Ziua in care mi-am pierdut sufletul este o zi extrem de trista pentru toata omenirea, este o zi in care fiecare se simte trist fara a avea un motiv bine definit, fiecare crede ca lipseste ceva in viata lui. Dar hai sa nu sar asa peste povestea palpitanta a momentului si a motivului pentru care am ramas fara suflet.
Ca in orice poveste, eroul principal trece si prin momente urate pe care si-ar dori sa le stearga din memorie, dar care il caracterizeaza si il formeaza. In cazul de fata, avand in vedere ca pactul cu diavolul nu a venit din prea mult bine, eroina principala, adica eu, am fost pusa in ipostaze mai putin placute, din care nu am iesit tocmai cu zambetul pe buze. Una dintre acestea isi are inceputul intr-o seara cetoasa de februarie, intr-un restaurant dintr-un oras micut, unde intamplator sarbatoream onomastica unui coleg. Eram foarte multi invitati, colegi de clasa, colegi de scoala si persoane apropiate ale respectivului coleg. Avand in vedere ca personalitatea nu imi permitea sa stau ascunsa intr-un colt obscur, ma aflam in centrul atentiei, ba chiar in centrul meselor, dansand frenetica. Deoarece melodia imi intrase sub piele, simteam un plus de energie pe care l-am folosit pentru a ma batai prin toata incaperea, sarind de la o persoana la alta, ridicand-o de pe scaun si imbiind-o in a dansa la randu-i. La un moment dat, ajung la un coleg de la clasa de matematica. Nu stiam cum il cheama, dar il mai vazusem pe holuri sau cu baietii, si ma amuza faptul ca la inceputul anului l-am auzit vorbind cu o voce foarte ridicata pentru un baiat.
"Hai, nu mai sta jos, ritmul iti ordona sa dansezi" ii spun zambind si atentionandu-l cu degetul aratator.
"Bine, bine... Dar nu stiu sa dansez foarte bine" imi raspunde pe un ton foarte masculin si se ridica in toata splendoarea.
Ca intr-un vis, totul in jur se incetineste si ca pe un fluture care iese din gaoace, incep sa il vad cu adevarat pe tip. Era mult mai inalt ca mine, avea un ten masliniu si un corp atletic. Tunsoarea era in stil "Nick Carter" (ehe, cine stie de BackstreetBoys anii 2002, stie despre ce vorbesc, ceilalti sa se gandeasca la un castron :P), fapt ce ii incadra ochii caprui, mari si patrunzatori. Buzele erau carnoase si cu ajutorul lor chipul era perfect per total.
Daca pana atunci sarisem ca un cangur, cand m-a prins de maini am inceput sa ma fastacesc, si numai datorita beculetelor multicolore din local nu s-a oprit lumea in loc din cauza rosetii ce mi se instalase pe fata. Ca un facut, s-a schimbat melodia si a inceput un blues foarte linistit. Tipul de langa mine s-a uitat zambind, intrebandu-ma cu ochii si un zambet daca dansam. Avand in vedere ca inca imi tinea o mana intr-a lui, am bagat ochii in pamant, am ridicat din umeri si m-am apropiat de el.
Cand mi-a cuprins talia, am simtit un fior prin tot corpul si pentru prima oara incepusem sa ma intreb daca asta inseamna dragostea despre care auzisem atatea.
"La ce te gandesti atat de intens?" ma intreaba el usor.
Realizez ca nu sunt singura si zambind ii raspund fara sa ridic capul catre el "Nu stiu cum te cheama.."
Incepe sa rada usor si imi raspunde "Z..."
To be continued...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu