Bine ati venit la master! (4)

Ziua mea nu se putea sa fie mai buna. Dimineata "Pretiosul" mi-a aratat fundul. Nu, nu gaura neagra, iertati-ma! Vedeam wallpaperu' si cam atat. Practic Pretiosul se limita in a-mi arata degetul mijlociu.

La secretariat nu am reusit sa rezolv nimic si acum, ieseam din sala de calculatoare a Universitatii cand am realizat ca nu mai am esarfa. Esarfa de la Honey.

Poate am lasat-o la secretariat, imi spun incercand sa imi pastrez barbia ridicata si sa nu dau drumul potopului de lacrimi ce promitea sa imi navaleasca pe fata. Deschid usa plina de speranta, ma apropii de birouri si cand ma vede secretara imi spune in acelasi timp in care o intreb eu de esarfa "D-l Decan e in birou daca vrei sa... Ce spui?"

"Mi-ati vazut cumva esarfa? Maro? Poate am lasat-o pe scaun? Decanul e in birou?"

"Nu. Nu am vazut nici o esarfa" si ca raspuns la intrebarea despre decan imi face semn catre usa biroului.

Trag aer in piept, de parca m-as arunca in gura unui lup si bat in usa deschisa.

"Pot sa intru?"

"Da." imi raspunde pe un ton ce se vrea a fi binevoitor insa ii iese mai degraba foarte intepat.

Ultima oara cand am dat cu ochii de decan am avut o certa destul de urata, deoarece nu imi daduse nici un loc in camin. Dupa zambetul fortat de pe fata ma gandesc ca nu a uitat acel "mic" conflict.

"Presupun ca stiti de ce..." incep sa ii spun afisand la randu-mi un zambet fals.

"Da! Am citit cererea pe care ai lasat-o si nu te pot ajuta cu nimic! Stiu situatia ta, nu esti singura din grupa cu media asta." imi raspunde el pe un ton superior.

"Pai da... dar intelegeti d-vostra ca..." incerc sa continui, fara nici un rezultat.

"Eu inteleg, insa chiar daca s-ar da o bursa, si nu se va da deoarece nu sunt fonduri, dar totusi chiar daca s-ar da o bursa, probabil nu o sa o luati d-voastra, pentru ca urmatoarea departajare intre d-voastra si colega d-voastra se va face dupa media de intrare la master si daca mai tin bine minte..."

Nu termina fraza, insa eu am terminat toata pledoaria. Am un nod in gat. Acest domn pare artagos si intr-un fel este de inteles, avand in vedere ca nu sunt singura studenta care i-a calcat pragul pentru aceasi problema. Ridic ochii catre el si ii spun foarte incet :

"Dar intelegeti ca nu e drept? Nu?"

Parca isi mai relaxeaza un pic muschii si pe fata lui apare o parere de rau.

Continui : "Stiu ca nu d-voastra dati banii, si nici doamna decan, si nici secretarele. Dar ma intelegeti si pe mine? Eu asteptam bursa asta si la un moment dat ma vad pe lista, doar pentru ca la cateva zile sa imi dispara numele. Intelegeti?"

"Da."

"Si acum vin la d-voastra si imi spuneti ca nu pot face absolut nimic. Nici macar o plangere, un referat? Nimic prin care sa pot sa..." nu pot sa mai termin. Oftez si ii multumesc pentru timpul acordat.

Ies afara si ma grabesc spre iesire. Ajung la scarile care duc spre Memo si abia aici dau frau liber lacrimilor. O singura propozitie ma face sa plang mai abitir si creierul meu pare ca o spune din pura placere de a ma auzi bocind.

"Ai pierdut si esarfa!"

P.S : cateva ore mai tarziu, in ghiozdan am gasit esarfa. In acelasi timp am gasit si un pic de speranta.

Bine ati venit la master! (3)

"Imi puteti explica si mie ce s-a intamplat?" intreaba o fata care se afla la biroul secretarei. 

"In legatura cu ce domnisoara?" intreaba secretara pe un ton placut(mare schimbare intre aceste secretare si cele de la IT unde de multe ori iti era frica sa intri ca sa intrebi ceva, sa nu mai spun de cele de la DREPT, unde iti vine sa mananci hartie decat sa le intrebi pe ele ceva).

"Cu bursa! Cum se poate ca intr-o zi sa ma aflu pe listele cu burse si in alta zi sa nu mai apar nicaieri?" 

"D-soara, conform [...] s-au schimbat metodele de atribuire ale bursei deoarece se pare ca existau si studenti cu restante ce luau bursa."

Fata si-a plecat capul si cu o mana la tampla probabil se intreba ce ar mai putea fi de facut.

"Cu ce va pot ajuta, domnisoara?" ma intreaba cea mai draguta secretara din toata Universitatea.

"Pai si eu am aceasi problema..." ii spun aratand spre colega mai sus mentionata. "Nu inteleg cum de se pot schimba listele atat de repede si atat de radical."

"Conform regulamentului [anexa nr1 pg 6 pct1.6] in loc de pct (a) s-a tinut cont de pct (b), deoarece au fost situatii in care studentii restantieri erau apti de bursa. Si desigur, nu se putea permite asa ceva"

"Bine, bine. Dar daca ne uitam mai jos, scrie foarte clar ca facultatea in cazul in care nu poate face departajarea, este obligata sa dea concurs." ii spun eu descurajata in timp ce ii arat pe regulamentul din fata punctul la care ma refer.

"Nu se mai aplica punctul asta de ohooo. S-a votat prin senat ca departajarile se fac in functie de medii."

"Si d-voastra imi spuneti ca nu pot face absolut nimic?" o intreb simtind ca toata frustrarea de care reusisem sa scap in weekend ma copleseste in cele cateva minute de cand am ajuns aici.

Dupa privire iti puteai da seama ca doamna secretara nu este la prima transa de studenti care au fost nedreptatiti. 

"Mai fetelor, tot ce va pot spune este ca puteti face o cerere pentru reevaluare"

"Si credeti ca ajuta la ceva" intreaba deodata fata de langa mine plina de speranta.

"Nu, dar cine stie..." raspunde secretara cu capul in jos. "Scrieti asta si reveniti mai tarziu sa vedeti daca se poate face ceva. Poate chiar sa vorbiti cu d-l decan."

Va continua...

Bine ati venit la master! (2)

Inca din hol puteam vedea avizierul si ma rugam in gand sa fie o eroare. Sa nu se fi uitat colegii mei atent sau sa imi fi gresit secretara numele. Orice, doar sa fie o eroare. M-am apropiat de avizier si dupa o singura privire am realizat ca nu este nici o greseala. Listele erau mai mici. Nu am mai vrut sa stau acolo si m-am grabit spre iesire. 

Dezamagita, dezgustata si extrem de deprimata, astea erau sentimentele care ma invaluiau in drumul spre casa. Toate planurile mele erau facute, ba nu, erau bazate pe bursa aceasta. Ca si cum ar fi fost o telenovela proasta, intr-o zi am avut-o, in alte trei mi-au luat-o. Si in astea 3 zile am avut placerea sa anunt pe toata lumea ca primul punct al planului meu major a fost indeplinit. Acum in schimb, am ramas cu un gust amar in gura si cu mana pe telefon, intrebandu-ma cum sa anunt pe toata lumea ca m-am inselat. Mergeam foarte incet si tarziu am realizat ca lacrimile mi se amestecau cu picaturile usoare de ploaie. M-am oprit la un moment dat si m-am rezemat de un stalp. Ce era de facut acum? Sa lupt? Sa ma duc sa ma cert? Pentru ce? Singurul lucru care imi venea in minte era ca trebuia sa invat mai mult. Puteam sa invat mai mult. Si atunci, de ce nu am facut-o?

A doua zi, m-am trezit cu o lipsa totala de viata. Nu imi venea sa ma mai ridic din pat. As fi vrut sa nu mai dau ochii cu nimeni. Ce usor ar fi fost. Dar cum nu suntem personaje din carti, nimic nu sta in loc. M-am ridicat, mi-am vazut de zi si m-am hotarat ca la inceputul saptamanii sa ma duc la secretariat sa vad unde a fost problema.

Va continua...

Bine ati venit la master!

Dragii mei dragi, astazi vreau sa va povestesc o cu totul noua fata a mea, si anume aceea de student silitor, si desigur, de rezultatele "satisfacatoare" ale muncii mele. Din pacate, in timpul facultatii, am facut parte din acea categorie de studenti ce au fost nevoiti sa imparta orele unei zile intre ore de scoala, ore de munca si ore de somn. De multe ori, timpul pe care ar fi trebuit sa il aloc invataturii l-am folosit intr-un mod "salbatic", incercand sa ma odihnesc si sa imi pastrez capul limpede pentru a efectua calcule sau pentru a nu adormi cu capul pe birou (sunt ipocrita daca nu aduc aminte si de orele din cluburi si de prin baruri, ca nu am fost toata o sfanta ocupandu-ma doar de munca si de scoala). In orice caz, dupa 6 ani de zile am reusit sa trec in randul absolventilor, destul de multumita ca am primit o strangere de mana dupa prezentarea licentei. Din pacate, media de pe diploma nu a fost la fel de imbucuratoare, dar hei, nu le poti avea pe toate.
Dupa un an de stat acasa, am stiut ca vreau sa fac si un master, iar dupa lungi discutii in familie, am ajuns de comun acord la concluzia ca cel mai bine ar fi ca in aceasta perioada sa ma dedic invataturii si sa incerc sa recuperez notele pierdute din cauza slujbei. Zis si facut. Timp de un semestru, am fost prezenta la majoritatea orelor (in proportie de 90%, fapt ce este clar o imbunatatire fata de anii de facultate unde ajungeam la maxim 30%) am fost atenta la explicatiile profesorilor, m-am implicat total in realizarea proiectelor si m-am luptat pentru a obtine note maxime. Practic la sfarsitul sesiunii ma puteam lauda cu un singur 9, si un cumul total de 294 de puncte din 300 (colegii de la Transilvania stiu cat de mare este acest punctaj si cat de semnificativ ar trebui sa fie). Dupa regulamentul facultatii (pe care il gasiti aici) ar fi trebuit sa obtin cel putin bursa de merit, insa... Bine ati venit in Romania!
Lunea trecuta se afiseaza listele de burse si surpriza, numele meu aparea in cadrul burselor de studiu. Un pic dezamagita (dar nu extrem de mult) m-am bucurat totusi de faptul ca voi obtine o incununare a eforturilor depuse in timpul anului, a lipsei de la intalnirile cu fetele pe care le-am refuzat deoarece a trebuit sa ma duc la scoala, a lipsei resurselor deoarece am stat sa invat in loc sa ma angajez ... ce sa mai, o rasplata a faptului ca m-am implicat. Mare greseala din partea mea sa ma entuziasmez.
Joi, in cadrul aceleasi saptamani, vorbesc cu colegul meu pe mess. Nu eram in cea mai buna dispozitie, deoarece am esuat lamentabil in cadrul unui interviu, motiv pentru care ii raspundeam destul de artagos, cand mi-a scris foarte senin "aaa nu mai iei bursa!". Am simtit cum pica cerul pe mine. Daca nu as fi fost in cadrul unui curs, cred ca m-as fi napustit ca un animal spre iesire pentru a verifica listele, insa a trebuit sa astept pana la finalul orelor....


Va continua...

Lumea mea!

Lumea mea se formeaza in fiecare dimineata si se autodistruge de fiecare data cand inchid ochii seara. Lumea mea incepe cu o raza de soare, chiar daca afara abia mijesc zorii zilei, daca sunt nori peste tot sau daca geamul este acoperit de draperii mate si grele. Nimic nu este roz in ea, insa totul este asa cum este. Drumul spre toaleta este mult prea lung, patul este mult prea mare si gol, telefonul mult prea prieten. Cand imi fac curaj si ma dau jos din pat, ma bucur ca nu am oglinda, deoarece de fiecare data sunt altfel in ea. Astazi cred ca as umple-o ca o forma care se regaseste in alta forma.

In lumea mea inca mai exista persoane care isi zambesc si fac acest lucru pentru ca le pasa. In lumea voastra nu mai exista acest context. Pentru ca sunteti prea ocupati sa calcati pe faramitele unui nou inceput si sa distrugeti sperantele unor lumini. Flori uscate cu frunze lasate in apa mucegaita.

In lumea mea nu exista minciuni, ci doar oameni care uita ca intotdeauna le vine si lor randul; nu exista nedreptate ci doar oameni care uita sa mai fie oameni; nu exista ura ci doar oameni care nu stiu sa priveasca. Si voi, cei in a caror ochi ma uit atunci cand vorbesc, ar trebui sa invatati ca lumea mea nu este aceasi in fiecare zi, insa a mea lume va ramane pentru totdeauna a mea.

Cuvinte de neinteles pentru cei ce nu stiu sa citeasca cu adevarat si vorbe goale pentru cei ce si-au propus sa nu auda. In lumea mea pot disparea momente la fel de repede pe cat au aparut, insa cand un moment ramane inramat intr-un perete, atunci e pentru totdeauna. Din pacate, multe momente sunt roase de trecerea timpului, iar altele noi nu se mai lipesc la fel de repede. Sa inchinam paharul pentru lumea mea si pentru eternitate, pentru efemer si vise desarte, pentru voi si pentru sperantele voastre.

Rugaciune 2...

Doamna de la cantina ma intreaba zambind "Cartofi cu rozmarin si mai ce?"

"Un gratar de pui, va rog frumos" ii raspund zambind la randu-mi.

"Oooo pai nu tineati post? Sau va confund?" 

"Aaaa saptamana asta am lasat-o mai moale cu carnea. Ma mai detoxific si eu din cand in cand" si incepem sa radem amandoua de parca as fi spus cine stie ce gluma buna.

Ca intotdeauna, pun cartea sub tava si ma indrept spre masa de la geam. Ma bucur ca stau in acelasi loc de fiecare data cand mananc. E familiar. Ca acasa. Imi este greu sa citesc si sa mananc in acelasi timp, dar cand las cartea din mana si ma concentrez doar pe a taia si a mesteca realizez exact cat de mare este masa ... si cat de goala. Asa ca mai bine ma strofoc un pic. Nu am mai luat desert azi. Si chiar daca am terminat, mai stau pret de cateva pagini, deoarece nu vreau sa ma duc in camera.

Si totusi, nu pot ramane la nesfarsit in cantina. Ma indrept foarte incet spre camin, cand in cale imi iese un pustiulica murdar. Are o caciula la fel de murdara pe cap si o geaca de piele, peticita care il acopera aproape in intregime.

"Tanti! Da si mie un leu! Hai milogeste-te de mine! Da si mieee"

Ridic spranceana gandindu-ma la copii din gara. Nu serios, chiar asta e suma minima la cersit? 1 leu?

"Nu am!" ii spun neavand absolut nici un chef de a fi marinimoasa. 

Copilul se ia dupa mine si isi continua replica "Hai tanti te roog. Da si mie un leu. Nu fi rea!" 

Ma intreb daca as avea vreun rezultat daca as sta si eu asa la cladirea fiecarei firme la care vreau sa ma angajez. Haideti va roog. Si sa stau sa ma iau de patroni. Da si mie o slujba. Teee rooog.

Gandurile imi sunt intrerupte de tipatul unui copil. O chestie mai micuta decat pustiul de langa mine alearga cat poate de tare pentru a ne ajunge.

"Baaa. Nu cred ca putem lua bani de la tanti asa ca nu mai alerga!" urla copilul de langa mine.

Deodata vad chipul baietelului care alerga. O fata rotunda si murdara, inconjurata de carlionti blonzi, niste ochi albastri mari, care acum se uita la mine trist. Ofteaza, de parca ar fi fost un batran cu greutatea lumii pe umerii lui mici si se opreste din alergat, insa nu de tot. Acum poate sa admire cladirile si sa vada ce este in jurul lui.

"Tanti. Daca nu ai bani, ne dai si noua de mancare?" Aud ca prin vis.

Ma uit la pustiulica apoi la baietelul micut, le intorc spatele si intru in camin.

Ma grabesc spre camera si ma uit pe pervaz (frigiderul improvizat). Mai am fix doua snitele de pui. Shit! Nu am decat doua feliute de paine. Uff.. Tot e mai bine decat nimic. Pun pe fiecare felie de paine un snitel, apoi ies afara. Copii acum sunt la caminul de vizavi si se tin dupa niste baieti care rad de ei. "Ce stii sa faci ma pentru 1 leu?". 

"Hei" strig dupa ei si  baietelul micut vine spre mine. Pustiulica in schimb se opreste in loc si cantareste rapid dupa cine merita sa se ia. Cand vede ca ii intind celui mic sandwich-ul, vine rapid spre mine, imi ia sandwichul din mana si apoi fuge spre baieti urlandu-mi "Multumesc taaantii!". Acum le cere 1 leu cu gura plina.

Baietelul cel mic vazandu-l pe pustiulica, imi multumeste din ochi si tinand de sandwich de parca ar fi fost o comoara se grabeste cat poate de tare pentru a-l ajunge pe prietenul lui. Pustiulica, tot cu gura plina "Nu te mai graabi maaa. Ca nu cred ca ne dau baietii astia bani!"

Zambind ma indrept iar spre camin, mai calma si mai impacata cu mine.

Chiar daca nu am putut sa le dau o masa completa, ma simt mai bine ca am reusit sa le mai potolesc un pic foamea. Poate data viitoare o sa imi permit sa le cumpar si lor o masa copioasa de la cantina. Data viitoare...

P.S : pentru a va folosi de imaginea utilizata in cadrul acestei postari aveti nevoie de autorizatia mea!

Angajament! 2

Continuarea povestii Corinei :
Fiind in Romania, contractul pe care l-a semnat pe perioada de proba a fost unul de suprafata, ce probabil nu a fost atins de alte maini decat cele ale secretarei. Desi ar fi trebuit sa existe 3 exemplare ale acestuia, dintre care unul sa ii fie inmanat ei, Corina nu a primit nici macar un servetel cu logo-ul barului.
Cand s-a intors de acasa, Corina l-a sunat pe patron. Acesta a inceput sa se balbaie la telefon
"Eu.. eu .. ti-am spus de la inceput ca am doua.. doua reguli. Sa nu fiu furat..."
"Domnule, ma acuzati de furt? Ca nu inteleg! Ce legatura are asta cu banii pe care ar trebui sa ii iau pe zilele furate??"
"Lasa-ma sa termin! Am spus ca eu am doua reguli : Sa nu fiu furat si sa nu plece nimeni fara sa imi dea un preaviz de o... de o... saptamana!"
"Pai domnule..."
"La..la..lasa-ma sa termin.. Eu am doua reguli : Sa nu fiu furat si... si ... fara preaviz nu! Hai sa vorbim fata in fata..."
Nu intelegea ce se intampla si care este problema patronului. Totul era atat de simplu. Calculul fusese facut, trebuia sa primeasca atatia bani. Ce mai era de vorbit?
S-a dus cu inima indoita, insa voia sa clarifice tot ce era de clarificat cu patronul respectiv. Sa ii dam si un nume. Gabi. Gabi i-a explicat Corinei ca el este nemultumit de felul cum a plecat ea, ca trebuia sa ii dea un preaviz, ca trebuia sa fie mai exacta, ca nu trebuia sa se implice daca nu era hotarata. Si apoi i-a spus sa vina a doua zi dupa bani.
Zis zi facut. A doua zi, s-a prezentat la local. Gabi era de negasit. Le-a explicat fetelor de acolo ce vorbise cu o seara inainte cu Gabi si le-a spus decizia acestuia de a veni la bar si de a lua banii. Ospataritele, stiind ca este fata serioasa si vazand ca patronul nu raspunde la telefon, s-au hotarat sa ii dea banii.
Corina s-a dus acasa, multumita de faptul ca si-a primit banii si jurandu-si ca data viitoare va fi mai atenta. Insa seara, a inceput nebunia. A primit telefon de la barmanita care i-a dat banii ce ii spunea sa aduca banii inapoi, deoarece nu trebuia sa ii dea. La inceput nu a inteles care este problema, insa pana la sfarsitul conversatiei, a realizat ca problema era decizia eronata a barmanitei de a-i da banii fara acordul lui Gabi si ca aceasta era amenintata cu concedierea si cu retragerea banilor din salariu.
Cel mai bun lucru de facut era sa o calmeze pe gagica si sa vorbeasca cu Gabi.
Il suna si dupa multe incecari acesta raspunde. Avea vocea ridicata cu cateva octave si vorbea destul de balbait.
"Nu trebuia sa iti dea nimic... nimic..."
"Poftim?"
"Nu a avut acordul meu.. sa iti dea... ai auzit?? Nu a avut! Nimic!"
"Domnule, nu inteleg care este problema mea!"
"Nu a avut acordul meu sa iti dea BANII!"
"Sa inteleg ca d-voastra m-ati chemat astazi in bar pentru ..."
CLICK.
"Alo.... ..."
Corina se uita la telefon si se intreaba oare ce s-a intamplat. Il suna iar. Dar de data aceasta, Gabi nu mai raspunse.
Dupa 5 minute suna iar barmanita sa ii spuna sa aduca banii. "Dar nu am terminat de vb cu Gabi"
"Aaa m-a sunat pe mine si mi-a spus ca este prea nervos ca sa mai vorbeasca cu tine"
"...."
"Deci te astept cu banii, deoarece nu mi se pare corect ca pentru bunavointa pe care am aratat-o sa iti platesc eu salariul. Da? Merci din suflet"

Aceasta este povestea reala a unei cunostinte. Este foarte pacat ca ne lovim de astfel de situatii la inceput de drum.

Angajament!

Corina a fost foarte incantata sa afle ca este chemata la interviu. Era primul interviu si avea emotii foarte mari. Chiar daca era pentru un amarat post de picol, faptul ca in sfarsit isi va castiga existenta singura o facea sa se simta foarte bine. Nu ii era afectata nici scoala, postul fiind part-time, ce sa mai, daduse norocul peste ea. Multi i-au spus ca este prea tanara si ca in anul 1 ar trebui sa stea sa isi vada de scoala, insa ea stia foarte bine cat poate, iar jobul asta cu siguranta nu era un impediment.
Cand s-a dus acolo a sustinut interviul cu patronul, tanar de altfel, la vreo 30 de ani, ce parea foarte de treaba. Nici nu a stat pe ganduri ca a vazut-o si a inceput sa ii prezinte viitorul stralucit pe care l-ar putea avea in barul cu pricina. Corina stia ca nu asta isi dorea, o viata de ospatar intr-un bar din Brasov, oricat de stralucit ar fi acesta, insa simtea cum entuziasmul ii creste pe masura ce patronul colora atat de frumos imaginea. In aceasi seara i s-a spus ca poate sta in proba, iar daca totul merge bine, in maxim o luna va fi angajata. Plata se va face zilnic, impartind salariul de 800 de lei, pe care l-ar lua daca ar fi angajata, la 30 de zile la zilele de lucru.
"Am doua lucruri care nu-mi plac : 1. nu imi place sa fiu furat si 2. sa ma anunti cu o saptamana inainte de a pleca!" i-a spus patronul inainte de a da mana cu ea.
Si uite asa, a intrat Corina pe piata muncii.
Prima seara a fost cea mai frumoasa. Multa lume noua, multi tineri in barul acela, multa muzica, ceva banuti. Dar a doua zi, cand s-a aglomerat, nu a mai fost asa frumos. Deja nu isi mai simtea picioarele si oboseala isi facea loc usor, usor. Programul trebuia sa fie de la 5 la 10, insa cum localul i s-a spus sa mai stea. A treia zi aceasi poveste. Nu s-a mai dus la examen deoarece era prea obosita. Nu este de bine!
A patra zi stia deja ca nu isi mai dorea sa lucreze acolo. A incercat sa il sune pe patron. Acesta nu a raspuns. A incercat toata ziua, nimic. Iar s-a dus la munca, desi ii venea sa ia tava si sa o sparga de podeaua barului. A cinci-a zi deja nu mai putea. Dupa ce a incercat toata ziua sa il sune, in cele de din urma i-a trimis mesaj patronului spunandu-i ce nu mai poate sta. Nu contau motivele, pur si simplu nu mai putea sta. Stia ca nu este pregatita pentru a munci. Voia acasa, voia sa se duca ea in bar si sa fie servita, voia sa stea la cafea nu sa o stranga dupa masa! Nu i-a spus toate astea, ci doar ca nu mai poate.
Patronul a fost nemultumit, insa i-a dat acordul sa se retraga si i-a spus ca imediat ce se va intoarce de acasa sa stabileasca cand se vor intalni pentru a-i putea da bani.
De aici incepe adevarata poveste a Corinei.

Va continua...

Intrebari :
Cat ati sta angajati intr-un loc in care nu credeti ca va potriviti?
Credeti ca isi va primi Corina banii pe zilele lucrate?

Concurs!

Concurs : Cine face cei mai buni macinici din lume (fie ca sunt ca in Sud "ciorba" sau ca in nord "optari la cuptor") castiga toata recunostinta mea!!
Reguli :
- gatesti macinicii asa cum ai invatat;
- ma chemi sa ii degust;
- astepti rezultatul!
P.S : daca sunt cu adevarat cei mai buni, poate ne intindem si la 40j de pahare de vin ;) :))
P.S.S : inscrierile se fac aici, prin comentarii :D

Bafta tuturor!