Ziua mea nu se putea sa fie mai buna. Dimineata "Pretiosul" mi-a aratat fundul. Nu, nu gaura neagra, iertati-ma! Vedeam wallpaperu' si cam atat. Practic Pretiosul se limita in a-mi arata degetul mijlociu.
La secretariat nu am reusit sa rezolv nimic si acum, ieseam din sala de calculatoare a Universitatii cand am realizat ca nu mai am esarfa. Esarfa de la Honey.
Poate am lasat-o la secretariat, imi spun incercand sa imi pastrez barbia ridicata si sa nu dau drumul potopului de lacrimi ce promitea sa imi navaleasca pe fata. Deschid usa plina de speranta, ma apropii de birouri si cand ma vede secretara imi spune in acelasi timp in care o intreb eu de esarfa "D-l Decan e in birou daca vrei sa... Ce spui?"
"Mi-ati vazut cumva esarfa? Maro? Poate am lasat-o pe scaun? Decanul e in birou?"
"Nu. Nu am vazut nici o esarfa" si ca raspuns la intrebarea despre decan imi face semn catre usa biroului.
Trag aer in piept, de parca m-as arunca in gura unui lup si bat in usa deschisa.
"Pot sa intru?"
"Da." imi raspunde pe un ton ce se vrea a fi binevoitor insa ii iese mai degraba foarte intepat.
Ultima oara cand am dat cu ochii de decan am avut o certa destul de urata, deoarece nu imi daduse nici un loc in camin. Dupa zambetul fortat de pe fata ma gandesc ca nu a uitat acel "mic" conflict.
"Presupun ca stiti de ce..." incep sa ii spun afisand la randu-mi un zambet fals.
"Da! Am citit cererea pe care ai lasat-o si nu te pot ajuta cu nimic! Stiu situatia ta, nu esti singura din grupa cu media asta." imi raspunde el pe un ton superior.
"Pai da... dar intelegeti d-vostra ca..." incerc sa continui, fara nici un rezultat.
"Eu inteleg, insa chiar daca s-ar da o bursa, si nu se va da deoarece nu sunt fonduri, dar totusi chiar daca s-ar da o bursa, probabil nu o sa o luati d-voastra, pentru ca urmatoarea departajare intre d-voastra si colega d-voastra se va face dupa media de intrare la master si daca mai tin bine minte..."
Nu termina fraza, insa eu am terminat toata pledoaria. Am un nod in gat. Acest domn pare artagos si intr-un fel este de inteles, avand in vedere ca nu sunt singura studenta care i-a calcat pragul pentru aceasi problema. Ridic ochii catre el si ii spun foarte incet :
"Dar intelegeti ca nu e drept? Nu?"
Parca isi mai relaxeaza un pic muschii si pe fata lui apare o parere de rau.
Continui : "Stiu ca nu d-voastra dati banii, si nici doamna decan, si nici secretarele. Dar ma intelegeti si pe mine? Eu asteptam bursa asta si la un moment dat ma vad pe lista, doar pentru ca la cateva zile sa imi dispara numele. Intelegeti?"
"Da."
"Si acum vin la d-voastra si imi spuneti ca nu pot face absolut nimic. Nici macar o plangere, un referat? Nimic prin care sa pot sa..." nu pot sa mai termin. Oftez si ii multumesc pentru timpul acordat.
Ies afara si ma grabesc spre iesire. Ajung la scarile care duc spre Memo si abia aici dau frau liber lacrimilor. O singura propozitie ma face sa plang mai abitir si creierul meu pare ca o spune din pura placere de a ma auzi bocind.
"Ai pierdut si esarfa!"
P.S : cateva ore mai tarziu, in ghiozdan am gasit esarfa. In acelasi timp am gasit si un pic de speranta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu