Nostalgic... poate!

Ma uit cu nostalgie la pozele din copilarie si ma gandesc cu drag la momentele in care le-am facut.
Dintr-un cadru alb-negru imi zambeste cu gura pana la urechi Catalina ce am fost. Este mica si cu parul buclat, si toata un zambet. In urmatoarea poza, aceasi Catalina, imi arata fundul, in timp ce sta culcata pe o canapea si incearca sa isi atinga varfurile picioarelor, cu mainile, fara a le indoi. Chestie complicata dom'le, ce ii pare foarte interesanta fotografului. Sunt curioasa daca ar mai avea acelasi farmec sa repet figura la varsta asta. Sau daca m-ar poza cineva. Ba m-ar poza, dar nu ca sa puna poza in album, ci ca sa ma poata identifica personalul de la spitalul de nebuni. Hai mai bine sa trec de poza asta, ca iar imi aduc aminte de nunta la care cameramanul a facut un intreg moment din fundul meu! Chit ca eram mica si simpatica, 30 de min in care ii arat fundul cameramanului si apoi ma stramb la el sunt departe de a fi o amintire placuta peste ani si ani!
Acum, ma priveste din poza o Catalina mai maricica (si la propriu si la figurat). Sta langa o Catrinel mica si se uita cu pofta la sandwichurile intinse pe masa din bucatarie. Traditia noastra. La zilele de nastere, mama facea sandwichuri cu de toate si apoi le insira pe toate pe masa. Fiecare venea si se servea. Dar cata pofta vad in ochii mei. Zici ca mi-a incuiat mama frigiderul vreo cateva zile.
O shit! Am uitat de pozele astea. Pozele pe care nu le voi uita niciodata (daca sunteti extrem de cuminti, in cateva sute de ani o sa le postez pe aici).
Poza nr. 1 : Aniversarea de 14 ani. Abia ne cumparasem aparatul foto si tata incerca sa prinda toate momentele. Ma uit fericita la tortul mare, cu 14 lumanari aprinse. Arata apetisant si se vede din poza ca imi doresc din suflet sa imi pun o dorinta. Dorinta mea mare de atunci era sa se taie mai repede tortul. Acum ar fi sa il mananc singura! :)))
Poza nr. 2 : Aceasi aniversare. Numai ca acum, se vede o Catalina care sufla cu putere spre un tort ce pare ca isi ia zborul imediat. Nu stiu cum a reusit taica-miu sa prinda cadrul asta, dar imaginea iti sugereaza ca sunt pe cale sa provoc un taifun, nicicum sa sting lumanarile unui tort. Si asta pentru ca "efectele speciale" prinse in poze dau senzatia ca tortul va fi luat de vant! Vantul meu :))). A doua zi de la aparitia acestor poze, o prietena (Bianca, nici acum nu te-am uitat!!! :))) ) a avut bunavointa sa arate poza intregii parcari. Nu va pot spune de cate ori am trecut pe langa grupuri din parcare ce mimau "suflatul" meu spre tort. 

Va continua ... cel mai probabil! :D