marți, 31 august 2010

A venit toamna...



Cred ca ar iesi o poza minunata. Daca ar avea cine sa o faca. Daca ar mai vedea cineva ce frumoasa este imaginea aceasta. Sunt 4 bancute asezate in patrat, inconjurate de iarba, iar intr-un colt al acestui patrat se afla un copac cu radacina groasa. Eu stau pe bancuta, chiar langa copac, iar Pogo imi da tarcoale. Stau cu o carte in mana si ma uit la Pogo. Cu atata verdeata in jur, nu ar avea cum sa nu iasa o poza reusita. Ma intorc iar la carte si observ ca o picatura se prelinge pe pagina. O inchid si o bag rapid in ghiozdan. Bine ca mi-am luat palaria iar, astfel sunt ferita de picaturile care au inceput sa isi faca de cap in jurul meu. Pogo este foarte fericita ca nu mai este tinuta in lesa si alearga de parca tocmai ar fi descoperit cum se face acest lucru. Incepe sa dea din cap, realizand ca ceva o uda, dar asta nu ii fura din entuziasm, ba mai mult, parca alearga cu mai multa energie. Este un locsor foarte ingrijit. Daca ar fi mai multe in genul astuia, cred ca ar fi mai multi oameni la plimbare. Si atunci poate m-ar ajuta Pogo sa imi gasesc jumatatea. Stiti, 101 dalmatieni? Am tot plimbat-o pe langa lac, am tot plimbat-o prin parcul principal, dar nici o sansa sa ma loveasca de vreun trecator. Macar sa se opreasca la vreun trecator. Cand era mai mica, sarea pe ei sa ii linga, de parca toti ar fi fost stapanii ei. Acum se opreste foarte putin in dreptul celor care se feresc de ea. Uneori e amuzant, alteori nu! 
Ma ridic si incep sa ma plimb si eu pe aleile gradinitei. Ma uit la iarba care se misca usor din cauza picaturilor. Nu mi-ar placea sa fiu obligata sa stau intr-un loc. Toata viata in acelasi loc. Sa faci acelasi lucru. Toata viata, acelasi lucru. Iarba sta in acelasi loc, o adie vantul, o indoaie apa, si ea trebuie sa stea in acelasi loc. Ma uit iar la Pogo. Cum ar fi sa depinzi intotdeauna de cineva? "Vezi? Din cauza asta urasc ploaia!" ii spun lui Pogo si ma intorc la bancuta mea. Rasuflu greu si imi caut iar gandurile pozitive. Erau pe undeva pe aici. Pogo se apropie de mine si imi linge palma. Ma face sa zambesc. "Uite unde erau gandurile mele pozitive", rad si incep sa o mangai pe la urechi. "Hai sa alergam.. hai!" si incep sa alerg prin ploaie, alaturi de catelusa mea draguta.

5 comentarii:

  1. Foarte tare sa alergi prin ploaie...ador chestia asta :X.....superba postare

    RăspundețiȘtergere
  2. Eee.. nu sunt prea mare fan ploaie. Poate doar asta usoara. Altfel, sunt obligata de postura mea de "mamica" de catelusa :)))). Pt ca pe o vreme ca asta as sta doar in paturica :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Da. E 1 septembrie şi a venit toamna. Căldurile din dricul verii au fost uitate, au apărut elemente noi, acompaniate de ploaia mocănească. Mie-mi place. Îmi place să mă plimb prin ploaie. Îmi plac norii de plumb, îmi plac culorile specifice toamnei. Şi ce păcat. Nu pot face fotografia cu o doamnă, un căţel, un pom, patru băncuţe şi iarbă. Fie ea şi ofilită, căci îşi are farmenul ei.

    RăspundețiȘtergere
  4. fotografiile in miscare sunt intotdeauna cetzoase... ca si gandurile...

    RăspundețiȘtergere