Supergirl...

Super Girls Don'T Cry

Mainile imi erau incremenite in aer. Am uitat complet fobia de insecte, de albina periculoasa ce imi dadea tarcoale si am ramas cu privirea fixata. Mainile mi-au cazut pe langa corp si am luat rapid decizia de a ma indrepta spre banca pe care se aflau ei. Nu m-a vazut niciunul. Incepeam sa ma simt ca un detectiv care incearca sa afle adevarul si risca tot pentru asta. Eu nu mi-am riscat decat pantofii, pe care i-am bagat fara remuscari in namolul din fata pomului. Trebuia sa ma ascund dupa el, ca sa pot asculta conversatia. Nu am reusit prea bine, dar inca eram nevazuta. Stateam lipita cu obrazul de lemnul tare si ma abtineam din rasputeri sa nu scot capul pentru a fi sigura ca mai sunt acolo, cand am simtit o usoara bataie pe umar. Iritata, m-am intors ca sa privesc urat persoana care a indraznit sa ma deranjeze, numai ca mare mi-a fost mirarea cand in spatele meu am dat de ditamai politistul comunitar. Ca sa nu existe nici o sansa de a ma putea scoate subtil din situatie, omu' a inceput sa urle ca un apucat "Don'soara, sunteti nebuna? Stiati ca NU AVETI VOIE sa calcati iarba?" 

Stiind ca deja am intrat in latura penibilului si persoanele urmarite au ajuns niste urmaritori fatisi, am inceput sa ma uit in stanga si in dreapta mea, prin puhoaiele de namol ce ne inconjurau, pentru a-i raspunde organului "Care iarba? Nu vedeti ca nu e nici macar un fir pe aici?"

"Auziti? Vreti o amenda? SPUNETI DON'SOARA! Va pot usura buzunarele de niste bani, pentru insultarea unui politist si pentru calcarea spatiului public special amenajat!"

Am facut ochii mari la el si ma gandeam ca poate visez. "Domnule politist... comunitar. Nu vedeti ca nu este nici macar un fir de iarba in jur? Cu ce anume va jignesc daca va subliniez faptul ca nu am calcat iarba!! Poate ar trebui sa va amendez eu ca mi-am murdarit pantofii de noroi intr-un spatiu special amenajat!!!"

"Indrazniti sa imi vorbiti pe un asemenea ton?? 100 de lei! Gata nu mai scapati! Eu am vrut sa va iau cu binisorul, dar vad ca nu am cu cine! Actele, ca sa pot completa amenda!"

Indignarea mea trecuse de punctul limita si deja imi intrase in functiune sistemul de alungare a dobitoacelor. Pregatita sa incep un razboi verbal cu namila, aud din spate "Stai linistit dom'le. Nu isi ia nimeni amenda!". Un tip inalt, cu o privire patrunzatoare, se apropie de dobitoaca oficiala si ii spune ceva pe un ton foarte scazut. Cu toate-mi fortele acustice incerc sa deslusesc macar o vorba, dar nu ajunge nimic la mine .Si voiam sa ii aud pe aia care stateau la 2 m de mine. HA! Apropo de infractori, ma intorc in directia lor si observ cu parere de rau ca au plecat. La naiba! As fi putut sa ii dau peste nas vecinei mele nesimtite care mereu se lauda cu barba'su de parca ar fi gasit o podoaba rara, iar ala cum ramane singur cu o femeie uita de inelul de pe deget. Eee, va trebui sa ma multumesc cu a-i baga pastila de genu' "L-am vazut pe barbac'tu cu "verisoara lui" in parc. Foarte draguta!".
Gasind mai multe aluzii prin care l-as putea infunda o perioada  pe vecinu drag si intorcandu-ma spre salvatorul meu, realizez ca am ramas doar eu cu el. Si el ma fixeaza. Simt cum imi arde fata si ma intreb oare cat de pigmentata o fi. Se apropie de mine si imi intinde un servetel, fara a spune nimic. Il iau si ma sterg pe frunte, desi parca nu ma simt atat de transpirata, dar noh poate o fi vazut el ceva. Incepe sa rada cu pofta si sa se indeparteze de mine "Sper sa ne regasim curand in alte circumstante! Esti foarte haioasa".
Vadit enervata de aceasta remarca, ies din mocirla "spatiul verde" si imi vad de drumul meu. Trebuia sa ajung la interviu. Doamne in ce hal arata pantofii astia. Aha! De asta mi-a dat servetelul! Fara sa stau pe ganduri, ma duc la tasnitoarea de apa si incep sa ii curat. Nu putea sa spuna ca pentru asta e servetelul? Ce mitocan!
Dupa o curatare minutioasa, ma indrept mandra spre cladirea unde se tine interviul. Mi se pare ca toata lumea se uita la mine, dar stiu ca o fac pentru ca imi sta foarte bine imbracata asa. Traiesc cu impresia asta pana ajung la vitrina cu esarfa pe care voiam sa mi-o cumpar zilele trecute. In reflexia din geam imi vad chipul pe al carui obraz troneaza o pata maaare de culoare, iar sacoul are o dunga de pamant fix in partea cu care m-am rezemat de copac! SHIT!!! SI EU ASA AM MERS TOT ORASUL!!!!

Posta, Casa si Gratarul!

Gwen Stefani feat Akon-The sweet escape

Desi am blamat toamna asta, se pare ca nu este chiar asa rautacioasa. Soarele inca nu ne-a parasit, buna-dispozitie si-a facut loc si iarba este la fel de verde ca in iunie! Toate astea fiind spuse, este de inteles ca sunt extrem de ocupata cu activitati in aer liber si nu numai.

Cea mai constanta activitate a fost aceea de a merge zilnic la posta. Nu, nu am rude pe acolo, nu am prieteni  postasi si nu mi-a facut placere drumul deoarece se afla in celalalt capat al orasului (si stiu ca Targoviste nu este cel mai mare oras, dar asta nu inseamna ca 45 de min dus si 45 de min intors se fac mai usor) , insa a trebuit sa parcurg acest traseu, deoarece in Romania nu te anunta nimeni cand e ziua in care se ia somajul. Nimeni nu stie nimic, la posta te pun sa intrebi la directia muncii, la directia muncii te trimit inapoi la posta si tu ramai ca prostul la jumatea drumului cu mainile in cap intrebandu-te cu ce ai gresit sau ca mine tocind drumul casa-posta posta-casa. Ma bucur ca a fost frumos afara si m-am putut calma de fiecare data cand postarita mi-a spus "incercati maine la 10:00". 

Datorita Biancai, nici serile nu au fost lipsite de animatie. M-a dus in casa liceului. Adica acea casa in care se intalneau toti elevii "eminenti" sa fumeze, sa bea si sa danseze. Gazda, la fel de placuta ca atunci, personaje noi in jur, dar aceasi atmosfera, care te imbie sa faci ceva iesit din comun, semi-ilegal, just for the fun of it. Nu am facut nimic iesit din comun, pentru ca nu prea mi-au mai ramas lucruri nefacute :))) (scoatem din ecuatie drogurile, deoarece sunt impotriva lor), dar m-am simtit ca in liceu.

S-a lasat si cu un gratar in mijlocul saptamanii, prilej de a celebra gazda casei mai sus mentionata. Locatia? Nu la campie, nu in mijlocul padurii, ci la casa unui prieten, intr-un sat micut (pe langa Belesi :))), trebuia sa mentionez satul asta deoarece ma amuza la maxim "Prietene, de unde esti?" "Cucoana, is din Belesti")la 50 de km de Targoviste. Adi, daca apuci sa citesti, sa stii ca am glumit cand am spus ca daca stiam ca nu ai termopane nu mai veneam. Si cand am zis ca vreau o casa varuita. Si cand am zis ca vreau buda in casa. Ba nu, nu am glumit cu asta. Adi, ai o casa frumoasa!! In primul rand ca e a ta si in al doilea rand ca nu e in oras!!!Nu comentez prea multe de gratar, deoarece v-am pus poze :P. 

Soare, iti multumim pentru raze, toamna pentru temperaturi si gratarule pentru carne bine facuta!

We did it Romania!

Cea mai tare melodie-Somewhere over the rainbow

Am deschis un ochi, incet, ca pentru a fi sigura ca este momentul sa ma trezesc. Honey, langa mine, se tot uita la ceas si pesemne incerca, fara a reusi, sa il seteze pentru o ora mai tarzie. Nu a fost cea mai buna idee sa stam pana la 2 dimineata. In orice caz, la 6 si 15 minute, ne-am dat jos morocanoase, dar entuziasmate pentru ziua ce tocmai incepea. Ne-am facut sandwich-uri. Vreo 10! Pentru a avea siguranta ca pana la ora 4 nu o sa murim de foame. Am luat si 2 banane si o ciocolata. Si o sticla maare de apa. Si cu cafeaua in fata si punguta cu de toate langa noi am asteptat sa ne vina coechipierele.Nu a trecut foarte mult timp si ne-am reunit! Desigur ca am inceput sa discutam despre cat de frumos o sa fie si cat de mult o sa ne dam silinta. 

Mint! Am vorbit despre cadavrul de furnica pe care o sa il gasim si cum o sa sunam politia pentru a-l ridica. Sau caruia o sa ii facem un mormant mic, mic, cu o cruce mare mare. Ce sa mai, pline de chef am ajuns la Varbila, unde ne-am gasit cu ultimul coleg de echipa, singura prezenta masculina.

Ce ma asteptam sa fie acolo? Poate mai multi oameni? Poate mai multi organizatori imbracati in trenning? Ce am gasit? Un domn viceprimar care ne astepta, pentru a ne explica zona in care trebuia sa facem curat. La casa padurarului pe langa padure, iar apoi in fosta groapa de gunoi a satului (parerea mea sincera? cred ca aia era mai degraba actuala groapa de gunoi a satului!). Noi, oameni plini de entuziasm, am inceput sa curatam pe langa casa padurarului si sa ne avantam in padure, unde surpriza : am gasit locul in care multi nesimtiti considera ca isi pot arunca gunoaiele menajere. Nu a fost un loc marcat, insa pot spune cu mana pe inima, ca am avut o satisfactie totala sa stiu ca pomii aceia pot respira in sfarsit. Nu inteleg cum de exista oameni care nu sunt in stare sa duca o punga de gunoi intr-o pubela a vreunui oras, insa sunt in stare sa il duca in mijlocul padurii si sa il arunce in maracini!!

Trist a fost ca nu am reusit sa curatam toata suprafata pe care ne-am propus-o, deoarece a venit coordonatorul sa ne explice ca noi trebuia sa ne ocupam de zonele alocate. De ce??? Adica, daca nu au fost pozate gunoaiele inseamna ca nu trebuie stranse? 

Anyhow... ne-am supus "coordonarilor" si ne-am indreptat catre punctul marcat de colectat resturi menajere. Groapa de gunoi. Dezastru total acolo! Felicitari oamenilor din sat care au strans singuri o portiune foarte mare de teren. Felicitari  colegilor care si-au dat interesul si s-au bagat in locuri dubioase pentru a le curata. Felicitari tuturor celor implicati!

Nu o sa mai comentez de replica d-lui vice, care a spus foarte lejer ca, chiar daca nu am reusit sa strangem tot gunoiul, sa stam linistit ca il ingroapa! 

O sa comentez in schimb faptul ca, probabil impresionat de treaba pe care am facut-o, vice-ul ne-a aratat biserica din Varbila. Biserica veche de 500 de ani. Ne-a aratat ruinele de langa ea, si ne-a prezentat cate ceva din istoria acelei biserici. Multumim!

Acum, pentru a va face o impresie mai buna despre ziua de azi, o sa va las cateva dovezi virtuale!

P.S : ma bucur ca am avut bascalia, astfel nu am luat toti paienjenii in par!!!
P.S.S : am strans 60 de saci! Din care 50 din padure, de prin tufisuri si de prin maraacini! Ieeei us!

Nu o alta postare emo!

Cum a dat oleaca soarele, hop si starea mea de spirit a inceput sa prinda culoare! Citind postarile pe care le-am scris intr-o zi proasta si dupa ce mi s-a atras atentia ca o dau in "emo-ism", vreau sa va subliniez ca nu sunt deprimata si nici nu am ganduri sinucigase!!! Sincer! Cand ascult vreo melodie de taiat venele, incep sa vad niste randuri cu "ochiu' mintii" si apoi le redau pe blog. Asta nu inseamna ca sunt dereglata si nici ca am vreo suparare foarte mare. Ba chiar "supararile mele" sunt din cele mai simple, gen "vreau si eu haine, nu am bani" sau "vreau sa ma duc la imax, nu am bani". Ma rog, ce e mai profund de atat se aude pe la colturile urechilor celor interesati, dar ideea de baza este ca : nu am patit nimic, nu va speriati!!

Si acum, dupa ce v-am linistit (stiu ca stateati cu sufletul la gura, si telefonul cu 911 pe speed dial, in eventualitatea in care aparea vreo postare "azi chiar ma omor!"), sa continui cu : de ce imi place mie toamna! (not!)

Toamna, atat de frumoasa (cum zicea un inginer de pe la noi : "cu culorile-i pastelate"; si cam atat!) si-a intrat pe deplin in drepturi si cel mai cunoscut eveniment pe care il aduce cu ea este : inceperea scolii! De unde stiu? Nu mai pot iesi dom'le cu cainele la plimbare! Peste tot, sunt parinti care isi lipesc plozii de perete si se uita cu ura catre Pogo, implicit catre mine. Daca nu as purta ochelari, m-as intreba de vreo 2 ori daca nu cumva am vreun balaur in lesa, ca oamenii mai ca nu trec strada pentru a se da din calea "bestiei". Eu inteleg ca fiecare isi iubeste progenitura si ii sare inima-n gat cand vede un dulau, dar ce ai cu un "dulau" care este tinut in lesa si care trateaza cu fundul pe toti pentru ca este prea ocupat sa mance iarba? In timp ce scriam cuvantul dulau, mi-a venit in minte si sfatul perfect pentru acesti parinti speriati : "The dog whisperer". Este o emisiune in care dresorul cel mai bun din lume iti arata cum sa traiesti in armonie cu animalele. Cred ca aceleasi reguli se pot aplica si in cazul copiilor. Avand in vedere ca deja vad mai multi copii tinuti in lesa, decat caini, nu cred ca aveti de ce sa ma contraziceti! In orice caz, inainte de a ma blama si de a ma acuza de rasism (!?!?! rasism cand vine vorba de copii?!?!?!), haideti sa va explic mai pe indelete : Cesar (ca asa s.n the master) explica tuturor stapanilor de caini ca pentru a avea un caine linistit e nevoie de un stapan calm. Ceea ce este extrem de adevarat! De cand nu mai sar ca nebuna cand vad vreun caine, nici Pogo nu mai sare... hmmm stai ca asta nu e adevarat. Adevarat este ca nu mai baga oamenii in seama. De cand nu ma mai intereseaza asa mult de ce zic oamenii ("Tine cainele ca mi-e frica" sau "Aoleu, musca mama?"), Pogo ii trateaza cu cea mai mare miserupie. Ia incercati, dragi parinti, sa nu mai sariti ca arsii cand vedeti vreun caine in lesa, probabil nici copii vostri nu o sa mai urle ca din gura de sarpe "vine caineleeeee, mi-eee fricaaaa". Nu? 

P.S : de la Cesar mai incerc si sa calmez cainii cu "shhhh" ... dar pana acum nu prea mi-a iesit :D

P.S.S : de ce sa va mint, sunt frumusei rau copii aia care duc ghiozdane mai mari ca ei in spate :P

Ziua in care am murit.

Pianul se aude de la departare. Simt firele de iarba in palma, dar mana imi este prea grea pentru a o ridica. Cineva urla in urechea mea si trage de umerii mei. Nu pot sa imi dau seama ce spune sau de ce este disperat. Cerul este atat de albstru. Un chip se apropie si se departeaza, iar pe piept simt o presiune sacadata. Narile mi se umplu de mirosul checului abia scos din cuptor. Sa nu uit sa fac unul cand ajung acasa. Iar aud pianul, numai ca este mult mai aproape. Ce frumos canta. Sunetele lui ma linistesc foarte mult. Pe cerul meu apare aurora boreala si realizez ca iarba s-a transformat in nisip. Briza marii imi mangaie fata, iar la picioare simt prelata cortului din Vama Veche. Visez? Nu am fost niciodata acolo, dar de fiecare data cand speram ca o sa ma duc, asa imi doream sa fie. Incerc sa iau nisipul in palma, dar nu ma pot misca. Dintr-o parte incep sa se vada niste becuri, ca in club, pianul abia se mai aude din cauza tipetelor din jur. Ma doare pieptul atat de tare. Taceti! Vreau sa aud muzica. O durere ascutita ma face sa scancesc si ma transporta din haosul asta. Marea a plecat si a lasat in locul ei desertul piramidelor. O scena si un microfon ma asteapta. Pe fundal, pianul nu s-a oprit niciodata. Fredonez versul ultimei melodii cantata la karaoke. "Hello... is it me you're looking for?..." si linistea ma cuprinde iar. Nu trebuie decat sa ajung la microfon si totul va fi bine. Atat. Sa ajung la microfon. De undeva din departari abia se aude "Nu... Lupta!.. Lupta!". Ma intorc si incerc sa imi dau seama daca incearca cineva sa vorbeasca cu mine. Deodata totul se intuneca si singura luminata este scena. Intind mana spre microfon si ca in vis, ajung pe scena. Ciudat, mirosul de chec abia scos din cuptor este foarte puternic. Sa nu uit sa fac unul cand ajung acasa. Dar nu acum, acum o sa cant... 

Uitandu-se la corpul meu inert,  doctorul spune cu pareri de rau "Decedata la ora... "

Mai devreme decat mai tarziu...

James Morrison & Nelly Furtado- Broken strings

Am iesit sa iau o gura de aer proaspat. Parcul este pustiu in aceasta perioada a anului, dar asta nu inseamna ca nu este atat de frumos. Chiar daca stropi mici de ploaie imi mai ating pielea, nu strica peisajul de vis. Copacii maronii cu pete verzui pe ici pe colo, cate o raza de lumina ce scoate in evidenta o bancuta, un petec de iarba, totul ajuta la incarcarea bateriilor atat de epuizate. Ma indrept spre locul meu din parc. O banca la marginea lacului, asezata chiar sub un copac stufos, astfel incat, chiar si in zilele ploioase, pot sta linistita sa meditez. Cotesc pe ultima alee si observ ca locul meu este ocupat. O fata imbracata in negru, sta cu privirea fixata spre crengile copacului. Pare lipsita de vlaga. Ma apropii de ea si o intreb usor "Pot sta langa tine?". De obicei nu fac asa ceva, iar acum pare mai dubios ca niciodata avand in vedere ca probabil este singura persoana care se mai afla in parc, si banci sunt zeci! Desi nu isi misca privirea, imi raspunde afirmativ. Ma asez pe banca si ma abtin din rasputeri sa ma holbez la ea. Acum, cand ma aflu langa ea, realizez ca habar n-am ce a fost in capul meu. Puteam foarte bine sa dau o tura de lac si sa ma intorc acasa. Acum stau pe partea asta a bancii unde ma mai ploua si ma simt si stingherita de prezenta gagicii de langa mine. Oare ce o fi patit? 

"Ce s-a intamplat?" o intreb, desi realizez ca este cea mai stupida intrebare pe care ar putea-o pune un strain.

Fara un cuvant, intoarce fata catre mine si observ ca plange. Ciudat, are niste trasaturi atat de frumoase. Si cum poate sa planga in pozitia asta a capului? Eu nici in pat nu pot sa plang daca nu ma intorc intr-o parte.

"Chiar te intereseaza?" imi raspunde printr-o intrebare. Are o voce calda.

"Da!"

Intoarce iar privirea spre crengi. Si nu spune nimic. Imi scapa un oftat. Nu stiu de ce, dar simt ca ar trebui sa fac ceva. 

"Astazi se face un an de cand a murit. Il iubeam asa de mult. Aici ne-am cunoscut, aici ne-am iubit... aici a murit."

"Imi pare rau sa aud asta" si ii ating mana. Mai mult de atat nu stiu ce sa ii spun. Niciodata nu m-am priceput sa spun ceva frumos cand mi s-a vorbit de moarte. Am stat sa ascult, dar am fost incapabila sa spun ceva. 

"Dintr-o prostie... Stii ce repede se duce tot?" si ma fixeaza cu ochii ei albastri. "Pretuiesti niste lucruri cand traieste si apoi realizezi ca l-ai iubit cu toate, bune, rele! Obisnuia sa ma ia in brate si sa ma duca pe malul lacului. Spunea ca ma va arunca in lac daca nu strig in fata tuturor ca il iubesc." Se opreste din vorbit. Imi indrept privirea spre lac, si imi imaginez ca pe petecul de iarba din fata noastra sta un el si o ea, razand si bucurandu-se de vara. "Mergeam intotdeauna de mana, iar uneori se oprea sa imi culeaga flori. Nu le rupea pe cele mari. Doar pe cele micute. Imi zicea ca nu voia ca florile mari sa fie geloase pe mine." Iar se opreste. Ciudat, eu ma intreb daca rupea flori din parc. Imi alung gandurile proaste si ma uit iar la ea. "Ne iubeam. Eu il iubeam cu siguranta. Si el. Cred. Daca ma iubea, nu ma lasa singura.". 

Realizez ca mana mea este inca pe mana ei si singura reactie pe care o pot avea este aceea de a-i strange tare mana. "Nu cred ca a vrut sa te lase singura, sunt sigura ca vegheaza asupra ta". Nu stiu de ce am spus asa ceva. Nu stiu cum a murit, nu stiu cine este. Dar imi pare asa de rau ca este trista.

"Asa spuneti toti" isi retrage mana si se uita iar la crengile copacului. 

"As vrea sa iti pot spune mai multe. As vrea sa iti pot fi de folos cu ceva, dar nu stiu prin ce treci. Nu mi-a murit nimeni drag, sper sa nu imi moara. Chiar si asa, imi place sa cred ca nu se termina aici. Ne vom intalni cu totii apoi, mai devreme sau mai tarziu."

"Mda, mai devreme decat mai tarziu" si simt in tonul ei o umbra de speranta. Iarasi ma lovesc de ochii ei si observ ca parca nu ma sunt atat de inlacrimati. Parca zambeste cand imi ia mana intr-a ei."Vreau sa raman singura... Scuza-ma. Iti multumesc pentru cuvintele frumoase... dar vreau sa mai stau cu el." 

Simtind ca parca am facut ceva, ii zambesc la randul meu, ii strang mana si ma ridic. Drumul spre casa a fost foarte frumos si in jurul meu plutea un optimism pe care nu il mai simtisem de mult. 

E dimineata si simt nevoia sa deschid televizorul. Nu stiu de ce. Apas pe buton in timp ce ma ridic molcom din pat. Aud vocea prezentatoarei, in timp ce ma indrept spre baie. Cand ma intorc, ma intind cu foc si  ma opresc cand realizez ca la televizor vad parcul, iar apoi o imagine cu fata de ieri. Aud ca prin vis vocea de la televizor "....s-a sinucis in cursul noptii ce a trecut. Tanara suferea de o depresie in urma pierderii iubitului intr-un accident de masina..."

Nu am mai auzit altceva. M-am prelins pe covor si am simtit cum in ochi mi se aduna lacrimi. Am inceput sa plang cu sughituri. De ce nu am fost in stare sa fac mai mult?

De la om la ... nimic!

Ieri a fost ziua in care am vazut stiri, filme si am discutat despre oamenii rai. Cand zic oameni rai, incerc sa minimalizez impactul pe care l-au avut asupra mea si asta pentru ca in primul rand aia nu au fost oameni, ci o specie mult sub animale, iar "rai" poate fi inlocuit foarte usor cu "brutali". 

Primul filmulet pe care l-am vazut ieri a fost pe site-ul lui Cabral si m-a socat pur si simplu. Eu stiu ca exista persoane care nu pot sta in preajma animalelor sau care au un ghimpe in spate cand le vad, dar absolut toti sunt impresionati de puii de catelusi!! Cum ar putea cineva sa ii trateze ca pe niste bile de golf si sa ii arunce in apa razand si filmand tot evenimentul? M-a dezgustat ce am vazut. Ma bucur ca nu cunosc astfel de salbatici, dar imi pare rau ca ei exista pe lume. Ce s-ar intampla daca, calaul ar primi acelasi tratament ca victima? Sa ii legam de maini si de picioare (ca sa nu se activeze nici un sistem de conservare) si sa ii aruncam in apa!Dar vai, nu putem face asta, deoarece ar fi un act de cruzime si torutura. Si totusi, sa ne uitam cu bine : asta e viitorul nostru. Nu sa ne inecam, ci sa traim printre creaturile astea dereglate!

Urmatoarea stire pe care am discutat-o a fost cea cu tanarul din Targoviste care l-a bagat pe unul in coma, tanar care cu cateva luni in urma o mai trimisese si pe gagica'sa la urgente. Probabil nu as fi mentionat ceva de aceasta stire, insa toata actiunea de sambata a avut loc intr-un pub in care fusesem cu o seara inainte. Recapitulare : animalul si-a batut gagik, a scapat fara nici o condamnare, revine la cateva luni sa il bata pe unu' care a facut prostia sa fie politist si sa frecventeze locurile cu interlopi. Am citit un comentariu in  pagina cu articolul, care mi-a ramas intiparit in minte "pai poate inainte sa moara, politistul aflat in COMA declara ca s-a batut singur!". Probabil chiar asa o sa se intample. Avand in vedere ca bestia "knows people that know people", exista o mare posibilitate ca in loc de puscarie sa primeasca "a one way trip to Hawai". Ce m-a surprins si ma termina psihic este : daca la 21 de ani deja ai asa ceva la activ, inseamna ca la 40 o sa fie maimuta aia care asculta ordinele sefului de clan si nu il mai intereseaza unde si in cine da.

Si acum sa vorbesc despre marele film pe care l-am vazut cu fetele si George (nu va suparati, dar avand in vedere ca era singura prezenta masculina de pe meleagurile noastre, cred ca merita a-i fi mentionat numele). The Experiment este un film in care este prezentat experimentul "Falsei Inchisori" al lui Philip Zimbardo. Cea mai buna descriere a acestui experiment o veti gasi aici.  

Psihosociologul prof. Univ. Dr. Septimiu Chelcea scrie în recenzia pe care o face cărţii lui Philip Zimbardo: „Viziunea lui despre individ şi societate este tulburătoare: suntem posibili criminali şi trăim într-o eră a uciderii în masă. În ultima sută de ani, mai mult de 50 de milioane de oameni, civili şi militari, au fost ucişi sistematic prin hotărârile guvernelor”.

„Răul constă din comportamentele intenţionate care urmăresc să producă suferinţă, abuzuri, înjosire, dezumanizare sau distrugerea fizică a unor persoane nevinovate - sau folosirea autorităţii şi puterii oferite de sistem pentru încurajarea sau acceptarea acestor practici” - Philip Zimbardo.

 As fi vrut sa scriu si sa descriu mai bine ce se intampla in experiment, insa cred ca frazele de mai sus exprima foarte bine concluzia, care este totusi cea mai importanta. 

Stiam ca valorile fiecarui om se pot schimba foarte rapid, dar in lumea mea perfecta, schimbarile aveau loc din cauza unor evenimente tragice, si nu din cauza unei uniforme.

Lectia pentru ziua de azi?  Omul este om pana nu mai este om.

Later edit : la urmatorul link puteti vedea documentarul cu privire la experimentele lui Milgram si a lui Zimbardo : link


P.S: cei slabi de inger ar face bine sa nu se uite ...

Sway with me!

Am dansat, am cantat si ma pregatesc sa ma duc la Honey. Ce sa mai, se intrevad niste zile insorite :D
Sway with me ;)

Iar eu ...

Stiu ca de cateva postari incoace am avut o nuanta de sentimentalism, si vreau sa va spun ca totul se datoreaza vremii, muzicii si cartilor pe care le citesc. Cand vezi afara numai nori urati si simti pe propria-ti piele frigul tot mai aprig, cand in boxe se aude un sunet usor de jazz, ce te duce cu gandul la alte vremuri, si cand cartea pe care tocmai ai lasat-o din mana iti vorbeste de vreo muiere care si-a gasit marea dragoste, tinzi sa cazi intr-un mare butoi cu melancolie. Butoiul meu cu melancolie are caracteristicile unui put. Ce se afla in acest butoi-put? 25 de ani in care am adunat ... absolut nimic din ceea ce mi-am propus. Nu, nu ma plang, si va rog sa nu ma intelegeti gresit, nici nu reneg realizarile pe care pana la urma le-am ... realizat (?!?!?!), dar cand te uiti in jur si observi oameni de varsta ta cu copii, casatoriti, cu firme, cu masini personale, stai si te uiti chioras la ghiozdanul tau si te intrebi daca nu cumva ceva este in neregula. Poate peticul tau e gaurit (haideti sa nu ne gandim la gaurirea primordiala, ca aici folosim metafora pentru tartacuta personala) si ti-au iesit toate chestiile bune din el. Si totusi, daca as tanji atat de mult la copii, as putea face unul cat ai zice "sex". Nu? Sau ma rog, as adopta un copil afro-american caruia i-as lua o dadaca filipineza (in timp ce lucram, aveam tv deschis si am auzit ca asta se poarta mai nou... dar seriously, daca ar fi sa infiez, nu m-ar deranja ceva de culoare mai inchisa :P). Si totusi, sa nu deviez de la subiect, copii se pot bifa daca se vrea cu adevarat. Pana si barbatul se poate bifa (iarasi vorbim de o metafora care nu are legatura cu sexul!), daca scazi din asteptari, lasi de la tine cand vine vorba de sex, aspect si stare materiala si esti maritata (nu neaparat si fericita) in 24 de ore. Hai sa zicem 24 zile, ca aici nu avem Las Vegas! Si acum ramane aspectul care ma intereseaza pe mine, si care imi provoaca aceasta stare de usoara depresie ce se manifesta prin excese de sentimentalism : partea profesionala. Ce faci ca sa te ridici pe acest plan? Ce compromisuri care sa nu iti atace integritatea poti face? Daca refuz sa platesc ca sa ma angajez, refuz sa imi plec capul sau sa il "aplec" in mod special, cum ma pot angaja? Iarasi, sa nu credeti ca ma plang. Sunt doar extrem de nervoasa pe sistemul prost in care se desfasoara lucrurile in tara asta. Eu sunt lipsita de experienta, motiv pentru care nu se incumeta nimeni sa ma angajeze ca inginer, si am o diploma de inginer care se pare ca este mult prea mult pentru alte posturi. Deci? What the f**k happens with me? Cred ca o sa trebuiasca sa asteptam si sa vedem. 

P.S :am citit pe un blog ceva de genu' ca "jazzu e muzica de babalaci" (nu exact cu cuvintele astea), nu cred ca muzica poate fi impartita pe categorii de ascultatori, gen jazz-ul il asculta doar cei peste 60 de ani, hausu' doar pustanii aflati la pubertate, r&b doar negrii si rockul doar pletosii. Un om care stie sa aprecieze calitatea, asculta orice piesa in care se poate regasi. Acum sunt in perioada in care ascult mai mult jazz, deoarece cred ca ma linisteste, asa cum in urma cu o luna ascultam old rock, si in urma cu un an s.o.a.d. 

I've got soul .. under my skin!

Desi nu toata lumea ar fi de acord cu acest titlu, ei bine, I've got soul under my skin, and my soul isn't far away from a ice figure!!! 

Vara, unde esti? Adu-mi inapoi razele soarelui si caldura cea mare! Te rog. Nu ma lasa cu sora ta rautacioasa care imi strica coafura si care ma face sa ma grabesc spre casa. Toamna cea urata, in care verdele se schimba intr-un maro trist, si vantul te obliga sa alegi dubita aglomerata. Nu vreau sa renunt la tricourile colorate, pantalonii scurti si papucii abia cumparati, nu i-am purtat decat 2 zile!! Sa nu imi aduc aminte de lacrimile zilnice pe care le vars din cauza vantului sau a frigului sau a luminii fara de soare. Vara, intoarce-te cu zilele tale lungi si cu piscina limpede in care abia m-am invatat sa sar. Nu vreau sa ma ascund de lume si sa invat sa inot in piscina pentru sportivi, o sa ma fac de ras. Sunt sigura. Lasa-ma sa mai fac niste poze florilor tale, randunelelor care se alearga printre frunzele copacilor si diminetilor insorite. Stiu ca nu m-ai prea vazut la fata in timpul zilei, insa trebuie sa recunosti ca dimineata si seara nu te-am lasat balta. Vara, ce fac cu rochita mea care nu mai este de mult timp noua, dar pe care imi place sa o afisez cu aceiasi placere ca in prima zi? Si cu Pogo, care trebuia sa imi gaseasca marea iubire? Toamna nu ma va lasa aruncata in lac, fara a-si lua tribut o raceala urata. Sunt sigura. Si cartile? Cand o sa mai termin teancul de carti de langa pat, daca tu nu ma mai primesti pe bancuta din parc? Daca sora ta o va uda in fiecare zi, sau va apleca crengile copacului, astfel incat sa nu mai pot sta la umbra lui?

Ma revolt acestei schimbari! Va trebui sa te intorci, vara! Daca nu te intorci, o sa ma supar atat de tare pe tine, incat data viitoare o sa ma bucur de florile pe care le primesc! Si o sa stau sa ma ard la soare, chiar daca nu este indicat. Si o sa ma plang intr-una de caldurile tale! Promit!! Varaaaaa!! INTOARCE-TE!!! 

Why don't ya love me?

Stai pe banca linistit si te uiti spre lacul intunecat. Luna iti lumineaza fata si parca te vad cu alti ochi. Nu iti dai seama ca te urmaresc si umbli cu gandurile intr-un loc numai de tine stiut. De ce nu ma iubesti?

De ce nu ma iubesti, cand ma trezesc la ore mult prea matinale si incep sa ma misc, doar pentru a te trezi? Cand ma asez pe spatele tau si iti suflu in ceafa, apoi rad de tine pentru ca esti morocanos.

De ce nu ma iubesti cand incerc sa fac o cafea, dar intotdeauna pun prea putin zahar sau prea putina cafea, sau prea putina apa; cand indiferent de ce as face, cafeaua are un gust infect si sorbi dezgustat din ea doar pentru a nu ma deprima?

De ce nu ma iubesti, cand ma uit in oglinda si imi imaginez cum as arata slaba, incep sa ma stramb, sa rad, sa ma intristez, doar pentru a vedea cum mi se schimba trasaturile, iar apoi ma intorc zambitoare la tine si iti spun ca am slabit cu siguranta?

De ce nu ma iubesti cand te iau de mana pe strada, apoi iti dau drumul la ea, apoi te iau iar de mana, apoi ma joc cu mana ta?

De ce nu ma iubesti cand ma enervez pentru un cuvant pe care il arunci fara sa iti dai seama si ma incrunt si nu mai vorbesc, si trebuie sa iti ceri scuze de cel putin 10 ori, si sa imi promiti ca nu iti va mai scapa niciodata acel cuvant?

De ce nu ma iubesti cand plang la un film de duzina, la o secventa care ma duce cu gandul spre casa, o secventa stupida cu niste copii care se joaca langa o fantana, desi stii ca eu nu am avut niciodata vreo amintire langa sau cu vreo fantana?

De ce nu ma iubesti cand trancan intr-una despre ce am patit in ziua respectiva, cand incep sa imit oamenii cu care am stat de vorba si nu sunt atenta pe unde merg si ma impiedic?

De ce nu ma iubesti cand suntem la restaurant si cand vorbesc cu gura plina sau cand imi pica tacamurile pe jos; cand rad de tine pentru ca iti pica varza din sandwich sau aruncam cu frimituri unul in celalalt?

De ce nu ma iubesti cand sunt toti prietenii in jurul nostru si eu nu am ochi decat pentru tine? Cand zambesc tamp doar pentru ca te vad cum gesticulezi ca sa explici ceva?

De ce nu ma iubesti cand ametita, te iau de gat si te sarut prelung, doar pentru a le arata celorlalti ca esti al meu? Cand trebuie sa ma tii in brate ca sa imi pastrez echilibrul, iar eu sunt prea ocupata sa te ciupesc de ureche?

De ce nu ma iubesti cand in miez de noapte te sun pentru ca as vrea sa vad un film de groaza si mi-e prea frica sa il vad singura; cand te oblig sa il deschizi pentru a ne putea uita impreuna?

De ce nu ma iubesti cand imbracata in maioul tau, te astept in pat si iti incalzesc locul? Cand inainte de somn iti mangai fata pentru a-mi contura trasaturile tale in minte?

De ce nu ma iubesti?

Iti intorci privirea spre mine si nu ai nici cea mai mica idee la ce ma gandesc. Probabil si tu ma vezi intr-o lumina mai buna. E de vina luna!

"Hai sa mergem acasa, s-a lasat frigul!"

Te iau de mana. De ce nu ma iubesti?