Angajament!

Corina a fost foarte incantata sa afle ca este chemata la interviu. Era primul interviu si avea emotii foarte mari. Chiar daca era pentru un amarat post de picol, faptul ca in sfarsit isi va castiga existenta singura o facea sa se simta foarte bine. Nu ii era afectata nici scoala, postul fiind part-time, ce sa mai, daduse norocul peste ea. Multi i-au spus ca este prea tanara si ca in anul 1 ar trebui sa stea sa isi vada de scoala, insa ea stia foarte bine cat poate, iar jobul asta cu siguranta nu era un impediment.
Cand s-a dus acolo a sustinut interviul cu patronul, tanar de altfel, la vreo 30 de ani, ce parea foarte de treaba. Nici nu a stat pe ganduri ca a vazut-o si a inceput sa ii prezinte viitorul stralucit pe care l-ar putea avea in barul cu pricina. Corina stia ca nu asta isi dorea, o viata de ospatar intr-un bar din Brasov, oricat de stralucit ar fi acesta, insa simtea cum entuziasmul ii creste pe masura ce patronul colora atat de frumos imaginea. In aceasi seara i s-a spus ca poate sta in proba, iar daca totul merge bine, in maxim o luna va fi angajata. Plata se va face zilnic, impartind salariul de 800 de lei, pe care l-ar lua daca ar fi angajata, la 30 de zile la zilele de lucru.
"Am doua lucruri care nu-mi plac : 1. nu imi place sa fiu furat si 2. sa ma anunti cu o saptamana inainte de a pleca!" i-a spus patronul inainte de a da mana cu ea.
Si uite asa, a intrat Corina pe piata muncii.
Prima seara a fost cea mai frumoasa. Multa lume noua, multi tineri in barul acela, multa muzica, ceva banuti. Dar a doua zi, cand s-a aglomerat, nu a mai fost asa frumos. Deja nu isi mai simtea picioarele si oboseala isi facea loc usor, usor. Programul trebuia sa fie de la 5 la 10, insa cum localul i s-a spus sa mai stea. A treia zi aceasi poveste. Nu s-a mai dus la examen deoarece era prea obosita. Nu este de bine!
A patra zi stia deja ca nu isi mai dorea sa lucreze acolo. A incercat sa il sune pe patron. Acesta nu a raspuns. A incercat toata ziua, nimic. Iar s-a dus la munca, desi ii venea sa ia tava si sa o sparga de podeaua barului. A cinci-a zi deja nu mai putea. Dupa ce a incercat toata ziua sa il sune, in cele de din urma i-a trimis mesaj patronului spunandu-i ce nu mai poate sta. Nu contau motivele, pur si simplu nu mai putea sta. Stia ca nu este pregatita pentru a munci. Voia acasa, voia sa se duca ea in bar si sa fie servita, voia sa stea la cafea nu sa o stranga dupa masa! Nu i-a spus toate astea, ci doar ca nu mai poate.
Patronul a fost nemultumit, insa i-a dat acordul sa se retraga si i-a spus ca imediat ce se va intoarce de acasa sa stabileasca cand se vor intalni pentru a-i putea da bani.
De aici incepe adevarata poveste a Corinei.

Va continua...

Intrebari :
Cat ati sta angajati intr-un loc in care nu credeti ca va potriviti?
Credeti ca isi va primi Corina banii pe zilele lucrate?