Gotta figure this out...

 

O noua cortina, un nou spectacol, aceiasi actori.
Aici e mai frig ca acolo si acum e mai gol ca atunci. Paharul pe jumatate gol asteapta sa fie prins intre degetele tale si vinul negru dulce asteapta sa fie savurat de buzele pe care nu le-am mai simtit de mult. Perdeaua grea odata cazuta, imi arata camera ce candva era a noastra. Intunericul din interior face loc luminii de afara, iar tu stai intr-un colt al camerei uitandu-te in gol. Te gandesti la altcineva... si eu, ca intotdeauna, ma gandesc la tine. Povestea e mult prea veche si nu o mai spun. Praful de pe carti nu ma ajuta. Ating clapele pianului si sunetele lui imi par atat de indepartate. Iti amintesti cand ma trezeai in simfonii, doar pentru a ne pierde apoi in asternuturi. Eu incerc sa uit. Ma asez pe fotoliul in care ti-am citit atatea povesti. Credeai ca sunt ale mele. Poate erau. Dar nu mai sunt! Nu imi permit sa mai simt ceva, e timpul sa imi iau ramas bun. Deschid usa si ma intorc pentru a te privi. Ai imbatranit. Sau nu, nu te mai vad cu aceiasi ochi. Esti acelasi, dar nu mai esti la fel. Pe scaunul tau nu stateai niciodata incovoiat. Si privirea nu-ti era pierduta. O lacrima mi se prelinge pe obraz si iti mai rostesc numele o data. Poate nu este nepasare, poate nu ma auzi, poate in lumea ta nu mai am loc. Cu mana pe lemnul rece al usii, realizez ca imi este greu sa las totul in urma. Atatea amintiri. Si pe noi. Cand o sa inchid usa, tu o sa dispari pentru totdeauna. Tu cu o parte din mine. Ar trebui sa te urasc, nu? Dar nu o voi face. Ramai cu ea, prietene drag. Adio.
... Si am inchis usa!