Merg pe strada, tinand strans in maini cartea ce mi-a acaparat atentia de ceva vreme. Nu stiu cum as reactiona daca as afla ca am o boala incurabila. Sau ma rog, cu slabe sanse de supravietuire. Dupa fiecare pagina pe care o citesc, ma gandesc la miile de copii care trec prin asa ceva. Ajung sa traiasca o viata de spital, sa invete termeni de care multa lume nu a auzit si sa stie cum se administreaza medicamentele pe care le primesc. Dar nu, nu vreau sa mai am imaginea unui copil fara de par, cu trupul micut prins de cine stie ce aparat monstru.
Imi indrept privirile spre mediul in care ma aflu. Strada este plina de oameni care isi vad de drum mai repede sau mai incet. Oare ei la ce se gandesc? Fiecare are cate o problema de dimensiuni colosale... in viziunea lui. Si cine sunt ceilalti sa spuna ca nu este asa. Probabil tipul cel incruntat care merge apasat s-a despartit de iubita lui. La cat de adanca este cuta de pe frunte sunt sigura ca a fost inselat. Iar femeia ce isi duce cumparaturile ca pe o povara isi doreste sa ajunga la casa ei, pentru a se aseza pe un scaun si a sta linistita o secunda. M-am lecuit in a ajuta oameni ce cara pungi de cumparaturi. Ultima oara era sa fiu fugarita, deoarece o babuta a crezut ca vreau sa ii fur cumparaturile si mai ca incepuse sa urle "hoata" in mijlocul centrului. Ce frumos pare cuplul din fata. Probabil a fost dragoste la prima vedere in cazul lor! S-au vazut si au stiut ca isi apartin unul altuia. Se tin de mana si se uita cu drag unul la celalalt. Am vazut si cupluri care nu se potrivesc. Incerc sa ma gandesc de ce sunt impreuna. Poate pentru ca se cunosc de mici si sunt atat de obisnuiti unul cu celalalt, incat cel mai firesc pas este sa isi cladeasca viata impreuna. Sau poate destinul a hotarat ca trebuie sa incerce sa il puna pe el langa ea, pentru ca apoi sa ii dea ceva mai bun. Sau pe ea langa el, pentru ca apoi sa aiba o viata linistita in care nu o sa se gandeasca cu regret la ce a fost odata.
Un baietel mic, se opreste in dreptul meu, fortand-o pe bunica de a carei mana se tine sa se opreasca la randu-i, si se uita atent la mine. Ii zambesc, stiind ca desi nu ma descurc pe langa copii, acestia intotdeauna vor zambi cand imi vor vedea chipl destins. Asta se si intampla. Baietelul intinde o mana spre mine si rade. Imi scapa un chicotit si ma aplec pentru a-i prinde manuta, insa bunica il ia in brate si ii spune pe un ton ce se vrea a fi cat mai placut "hai sa nu o deranjam pe tanti".
Strang la piept cartea ce mi-a acaparat atentia de ceva vreme si ma uit la copilasul ce a si uitat ca m-a vazut vreodata, deoarece calutul rosu din vitrina este mult mai interesant. Oare va apuca sa isi traisca viata la maxim? Sa traiasca o poveste de iubire, chiar daca nu o va finaliza cu un altar, sa faca la randul lui o mica creatura, sa care de plase pline de cumparaturi, sa ajunga la batranete si sa se rasteasca la galagiosii din fata blocului? Ii doresc sa da! Dumnezeule ai grija sa da...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu