joi, 10 iunie 2010

What about now?



Cand suntem mici ne gandim la cum o sa fie viata la o varsta mai inaintata. La 8 ani ma gandeam la cate papusi o sa am la 14, iar la 14 ma gandeam la copii si la casa pe care o sa ii am la 18 ani. Cand am facut 18 ani, am realizat ca imi doresc sa fac o facultate si eram sigura ca la 23 de ani o sa fiu o femeie de afaceri cunoscuta cu un viitor perfect in fata.
La 14 ani nu aveam mai multe papusi decat la 8, insa stiam deja sa apreciez lucrurile de valoare in viata. Stiam ca trebuie sa invat si ca trebuie sa ma bucur de toate momentele frumoase. Imi placea sa dansez si imi placea sa cant. Primul sarut nu a fost cel mai bun, prima "dragoste" nu a fost cea implinita, dar am inceput sa traiesc.
La 18 ani nu mai aveam nici o papusa si nu mai aveam multe din lucrurile pe care le-am strans pe parcursul anilor. Revistele Bravo au zburat pe geam, ca multe din jucariile de plus. Lucrurile materiale au fost inlocuite de amintiri placute si sperantele mi s-au indreptat toate catre un oras necunoscut mie : Brasov. Ingineria i-a luat locul matematicii si oamenii au fost inlocuiti de alti oameni. Limbajul vulgar si comportamentul agresiv s-au transformat in calm si incet incet m-am transformat in omul care sunt.
La 23 de ani... m-am intors acasa.
Daca la o varsta mica imi era usor sa imi imaginez viitorul in 5 ani, acum imi este imposibil. Acum ma gandesc la acum. Incerc sa nu imi fac planuri (ee.. asta pana cand imi apare o oportunitate care sa imi dea aripi imaginatiei) si sa traiesc tot ceea ce mi se ofera. De ce? Pentru ca se apropie cu pasi repezi ziua in care nu o sa imi mai fac nici un plan. Asa cum copil fiind te gandesti la cum va fi viata in 20 de ani, la 50 de ani iti amintesti cum a fost viata acum 20 de ani.
What about now?

Un comentariu: