Lumea mea se formeaza in fiecare dimineata si se autodistruge de fiecare data cand inchid ochii seara. Lumea mea incepe cu o raza de soare, chiar daca afara abia mijesc zorii zilei, daca sunt nori peste tot sau daca geamul este acoperit de draperii mate si grele. Nimic nu este roz in ea, insa totul este asa cum este. Drumul spre toaleta este mult prea lung, patul este mult prea mare si gol, telefonul mult prea prieten. Cand imi fac curaj si ma dau jos din pat, ma bucur ca nu am oglinda, deoarece de fiecare data sunt altfel in ea. Astazi cred ca as umple-o ca o forma care se regaseste in alta forma.
In lumea mea inca mai exista persoane care isi zambesc si fac acest lucru pentru ca le pasa. In lumea voastra nu mai exista acest context. Pentru ca sunteti prea ocupati sa calcati pe faramitele unui nou inceput si sa distrugeti sperantele unor lumini. Flori uscate cu frunze lasate in apa mucegaita.
In lumea mea nu exista minciuni, ci doar oameni care uita ca intotdeauna le vine si lor randul; nu exista nedreptate ci doar oameni care uita sa mai fie oameni; nu exista ura ci doar oameni care nu stiu sa priveasca. Si voi, cei in a caror ochi ma uit atunci cand vorbesc, ar trebui sa invatati ca lumea mea nu este aceasi in fiecare zi, insa a mea lume va ramane pentru totdeauna a mea.
Cuvinte de neinteles pentru cei ce nu stiu sa citeasca cu adevarat si vorbe goale pentru cei ce si-au propus sa nu auda. In lumea mea pot disparea momente la fel de repede pe cat au aparut, insa cand un moment ramane inramat intr-un perete, atunci e pentru totdeauna. Din pacate, multe momente sunt roase de trecerea timpului, iar altele noi nu se mai lipesc la fel de repede. Sa inchinam paharul pentru lumea mea si pentru eternitate, pentru efemer si vise desarte, pentru voi si pentru sperantele voastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu