vineri, 13 august 2010

Prietenie

Se spune ca citind, omul devine mai bogat. Incepand de la cultura generala, deoarece in majoritatea cartilor se prezinta lucruri vechi sau noi, care au avut o insemnatate (sa ne intelegem, nu discutam despre Sandra Brown! :)) ), si continuand cu imbogatirea vocabularului, fiecare carte imbunatateste viata cititorului. Mda, probabil o sa ma puneti la perete si o sa trageti cu mitraliera in faptura-mi gingasa, avand in vedere ca am inceput sa vorbesc din ce in ce mai des de carti si de citit, si probabil nu mai par atat de amuzanta ca in alte postari, insa trebuie sa realizati ca prin randurile si situatiile citite, imi analizez viata si realizarile (hahaha!) si incerc sa disec cei 24 de ani prin care am trecut.
Avand in vedere ca mai am vreo 50 de pagini din "Arta Conversatiei", se pare ca tot prin prizma ei o sa vorbesc si despre urmatorul subiect : oamenii care te inconjoara. Fie ei prieteni, cunostinte sau simple forme umane care trec pe langa tine, oamenii sunt cei care te definesc. Multi suntem ipocriti si sustinem sus si tare ca nu ne intereseaza opinia publica, insa intr-o mica sau mai mare masura suntem obligati sa raspundem acelorasi reguli sociale si sa ne integram intr-o clasa. Cel putin asa credeam la un moment dat, insa acum nu mai pot declara acelasi lucru. Daca vorbim de clasa financiara, nu este greu sa subliniez din ce clasa fac parte, dar daca vine vorba de clasa sociala, nu cred ca ma pot cataloga in nici un fel. Pot fi extrem de superioara, extrem de slaba, extrem de ironica, amuzanta, suparacioasa erc. Ceea ce inseamna ca ma pot cataloga folosindu-ne de zicala "cine se aseamana, se aduna...".
Omul cel mai bogat este cel care isi poate numara pe degete prietenii apropiati. Ce se intampla daca poti face chestia asta la o varsta "frageda"? Se spune ca sunt o fire sociabila, insa de aici pana la a discuta liber cu oricine este cale lunga. A nu se intelege ca nu sunt sincera, dar nu imi place sa intru in confidente cu orice om pe care l-am cunoscut la un suc. Daca mai pun si atitudinea mea superioara (nu ma laud cu ea, este un neajuns de care incerc sa scap!), va pot declara cu mana pe inima, ca putini sunt cei care ajung sa ma si cunoasca cu adevarat. Am avut noroc sa cunosc niste oameni cu care imi pot impartasi bucuriile si neajunsurile, ei sunt mai putini de 10. Si totusi, unde vreau sa ajung cu postarea asta? Exista persoane care isi pot descrie prietenii in cele mai mici amanunte, stiu exact ce isi doresc de la viata, stiu ce cadouri sa le cumpere etc. Se spune ca aceia sunt prieteni buni, insa eu sunt sigura ca nu este asa. Eu uit uneori zilele de nastere ale prietenilor mei si sa nu imi amintesc de greutatea cu care ma descurc sa gasesc cadouri potrivite (anul asta a fost mai usor, deoarece facem colaje cu poze, si este super tare sa cauti prin amintiri!!). Daca ma intreaba cineva ce parere am de aspectul fizic al prietenilor sau de cum gandesc, raspund simplu "Daca nu ar fi la inaltimea asteptarilor, nu ar fi prietenii mei". Nu stiu care e melodia preferata sau cartea preferata, pentru ca se pare ca memoria mea sterge aceste detalii, insa stiu exact unde si cum ne-am intalnit. Stiu cand au plans si cand au ras, si nu uit niciodata ca o greseala nu trebuie repetata. Incerc sa imi infranez furia si sa recunosc cand gresesc, incerc sa nu tip si sa nu ma supar (stiu ca si aici mai am de lucrat). Incerc sa imi imbunatatesc personalitatea pentru ei, deoarece stiu ca si ei ma accepta asa cum sunt, pentru ca nu asta este prietenia? Prietenii nu sunt acei oameni care iti dau peste ceafa cand gresesti sau iti sorb in ceai cand esti racit? Eu asa am invatat de la prietenii mei. Si desi nu stiu sa ii caracterizez ca in carti, vreau sa le multumesc ca exista!

3 comentarii:

  1. Majoritatea atârnătorilor de vânt din jur au păreri ce nu contează. I-ai descris suficient de bine pe cei a căror păreri fac diferența.

    Printre altele, nu ezit să-ți sparg balonul: superior este la superlativ. Te rog, reține aceste cuvinte, mai ales în contextul în care menționezi conversația ca artă. Acum știu că par ipocrit pentru mențiunea de mai sus. Standardul de limbă ce deși îmi este auto-impus nu înlocuiește natura umană și alocă suficiente posibilități pentru eroare.

    Printre altele, pentru cei ce au ochi de văzut, ai împărtășit o chestie ce poate fi mare calitate sau defect, depinde dacă te folosești tu de caracteristica respectivă sau altul împotriva ta. E o sabie cu două tăișuri. Nu că n-aș ști despre ce-i vorba ... "gena" respectivă o am și eu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca nu ma inseala memoria, de cand ne-am cunoscut mi-ai corectat aceasta scapare (extrem de superior sau foarte superior)... Sper sa nu mai fie nevoie de aci' incolo :P

    RăspundețiȘtergere