Iubeste-ma, iubito!

DUKE ELLINGTON / JOHN COLTRANE - In A Sentimental Mood




Incerc sa-ti scriu ceva iubito, dar frazele-mi sunt goale cand mana atinge foaia. Ma uit la pielea ta catifelata si ma intreb cui i-ai gresit de te-ai ales cu mine. Atat de fina si firava, un pui pierdut de cuib si mama, te-ai strans la pieptul meu fara de teama si m-ai lasat sa te iubesc. Căci te iubesc! Sperante am o mie-n viata asta, dar a mai mare dintre toate esti tu. Oh, de-ai stii cat de usor imi e sa te visez cu ani cernuti pe umerii tai goi, cu aceeasi privire jucausa, la sanu-ti plin tinand al nostr' copil. Iubito, esti frumoasa! Si asa ai sa fii si atunci.
Mi-aduc aminte ziua cand te-am zarit in departari. De-atunci stiam ca esti a mea. Si tot de-atunci radeai din toata inima. Si sa te-auda lumea. Nu te-ai schimbat deloc! Si cati mai pot spune asta despre iubirile ce sunt? Mi-ai spus ca eu eram cel mai de ras, dar nu-mi pasa. Daca asta insemna sa stralucesti ca un soare, atunci as fi stat si-n cap sa iti fur albul dintilor si sunetul cristalin atat de clar.
Iar ma privesti zambind. Stiu, nu-ti place seriozitatea intiparita-mi pe chip. Cearta-ma, doar pentru a ma impaca; trage-ma spre pat si invata-ma sa te rasfat asa cum vrei tu. Iubeste-ma, iubito, căci eu te iubesc oricum!

Epilog...

Jazz - windmills of your mind

Nu. Nu este o alta zi in care m-am trezit brutal la o ora mult prea matinala. Daca la un moment dat am dat vina pe altii, de vreo cateva zile e numai vina mea. Probabil ca ceasul biologic incearca sa imi spuna ceva si eu fac pe proasta. Astazi nici macar nu  mai pot spune ca m-am trezit la 8, ci la 7:45 cu un "Nu iaaar!" intiparit pe buze.

Si mi-am adus aminte de povestea pe care voiam sa o scriu in urma cu ceva timp. E cam asa :

"Barbatii imaginari din viata mea imi ocupa tot timpul" se auzi spunand cu voce tare in timp ce se opri in mijlocul trotuarului. Era atat de bulversata de faptul ca abia acum are curajul sa scoata acea fraza ce o bantuia de cateva saptamani, incat nu mai baga de seama putinele persoane ce treceau pe langa ea si se uitau ciudat.

"Ma intrebam de ce nu reusesc sa ma implic intr-o relatie? Pai daca sunt prea ocupata sa visez la ceea ce ar fi putut fi cu cei ț-șpe tipi cu care am fost. Si macar de as fi fost cu toti. Rahat! Daca imi place vreun pic de laptar, nu ma uit lasciv la el, ci imi ocup toata ziua imaginandu-mi cum ar fi viata mea cu el. Si daca nu e laptarul, ma gandesc la Razvan. Si daca nu e Razvan, ma gandesc la vecinul de la 2 cu care nu am vorbit niciodata si care trece pe langa mine de parca as fi mobila scarii, nu o persoana." Isi puse mainile in cap si ofta greu. Voia ca prin acest oftat sa isi scoata toate gandurile infecte din cap. Stia ca este greu, dar necesar.A pus in balanta toate reusitele ei si din pacate, balanta s-a inclinat catre viata personala pe care o pusese in stand-by. Era mult mai usor sa viseze, dar sa isi vada in continuare de cariera. Asa nu suferea, iar competentele ei nu aveau de suferit. Nu perioada de indragosteala, nu ras tamp, nu nimic. 

"Si ce dor imi e de rasul tamp! Si de durerile de stomac atat de placute. Si de strangerile de mana. Am nevoie de o banca! URGENT!" isi spuse hotarat. Isi indrepta spatele arcuit de greutatea gandurilor si porni apasat spre parc. 

"Cum schimbi o gandire de o viata, dar proasta, cu alta sanatoasa, dar noua?" isi spuse in timp ce se aseza pe banca. Alesese partea cu lacul, deoarece asa nu se mai intreba nimeni de ce se uita in gol, sperand ca totodata nu se va apropia nimeni ca sa o auda cum scapa 2-3 vorbe. "Alt defect! Cine naibii mai vorbeste cu sine? Stai ca nu m-am exprimat corect! Cine naibii mai vorbeste cu sine, cu voce tare, in public??? si o mai si recunoaste?"

"Si totusi? Cum sa schimbi o gandire de o viata? Inca de mica imi imaginam cum ar fi fost viata daca as fi fost bogata. Niciodata nu m-am plans ca nu am dulciuri, niciodata nu m-am plans ca nu am papusi indeajuns de frumoase. Si asta de ce? Pentru ca in mintea mea mancam intotdeauna cele mai de seama bunatati, iar papusile mele erau Barbie, eventual aveam si un Ken si un palat pentru ele. Copilaria mea a fost atat de frumoasa, incat la liceu, in loc sa imi vad de relatii cu baieti reali, m-am sarutat de o mie de ori cu dragostea mea ascunsa, baiatul cel mai curtat din clasa. Si cand am realizat ca nu va fi niciodata al meu, abia atunci m-am hotarat sa ma sarut cu un necunoscut. Doar sa ii fac in ciuda mintii mele atat de inselate. Si ce urat a fost. Mai tarziu, cand toate fetele sufereau dupa primele lor iubiri, eu inca traiam fericita cu gandurile mele, ce ma aparau de toate neplacerile. Nu pot spune ca nu am trait viata. Ca am trait-o. Insa nu am trait dragostea."

Se uita la cat de linistit e lacul. "Daca as fi putut sa ma nasc lac, ar fi fost totul atat de usor. M-as fi indragostit in fiecare primavara de copacii de langa drum si de florile atat de frumoase. As fi iubit pasarile ce se aseaza atat de lin pe apa si se joaca intotdeauna nevinovat. Dar nu sunt lac. Nici peste, nici pasare. Sunt un eu. Si cat de greu e sa fii eu. Cum schimbi o gandire de o viata?"

What is your favorite memory?

within temptation--memories

Dear readers,

I want to start writing in English so .. everybody could read what i write. Even some foreign friends or relatives.

In the first place, I would like for you to excuse my mistakes (because I'm sure there will be a lot of them) and if it's not too much to ask : please help me correct them (the mistakes I mean). I sure hope that with the help of some of my friends and readers I can improve my English to the point where it will be understood by all of you. 

Well, a couple of days Iris (it's her birthday today so I will use this post to wish her all the good in the world! My brother too!) gave me a task to accomplish and that task was : what is your favorite memory?, and I intend to solve that task through my blog.

Here it is : 

My favorite memory shouldn't be that hard to pick. Or at least that was the first thought that came through my mind when I heard about the task. But as time passed I realized that it's not the easiest thing to choose. I have a lot of memories, some are nice, some aren't so nice, but all of them made me who I am. So, I won't tell you my favorite memory. I'll tell you one of the many favorite I gathered.

It was my second year at the University from Brasov and the first year in the other student's campus. Colina. It was much closer to the University's teaching buildings but it was very far from the places where the friends I've made as a freshman lived. I thought that it had to be a way to move back to my former room. But it wasn't. So one morning i realized that I was stuck there. So I took my book and my cigars (i was smoking back then) and went on the hallway to read. I would have preferred my bed, but it was a non-smoking room so.. that was my only choice. I sat on the cold floor, lighted my cigar and started reading, when all over the sudden the door in front of me cracked open. From there, a girl with red hair and the most beautiful eyes I had ever seen stepped out. She looked at me for a slight moment, put a cushion on the floor and next to it a big cup (It was rather a very deep soup plate, but she calls it cup!!). She went back into the room, only to return with a book in her hands. I couldn't believe my eyes. I wasn't the only nut that at 8:30 a.m. read a book instead of sleeping like the rest of the students!

Inside I was all sunshine and happiness but i surely could not let the emotions get out, because i would only make her think that I am a freak! So i continued reading, even if with one eye I was still contemplating her. Until I realized I knew her from somewhere. DAMN!! She was one of those mean evil girls that usually spent all day long on the hallway!!! Yes! She was one of them for sure! A couple of days ago i came from school and there they were! Like this block's furniture! The furniture that you can't get rid off because it belongs to the owner. Well, as they sat there, with their legs all over the floor, not only they spooked  very loud, as though each and every one of them had a hearing's aid, they smoked like their home country is Turkey!! Like they had to produce enough smoke as to hide the walls from their behinds. And that's not all!! When i got near them, not even one of them had the courtesy to lift their feet. I had to jump like a rabbit. And even so one of them looked as me as I was the bad guy in that story!! RUDE!! I hate them!!! I HATE..

"Excuse me... Can i bother you with a question?" i heard her say.

I raise my head from the book and look at her. I can't see the evil i thought i saw a couple of days ago. 

"What?"

"I was curious about the book you are reading... What is it's name?"

"Aaaa... the book I'm reading? It's called Ivanhoe and i just started reading it. It's about a knight that helps people with his bravery. I love the action and this book has plenty!"

"Really? I like most the books that have an interesting plot. Something with ..."

And that was our first conversation. We talked about the books we read and we loved, the books that we wanted to read, the movies that we liked... and the hours just passed by us. We meet again the next morning. And the morning after that. 

Now... after more than 5 years, even if I don't see her every morning, I still like to talk with her about books and movies. Life and weather. Love and friendship.

That's it Iris. U can correct this whenever you want.

Dear readers, once again EXCUSE MY AWFUL WRITING!! IT WILL GET BETTER WITH EXERCISE!

La teatru...

Tocmai ce m-am intors de la teatru. Teatru "Sica Alexandrescu" din Brasov! Si sunt foarte entuziasmata de piesa pe care tocmai am vizionat-o si de publicul foarte incantator in care am avut onoarea sa ma aflu. 

Prima surpriza pe care am avut-o, in autobuzul cu care ma indreptam spre teatru am aflat ca este foarte multa lume care cumpara bilete si exista posibilitatea sa nu mai gasim locuri. Nu stiam ca teatrul este atat de apreciat in acest oras. Am mai fost la opere de teatru si ce-i drept nu s-a intamplat sa fie sala goala, insa erau premiere si era normal sa fie lumea interesata. Insa asa? La o piesa ce a mai rulat? Bravo brasoveni! 

O alta surpriza a fost sa ma strecor printre persoanele ce se aflau in holul teatrului si asteptau cuminti deschidere portilor. Nu tu oameni care sa vorbeasca tare, nu tu pitzi care sa isi verifice tinuta in geamul tablourilor, nu tu mutre morocanoase. O multime foarte linistita, care isi discuta asteptarile vizavi de piesa sau poate locurile bune pe care le-au primit.

Cea mai mare surpriza am avut-o in timp ce asteptam sa inceapa piesa "Un cuplu ciudat". Ma uitam la decorul amenajat pe scena si ma intrebam oare cum va fi piesa, cand m-a rugat cineva sa imi dau picioarele pentru a putea trece. M-am ridicat de pe scaun si am inceput sa ma uit in jur. Numai tineri. In grupuri, cupluri sau singuri. Tineri! De varsta mea, mai mici, la facultate, la liceu. Exista tineri care aleg teatrul in locul unui bar sau ale unei convorbiri in fata blocului. Pentru prima data, m-am uitat zambind la tinerii de langa mine. Este o imagine frumoasa, credeti-ma, ca in "Liceeni" cand asteapta elevii cuminti venirea profesorului sau a formatiei care va face spectacol. Ca intr-un film de calitate.

Acum sa vorbesc un pic si despre piesa. "Un cuplu ciudat" este o piesa foarte activa, in care publicul simte prezenta realitatii. Glumele sunt bune si nu de putine ori ne-am simtit cu totii obligati sa aplaudam prestatia buna a actorilor ce au fost foarte carismatici si inca de la inceput au trait intens rolul.  Personajele principale sunt doua femei care ajung sa locuiasca impreuna din cauza barbatilor, una fiind divortata de 2 ani, cealalta fiind recent parasita, iar pe langa ele sunt prietenele lor care pipereaza putin situatia.Va sfatuiesc cu cea mai mare caldura sa va duceti la piesa, deoarece veti rade din suflet (garantat) si nu va veti mai satura de personaje. 

Replica pe care am retinut-o si care mi-a placut cel mai mult a fost 

"Adica imi lasi impresia ca vrei sa plec" spune Flo in timp ce Olive ii face bagajul.

Olive isi pune mainile in cap si ii raspunde scrasnind din dinti "Nu Florence, nu iti las impresia! Iti spun clar : VREAU SA PLECI" (am ras ca apucata!!!)

Bloggerii au talent!

Britain`s got talent, America`s got talent, India`s got talent, Romanii au talent, asa ca de ce nu ar avea si bloggerii? Talent! 

 Imi verific eu linistita mailul si incantata observ ca cineva a comentat pe blog. Sperand ca voi putea incepe o conversatie online (ce dor imi e sa discut!!!) apas rapid pe link si ma aduce la comentariul lui Gigi (nu e chiar Gigi, dar daca click-uiti numele va duce la blogul lui :P) ce ma indeamna sa vorbesc despre talentele mele. Saracul, nu stie ca a deschis cutia Pandorei! :))

Asta gandeam cand am inceput sa scriu postarea. Si de atunci e aproape o saptamana. 

Habar n-am ce talente am.

Tot ce imi vine in minte este faptul ca stiu sa vorbesc. Si sa scriu. Ma rog, cel mai corect spus este : stiu sa povestesc. Nu sunt cea mai stralucita de pe planeta (desi simt ca nu o sa plec de pe aceasta lumea fara sa fac ceva memorabil), insa incerc sa ma indrept spre piedestalul naratorilor trecuti de mediocritate. Cu pasi extrem de mici, ce-i drept. Intotdeauna cand patesc ceva, incep sa mi se aseze in cap cuvintele potrivite pentru a obtine o poveste interesanta. De multe ori, cand merg pe strada patesc sa vad imagini pe care mi-ar placea sa le povestesc. Poate chiar imagini pe care le-am vazut in filme. De exemplu, mergeam la Tg Jiu, si pe drum am avut un flash cu un accident. Si apoi am inceput sa gasesc cuvintele potrivite pentru a face o postare. Insa m-am gandit ca e prea trist. 

Deci asta e talentul meu. Sa vorbesc. Si sa scriu. Sa povestesc. Desi daca as intreba baietii cu care am avut date-uri s-ar uita ciudat la mine si mi-ar spune ca talentul meu este acela de a nu tacea din gura. Ce-i drept, cand incep sa trancan (in special cand am emotii) nu ma mai opreste decat un dezastru natural! Dar hai sa fiu serioasa, ca de multe ori, nimeni nu ma opreste. Si asta pentru ca de multe ori, chiar spun lucruri interesante. :))) Modesta de mine!

AAA.. si sa mai zicem ca stiu sa desenez si sa cant. Dar astea se activeaza doar cand sunt in preajma unor persoane pe care vreau sa le impresionez. Adica, atunci cand sunt indragostita, cant si desenez super fain. Si cand ma refer la indragosteala, nu inseamna ca este implicat in mod special un baiat. Pentru ca ma indragostesc de vreme, de o rochie, de un local. Etc. Intelegi voi ideea :P

Alte talente? Hmmm.. Nu cred ca ma desconsider chiar asa mult. Si nu e chiar desconsiderat, ci doar ca nu stiu care e talent si care e stiinta :)))!! Si cu asta cred ca m-am scos!!! Daca m-ai gasiti voi ceva... Eu sunt dispusa sa mai adaug talente in caiet!!

De'ale lumii ... in care traiesc

Vama Veche - Brasov "Is My Country"

Ma urc in autobuz si ma asez pe la mijlocul lui, scaunul de la geam. Intotdeauna incerc sa stau acolo. E locul din care poti vedea si ce se intampla afara si ce oameni se mai urca. 

De la geam observ un grup de muncitori ce stau si se uita la un altul care manuieste o masinarie si sparge asfaltul. Vorbesc destul de tare si rad cu pofta. Nu e prima oara cand vad aceasta imagine. Cand mergeam spre facultate, niste muncitori erau langa un drum ce trebuia peticit (pentru ca nu pot spune reparat, restaurat sau cine stie ce alt sinonim cu a duce la bun sfarsit o treaba!!), si cand spun ca erau acolo, inseamna ca unul muncea si restul stateau pe trotuar si vorbeau. Cum sa nu iti placa munca asta? Sau poate sunt eu absurda si ei de fapt muncesc cu totii, dar pe rand! Asta care munceste a tras betisorul scurt, azi!

Masina porneste in tromba si o babuta mai ca sare de pe scaun. Probabil soferul este prea prins de ritmurile manelelor ce se aud dinspre radio si uita ca se afla intr-un mijloc de transport in comun, poate se vede in autovehiculul de acasa si incearca sa impresioneze vreo piti de pe marginea soselei.

Nimic nou pe portiunea asta a orasului. Priveliste dezolanta a marginii orasului, unde nu prea vezi lume mergand pe jos pentru ca probabil s-ar deprima sa paseasca pe langa fabrica parasita si blocurile mult prea gri. Desigur, va arata mai ok cand se vor inverzi putinii pomi de pe marginea drumului, dar mai e ceva pana atunci.

La capat de linie (mda, iau autobuzul inainte de un capat de linie pentru a nu parcurge o distanta rezonabila pentru a-l lua de la statia care ma duce direct acasa !?!?!?!) se suie oamenii grabiti, desi soferul s-a dat jos din autobuz si e evident faptul ca mai dureaza ceva pana plecam. Dar poate e prea soare afara. Sau poate vor sa prinda un loc. 10 oameni in autobuz de tz-spe locuri. Clar d'asta se grabesc. Ca o paranteza, vocea mea interioara ar vrea sa spuna ca de multe ori si eu ma urc la fel de grabita, doar pentru a ma sti in autobuz. Dar hai sa ne prefacem ca nu o auzim!

Plecam din statie si trecem prin portiunea mea preferata a orasului. Imi place cum au amenajat aici, si imi place foarte mult Calea Bucuresti. Ma simt ca intr-un oras.din afara. In special acum cand incep sa puna pamant proaspat, flori, pomisori etc. Separatorul ros-alb este atat de curat si trotuarele sunt luminate (am cautat alt cuvant care sa exprime faptul ca sunt atat de deschise la culoare si albe si curate si imi plac!, dar nu am gasit, asa ca ramanem cu luminate!) si pline de lume. Magazinele sunt la toate palierele blocurilor si reclame mari sunt agatate de blocurile turn. O incantare pentru ochi.

In autobuz incepe sa se ingramadeasca atmosfera, insa din fericire, nu sunt deranjata deloc de acest fapt. Am locul meu. Ce diferiti suntem cu totii. Aici este cel mai bun loc de observatie si de analiza a acestui fapt. Niste copii au ocupat locurile de langa mine si au dat drumul la muzica. Ii aud cum isi spun unul altuia "Nu melodia asta ma, ca injura aia!" "Si ce p**a mea?" "Da'te dr**u ca suntem in autobuz, esti prost?" "Bine ba, o schimb!" si ma intreb daca asta inseamna cei 7 ani de acasa. Sa nu lasi o melodie cu injuraturi intr-un loc public. Sau sa te asezi nonsalant cand in fata o mamaie abia se mai poate tine de bara aia. Noroc ca sunt multi oameni in jurul ei, si se poate rezema de ei de fiecare data cand soferul ia vreo curba mai lunga. Am vrut sa ma ridic sa ii ofer locul, insa cineva din spate m-a batut pe umar si mi-a spus sa stau linistita ca va sta pe locul lui. 

Ajungem in centrul orasului. Se vede ca pe aici sunt corpurile facultatii, deoarece acum sunt multi tineri care urca scarile. Se vede si ca sunt studenti, dupa privirile iscoditoare menite sa gaseasca eventualii controlori. Nu spun ca toti merg fara bilet, spun doar ca marea majoritate, cand vine vorba de mers 2-3 statii, nu mai cumpara un bilet. Plus ca sunt in grup si vorbesc de cine stie ce materii sau profi.

Ajung si in campus. Cobor linistita si imi pregatec nasul pentru Shitty Way. Daca ati sti de cand imi doresc sa va povestesc despre Shitty Way!!! Dar nu am stiut cum sa o introduc in postari. Nu ar fi avut farmec in nici una. Si parca nici nu imi venea sa scriu o postare doar despre asta! In orice caz, acum este momentul!

Shitty Way este straduta ce face legatura intre strada principala si campus. Majoritatea oamenilor care au caini, ii plimba inevitabil si pe aici. Ideea este ca, acesti caini (desi eu tind sa cred ca sunt si multi oameni  ca prea mari sunt... dar sa nu sar) se rahatesc pe spatiul verde de langa trotuar. Si cand vii spre sau pleci de la camin, treci pe aceasta straduta unde pute a rahat si mai si vezi carnaciori MARI maronii ce acopera locurile unde ar trebui sa fie iarba. Ok, este ingrasamant natural, sa vezi ce iarba verde si consistenta o sa creasca acolo, dar pana atunci ... Shitty Way.

Si in sfarsit ajung la destinatie. Caminul studentesc in care locuiesc, ce fata de celelalte camine vopsite si  restaurate, pare un camin parasit de ceva ani. Ba nu, mint, se vede ca e locuit, pentru ca desi arata odios din exterior, si zici ca iti cade in cap, are termopane. Ha? Ce ziceti de asta!!! 

Interiorul este frumos, dar cred ca o sa va povestesc de asta cu alta ocazie ca iar scriu romane si imi sar in cap oamenii ca postarile trebuie sa fie scurte si la obiect, iar eu le lungeeeeesc...

Gandurile unui student pierdut...

robbie williams - Let ME ENTERTAIN YOU

Am o mana in barbie si ma uit plictisita la raza de soare ce pare ca desparte sala in doua. Obscuritatea in care se afla studentii si raza de lumina (aka cunoasterea) in care se scalda proful. Dumnezeule, ce ganduri filozofice am la ora asta. Vad buzele profului cum se misca, insa urechile mele parca au un scut de protectie si nu lasa sa patrunda nici macar un sunet. Ciudat, aud cum bazaie musca in celalalt colt al incaperii, aud cum rad afara niste baieti, insa cand vine vorba de a auzi ceea ce spune efectiv proful... Parca as suferi de imunitate auditiva. Mai bine ma intorc la raza de soare. Imi aduc aminte de raza de soare ce m-a umplut de inspiratie la examenul de psihologie. Ma intorc in timp cu vreo 6 ani si ma vad intrand cu un coleg in C-uri.

Era 12 noaptea si ne rugam de portar sa ne lase sa intram pana la avizier deoarece aveam examen la psihologie si nu stiam exact unde si la ce ora este. Desi in prima faza nu am vrut sa ma prezint la examen, in ultima clipa m-am hotarat ca nu merita sa fi irosit multe ore de laborator. Am aflat ca examenul era a doua zi la ora 8 dimineata. Nici o problema. E abia 12 noaptea. 

"Mai Cata, la baza colinei este o sala de internet. Nu vrei  sa intram acolo si sa stam pana dimineata?" imi spune el poftind probabil sa se bage la un CS cu baietii de pe acolo.

Avand in vedere ca aveam prea multa energie pentru a reusi sa adorm m-am hotarat ca nu pierd nimic daca stau si eu putin pe net.

 La 4 dimineata ne-a cam pierit cheful de stat prin fata calculatoarelor si am hotarat ca mergem sa dormim. Zis si facut. Dorm 3 ore, ma trezesc, ma duc la examen, ma intorc si dorm iar.

"Dar ma trezesti dimineata! Da?" ii spun in dreptul caminului lui Marius, stiind ca singura nu ma voi trezi in veci.

"Cum sa nu!! Clar te trezesc! La 7 zici? OK! Bazeaza-te pe mine" imi spune el sigur pe el. 

Ne pupam si ma duc linistita sa dorm. Dimineata, simt pe cineva care ma zgaltaie si aud ca prin vis "Catal... exam... 8 ... nu?" Deschid un ochi si o vad pe Ana care se uita fix la mine.

"Ce vrei?"

"Nu ai examen azi?"

"Ba da, dar ma trezeste Marius la 7!" ii raspund nervoasa si ii intorc fundul.

"Cata... e 8 fara un sfert! Nu a venit nici un Marius!"

Imi ia cateva secunde sa inteleg si sa procesez informatia, iar dupa ce leg faptul ca e 8 fara un sfert cu faptul ca la 8 am examen sar din pat si de parca as fi un desen animat incep sa ma pieptan pe dinti si sa ma perii pe par in timp ce incerc sa imi trag blugii pe mine. Ana imi pune rapid o felie de paine cu unt si aproape ca mi-o arunca in timp ce ies pe usa. Cu o mana incerc sa tin felia de paine, pe umar am ghiozdanul, iar pe brat incerc sa imi pun geaca.

Cu chiu cu vai, dupa ce imi pierd felia de paine cu unt pe bancheta din spate (adica mi-a cazut si sincer, chiar daca mi se lipea burta de spate m-am hotarat ca mai bine nu ma risc!), alerg de la taxi pana la corpul C,ajung si la examen. Desigur ca sunt ultima care intra in sala si toti studentii se uita spre mine in timp ce usa scartaie ca intr-un film de groaza. Profa asteapta cu spranceana ridicata sa ma asez intr-un loc si apoi ni se adreseaza pe un ton sobru, uitandu-se fix la mine  "Acum ca s-au hotarat toti studentii sa faca liniste, sa incepem examinarea. Presupun ca toti v-ati primit cursurile si cartea din care trebuia sa invatati, deoarece subiectele sunt de acolo."

Supeer. Nici macar nu stiam ca exista vreo carte din care trebuia sa invatam, apai sa o mai si vad. Astept subiectele cumintica, incercand sa nu respir prea tare pentru a evita o mai mare atentie din parte celorlalti. Mi se pune in fata o foaie cu 9 subiecte, unul si unul mai interesant. Ce este inteligenta? Care este diferenta dintre temperament si caracter? Care sunt intrebarile pe care ar trebui sa fie puse unui elev care incepe sa aiba note mici la scoala? Si alte asemenea subiecte. Incerc din rasputeri sa imi pastrez mimica de student nepasator, dar presupun ca profa deja este constienta de cat de departe sunt de raspunsurile necesare. 

Cu foaia in fata si cu pixul in mana, tot ce imi vine in minte este un pat mare si imaginea mea tolanindu-ma in asternuturile curate ce miros a levantica. Groaznic!

Trece jumatate de ora si eu inca ma uit tamp la foaia de examen. Stiu. Nu sunt intrebari grele, insa nu imi vine nici un raspuns demn de un student cu mintea intreaga. Si deodata... Se lumineaza sala. O raza de soare apare in fata mea si este atat de stralucitoare incat nu ma mai pot concentra pe spatiul si timpul in care ma aflu. Ma uit zambind si mi se pare incredibil de spectaculoasa imaginea pe care o creeaza. O raza de soare si in rest obiecte simple, oameni simpli. Cat de murdar este aerul si cat de clar se vad particulele de praf ce danseaza linistite. Raman fixata pe raza de soare si ma pierd in ea.

In spate simt o miscare si ma trezesc la realitate. Realizez ca sunt in sala si imi intorc iar privirea spre foaia de examen. Si in locul spatiilor goale incep sa se umple randuri. "Inteligenta este capacitatea omului de a intelege si a asimila informatiile pe care le primeste din si prin mediul exterior" si alte asemenea definitii  isi fac loc  in mintea mea si incep sa vizualizez toate articolele pe care le-am citit vizavi de acest subiect.  Poate nu erau corecte, poate nu erau exacte, insa cu siguranta erau scrise intr-o maniera demna de a fi citite. Si totul datorita unei raze de soare.

Am luat 9.50.

"Va plictisesc cumva?" aud ca dintr-un alt univers si realizez ca proful se uita fix la mine. 

Shit, Shit, Shit!!!!

"Aaaaa.... nu" raspund incercand fara reusita sa zambesc si facand loc unei schimonoseli hidoase.

"Adica ati inteles ce v-am explicat pana acum... nu?" ma intreaba el zambind.

"Aaaaaa... Daaaaaaaa" si ma inrosesc pana in varful urechilor. "Am inteles tot!"

"Atunci sa continuam..." si se intoarce cu spatele la mine...
Rasuflu usurata ca am scapat, imi pun mana in barbie si ma uit la raza de soare ce desparte sala in doua. Obscuritatea in care se afla studentii si raza de lumina (aka cunoasterea) in care se scalda proful ...