incerce norocul in acest domeniu? Mi-ar placea sa stiu ca ma duc de 3 ori la teatru, pentru a face exercitii de dictie, pentru a recita poezii si pentru a invata  sa ma transpus in pielea unui alt personaj. As alege cursurile de actorie in locul cursurilor de dans, pentru ca sunt sigura ca mi-ar da mai multa incredere in mine, plus ca as fi obligata sa citesc niste piese pe care poate nu le-am citit, sau as avea sansa sa interpretez personaje care mi-au placut. 

Deci, sper ca si in Brasov, si in Targoviste sa vina 3 actori care sa aiba curajul sa transmita din cunostintele lor unor oameni care nu si-au ales actoria ca stil de viata, dar care ar fi niste duble (voiam sa spun multime necunoscuta :)) ) minunate.

Pact cu diavolul...

Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.

Si uite asa  am aflat ca sunt boboc intr-o clasa cu multi baieti. Si totusi, perioada de "liceana" nu este doar perioada in care am avut cel mai mult de'a face cu baietii, ci si perioada in care mi-am incercat conditia bahica si plamanii. Alaturi de prietena cea mai buna, am cautat si gasit locuri publice si mai putin publice in care sa putem fuma si bea in liniste. Cred ca la vederea incapatanarii de care dadeam dovada cand aveam o sticla in mana, si anume nu ma lasam pana nu o terminam, Doamne Doamne l-a cautat pe Belzebut si pentru prima oara in istorie au stat de vorba. Eu, inocenta de mine, radeam cu sticla de Tanita (hai nu mai judecati, ca peste jumate dintre voi ati avut asa ceva in mana, ba' poate v-ati pupat cu sticle de Unirea sau cine stie ce licori romanesti cu nume mult prea ciudate) intr-o mana si o tigara in cealalta, in gara, sarbatorind ziua unei prietene. Trebuie sa specific ca chiuleam de la religie si ca era mult prea zi pentru a fi facut ceva legal, lasand la o parte varsta frageda.In orice caz, dupa ce am calculat ca este timpul sa ma duc la urmatoarea ora, putin ametita si foarte vesela, m-am indreptat cu repeziciune spre liceu (gara era la 5 minute de liceu). 

In curtea liceului, un "smecheras" dintr-o clasa mai mare, dupa care salivam in secret, pleca de la scoala tinandu-si de mana piesa de colectie. Ca orice "smecheras" care se respecta, in special cand e cu gagica, tipul a inceput sa faca misto de lipsa de suplete din vremea aceea. Avand in vedere ca pe langa suplete, imi lipseau si instinctul de conservare si miserupia, m-am intors catre ei si am inceput sa il injur pe respectiv ca un birjar far' de munca. Mare greseala! Desi in astfel de situatii, "smecherii" se intorc catre jigodii, eu in cazul de fata, le injura si pleaca, tipul s-a tras din stransoarea gagicii lui si s-a indreptat cu pasi repezi spre mine. Trebuie sa rescunosc ca mi-am vazut putina viata prin fata ochilor in timp ce se apropia.

S-a oprit in fata mea. As fi zis ca am stat frunte in frunte, dar trebuia sa se aplece cam mult pentru a putea fi posibilia aceasta ipoteza. Sa revin, s-a oprit in fata mea, s-a uitat cu ura la mine, m-a prins de frunte si mi-a impins capul. "Sa nu mai indraznesti sa injuri de mama, graso!". De sus, Doamne Doamne si Necuratul stateau la brat si se uitau cu atentie la mutra mea speriata, spunandu-si "asta ar trebui sa o calmeze!". Eu, am rasuflat usurata, am asteptat ca tipul sa se indeparteze bine, si luand o gura sanatoasa de aer, am urlat dupa el "BA, @#$@$%#% !!!!" si am luat-o la fuga! 

Desigur, faptul ca eram cu multi baieti in clasa, s-a dovedit a fi o usurare pentru mine, deoarece desi tipul a venit sa ma caute la clasa, cred ca si-a pierdut curajul cand a vazut ca sunt inconjurata de baieti. In orice caz, atunci a fost ultima oara cand am mai amestecat alcoolul cu scoala.

To be continued

Bianca ... Biancu ?!?!

Cocorosie - Lemonade

Fiecare dintre noi, si cand zic asta ma refer deoptriva la fete si la baieti, a avut o noapte cu o escapada amoroasa, pe care au vrut sa o tina deoparte de parinti, prieteni (cam dificil in cazul lor pentru ca majoritatea prietenilor sunt ca niste pradatori, care miros de departe „frica”)  si eventualii curiosi. Si cum poti face acest lucru mai bine decat invocand un prieten/o prietena pe care il/o stie toata lumea. „Hey, vezi ca diseara nu vin acasa, ma duc sa frec buha cu Ion/Vasilica”, moment in care orice curios o sa fie „Uff, nu faci si tu nimic mai interesant?”, si o sa iti intoarca fundul in semn de protest la activitatea ta evident mult prea plictisitoare pentru respectiv. Dar ce te faci cand esti prins tocmai de „dusmanii” cei mai vehementi? Si totul pentru ca un spion se afla printre ei, si nu un spion de tipul, „key hole” ci de cel mai rau tip posibil „i’ve been trough this situation, and i’ve acted like this!”.

Si dupa acest minunat preambul, in care am incercat sa va fac sa intelegeti cu ce ma lupt eu aici, sa incepem povestea. Imaginati-va o noapte frumoasa de august, calduroasa si intensa. Mai puneti si niste bancute intr-un parc si un partener de conversatie foarte agreabil. Toate ingredientele pentru o „escapada amoroasa”incep de aici. Si cand ai parte de asa ceva, cum sa te mai duci acasa, la patul tau gol, la televizorul al carui tub isi face de cap si te baga in ceata de cate ori are chef, la laptopul rece care s-a saturat de tine, la parintii care dorm, la cainele care oricum s-a asezat in locul tau si iti umple de par asternuturile tale preferate (nu ca as ura-o pt asta, asternuturile se spala)? Nu, nu te duci acasa, pui mana pe telefon si trimiti un mesaj scurt in care specifici ca esti cu „Bianca” si dormi la ea in noaptea asta! 

Va continua ...

P.S : melodia a fost sugerata de UTZU!! In case u don't remember her :  cititi aici

La Multi Ani, 2011! (partea a 2-a )

Citeam aici si incercam sa bifez cate ceva din "the list". Este trist sa vad cat de naiva este lista mea de reusite. Adica sa finalizez treburile cu facultatea prin reusita la examenul de licenta? Asta intra la capitolul "a must" nu la "things to do for the next year". Bine, sa nu fiu ipocrita si sa imi laud totusi rezultatele.
Dupa un an de zile :
- ma aflu iar in orasul minunat, Brasov;
- nu am micsorat distanta, insa acum apreciem mult mai mult timpul pe care il petrecem impreuna;
- am calatorit prin jumatate de Romania, jumatatea de sud, ca a fost mai aproape :));
- m-am inscris la master si imi place foarte mult ce invat aici (aka, aici bifez ca mi-am luat licenta);
- am cunoscut oameni noi;
- am facut poze multe si am intiparit prin ele momente frumoase alaturi de cei dragi;
- am scris multe pe blog.
Pare o lista de intamplari atat de mica, insa in mintea mea este foarte mare. Pentru ca in mintea mea sunt conturati munti si cabanute, chipuri si trupuri, zambete si muzica, cursuri si foi goale, carti si randuri nescrise.
Ar trebui sa fac o lista si pentru anul 2011, ca sa am ce sa bifez la anu' :
- sa fiu integralista si sa ma inscriu pentru o bursa Erasmus/Socrates;
- sa schimb pe o perioada rezonabila minunatul oras Brasov cu un alt minunat oras european;
- sa nu stau o secunda locului si sa profit de timp pentru a vizita cat mai multe locatii;
- sa ajung la mare, indiferent ca este Marea Neagra sau Adriatica.. pana si aia Moarta o accept :P;
- cand vine ziua lui Honey, sa o sarbatorim in Cluj, Timisoara si pe Transfagarasan, asa cum a spus!;
- sa ma bucur de paharul de bere de la Aneli, ca si pana acum, si sa nu ma mai cert cu batrani din parcari obscure;
- sa reusesc sa dau cel putin atat de mult cat primesc;
- sa ma bucur in loc sa fiu trista;
- sa am ce sa scriu pe blog :).

P.S : imi mai doresc si o casa, o masina si un cont baban in banca, insa cum nu am cumparat inca biletul la loto, las dorinta asta pentru momentul oportun.