Hai sa visam...

Cand luna se arata in toata splendoarea pe cer si linistea noptii ne-nvaluie strazile, priponita ca o statuie in soclul ei, cu mainile pe pervaz si privirea departe, astept... 

Doi oameni merg unul langa altul, doua umbre nepasatoare al caror ras animat ma trezeste din visare. Of, voi, far' de griji cu ale voastre ganduri frumoase, incercati sa ma atrageti in clubul vostru anonim. Nu vreau sa am de-a face cu voi, mi-e bine asa. Pierdute-mi sunt sperantele in marea de gri ce ne-nconjoara si nu am nici un chef sa le caut ca un cersetor trist. Sunetele indepartate ale noptii ma'mbie catre starea de visare si mintea incearca sa ma transpuna in lumea pe care am parasit-o atat de brusc. Ochii isi pierd verdele marii si sunt inlocuiti de negrul unui nou inceput. Ma trezesc in lumea mea. E a mea, voi cei care sperati mai mult! 

Copacii sunt verzi si banca din fata casei este ca in povesti. Cartea, cu paginile-i ingalbenite de timp, ma asteapta pe masuta micuta si florile din gradina sunt atat de colorate. Of, atat de colorate. Un mar isi coboara crengile pentru a-mi putea lua marul verde la care atat de mult poftesc, iar raul de langa casa isi intinde bratul pentru a-mi sopti in pahar un susur racoros. Peretii ca de vanilie ai casei imi zambesc si usa se deschide, fericita sa-mi arate dorintele indeplinite. Inauntrul ei ma asteapta o lumina calda. Mobila este toata de culoarea nucului batran. Rafturile bibliotecii sunt pline de ei. Ei cei care scriu pentru a ma face fericita sau trista. Ei cei care au puterea asupra sentimentelor mele, ma fac sa urasc si sa iubesc deopotriva. Urc incet scarile si holul cu scaunul luminat de veioza inalta ma duce cu gandul la singuratate. De ce e singur? Trec totusi pe langa el si imi continui incursiunea in visul cel mai vis. Camera de noapte este atat de frumoasa. Un pat mare imi acapareaza privirile si pe biroul din stanga este un stilou foarte frumos ce sta linistit pe un maldar de pergamente. O casca de inginer pluteste intr-un colt, de parca acolo gravitatia s-ar fi oprit. Ba nu. Parca ar fi o imagine care incearca sa se clarifice, dar are nevoie de mine pentru asta. Ma uit la ea si nu stiu daca o vreau acolo. Ma asez pe pat si rasuflu usurata. Ma uit spre intrarea incaperii si realizez ca mai vreau ceva. Ferestrele isi deschid geamurile si randunelele imi canta triluri, nepasatoare. De ce nepasatoare? Nu vreau sa mai stau aici, cobor scarile in graba si ies in gradina. Macar la aer curat pot sa gandesc. Ma asez pe bancuta si mangai usor cartea. Si totusi, de ce nu imi este indeajuns? 

Revin la peisajul lugubru al noptii pe care am parasit-o pentru cateva minute, ore... Of, voi, far' de griji cu ale voastre ganduri frumoase, incercati sa ma atrageti in clubul vostru anonim. Nu vreau sa am de-a face cu voi, mi-e bine asa. Si totusi, astept...