miercuri, 23 decembrie 2009

O brad frumos...

Aud din departari acorduri de vioara, ce fredoneaza plangacios un trist colind. Inchid ochii si sper ca in abisul ce imi inconjoara gandurile sa intrevad macar o amintire de acasa. Si cand zic acasa, nu ma refer la apartamentul cu 3 camere din Crizantemelor, ci la sentimentul acela ca apartii cuiva si ca nu esti singur intr-un pustiu de nedescris. Deschid ochii si realizez ca in fata mea este o fetita. Nu inteleg cum a ajuns aici si mi se pare foarte cunoscuta. Ochii ii are de un verde ca al marii tulburi, obrajii ii sunt imbujorati si buzele-i micute sunt rosii ca un mar abia cules. Probabil de la frig, desi daca ma uit mai atenta, este imbracata destul de gros. Pe sub capa rosie, ce pare destul de groasa, are o rochita de catifea verde cu dantela alba, ciorapi albi care intra in bocancii rosii imblaniti, iar pe cap un fes rosu. Ciudat, asa ma imbraca si pe mine mama inainte sa mergem sa colindam, ca de sarbatoare. Deodata, in jurul nostru se ridica, ca intr-o piesa de teatru, un decor stralucitor cu multa zapada pufoasa si blocuri ale caror ferestre stralucesc in culori felurite, strazi luminate vesel si brazi impodobiti cu maiestrie. Fetita se uita pentru o secunda la mine, iar privirea atat de nevinovata i se indreapta spre un loc din spatele meu. Ma intorc foarte incet si observ un grup de oameni ce o striga fericiti pe fetita de langa mine. "Catalina... Cata..." .Si simt o usoara atingere, pentru ca mai apoi sa o vad ajungand la fel de vesela spre grupul de oameni. Acolo sunt mama si tata, nu i-am mai vazut de ceva vreme. Frumosi si tineri, tinandu-se de mana si razand din suflet la fulgii cu care se joaca fetita. Monica ia in pumnul ei mic o mana de zapada si o arunca spre Georgian, doar pentru a se duce apoi la el sa il stearga. O fratii mei, tacerea s-a asternut de mult asupra noastra. Mamaia, tataia si bunica se uita la peisajul ce li se ofera cu un zambet misterios pe buze, de parca ei ar stii ca aceste momente trebuiesc pretuite. Si cata dreptate au. "O brad frumos... O brad frumos.. Cu cetina tot verde" canta toti in cor si simt cum inima imi este cuprinsa de caldura...
Cu un sunet mult prea lung si sumbru, casetofonul si-a dat ultima suflare si m-a tras cu salbaticie din lumea feerica in care m-a purtat somnul atat de dulce. Doar el mai are mila de mine. Somnul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu