Un om bun ...

Am mai scris la un moment dat o fraza pe care am citit-o in cartea Arta conversatiei de Ileana Vulpescu, si acum se pare ca revin la aceasta carte, deoarece la momentul respectiv nu am reusit sa o termin (din motive tehnice :P). Sunt sigura ca va imaginati un ghid al conversatiei, in care vi se spune cum sa ganditi, cum sa vorbiti, bla bla bla. Sunteti total departe de adevar, in aceasta carte este prezentata viata unei doctorite din Bucuresti, Sanziana Hangan, si viata oamenilor pe care i-a cunoscut, prezentati din punctul ei de vedere. Nu o sa va povestesc nimic din carte, deoarece este o placere sa aflati pe masura ce cititi cum gandeste si prin ce a trecut. Insa o sa va spun primul lucru pe care mi-l inspira aceasta carte : dorinta de a fi mai buna. Nu doar in ceea ce fac cu viata mea, ci si in relatiile cu oamenii. Pe masura ce am dat paginile, am realizat ca imi doresc sa nu mai pun la suflet fiecare fleac, sa nu ma mai supar, sa nu mai urlu, sa nu mai jignesc, sa nu mai privesc de sus, sa nu ma mai dau superioara, sa nu ma mai enervez, si atatea trasaturi care imi incordeaza privirea si imi aduc riduri pe frunte. Ca si ea, stiu ce nu mai vreau sa fiu, si sper ca voi ajunge intr-un viitor apropiat un om bun. Este greu sa definesc un om bun, deoarece un om bun inseamna deopotriva un om puternic si devotat, sincer si impaciuitor, si cate si mai cate alte calitati si posibile defecte , impreunate atat de armonios, incat dau nastere unui caracter si unei personalitati frumoase. Fiecare dintre noi a trecut prin niste greutati in viata, unii aleg sa fie condusi de acestea, altii aleg sa treaca peste ele si sa fie altfel, si cel mai rau sunt cei care dau impresia ca au trecut peste tot, insa inca mai pastreaza in adancuri fiecare amintire, fiecare gest, fiecare rana. Ei bine, ce ar trebui sa cautam toti in viata este liniste. Asta este concluzia la care am ajuns pana acum. Poate nu vom ajunge sa facem niciodata ceea ce ne dorim, dar trebuie sa invatam sa ne bucuram de ceea ce am facut, atat timp cat nu avem procese de constiinta. Sa fim linistiti...

Desi majoritatea randurilor pe care le citesc ma umplu de optimism, sunt si anumite fraze care ma deprima. Acelea care arata cat de importanta este prezenta cuiva in viata ta. Prezenta unei iubiri. Cat de important este sa profiti de ea la varste fragede, "deoarece atunci te arunci cu capul inainte, fara sa mai pui intrebari", si chiar daca nu merge atunci, sa traiesti iubind. Cat de implinita este o mama, desi isi creste copii singura, tocmai pentru ca acesti copii sunt facuti cu persoana iubita. Probabil maine nu o sa mai fiu atat de afectata de aceasta idee, insa astazi imi atinge corzile sensibile si ma duce cu gandul la generatia noastra. Suntem atat de incarligati in ideea de a ne face un viitor, incat uitam ca practic vrem un viitor pentru cineva. Si hai sa nu mai generalizez, intotdeauna am gandit ca nu imi voi permite sa ma gandesc la o relatie, la un sot, la copii, pana nu ma voi stii realizata profesional si stabila financiar. Este trist sa stiu ca probabil, tocmai din cauza acestei conceptii o sa ajung maine un om singur. Dar cum as putea sa gandesc altfel cand va saracia crasa care ne inconjoara? Veti spune ca aceasta saracie exista de mult timp, insa acum o simtim mai adanc ca niciodata. Nu mai e ca pe vremea parintilor nostri, nu? ... E trist..
Si totusi, sa fiu optimista pentru ca o sa fiu un om mai bun, si o sa imi schimb si mentalitatea!!! :D