marți, 6 septembrie 2011

Cu radacinile-mi in mana, caut pamant fertil... Calatoria 4

Ma uit la feribotul ce a acostat la mal si nu stiu ce simt. Imi este frica intr-un fel, pentru ca nu am mers niciodata cu ceva atat de mare pe apa. Barca, pluta, colac, merge, dar ditamai Titanicul, nu!! Sunt entuziasmata in orice caz. Baietii imi spun ca ar trebui sa stau linistita deoarece nici nu o sa imi dau seama ca sunt pe apa. Nu ii cred decat pe jumatate. Cand autobuzul incepe sa inainteze catre feribot inima imi tresalta de bucurie si incep sa topai ca un copil "Dumnezeuleeee!! Ce taaareee!!! Vedeti ce mare e? Vedeti?" le spun celorlalti, de parca eu as fi vocea ratiunii, iar ei ar fi orbi. 
Ciudat, cand se opreste motorul si cand in sfarsit coboram din autobuz, ma simt ca intr-o parcare subterana, nicicum pe apa. Ma asteptam sa simt miscare barcii pe apa si eventual sa caut prima toaleta pentru a putea voma linistita in ea. Chiar imi imaginam cum imi voi blestema zilele cu capul pe un "veceu", albastra la fata si cu o greata intensa la fiecare miscare a apei. Cand colo, nu simt nimic. A stai, nu am plecat inca. Urcam spre partea superioara si constientizez ca feribotul nu este decat un mare mall pe apa. Incepem sa umblam dintr-o parte in alta a feribotului pentru a cauta o priza (recunosc, ne si holbam la produsele de prin magazine si ne minunam de preturi). Eu si Marius avem foarte mare nevoie de o priza deoarece telefoanele ne-au lasat la greu. Cel putin al meu e "mort" de ceva ore. Am intrat prin magazine, am verificat marfa si cand am privit spre geam, surpriza : mergeam pe apa!! Am alergat in graba pe punte si am inceput sa fac poze. Am deja zambetul tamp pe buze si multe cuvinte in cap. Cred ca arat ca un copil ce vede pentru prima oara o maimuta sau ceva de genu!


Ce este foarte surprinzator, oamenii nu au nici cea mai mica grija cand vine vorba de a-si gasi un loc. Unii si-au pus rucsacul pe jos, capul pe rucsac si au incercat sa doarma. Desigur si noi le-am urmat exemplul (nu, nu am dormit unii pe altii!) si ne-am asezat undeva langa scari. Care a fost primul lucru pe care l-am facut pe apa? Ei bine, dragii mei prieteni, am baut o bere!! Baietii au cumparat un 24 pack de bere si l-au impartit cu noi (oare suna mai bine daca spun mine? avand in vedere ca tot spun baietii si ca eu sunt singura fata cred ca ar fi fost la fel de corect sa spun ca am impartit berile intre noi. Hmmm). Ce sa mai, ca la scoala.


Din cand in cand ma mai uit spre geam si inca nu-mi vine sa cred ca beau un Tuborg pe drumul meu spre Norvegia, pe un feribot ce ma duce din Germania spre Danemarca, inconjurata de niste oameni pe care pana ieri nu ii cunosteam. Si ce bine e!
Nici nu imi dau seama cand suna "clopotelul" ce ne indeamna sa ne indreptam catre mijloacele noastre de transport. Urmatoarea tara : Danemarca! Ma asez pe scaunul meu si gandurile negre incep sa imi dea tarcoale. Nu am simtit ca am parasit tara. Parca m-as afla pe drumul care duce spre Brasov de 2 zile. Si totusi nu ma duc spre Brasov, ma duc in Norvegia.. Ce o sa ma fac odata ajunsa in Oslo? La 1 jumate noap... nu apuc sa imi duc la bun sfarsit gandul ca observ vamesii cum fac semne autobuzului sa mearga catre garajul loc. Ca si la punctul de control din Germania ma simt de parca as avea ceva de ascuns! De fapt nu este decat o mare teama la gandul ca poate va trebui sa imi deschid bagajul monstru si atunci chiar ca am incurcat-o! Nu pentru ca as avea cine stie ce ilegalitati, ci pentru ca a fost nevoie de mine si de mama sa stam pe bagaj si de tata sa traga de fermoar pentru a-l putea inchide! Se aude in microfon vocea soferului care ne anunta ca va trebui sa ne dam jos din autobuz. Inima incepe sa imi bata cu putere si incep sa imi imaginez situatii in care raman in Danemarca avand doar 20 de euro in portofel. In afara autobuzului un vames inchide usa garajului, iar alti 2 au langa ei caini lupi. Parca as fi adormit si m-as fi trezit intr-un film de groaza. Se aude doar sunetul usii care se inchide. Asta e momentul in care ne impusca pe toti!
Dar nu, nu ne-au impuscat. Au verificat cu ajutorul cainilor autobuzul si apoi ne-au lasat sa plecam. Si uite asa m-am regasit in Danemarca...

Un comentariu: