Cu radacinile-mi in mana, caut pamant fertil... Calatoria 2

04.08.2011

"Mergi cumva spre Oslo?" il intreb plina de speranta pe tipul din spatele meu.
"Stokholm" imi raspunde el.
Ma intorc la locul meu destul de dezamagita. Dar din spate aud o intrebare. Marius se uita la mine si parea ca vrea sa inceapa o conversatie. Ii raspund. Si apoi imi pune alta intrebare, si apoi incepe sa imi povesteasca aventurile pe care le-a avut in autobuz, fiind prima calatorie in afara fara familia lui. Fara sa imi dau seama, ajungem in Timisoara. Nu am simtit cum a mers masina, nu am mai vazut scaunele urate, nu am mai simtit caldura la fel de tare. L-am auzit pe Marius cum a povestit despre copii lui, despre sotia lui, despre patanii din copilarie. I-am mai povestit si eu cate ceva. Ne-am ras.
La un popas, inainte de a ajunge in Sebes, Marius s-a dat jos din autocar pentru a fuma o tigara. Cum statea el de vorba linistit, a vrut sa isi verifice telefonul, insa nu l-a gasit. Linistit, a urcat in autobuz si s-a indreptat spre locurile din spate, unde era sigur ca i-a scapat din buzunar. Insa surpriza, cand a ajuns acolo, telefonul era de negasit. Panicat, s-a dus la soferul care dormise in spatele lui, pe scaunele din spate, si l-a intrebat de telefon. Acesta a ridicat din umeri si i-a dat telefonul personal "Incearca sa vezi daca iti raspunde cineva. Eu ma duc pana la toaleta ca nu mai pot!". Marius, stiind ca e telefonul soferului, l-a urmat indeaproape formand in acelasi timp numarul lui de telefon. Soferul mergea grabit si Marius dupa el. Se uita la telefon pentru a vedea daca s-a format si deodata, de langa el se aude soneria telefonului pierdut. Soferul se opreste in loc. Marius se uita la sofer. Soferul se uita spre buzunarul pantalonilor lui, Marius la fel. Soferul scoate telefonul din buzunar si ii spune lui Marius ca l-a luat din greseala de pe jos, dupa ce l-a confundat cu telefonul lui. Marius, stupefiat ia telefonul si nu stie ce sa faca. Macar si-a recuperat telefonul, nu?
Vlad, saracutul, nu a fost asa de norocos. In Sebes (exact la popasul la care m-am urcat eu in autobuz), un nene l-a rugat sa ii arate 50 de euro ("ca nu stiu cum arata"), iar Vlad, baiat bun, a scos banii sa ii arate. Tipul a bagat mana in portofel si i-a sparlit banii. Ca sa vedeti de ce sunt in stare romanii!!
Si totusi, in Timisoara, a trebuit sa ne restrangem pe cateva locuri. Din fericire, am reusit sa ma asez in spatele autocarului, pe ultimele scaune. A fost genial!!
 Trebuia sa primim din partea casei cafea, iar Marius tot drumul a apasat pe butonul rosu zicand destul de tare "Cafeaaaa!". Apoi mai statea putin, iar apasa pe butonul rosu "Cafeaaaa!". Apoi ne mai uitam la Vlad si il mai intrebam daca are sa ne arate vreo hartie de 50 de euro, ca nu stim cum arata. Pe mine nu ma auzea. Din fericire!!! Apoi mai venea soferul cu pricina si Marius incepa sa il strige usor, ca intr-un cantec "Hotuleee". Nu stiu daca soferul rosea de la caldura sau de rusine. Nici nu cred ca o sa aflu vreodata.
Fara sa ne dam seama, s-a facut indeajuns de tarziu. Am adormit rapid, dupa ce Marius mi-a cedat locul de la geam. Multumesc!!

Din pacate sau din fericire, nu am trecut prin oras, si tot ce am putut sa vad au fost copacii ( Dragi mei colegi, imi puteti spune ce specimene sunt? :D :)) )