Am stat aseara cu fetele pana tarziu. Nu ar fi trebuit, dar m-am gandit ca 2 zile o sa tot dorm pe autobuz. Cine si-ar fi inchipui ca o sa ajung cu autobuzul in Norvegia?
Nu am prea reusit sa ma odihnesc aseara. M-am tot trezit sa imi verific telefonul. Ba cat e ceasul, ba daca m-a cautat cineva. Poate reusesc sa gasesc un motiv pentru care sa termin calatoria inainte de a o incepe. Stiu ca am zis la toata lumea, dar nu prea cred ca intelege nimeni. MI-E FRICA! Daca ar veni cineva sa imi spuna ceva care m-ar face sa nu mai plec, as urla la el o ora, doar de vazul lumii, ca apoi sa-l pup si sa-l imbratisez cat pot de strans. Dar acum e prea tarziu.
M-a trezit tata de dimineata si am inceput sa imi arunc chestii prin geamantan. E imens. Daca ma strofoc un pic, pot calatori direct in el. Reusim sa il inchidem cu greu, dupa ce si eu si mama ne asezam pe el, iar tata trage cu toata puterea de fermoar. Il ridic cu greu si refuz sa ma gandesc la ce voi face cand voi fi singura.
Suntem in taxi, iar eu ma uit la toate cladirile pe langa care trecem. O dau in dramatisme, dar chiar zici ca ma duc la taiere. Daca mi se intampla ceva si nu imi mai aduc aminte cum arata casa mea?
Tocmai s-au inchis usile dubitei. Ma uit la tata care imi face semne cu mana si fara sa imi dau seama lacrimile incep sa imi curga pe obraji. Scancesc ca un caine ranit, ii zambesc si imi intorc privirea. Nu as vrea sa isi aduca aminte de mine plangand toata. Drumul va fi lung si ma intreb ce o sa fac atatea zile.
Imi spusese tata ca o sa ma sui in autobuz la Sibiu si ma bucur ca scap de inghesuiala din masina. Cand ma urc in autobuz aflu ca trebuie sa il schimb in Sebes. Nu conteaza. Macar m-au ajutat cu bagajul.
Ma urc in ceea ce pare a fi autobuzul meu pana in Oslo. De la aerul conditionat din primul autocar, de la mirosul de parfum, de la curatenia de pe scaune, intru intr-un autocar ce seamana extrem de mult cu cel de Targoviste. Soferul imi spune ca locul meu este in spatele autobuzului si ma indrept tematoare acolo. 2 baieti se afla pe ultimele locuri, iar locul meu este langa o doamna. Avand in vedere ca autobuzul nu este ocupat in intregime, ma decid sa ma asez pe locurile libere.
Dupa drumul lung pe care l-am avut pana in Sibiu, neputand comunica cu nimeni timp de 6 ore, mi se urca un pitic in cap si ma intorc la persoana din spatele meu. „Mergi cumva spre Oslo?” il intreb pe tip plina de speranta. Va continua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu