Doamna\Domnisoara

Ciudat. 

Azi au venit la usa doua doamne sa imi dea o invitatie la o intalnire religioasa. Dupa ce s-au prezentat, m-au intrebat care mi-e numele. 

"Catalina" le-am raspuns zambind.

"Doamna Catalina..."

"Domnisoara..." si imediat ce aceasta "corectura" mi-a iesit printre buze, am realizat ca am trecut un prag ce nu voiam sa il trec. Daca la 20 de ani mi-ar fi spus cineva "doamna", as fi ridicat superior din sprancene si as fi spus "Exact!", insa acum imi este mai greu sa accept un statut pe care nu il am. Poate anii numerosi in care visam ca la 25 de ani sa fiu maritata isi cer ofranda si atribuirea numelui de "doamna" mi se pare exagerat, avand in vedere ca visele de la 15 ani nu mai coincid cu visele de la 27. 

Oricum, in momentul in care am inlocuit cuvantul "domnisoara" , in minte mi-a aparut o singura memorie ce imi arde retina si ma umple de groaza : profa de franceza din generala, care desi avea o varsta considerabila (sa spunem ca era la apusul vietii sau apogeul intelepciunii) ne corecta de fiecare data cand ii adresam apelativul "doamna". "Sunt domnisoara, nu doamna". Fapt ce mi se parea absurd, avand in vedere ca nu mai arata a domnisoara, sunt sigura ca nici nu mai ... mergea ca o domnisoara si la 60 de ani  nu inteleg ce ar fi atat de dureros sa iti fie adresat numele cu un "doamna" inainte. Pana la urma ar trebui ca de la o varsta sa fii doamna prin simplul fapt ca nu mai vorbesti tare. Sau ca esti retinuta si gandesti destul de mult inainte sa deschizi gura. Sau poate pentru ca nu mai stai cracanata la barul din centrul orasului.

FUCK! Oare ma indrept vertiginos spre o viata de solitudine, in care imi voi asuma rolul de "domnisoara", desi intre noi fie vorba, sunt departe de a fi una?