miercuri, 30 decembrie 2009

Luv Story... Christmas Carol!

"Afara ninge cu fulgi mari, frumos e peste tot/ Gradinile s-au imbracat in haine de omat..." Colindul se aude in surdina si astepti cu mari emotii langa brad, sa vina EL cu cadoul mult visat. De doua saptamani arunci subtil cate o vorba "Ce frumos este acest bolero", "Ce bratara interesanta", "Woow, pantofii astia se potrivesc perfect cu blugii", si acum curiozitatea a atins cotele maxime. Iti aranjezi perlele de la urechi, indepartezi o scama invizibila de pe rochia neagra, cumparata special pentru acest prim Craciun impreuna, si incepi sa numeri beculetele de la instalatie. Cand ajungi la beculetul al 3-lea, parca ti se aprinde si tie o luminita deranjanta "Daca nu imi aduce cadoul si chiar s-a dus sa se schimbe?". "Este imposibil" si zambetul iti revine pe buze, ca si dorinta de a te duce peste el pentru a-l lua in brate si a-i arata ce ti-ar placea cu adevarat sa primesti de Craciun. "Nu acum, mai tarziu!" iti spui hotarata, in timp ce te ridici si te apropii de geam pentru a vedea daca mai ninge. "Este perfect, totul! Acum ne vom da cadourile, apoi vom lua cina si in cele din urma vom trece in dormitor... Daca mai pot astepta pana acolo".In sfarsit apare si el! "Cu mana goala?!?!" Te ia in brate si te saruta cu foc. "Ok! Nu accept mita! Unde naiba are ascuns cadoul??" Te desprinzi cu un zambet din imbratisare, si iei timida cadoul pe care l-ai impachetat cu atat de mare grija. Astepti reactia cu sufletul la gura, deoarece spre deosebire de tine, el nu a schitat nici un gest la vreun lucru material din jur. Stii ca ii sclipesc ochii cand se uita la tine, "Dar e deja lipsita de personalitate faza cu funda legata de mana/gat/picior/mijloc! Si oricum am cumparat desuurile rosii la ziua lui", asa ca tot ce ti-a ramas, a fost discografia+videoclipuri Metallica, deoarece ti-ai adus aminte ca la inceputul relatiei ti-a spus ca singurul lui regret este lipsa unor cd-uri originale cu formatia asta. "Si ar fii bine sa aprecieze, ca a trebuit sa ma strofoc ceva timp pentru a face rost de ea!" Desigur ca reactia lui a intrecut orice asteptare, deoarece privirea pe care a avut-o dupa ce a vazut cd-urile a echivalat cu nistre tribune pline de microbisti care urla de fericire la golul dat de echipa preferata. O imbratisare lunga si un sarut plin de inteles te-au umplut de incantare "Perfect! Perfect!". Simti cum mainile buclucase isi fac loc pe sub rochie, si desi mintea ta urla "SI CADOUL TAU????" este neputincioasa simturilor atat de aprinse, si te lasi ridicata si purtata inspre dormitor!
....
"Eee.. A cam nimerit-o cu cadoul meu" si zambetul tamp iti apare iar pe fata, in timp ce stai intr-un cot, te joci buzele lui si te uiti cu drag la chipul lui perfect. Simti cum mana lui umbla pe sub perna si nu intelegi de ce se joaca cu colturile pernei si nu cu pielea ta. Simti o adiere pe langa urechea stanga, si cand iti intorci capul pentru a vedea ce se intampla, observi ca tine in mana o cutie neagra. "Il iubesc..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu