Sa traiesti 100 de ani, fara sa incalci vreo regula sau sa mori tanar, stiind ca ai incercat sa faci tot ce ai putut pentru a schimba ceva in viata ta? Ma intreb ce ar putea inlocui un an din viata… Un sarut patimas, o privire induiosatoare, o atingere de mana? Pentru ce as fi de acord sa imi dau ani de viata? La ce folos sa traiesti o iubire ca-n povesti, daca asta presupune o moarte prematura? Auzim intr-una sa nu ne lasam doborati de niste cuvinte dure, de niste raspunsuri negative, de niste priviri pline de repros, insa de ce nu se gandeste nimeni la daunele pe care le provoaca? Si acum imi suna in urechi primul ras ironic si prima gluma taioasa. Eram doar un copil, insa acele vorbe au fost precum o palma aspra si dureroasa. Cum sa ai parte de o poveste de dragoste, daca nu poti trece de frica inselaciunii? Cum poti sa crezi niste simple cuvinte, cand stii ca acele cuvinte se pot preschimba in cateva secunde in niste cutite ce ating cel mai de pret lucru pe care il ai. Se spune ca gesturile conteaza, insa cuvintele sunt primele lucruri pe care nu le poti retrage si pot rani mai tare decat orice lovitura. Si totusi, as da cativa ani din viata pentru a simti fluturi in stomac si pentru a ma trezi dimineata stiind ca cineva se uita la mine cum dorm. As da ani din viata pentru o mangaiere plina de caldura si cele doua cuvinte simple...
Cand stii ca esti cu adevarat fericit? Sau de ce nu pot fi fericita doar asa? De ce caut povesti de dragoste si astept printi frumosi care sa ma salveze? De ce imi este prea frica sa sufar si totusi ma uit in departari sperand ca va veni ceva mai bun? Cand stii ca esti cu adevarat fericit? Sau linistea este tot ce a mai ramas? Ranim fara sa ne dam seama, suferim la gandul ca am facut rau, insa ne trezim si trecem mai departe. De cate ori ne-am cerut scuze? De cate ori am fost iertati? Viata este atat de scurta si totusi ne tinem atat de strans de ea.
Viata este scurta cand o traiesti... Cand stii ca ai facut ceva cu ea? Cand afli ca nu ai trait degeaba? Lasi o mana de oameni care isi vor aduce aminte de tine, insa apoi incepi sa te estompezi cu trecerea timpului. Aristotel si Platon sunt facuti pentru o eternitate, dar noi ceilalti? Cu coatele roase de timp ne uitam in oglinda si ne intrebam ce ramane din noi?
din noi, in final, nu ramane nimic. De aceea ''Carpe Diem''
RăspundețiȘtergereLa inceput cred ca lasi oameni si ganduri pe care le-ai imprimat oamenilor... dar cand si acestia se duc, cand pozele dispar... cand nu ai lasat nimic memorabil in urma... abia atunci cred ca dispari cu totul...
RăspundețiȘtergereEu nu vreau sa dispar si atat...