Perfect day!

fool's garden - yellow lemon tree

Dragii mei,

Cum am avut grija sa va evidentiez in urma cu 3 zile, a fost ziua mea! In primul rand, vreau sa intelegeti ca postarea ce va urma nu va umbri nici macar putin sarbatoarea de care am avut parte cu ocazia zilei de nastere. Si in al doilea rand... nu am nimic de spus in al doilea rand, dar daca nu il treceam lasam primul rand atat de singur.

Mergand pe principiul ca in viata mea, de cand m-am nascut, am zambit o ora si am platit pentru asta 2 ani, imaginati-va ca pentru aproape 2 saptamani in care am plutit, o sa ard in flacarile iadului caminului. 

O sa imi spuneti, bine bine, dar de ce ai fost asa de fericita 2 saptamani? Mai, habar n-am! Jur! Pur si simplu, aproape 2 saptamani chiar, nu m-a atins absolut nimic. A inceput sa ploua, am inceput sa dansez in ploaie, m-a stropit o masina, am calcat intr-o baltoaca sa uniformizez stratul, s-a uitat unu' urat la mine, i-am zambit din tot sufletul, si alte asemena gesturi care separa oamenii buni (binevoitori, optimisti, pozitivi) de pleava populatiei care este in mare formata din oameni insipizi. Da! Timp de 2 saptamani, am fost in stare sa ajung undeva la calcaiul acestei societati de vaza. Dar, cum sunt departe de aceasta categorie sublima, trebuia sa imi traga cineva un sut in fund (care e departe de pasul inainte la care speram) si sa ma trezeasca la realitate. A nu se intelege ca imi asum titlul de om insipid si absolut normal, ca sunt departe de asa ceva, dar cu siguranta sunt la fel de departe si de oamenii buni. Cred ca ar trebui sa se faca o categorie speciala pentru mine : categoria CATA.

Ca sa repet pentru a mia oara un lucru (poate imi intra in reflex odata) imi doresc sa ma angajez inginer. Ei bine, am avut niste interviuri in acest domeniu. Si am reusit sa le pic cu brio. Nu va voi povesti pe indelete cat de caricatura de inginer sunt (desigur ca, dupa interviu, m-am desteptat, dar noh! daca nu esti destept la fata locului, degeaba te mai scarpina creierul pe cap!), ci doar va voi introduce pentru cateva minute in camera in care am dat un al doilea interviu pentru o firma la care mi-ar fi placut sa lucrez :

Am primit o coala maaare cu un desen tehnic pe ea. Toti am recunoscut un arbore. Toti, in afara de mine, au recunoscut un arbore cu caneluri. "Shit, daca afla profu' de OM ca habar n-am avut ca asa arata un arbore cu caneluri cred ca ma linseaza!" Gandurile astea incercam sa le alung pentru a ma concentra sa il ascult pe domnul inginer care ne explica ce trebuie sa facem mai departe.

"Ei bine, presupun ca ati vazut toti unde sunt umerii ce sustin rulmentii conici. Tu don'soara?" Si se uita fix la mine. Cred ca ma tradase fata rosie si privirea incruntata... sau poate mai evident sa fi fost desenul pe care il tineam invers in incercarea de a intelege ceva si picaturile de transpiratie care imi curgeau siroaie pe foaie?

"Ia arata-mi si mie, te rog." si apropiindu-se de mine, se aseaza in dreptul meu pentru a vedea exact ce ii arat.

"Aici?" si indrept tremurand creionul spre un loc de pe langa rulmenti (da,da,da p'aia i-am descoperit rapid).

"Nu don'soara! Unde sunt rulmentii?"

Ei bine, atunci pot spune clar ca am avut o revelatie cum numai eu pot avea "AAA Daaaaaaaaaa, aici sunt umerii de sustinere".

Fara sa se uite la mine, isi continua ideea si incepe sa puna intrebari. Pot spune cu mana pe inima ca nici macar respiratia nu mi se auzea! Da! Vali, Papu, Honey, si toti voi cei care ma cunoasteti, AM TACUT!! Nu am scos un sunet! Nimic.

Se ajunge la un punct in care se vorbea de niste pistoane. Eu ma uitam chioras la desen si nu intelegeam unde vad toti 2 pistoane, cand pe desenul meu nu apare decat unul. Imi venea sa intorc desenul pe toate partile, dar eram sigura ca nu as putea cadea decat intr-un penibil mai mare decat cel in care inotam cu spor. 

"Don'soara, imi poti arata pistoanele?" 

"Nu te creeed!! IAR EU??? R U SERIOUS???" si inrosindu-ma mai tare ca prima oara (de parca s-ar putea asa ceva) ii arat ce credeam eu a fi piston. 

"Nu don'soara! Astia sunt!"

Daca eram cu 10 ani mai mica, si eram intr-o sala plina cu plozi de care m-ar fi durut in fund, as fi bocit ca un copil ce eram, insa cum aici eram cu domni ingineri, si viitori colegi, nu mi s-a pus decat un nod in gat si mi s-au aburit deodata ochii (da! nu ochelarii, ochii). Tinand strans de lacrimi si de nod, am continuat sa ma uit la desen. 

"Ce facultate ati terminat?"

Si uitandu-se fix la mine, astepta un raspuns. 

Ati simtit vreodata un pumn invizibil in stomac? Si in orgoliu in acelasi timp? Si in mandrie? Si in creier? Si in inima? Ei bine, intrebarea asta mi-a sters toata buna dispozitie din ultimele saptamani. Ce mai, intrebarea asta mi-a supt toata buna dispozitie pentru multe saptamani ce urmeaza. 

Lasand capul in jos i-am spus numele facultatii pe care am terminat-o si in restul interviului am sperat din suflet sa nu mai raspund la nici o intrebare. 

M-am inselat. A trebuit sa ma si ridic in picioare sa prezint in fata intregului grup o chestie stupida pe care am gandit-o prost. Chestie pe care am realizat cum as putea-o rezolva abia dupa ce m-am asezat jos.Desi am incercat sa zambesc, cred ca nu trebuia sa fii nici un mare specialist in microexpresii pentru a-ti da seama ca sunt total dezamagita de mine... sau total pe langa subiect. 

Not the end... yet!

1/4 de secol!

Frank sinatra - Happy birthday to you

  La ora 18:00 in urma cu 25 de ani, un anume doctor, dintr-un anume spital, dintr-un anume oras, a tinut pentru prima data in maini o fetita adorabila care urla de zor (de fapt, asemeni lui Stewie, le spuneam sa ma bage inapoi in "gaoace" ca mi-am lasat acolo planurile cu care urma sa cuceresc lumea!).
Da, ati ghicit, fetita aceea era eu.

A sunday smile!

Give me a sunday smile... and wish me all the best! :D

Just the two of us...

18 Bill Withers - Just The Two Of Us

Stii ceva? Vreau sa fiu siropoasa! Da?

Vreau sa fiu siropoasa si sa sun din minut in minut sa vad daca esti ok! Vreau ca atunci cand te vad sa ma comport ca si cum nu te-am mai vazut de secole, chiar daca de ieri nu au trecut decat 12 ore, si vreau sa iti sar in brate si sa te sarut lung.

Vreau sa te iau de mana si sa ma plimb in fata intregului parc asa. Sa stie toata lumea ca tu si cu mine avem ceva, tu si cu mine impartim un pat, o fata de masa, o furculita si un cutit.

Vreau sa scriu despre tine. Pe pereti, pe coli de hartie si in mesaje catre toata agenda, vreau sa scriu ca aseara ne-am intalnit si am stat pe bancuta de langa nuc, imbratisati, vorbind nimicuri si razand din fiecare gest.

Vreau sa o sun pe Honey si sa ii spun plina de speranta ca mi-ai scris o poezioara pe un biletel. Poezioara era stupida, dar era pentru mine si asta a facut-o de 1000 de ori mai frumoasa si mai plina de inteles. Si sa nu mai spun de floarea de plus. Dupa ce ti-am spus ca nu vreau flori in ghiveci sau flori taiate, ai tinut neaparat sa imi dai o floare, chiar daca a trebuit sa o parfumezi cu 10 minute inainte, pentru a-si pastra mirosul. Cea mai frumoasa dintre toate florile, a ta a fost!

Vreau sa ma uit in ochii tai cand suntem doar noi doi si sa ma joc cu degetele pe nasul tau si pe buzele tale. Sa cobor usor pe gat si sa iti mangai pieptul.

Vreau sa te joci in parul meu si sa ma saruti pe frunte cand spun vreo chestie stupida. Sa ma tragi de picioare cand ma supar si ma duc sa stau pe scaun, sau sa ma tachinezi cand sunt prea plina de mine.

Vreau sa fiu siropoasa si sa te iubesc. Vreau sa fiu siropoasa si sa stiu ca iti place!

When it rains!

BEATLES - Here Comes The Sun (Abbey Road/1969)

Cu ciocolata langa mine, ma uit in ecranul laptopului si astept. Astept sa ciocane cineva la usa, sa dea cineva un buzz, sa ma sune un angajator, sa ma simt mai bine. Ok, poate m-as multumi si cu un dezastru natural, gen o tornada sa imi intre pe geam sau vreun tsunami sa imi inunde camera. Mai iau o bucata de ciocolata. Nimic.

Mi-ar placea sa nu mai fie ingineri pe lumea asta si sa fie toti obligati sa ma angajeze pe mine. M-am hotarat ca vreau sa fiu inginer, observ ca pot invata destul de rapid... dar ce-ti veni. Ca doar nu angajeaza nimeni pe cineva care se uita ca vitelul la poarta noua cand vede un arbore cu caneluri. 

Uff.. sau poate doar in capul meu ma vad un inginer bun. Poate sunt facuta sa crosetez (nu ca m-as pricepe la asta!) si sa stau acasa cu plozii (hmmmm). Nope... it can't be right! Nu stiu nici macar cum sa fiu fata de casa sau o "iubita" ca lumea. Tot in domeniul tehnic ma invart. Da! Mi-ar placea sa nu mai fie ingineri pe lumea asta. Astfel as putea avea si eu sansa SA INVAT!!! 

Mai iau o bucata de ciocolata. Mi-ar placea sa termin si cartea asta... Aaaa si mi-ar placea sa invat sa merg cu bicicleta. Si sa invat sa joc tenis de camp. Am realizat ca imi doresc foarte mult sa invat sa joc tenis de camp. Deci, mi-ar placea sa nu mai fie ingineri pe lumea asta si sa stiu sa joc tenis de camp.

Nici sa ma uit la film nu am chef, iar cartea o pastrez pentru cand ma duc la masa. 

Mai mananc o bucata de ciocolata. Si mi-as dori sa locuiesc intr-o casuta a mea. Cu o gradinita frumoasa. La care sa am un gradinar, ca eu nu as fi in stare sa am grija de flori, fie ele si intr-un spatiu deschis. Si casuta mea sa fie rustica, ca in revistele de design de interior pe care le cumpar. Si cand stau pe terasa sa vad ... hamacul legat de cei 2 pomi mari si verzi, inconjurati de multe culori. Cand intru sa vad un living spatios si luminat, cu un semineu inconjurat de pietre mate, in fata caruia ma asteapta un fotoliu mare.
Nu mai vreau ciocolata...

Din urma...

Emilie Mover - Brand New

Hoinaream printre postarile nefinalizate, pentru a mai "curata" spatiul de lucru si eventual pentru a mai gasi niste inspiratie, cand dau de aceasta postare, a carei aparitie trebuia sa se realizeze a doua zi dupa We did it Romania. 

Dupa ziua frumoasa in care meseria mea de gunoier si-a facut debutul, a urmat ziua mov. 

Aceasta zi mov a inceput la ora 4 jumate dimineata, cand telefonul mi-a facut in ciuda si a inceput sa vibreze fara remuscari. Si a tot vibrat, si a tot vibrat si apoi m-a atentionat ca a vibrat si apoi mai ca mi-a dat doua palme, pentru a avea siguranta ca ma voi da jos din pat. Si m-am dat jos din pat! Pana la 7:30 am verificat mailurile, am completat cv-urile, am trimis cv-urile, am verificat site-uri, am vazut un serial, mi-am facut unghiile, apoi le-am ros si alte asemenea activitati, mai mai m-oi plictisi si oi ajunge iar la somnul dulce de dinainte. Noroc cu J, datorita caruia o ora a trecut foarte rapid (deah, cunosc si pasari de noapte!).  Desigur ca m-am aruncat in pat abia dupa un dus lung si dupa ce am reusit sa o trezesc pe Honey. Nici nu stiu cand am inchis ochii, dar cred ca am avut vreo 2 vise pline de actiune. In orice caz, pe la 10 m-a trezit plina de viata. La 11, eram mai fericita ca oricand : 

1. pentru ca m-am intalnit cu matusi'mea si mi-a subliniat ca am slabit;

2. a facut honey papa (chit ca nici pana la ora asta nu am reusit decat sa iau 2 guri);

3. trebuia sa ne pregatim pentru a ajunge in Bucuresti;

4. visam la o zi buna :D!!!

Ziua mea a fost foarte buna si totul s-a datorat hainelor pe care le aveam pe mine. M-am simtit atat de bine in ele, chiar daca in tot Sudul azi a fost o zi ploioasa. Mi-am luat rochita mea mirifica, cizmele mele la fel de mirifice si dresuri MOV!!!Acum probabil incep sa functioneze rotitele din tartacute si sa visati la imagini foarte mov sau chiar flacari violet, dar nu! sunt doar eu cu dresurile mele mov :D. Ceea ce va pot spune cu siguranta este ca pana la sfarsitul zilei, a venit soarele!!

Gotta figure this out...

 

O noua cortina, un nou spectacol, aceiasi actori.
Aici e mai frig ca acolo si acum e mai gol ca atunci. Paharul pe jumatate gol asteapta sa fie prins intre degetele tale si vinul negru dulce asteapta sa fie savurat de buzele pe care nu le-am mai simtit de mult. Perdeaua grea odata cazuta, imi arata camera ce candva era a noastra. Intunericul din interior face loc luminii de afara, iar tu stai intr-un colt al camerei uitandu-te in gol. Te gandesti la altcineva... si eu, ca intotdeauna, ma gandesc la tine. Povestea e mult prea veche si nu o mai spun. Praful de pe carti nu ma ajuta. Ating clapele pianului si sunetele lui imi par atat de indepartate. Iti amintesti cand ma trezeai in simfonii, doar pentru a ne pierde apoi in asternuturi. Eu incerc sa uit. Ma asez pe fotoliul in care ti-am citit atatea povesti. Credeai ca sunt ale mele. Poate erau. Dar nu mai sunt! Nu imi permit sa mai simt ceva, e timpul sa imi iau ramas bun. Deschid usa si ma intorc pentru a te privi. Ai imbatranit. Sau nu, nu te mai vad cu aceiasi ochi. Esti acelasi, dar nu mai esti la fel. Pe scaunul tau nu stateai niciodata incovoiat. Si privirea nu-ti era pierduta. O lacrima mi se prelinge pe obraz si iti mai rostesc numele o data. Poate nu este nepasare, poate nu ma auzi, poate in lumea ta nu mai am loc. Cu mana pe lemnul rece al usii, realizez ca imi este greu sa las totul in urma. Atatea amintiri. Si pe noi. Cand o sa inchid usa, tu o sa dispari pentru totdeauna. Tu cu o parte din mine. Ar trebui sa te urasc, nu? Dar nu o voi face. Ramai cu ea, prietene drag. Adio.
... Si am inchis usa!

MASTER : Friends. New!

Natasha Bedingfield - I Bruise Easily

Se pare ca va trebui sa mai repet o data o propozitie : nu mai sunt in CandyLand, dar nici nu m-am indepartat prea tare! Stau intr-un camin din complexul Memo. Nu este un loc urat, nu este o zona urata, nu sunt studenti mai rai decat cei in celelalte camine, insa ce ma impiedica sa fiu cu totul bucuroasa este faptul ca toate cursurile mele sunt pe Colina. Si pentru cine nu stie ce inseamna asta,  precizez ca distanta dintre cele doua locatii este de un km (asta e o estimare, nu e neaparat deranjant cand e drum drept) si vreo 200 de trepte. Ce obtinem din aceasta aproximare? Mult exercitiu fizic pentru cineva care merge pe jos  la cursuri(p.s chiar daca as invata sa merg cu bicicleta, tot mersul pe jos l-as alege pentru a urca colina!). 

A trecut prima saptamana in care ma aflu aici si realizez ca in sfarsit am gasit un lucru bun la actiunea de "a fuma". Intotdeauna iti faci prieteni la tigara!! Intotdeauna ai nevoie de un foc, de o scrumiera, de o vorba. Cand iesi la tigara gasesti om care sa iti dea bricheta, sa iti arate unde e scrumiera si sa iti raspunda la cine stie ce stupiditate. Cand nu fumezi... eee.. e mai complicat! Nu te poti duce in locurile de fumatori pentru ca miroase urat si pentru ca te deranjeaza fumul. Sa nu mai spunem ca e stupid sa stai intr-un loc de nefumatori si sa te uiti la oameni cum isi baga betele in gura. Mai ales cand ai atitudinea mea, de a atentiona fiecare actiune care ar putea apropia tigara/fumul de propria-mi persoana, gen "Poti muta tigara in mana cealalta, tot fumul vine spre mine" sau "poti sa sufli fumul in partea cealalta? ma deranjeaza". So no way, Jose! Ca nefumator nu te poti duce nici la alti nefumatori care stau linistiti pe o banca si sa ii iei "Ce faceti? Ati iesit sa luati o gura de aer?" sau "Ce soare e afara, e o zi superba de stat la soare!". Si uite asa ai un mare handicap cand vine vorba de socializare.
Concluzie? 

Plan : gotta find new way to socialize!

Necesar : NU TIGARI!!!

MASTER : Bitza!

05 Smiley - Dream girl

Este sambata seara si cel mai bun lucru pe care il am de facut este de a scrie pe blog. Mda, multi dintre voi ma vor cataloga ca fiind extrem de "lame" si nu va condamn foarte mult pentru asta, insa avand in vedere ca este prima saptamana in Brasov, prima saptamana in noul camin si prima saptamana in care am fost la scoala (nu mai spun si de activitatile extrescolare despre care o sa va povestesc la momentul oportun, i don't want to jinx it!), chiar aveam nevoie de o zi in care sa stau de dimineata pana seara in pat. Iar ploaia de afara m-a ajutat mai mult decat as fi vrut.

Cum nu mai sunt in CandyLand si totul e pe bani, inca din prima zi de cand m-am intors in Brasov a trebuit sa imi scot din rucsac o arma foarte folositoare impotriva crizei : mersul pe jos.  La scoala, la magazin, in centrul orasului, la gara, etc. Ce-i drept ma cam saturasem sa stau cu fundul pe scaunul din microbuz, asa ca practic imi iau revansa pentru un an intreg in care am uitat sa ma folosesc de picioare la capacitatea maxima. Si uite asa, toata saptamana am mers intr-una. Am urcat scari, am parcurs distante rezonabile, nu am stat pe loc. Totusi, datorita Anei, mi-am propus sa ating un tel pana anul viitor : sa invat sa merg pe bicicleta! Se pare, ca ne sunt furnizate biciclete pe toata perioada anului scolar! Singura conditie este aceea de a le lua dimineata si a le returna seara. GENIAL! Problema este ca habar n-am sa merg pe bicicleta, motiv pentru care imi este cam greu sa ma folosesc de aceasta optiune foarte ingenioasa. Nu as vrea sa ma debarasez de mersul pe jos, insa trebuie sa recunoastem ca este mult mai fain, interactiv si folositor!!

O prima concluzie? 

Scop : mers pe bicicleta;

Necesar : cineva care sa ma tina, vointa si ceva pt frica.

Singing!

Flo Rida Ft David Guetta - Club Can't Handle Me

New day, new story!

Ca tot ramasesem la negrii pe care i-am cunoscut, mai am o poveste :

Eram de ceva timp in Targoviste si Bianca incepuse sa imi spuna ca trebuie sa mai ies si eu din casa. Dupa multe insistente, am cedat. Si uite asa, vineri seara, m-am trezit intr-un local in care se facea karaoke. Stateam la bar si ne uitam la oamenii care cantau. Cu precadere un baiat negru (zic baiat desi era mai degraba un om destul de mare, dragut, dar mare!!!, dar deah... sunt draguta!) care nu canta motamo, fiecare sunet, ci canta propria versiune a melodiei. Se auzea foarte bine, probabil acesta fiind unul din motivele pentru care microfonul se afla mai mult pe la el (aveam sa aflu mai tarziu ca daca tii de microfon cu dintii nu ti-l mai ia nimeni, deci nu era chiar asa greu). La melodiile romanesti a inceput sa apeleze la oamenii din "public", sa cante cu ei, sa ii ia la dans. Ce sa mai continui, un adevarat entertainer. La un moment dat a venit la Bianca si apoi desigur a vrut sa danseze si cu subsemnata. Ce scuza am bagat ca sa nu ma ridic? (hellooo inca nu eram de'a localului, si mai am momente de timiditate!!!) Ca nu stiu sa dansez!! 

Dupa vreo ora de cantat, omul s-a ridicat si si-a vazut de treaba lui, lasand microfonul lumii. Nu mai trebuie sa specific ca am pus si eu mana pe microfon si ca vreo 4-5 ore am cantat intr-una, nu?

La o saptamana, aceiasi poveste. Insistentele nu au mai fost atat de asidue din partea Biancai, dar nici impotrivirea mea nu mai era atat de reala. De data aceasta, nici urma de negru. Nu pot spune ca i-am simtit lipsa prea mult, deoarece noul meu prieten (MICROFONUL) ma tinea intr-atat de ocupata ca nu as fi simtit nevoia nici sa mananc, nici sa dorm, apai sa vorbesc cu cineva!

Trece si urmatoarea saptamana, vineri aceiasi poveste. Numai ca, in drum spre Smile Pub, cine credeti voi ca apare in fata noastra? Nu! Nu un spiridus!! Nici Michael Jackson (a murit mitocanilor!!)!!! Da, chiar el! Negrul de la karaoke. Ne-a salutat frumos, Bianca a vrut sa ii spuna ceva, numai ca vazand ca se cam incurca (emotiile bata'le vina!) i-am sarit in ajutor :

"Don't ya like singing no more?"

"What?"

Pentru o secunda am realizat ca omul putea sa vorbeasca africana fluent si atat ... dar apoi mi-am adus aminte ca melodiile pe care le canta erau in engleza.

"Why don't you come to the karaoke show? You don't like it there any more?"

"Aaaa... Why, do u miss me there?" si luandu-ma de mana, imi tranteste o privire ca din filme. Tot un zambet, ochii mari si sprancenele intr-o continua miscare. Damn! Omul asta flirteaza cu mine?

"Ha???"

La care Bianca, ca sa ma ajute : "YESSSS!!!"

"Well i'll be there tonight, my darling" imi saruta mana si se indeparteaza de noi.

Am ramas pironita cu privirea pe spatele lui ce se tot micsora, si m-am uitat la Bianca cu o spranceana ridicata : "El crede ca noi avem o intalnire acum?"...

Question!

Intrebarea principala a acestei zile este urmatoare : de ce se construiesc sensurile giratorii?

Variante de raspuns :
1. pentru soferi, sa fluidizeze circulatia;
2. pentru pietoni, sa mai faca niste exercitii, de ce sa traverseze nenorocitii asa rapid? Nuuu, sa ocoleasca mult ca sa ajunga de la un colt la altul;
3. pentru pietoni, e amuzant cand ii vezi cum traverseaza tematori, sperand ca nu ii calca nici o masina.

Alegeti varianta corecta!


Ca sa ne intelegem, deoarece observ ca exista persoane care nu reusesc sa inteleaga ce am scris mai sus, cand am pus variantele pentru pietoni, am facut referire la trecerile de pietoni ale sensurilor giratorii, care nu mai sunt in colturile intersectiei, ci la cel putin 50m departare, si care nu au semafoare.

Bunul samaritean...

Paloma Faith - Upside Down

Dupa nici 10 minute, apare negrul meu imbracat la tol festiv, parfumat si dat cu alifii, ma ia de mana :

"Sper ca nu ai nici un plan, deoarece esti invitata mea la cina" (o sa "switch" de la engleza, la romana, deoarece nu vreau sa fac greseli stupide :D... better be late, than sorry :))) )

Inrosindu-ma, i-am spus ca nu am nici un plan, dar nici bani pentru o cina, mai ales in Poiana Brasov (iuhuuu aici e o amarata studenta-caminista:--camerista!!)!

"Seriously?? E din partea mea! Oh my God! Nu ma asteptam sa te mai vad. Sincer. Dupa ce am vazut ca nu esti in statie, mi-am spus ca nu o sa te mai vad. Si cand colo, iata-te la receptie"

"Aaaa.. apropo de asta, cum te numesti?" 

Negrul a inceput sa rada cu pofta "M-ai gasit fara sa stii cum ma cheama?"

"Hellooo.. nu stiam nimic cu siguranta, numele nici atat! Am venit sa intreb de un negru din echipa de lupte a Americii!! Puteau sa fie sute de negrii! Si totusi, la cat de desteapta sunt te-am gasit!"

"Oh my God!! Chiar ca esti desteapta.. Sunt Michael. Mike. Big M"

Uitandu-ma de jos in sus la el (mai mult de jos, deoarece diferenta dintre noi era de cel putin 40 de cm) "Hmmm, oare de ce ti s-o spune Big M? Eu cred ca o sa iti spun Mikey! Like Mikey Mouse?" si am ranjit larg la el.

"Whaaat??? No way!! Cum sa imi spui Mikey?" si oprindu-se in drum isi pleaca privirea spre mine, incercand sa se incrunte "don't ya see u're small like a chinese???"

Razand am luat-o la fuga spunandu-i "Oi fi eu ca o chinezoaica, insa acum cu siguranta nu o sa iti spun altfel decat Mikey!"

Si uite asa, alergandu-ne, razand si vorbind am ajuns la cel mai scump restaurant din Poiana. Eu cand am vazut  unde se opreste Mikey am inghetat.

"Aaa.. Mikey... Big M... Michael... hai mai bine sa cautam alt restaurant. Aici e prea simandicos. Si eu sunt imbracata asa" i-am subliniat tragand de geaca mea uzata si aratand spre pantalonii mei la fel de uzati.

"Ce? Esti imbracata foarte frumos! Si meriti sa mananci aici! Nu oricine ar fi venit sa imi aduca "the pufs" la hotel!" si incepe sa ma traga de mana "Si oricum, eu nu prea am voie sa mananc ca azi imi incepe prima zi de cura!"

"Ceee?? Tii cura??" 

"Daaa!! Trebuie sa slabesc indeajuns de multe kile, pentru a ma incadra la categoria la care lupt!"

"Damn!"

Si pana la urma ne-am asezat la masa. Imi era rusine sa imi las ghiozdanul pe scaun, atat de curat era totul in jur. Un ospatar ne-a adus meniul si cand l-am deschis, am patit ce ar fi patit un desen animat in situatia mea, mi-au cazut ochii pe masa!

"Mikey... esti sigur ca vrei sa stam aici?" ii spun uitandu-ma la preturile mult prea piperate din meniu.

"Este cinstea mea!"

Acesta ar fi fost momentul meu. Nu mai mancasem de mult ceva simandicos, si aici aveau muuultee feluri simandicoase. As fi putut sa ma indop ca un animal. As fi putut sa iau si acasa. Dar nu.

"Vreau apa!"

"No way! Noo way!!! O sa manance niste pizza... pizza de care?"

"Doar apa, vb serios! Nu vreau altceva!!"

"Ok.. Pizza 4 stagioni amestecata! Si... un suc... si o apa... pentru ea, si pentru mine un suc..."

"Mike! Vorbesc serios ca nu vreau altceva"

"Shhhhh! It's my treat! Just shut up now!"

Conversatia a fost foarte placuta. Si as relata-o pe toata, insa ar insemna ca postarea sa ajunga kilometrica si sfaturile cu privire la postari subliniaza ca nu ar trebui sa le lungesc foarte tare ... asa ca o sa va povestesc pe scurt o inamplare amuzanta de la masa.

Dupa ce ii povestisem lui Mikey cum am ajuns camerista, incepusem sa ii spun despre pasiunea mea. Backgammon. Scriu in engleza, doarece atunci am avut o problema. Nu imi mai aduceam aminte. Si mi-a sarit in ajutor un tip. Care mai apoi ne-a intrebat daca ni se pot alatura el si prietenal lui la masa. Desigur, nu am avut nimic de obiectat. Amandoi erau studenti in alte tari. Si amandoi m-au intrebat de unde vin. Din ce tara? Unde am facut facultatea? Am fost in America de vorbesc atat de fluent? Am venit in Romania doar in vacanta?

Ce sa mai, am ras maxim cu Mikey dupa ce au plecat, gandindu-ne ca ei ne invitasera la o cina in vila tatalui baiatului si eu munceam la doua case mai jos.

Love ya Mikey, hope u're doing fine! If u need more "Pufs", I know where to find u!

Bunul samaritean...

Eagle Eye Cherry - Save Tonight

La ora 4 si 10 minute, m-am postat increzatoare in fata receptionerei de la Olimp si zambindu-i i-am adus aminte cine sunt. Nu a fost nevoie sa imi termin toata povestea, ca a inceput sa rada usor, spunandu-mi ca nu a uitat cine sunt, dar ca sunt lipsita de noroc. Echipa de lupte este la sauna si probabil o sa mai dureze cel putin 40 de minute pana cand se vor duce la camere.

"Hai sa privim partea buna a lucrurilor! Toti vor trece pe aici, asa ca nu va fii nevoie sa mergi din camera in camera!"

Supeeer! Asezandu-ma in lobby, am inceput sa rasfoiesc reviste si sa imi verific ceasul din 5 in 5 minute. Desigur, incepuse sa mi se infiripe in minte gandul ca s-ar putea sa nu il recunosc si sa ma fac total de ras. Dar apoi am realizat, cate gagici albe care i-au dat teapa sa fii cunoscut si el! Nu il recunosteam eu, cu siguranta ma recunostea el.  Receptionera si-a invins timiditatea si m-a rugat sa ii relatez care e legatura intre mine, negru si pufuleti. Si uite asa, fara sa ne dam seama, apare un negru foarte simpatic in receptie. 

Violeta, caci asa o chema pe gagica, imi arunca o privire gen "Uuu.. e cumva asta?", si asteapta sa imi vada reactia. Stiam de la inceput ca nu putea fi el. Nu ca negrul meu nu ar fi fost simpatic, dar era doar de vreo 3 ori cat asta! I-am facut semn din cap ca nu. Mai trec 5 minute si apare un alt negru. Aceasi privire din partea Violetei, acelasi raspuns din partea mea. Timp de 30 de minute se tot perinda prin fata receptiei negrii de toate felurile, mai mici, mai inalti, mai plapanzi, mai robusti, dar nici urma de negrul pe care il cautam eu. 

"Mai sunt 2! Pun pariu ca al tau vine ultimul" si incepe sa rada in timp ce intra penultimul negru. Nu era el. 

"Putini oameni sunt ca tine. Eu as fi plecat de foarte mult timp! Pana la urma, pufuletii sunt buni si chiar nu conta daca se mancau in America sau aici in Bras... Ah.. vine si ultimul!"

Ridicandu-ma in picioare, incep sa ma treaca cele mai negre ganduri. Daca am stat degeaba si sunt 2 echipe pe aici? Daca nu ma recunoaste? Daca nu mai vrea pufuletii pentru ca i-am tras clapa de dimineata?

Violeta ii face semn negrului si deodata parca totul se deruleaza in slow motion. Desi inca de la spate mi-am dat seama ca el este cel pe care il cautam, cand i-am vazut profilul am ramas fara dubii. Reactia lui este greu de descris, deoarece a facut ochii mari si mi-a aratat dintii lui mari ALBI de parca ar fi fost la o reclama de pasta de dinti! Timp de vreo 30 de secunde nu a spus decat "OH MY GOD!!" si s-a indreptat spre mine pentru a-mi lua mana intr-a lui. Ce mica era mana mea.

Zambindu-i, am lasat capul in jos si i-am intins pufuletii -"I brought u the pufuleti. A little late.. but at least you have them!"

"I would take you in my arms right now... But as u can see i'm all wet!" si a inceput sa rada. "Oh my god"

A luat punga de pufuleti si mi-a spus rapid "Don't ya go nowhere!! I'll be back!! Don't ya go!!!" si a fugit spre camera lui.

Bunul samaritean...

Ajunsa la munca (chiar si cu cafea, am ajuns pana in ora 9, ceea ce insemna o intarziere de doar 20 de minute) m-am imbracat rapid si m-am dus la colega mea. 

"Fata, de ce nu ai venit de dimineata? Era negru' ala al tau in statie si se uita la toti cei care au coborat. Saracu', cine stie cat te-a asteptat"

"Ufff.. mai bine spune-mi care este Centrul Sportiv aici in Poiana, ca ma duc sa il caut!! "

"Ceee???"

"Pai doar nu i-am cumparat pufuletii degeaba! Hai gandeste-te! Muncesti aici de 100 de ani, trebuie sa stii care e!"

"Pai fata... cred ca e Olimpu' si ajungi cam in 5 minute de aici. Stii baracile alea de langa statie, noh mergi pe acolo si nu tre ..."

Nu am lasat-o sa termine ca m-am dus sa imi iau geaca si punga de pufuleti. Inainte sa ies i-am urlat din capatul usii "Acopera-ma vreo juma' de ora"

Deja incepuse sa mijeasca o speranta in sufletul meu si nici nu mi-am dat seama cum am ajuns in receptia hotelului Olimp. A, ba da, mi-am dat seama, deoarece a trebuit sa fentez niste caini, ce pareau foarte suparati pe mine.

Odata ajunsa in fata receptionerei, am realizat ca habar n-am ce sa o intreb. Asa ca, fac ce ar face oricine aflat in situatia mea : 

"Buna ziua, caut si eu un negru din echipa de wrestling a Americii" si ii zambesc amabil. 

"Numele?" ma intreaba, zambindu-mi la fel de amabil.

"Stiu doar ca e negru, doamna. Si trebuie sa ii dau pufuletii astia!" ii spun ridicand punga.

Ea incepe sa rada. Si rade. Si rade.

Eu astept cu o spranceana ridicata (si vadit iritata) sa se opreasca.

"Scuzati-ma, dar sunteti foarte amuzanta. In echipa de wrestling... sunt doar 2 persoane... albe! Restul sunt negri. Asa ca, daca nu imi spuneti numele, nu va prea pot ajuta!"

Shit. Atunci imi vine ideea salvatoare! (nu e ea foarte buna, dar macar vad multi negri!)

"Pai imi spuneti unde stau... si il caut eu!"

Gagica iar incepe sa rada. De data asta tinandu-se de burta.

"Nu pot face asa ceva" si rade... "oricum sunt plecati la antrenament! Daca vreti, puteti veni la ora 4, cand termina ei antrenamentul si vedem atunci ce facem!" 

"Ok, multumesc, ne vedem la 4!"

Si fericita ca nu este totul pierdut, m-am intors la munca, asteptand nerabdatoare sa mi se termine programul!

Bunul samaritean...

Anouk and Kane - My best wasn't good enough

Dupa ce m-am trezit panicata, m-am aruncat in baie si in nici 10 minute alergam cu punga in care se aflau pufuletii spre taxiurile de pe Grivitei. Nu ma puteam gandi decat la ce impresie isi va face negrul, cu referire la Romania, la oamenii de aici... la mine. M-am suit in taxi si l-am rugat pe sofer sa se grabeasca. 

"Va rog frumos sa va grabiti! Probabil nu o sa prind nici a doua masina de Poiana si am intarziat groaznic de mult la munca!! Doamne, Dumnezeule!! Cum am putut sa dorm asa de mult? Cuuum???" 

Imi tineam capul in maini si ma intrebam cum o sa mai dau de negru, cand il aud pe sofer soptindu-mi -"Pai daca vrei, te duc eu in Poiana" 

M-am uitat cu mila la el, stiind ca probabil spera sa mai faca un ban in plus - "Domnule, abia ca am bani sa iti platesc drumul pana acolo, asa ca nici vorba sa ma duceti d-voastra"

"Nu, domnisoara... Va duc eu acolo, daca va grabiti asa de tare! Gratis. Sau nu chiar gratis..." 

Am incruntat din sprancene si am pus mana pe portiera. El a ridicat mainile panicat, pentru a ma face sa inteleg ca nu vrea sa imi propuna nimic indecent.

"Tot ce trebuie sa faceti este sa stati la o cafea cu mine!" imi spune el plin de patos.

Am ramas interzisa si apoi am inceput sa rad isteric - "Nici macar bani de cafea nu am". 

Soferul a asteptat sa ma opresc din ras - "E, mai e vorba de asa ceva? Platesc eu tot! Doar sa stam la o cafea"

"Hmm... OK" si aratandu-i cel mai frumos ranjet al meu m-am prins de scaunul din dreapta (stateam in spate, ca doar era mai sigur) si am inceput sa ii povestesc de faptul ca la un moment dat as fi vrut sa ma fac si eu taximetrist, dar nu am reusit!

"Pai eu imi deschid firma de taximetrie in cateva luni, nu vrei, pot sa iti spun vrei, nu?" ,am dat din cap si el a continuat, "nu vrei sa lucrezi pentru mine?"

"Acum nu stiu daca mai vreau sa fiu sofer! Adica, nu ar fi exclus sa incerc si asa ceva... Dar ce fac in traficul de aici? Nu am mai condus de ceva timp..."

Ce sa mai, intre a fi taximetrista si a-i explica omului ca totusi nu sunt cel mai viabil sofer din Brasov, am intrat in Poiana si ne-am oprit la prima locatie deschisa.

Abia la cafea a inceput soferul sa introduca niste mici ocheade si aluzii la o urmatoare intalnire. Desi fiindu-i recunoscatoare pentru ca m-a adus asa rapid, nu i-am lasat nici numarul de telefon, nici speranta ca ne-am mai putea intalni cu alta ocazie.

Inainte de a incepe sa urc spre pensiune, m-am dus in statie. Autobuzul isi astepta cuminte, in fata unei bancute, calatorii, iar dincolo de el nu se vedea picior de ... negru.
"Mda... Halal cuvant mai ai si tu! Data viitoare nu mai fa promisuni pe care nu le poti tine!' si abtinandu-ma sa plang pe drum, am pornit repejor spre locul de munca.

Bunul samaritean...

John Legend - save room

Eram in Poiana Brasov si ma indreptam spre pensiunea unde munceam de 2 saptamani. Venise si colega mea din concediu si tocmai ce imi spusese ca nu are de ce sa imi fie frig avand in vedere ca sunt mai grasa ca ea si cum ea nu simte ca ar fi temperatura prea scazuta, atunci eu ar trebui sa fiu mai mult decat incalzita. 

Incepuse sa imi povesteasca ceva, dar nu reuseam sa fiu foarte atenta, fiind cu gandul la cat de dobitoc poate fi cineva ca sa faca o afirmatie ca cea de mai sus, cand am auzit de peste drum "HEY, HEEEY". Am intors repede capul si la cabina telefonica era un negru foarte mare, ce facea semne sa ne apropiem de el. Zambind m-am uitat in stanga si in dreapta cu intentia vadita de a traversa strada, dar colega mea m-a tras de mana si speriata a inceput sa imi sopteasca apasat :

"Esti nebuna?? Cum sa te duci la el?? E mare si e NEGRU!! Daca iti face ceva?" 

"Revino-ti fata! Nu suntem in mijlocul pustietatii! Hai si tu!"

"Lasa-ma in pace! Eu ma duc la munca! Vezi sa nu intarzii"

Lasand-o pe ea sa isi vada de drum, m-am indreptat rapid spre cabina telefonica unde negrul mi-a bagat receporul in fata "TALK!! TALK!!!"

"Hello?" spun cu emotie in telefon, intrebandu-ma daca am procedat corect

"Vorbesti romaneste?" aud un glas de femeie, ce parea la fel de emotionata ca mine.

"Da, da! Te pot ajuta cu ceva?" i-am raspuns relaxandu-ma, deoarece mi se parea ca vocea ei este foarte calda.

In timpul asta, negrul imi impingea in fata un PDA "Spell it! Spell it!!"

Dupa ce am ridicat mana si i-am facut semnul universal "Mai asteapta putin" am putut continua conversatia cu domnisoara misterioasa de la celalalt capat.

"Buna! Ma numesc Alina si sunt stabilita de 10 ani in America. Tipu' de langa tine este un prieten foarte bun care a venit in Romania pentru un concurs si avand in vedere ca a ajuns acolo, am realizat ca vreau din tot sufletul sa imi aduca ceva, numai ca nu stiu cum sa ii explic ceea ce vreau!"

"Ok.... Poate reusesc sa te ajut eu!" ii spun umflandu-ma in pene.

"Stii cumva cum sa ii explici ca vreau ... PUFULETI?"

Fara sa ma pot opri, am inceput sa rad usor, deoarece mi s-a parut cea mai nevinovata cerere pe care am auzit-o.

Negrul vazand reactia mea a inceput iar sa imi bage Pda-ul in fata.

"Wait a second! Asa... Sincer, nu prea stiu cum sa ii explic ce sunt pufuletii, pentru ca nu cred ca aveti asa ceva pe acolo... Insa, stai linistita! O sa ma duc personal sa ii cumpar, pentru a ma asigura ca iti va indeplini aceata dorinta."

"Oooo, iti multumesc!!" si parca simteam ca este cu adevarat fericita ca a dat de mine.

I-am dat telefonul ngrului caruia probabil i-a spus gagica de intentiile mele si dupa nici 1 minut ne aflam in drum spre magazin. Cred ca faceam un contrast foarte amuzant : el negru, eu alba, el mare, eu mica, el facand niste pasi mari, eu aproape alergand pe langa el.

"So, this thing that she wants can't be spelled in english?" m-a intrebat el foarte curios.

"Hmmm... It can be spelled, but i guess it wouldn't help you that much... I really don't think u have this kind of stuff in USA!"

"But can u tell me what it is? I mean, at least of what it's made.. or something like that"

"Hmmm... corn and water?"

"Say what?? Why could someone want something like that???"

"U'll see as soon as u taste it" si deja radeam in hohote deoarece realizam cat de amuzant trebuie sa fie pentru cineva sa auda ca exista oameni care mananca malai cu apa.

"So what kind of contest brought you in Romania?"

Probabil faptul ca ii place foarte mult ceea ce face l-a facut sa se lumineze deodata si sa inceapa sa vorbeasca foarte repede "I'm in the USA wrestling team, and i came here for a battle. I have to win the title at my category, of course i'd have to lose some weight until then... nothing i can't handle! I'm staying at the Sport Centre from Poiana Brasov.. A very nice place..."

Si a tot continuat asa pana cand am ajuns la magazin. 

Din pacate, nu mai aveau pufuleti acolo.

"So what happened?" ma intreaba el vazandu-ma foarte concentrata.

"Well... they don't have it here." si in mintea mea deja incepusem sa clocesc un plan prin care sa ii cumpar eu pufuletii din oras si sa ne intalnim a doua zi. "But i have a small ideea! I will bring some packs of pufuleti tomorrow when i come at work! What do u say? This way u wouldn't have to worry about it!" si aratandu-i cel mai mare ranjet al meu i-am asteptat reactia.

Un pic surprins de dorinta mea de a-l ajuta, nu a ezitat sa lase in mainile mele "fericirea" prietenei lui si mi-a raspuns cu un "If there's no problem, then... it's all up to you"

"Greaaat! I have to go to work now, cause i am very very late! But i'll see you tomorrow at 8:30 at the bus station? What do you say??? It's a deal?"

Imbratisandu-ma foarte calduros, negrul mi-a zambit din suflet "Ok, it's a deal" si m-a lasat sa o iau la fuga pentru a ajunge la pensiune. 

Acolo colega mea a inceput sa ma asalteze cu intrebari si apoi m-a lasat sa imi vad de lucru, in starea mea de buna samariteana, care mi-a luminat toata ziua. 

Am plutit pana acasa si la magazin sa iau pufuletii, am plutit si in club  unde m-am distrat pana dimineata... am plutit si in pat cand m-am pus sa dorm... Insa nu am mai plutit cand...

TRRRRRRRRRRRRRR TRRRRRRRRRRRRRR

"What the f**k?" am ridicat capul greu de pe perna si m-am intins dupa telefonul ce era pe noptiera. Cu fata-mi plina de machiajul pe care nu il stersesem ma uitam uimita la numarul care ma suna. "De ce ma suna Ana asa devreme?" 

"Cata!! Sper ca esti in statie sa iei autobuzul!! PEntru ca daca nu, tocmai ce l-ai pierdut!!!!"

M-am ridicat brusc din pat si nu am putut sa urlu decat "PUFULETIII!!!!!!!!!!!"

School ...

Welcome to Romania, the land of no good sense!
Ce conteaza ca ai studiat 5 ani intr-o facultate si ai convietuit in camin toata perioada asta, cand in prima alegere a locurilor de camin esti exclus de pe lista pentru ca "nu ai facut cerere de precazare"? Ce conteaza ca ai invatat 4 ani de liceu si ai reusit sa iesi cu o medie de peste 9:30, cand nu ai pe cineva care sa iti opreasca loc in camin? Ce conteaza ca stai in alta localitate si nu ai rude in orasul la al carei facultati te-ai inscris, cand exista secretare care au program fix de lucru si care desi se afla in birou refuza sa te ajute? Ce conteaza ca incerci sa fii corect si sa treci cu capul sus peste toate situatiile, cand sunt atatea cazuri prin care ti se demonstreaza ca atitudinea morala nu te duce niciunde?
Acesta este momentul in care Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru rudele mele, care ma ajuta la nevoie, dar in acelasi timp deplang toate persoanele care nu au un sprijin in orasul in a carei facultate studiaza. Din fericire nu am avut parte de situatiile de mai sus, dar am intalnit multe persoane care au trecut prin asa ceva.
Inclusiv in dimineata asta o mama cu fata ei alergau de la un campus universitar la celalalt pentru a gasi un loc in camin, avand in vedere ca astazi a fost deschidere facultatilor. Fata care intrase cu medie mare la fara taxa. Bine, acum ele oricum venisera cu ideea gresita (spusa de un caminist!!) ca daca ar da ceva administratiei ar avea mai multe sanse de reusita... Conceptie total gresita, avand in vedere ca nu au voie sa primeasca asa ceva. Probabil o sa imi spuneti ca aberez, si ca stiti cu siguranta un X care a platit un Y pentru a sta in camin. Ei bine, eu nu cred asa ceva! Aberatii pe care le spun unii si altii!
Daca vreti sa mai continuam... ma anuntati!