Va fi dor...

Dealul cu dor - Pasărea Colibri

Nu v-am spus ... dar in curand voi avea parte de o aventura! Se numeste Norvegia si va incepe joi!

Nu despre asta vreau sa va vorbesc, inca... ci despre ce simt. Nu, nu va voi umple de replici siropoase. Ci ganduri ... Atat.

Am venit la laptop sa vad daca mi-a scris cineva. Din obisnuinta am deschis si Hotmail-ul. 16 mailuri. Pff. Se vede ca m-am inscris pe inca un grup de pe Facebook, deoarece iar mi se umple mailul cu cine stie ce porcarii. Le selectez pe toate si inainte sa dau Delete observ un mail de la UiS. Ma uit la subiect si cu litere mari scrie "Letter of Admission at University of Stavanger". Mana incepe sa imi tremure pe buton si inima imi bate de parca ar vrea sa iasa la soare. Inchid ochii si incerc sa ma linistesc. Imi spun in gand "1,2,3,4,5" si tot asa pana la 10, fara a avea succes. Deschid ochii si ma mai uit o data la mail. Imi este frica sa il deschid, deoarece nu inteleg cum as putea avea un asemenea noroc. Daca este o greseala? Revad lunga saptamana ce a trecut, in care am asteptat acest mail. Cate ore am stat in fata monitorului si am intrat intr-una pe mail. Imi pierdusem speranta, iar acum... 

Trebuie sa primesc contractul. Am spus la ceva lume ca o sa plec, iar acum imi pare rau. Daca o sa fie probleme? Eu am dat cu gura in stanga si in dreapta, si parca vad ca o sa fiu nevoita sa ma plimb cu o cutie de pamant langa mine. Sa am unde sa imi ascund capul. Ca strutii!! Stiu ca nu ar fi trebuit sa spun, insa luna trecuta cand am citit scrisoarea de admitere, am sunat toti prietenii sa le spun ca plec. Apoi am si postat pe Facebook. Damn! Cred ca probleme am sigur!!! La cap! Nu stiu sa mai fi fost atat de entuziasmata de ceva. Iar entuziasmul, la care am adaugat sperantele si emotiile, mi-au provocat nebunie temporara ce s-a soldat cu titlul de ziar local "PLEC IN NORVEGIA!!". 

"Domnisoara Vasile, e gata" o aud pe d-na secretara si in mana ei se afla contractul. Imi pare ca se misca foarte incet, de parca ar vrea sa fie capturata intr-o secventa slow motion, iar contractul pare inconjurat de o lumina divina. Totul depinde de el!

Tata ma suna sa imi spuna ca merge spre agentie sa cumpere biletul. Acum este sigur ca plec. Emotiile ce au stat ascunse pana acum incep sa se strecoare printre ganduri si prin corp. Ca mici impulsuri electrice, isi fac loc in fiecare muschi. Mai devreme, cand am vorbit cu Honey, nu am lasat-o sa termine ce avea de spus deoarece ma propulsam cu doua saptamani in timp si ma vedeam in Norvegia asteptand trenul si neputand sa o sun pe ea. Sau in statie. Sau in drum spre vreun loc. Nu o sa o mai sun pe ea. Si nici ea pe mine. Ca o sa coste al dracu de scump. Nu am lasat-o sa termine si am intrebat-o ce o sa ma fac fara ea. De dimineata o auzeam pe Iris cum se pregatea de munca si pe Vali cum ii spunea ca e ok. Nu am stat cu ei. Nu i-am auzit niciodata asa. Dar o sa stau si maine dimineata sa ii ascult. Chit ca apoi o sa adorm. Oana... mica Oana. Si Ana. Si mama. Si tata... Ufff! Suna iar telefonul si imi intrerupe sirul de oameni pe care vreau sa ii vad cu ochii mintii. E tata ce imi cere numarul de pasaport. I-l dau si imi inchide rapid, deoarece mai are de vorbit cu agentul. Trag o gura de aer si ma imbarbatez. Hei! Nu ma duc la taiere, ci in Norvegia!!! 

Acum. E seara si e liniste. Plec pentru cateva luni, sper ca poate mai mult, insa sunt sigura ca o sa ma gandesc la voi toti! Nu sunt nici prima care pleaca, nu o sa fiu nici ultima, insa e prima oara cand ies din tara, si fie-mi cu iertare, dar am niste emotii imense!