Epilog...

Jazz - windmills of your mind

Nu. Nu este o alta zi in care m-am trezit brutal la o ora mult prea matinala. Daca la un moment dat am dat vina pe altii, de vreo cateva zile e numai vina mea. Probabil ca ceasul biologic incearca sa imi spuna ceva si eu fac pe proasta. Astazi nici macar nu  mai pot spune ca m-am trezit la 8, ci la 7:45 cu un "Nu iaaar!" intiparit pe buze.

Si mi-am adus aminte de povestea pe care voiam sa o scriu in urma cu ceva timp. E cam asa :

"Barbatii imaginari din viata mea imi ocupa tot timpul" se auzi spunand cu voce tare in timp ce se opri in mijlocul trotuarului. Era atat de bulversata de faptul ca abia acum are curajul sa scoata acea fraza ce o bantuia de cateva saptamani, incat nu mai baga de seama putinele persoane ce treceau pe langa ea si se uitau ciudat.

"Ma intrebam de ce nu reusesc sa ma implic intr-o relatie? Pai daca sunt prea ocupata sa visez la ceea ce ar fi putut fi cu cei ț-șpe tipi cu care am fost. Si macar de as fi fost cu toti. Rahat! Daca imi place vreun pic de laptar, nu ma uit lasciv la el, ci imi ocup toata ziua imaginandu-mi cum ar fi viata mea cu el. Si daca nu e laptarul, ma gandesc la Razvan. Si daca nu e Razvan, ma gandesc la vecinul de la 2 cu care nu am vorbit niciodata si care trece pe langa mine de parca as fi mobila scarii, nu o persoana." Isi puse mainile in cap si ofta greu. Voia ca prin acest oftat sa isi scoata toate gandurile infecte din cap. Stia ca este greu, dar necesar.A pus in balanta toate reusitele ei si din pacate, balanta s-a inclinat catre viata personala pe care o pusese in stand-by. Era mult mai usor sa viseze, dar sa isi vada in continuare de cariera. Asa nu suferea, iar competentele ei nu aveau de suferit. Nu perioada de indragosteala, nu ras tamp, nu nimic. 

"Si ce dor imi e de rasul tamp! Si de durerile de stomac atat de placute. Si de strangerile de mana. Am nevoie de o banca! URGENT!" isi spuse hotarat. Isi indrepta spatele arcuit de greutatea gandurilor si porni apasat spre parc. 

"Cum schimbi o gandire de o viata, dar proasta, cu alta sanatoasa, dar noua?" isi spuse in timp ce se aseza pe banca. Alesese partea cu lacul, deoarece asa nu se mai intreba nimeni de ce se uita in gol, sperand ca totodata nu se va apropia nimeni ca sa o auda cum scapa 2-3 vorbe. "Alt defect! Cine naibii mai vorbeste cu sine? Stai ca nu m-am exprimat corect! Cine naibii mai vorbeste cu sine, cu voce tare, in public??? si o mai si recunoaste?"

"Si totusi? Cum sa schimbi o gandire de o viata? Inca de mica imi imaginam cum ar fi fost viata daca as fi fost bogata. Niciodata nu m-am plans ca nu am dulciuri, niciodata nu m-am plans ca nu am papusi indeajuns de frumoase. Si asta de ce? Pentru ca in mintea mea mancam intotdeauna cele mai de seama bunatati, iar papusile mele erau Barbie, eventual aveam si un Ken si un palat pentru ele. Copilaria mea a fost atat de frumoasa, incat la liceu, in loc sa imi vad de relatii cu baieti reali, m-am sarutat de o mie de ori cu dragostea mea ascunsa, baiatul cel mai curtat din clasa. Si cand am realizat ca nu va fi niciodata al meu, abia atunci m-am hotarat sa ma sarut cu un necunoscut. Doar sa ii fac in ciuda mintii mele atat de inselate. Si ce urat a fost. Mai tarziu, cand toate fetele sufereau dupa primele lor iubiri, eu inca traiam fericita cu gandurile mele, ce ma aparau de toate neplacerile. Nu pot spune ca nu am trait viata. Ca am trait-o. Insa nu am trait dragostea."

Se uita la cat de linistit e lacul. "Daca as fi putut sa ma nasc lac, ar fi fost totul atat de usor. M-as fi indragostit in fiecare primavara de copacii de langa drum si de florile atat de frumoase. As fi iubit pasarile ce se aseaza atat de lin pe apa si se joaca intotdeauna nevinovat. Dar nu sunt lac. Nici peste, nici pasare. Sunt un eu. Si cat de greu e sa fii eu. Cum schimbi o gandire de o viata?"