Rugaciune...

Cobor din autobuz si fara prea mult chef ma indrept spre spatele acestuia pentru a-mi lua bagajele. Nu ma ia nimeni din statie (mda.. sunt fata mare si trebuie sa ma descurc, nu?) si asta nu inseamna decat ca trebuie sa ma organizez astfel incat sa ma pot cara cu ele pana la 4 si de acolo la 5 si de acolo... La naiba! Mereu zic ca o sa sun pe cineva, dar cand vine momentul sa o fac, ma uit in agenda si nu imi sare nici un nume in cap. Si daca totusi ma gandesc la cineva, nu reusesc sa formez numarul pentru ca imi este prea rusine.

Cu mainile incarcate ma tarasc pana la ghiseul de bilete. Acolo toti stau imbulziti de parca s-ar vinde paine calda si nici macar un om nu se clinteste vreun centimetru pentru a-mi face loc. Ma ridic pe varfuri si observ ca automatul de bilete sta singur si parasit asteptand pe cineva sa il bage in seama. "E defect automatul?" intreb destul de tare si singura reactie pe care o primesc este aceea a unei doamne care se uita la mine furioasa. Probabil din cauza ca mi-am lasat geamantanul mare pe piciorul ei. "Ma scuzati" si cu un ranjet de copil mic pe buze incerc sa ma strecor prin multime. Reusind sa lovesc toti oamenii cu cel putin o bucatica din bagajul meu, ajung intr-un final la automat. 

Imi golesc umerii de genti si imi misc putin gatul cand ... "Da si mie 1 leu!! " Intorc capul pentru a vedea cine a vorbit asa ragusit si langa mine se afla un ghemotoc de praf, par incalcit si haine mult prea mari, cu ochii caprui mici si mainile impreunate. Primul gest la vederea ei a fost sa pun mana pe bagaje si sa inchid geanta. Ea si-a continuat poezia mult prea rostita si s-a asezat in fata mea, observand probabil ca ma deranjeaza sa o stiu in spatele meu. "Hai da si mie un leeeu" imi spune ragusit si rugator. Las capul in jos si cand sunt pe punctul de a-i spune sa plece mai aud pe cineva langa ea. De data asta o voce mult mai subtire. Cand ma uit in directia lor, alaturi de fata se afla un baietel  de juma de metru, ale carui mansete de la geaca ii atarna ca unui nebun scapat de la sanatoriu, si al carui fes ii acopera ochii, motiv pentru care copilul tot impinge fara succes fesul in sus. "HAI TEEE ROOOG!" incep sa ingane amandoi uitandu-se cu speranta la mine. Rusinata de gestul meu, continui sa imi apar bagajele si incerc sa bag cat mai repede biletul scuipat de aparat in geanta. Imi aranjez gentile pe umeri si pornesc spre autobuz. Copii ma urmaresc ca niste caini vagabonzi ce au simtit un om, rugandu-ma sa le dau 1 leu... Ciudat. Nu mai cer 10 bani. Probabil si pe ei i-a ajuns criza. 

Ma uit iar spre cel mic, ce incearca sa tina pasul cu noi si abia ca isi mentine echilibrul incercand sa mearga fara a se uita la drum. Ma opresc si bag mana in buzunar. Nu  am decat 10 bani marunti si ii intind catre cel mic. Deja privirea lui este cu totul acaparata de mica moneda argintie si un zambet larg ii apare pe buze. Fetita il prinde pe dupa umeri si asteapta cu sufletul la gura sa ii pun banutii in palma. Cu pumnul strans si zambetul pe buze, imi arunca amandoi un multumesc din varful buzelor si incep sa alerge spre urmatorul calator. 

Eu raman in statie asteptand autobuzul si gandindu-ma daca oare copii astia meritau moneda aia. Adica, daca o vor folosi pentru ei sau acel banut micut isi va gasi loc in buzunarul vreunui parinte alcoolizat sau al vreunui sef de gasca care ii va batea apoi pentru prestatia slaba din timpul zilei.