Cu radacinile-mi in mana, caut pamant fertil... Calatoria 3

05.08.2011

Ma misc usor si realizez ca nu sunt in patul meu. Incerc sa imi intind picioarele, insa nemilosul scaun din fata este mult prea apropiat si reusesc decat sa imi lovesc genunchii. As vrea sa ma intorc, insa mi-e frica sa imi parasesc pozitia care m-a purtat pe meleagurile viselor. Nu am avut nici un vis, dar suna atat de poetic fraza de mai sus. Imi fac curaj si ma intorc. Mare greseala. Sunt toata transpirata, de parca in loc sa dorm as fi alergat toata noaptea. E foarte cald. Mai ales aici in spate unde zici ca autobuzul are reactoare, nu motor.   Din fericire ma trezesc la timp pentru popas. A trecut o zi de cand nu m-am spalat pe dinti sau pe corp si ma simt groaznic. Nu este cea mai buna dimineata. Cobor din autobuz si ma indrept spre baie. Ca intotdeauna este plin, asa ca trebuie sa astept putin afara. Oare unde suntem? Baietii sunt afara si fumeaza o tigara. Nu sunt la fel de veseli ca ieri, insa cu siguranta e de vina dimineata. Mai incerc o data la baie si descopar o tanti cu pasta de dinti. Fara sa stau pe ganduri ma indrept spre ea si o intreb cat pot de politicos (cum ar zice Elena "cu ochi de caprioara") daca nu imi poate da niste pasta de dinti. Alerg dupa periuta (am avut noroc sa-mi pun periuta in ghiozdan, CELE 2 PASTE DE DINTI PE CARE LE AM sunt in bagajul mare pe care nu il pot deschide!!) si ma comport ca dupa rascoala, spal dintii de vreo 10 ori!! 

Ies afara si observ soferii care ne ofera foarte amiabili cate o cafea. Ma uit la Marius amuzata si il intreb daca acum e fericit. "Nu chiar" imi raspunde si apoi incepem sa radem. In pliant ni se ofera cafea pe toata durata calatoriei, in realitate se ofera cafea in dimineata asta si doar 1 cafea. Nu conteaza. 

Incepem iar calatoria. Se vede ca suntem obositi, deoarece nu cred ca exista cineva care a avut parte de un somn odihnitor (desi ca timp, eu am bifat 8 ore in cap). Tragem un pic de conversatii, radem mai fortat, dar inca nu am scapat de sentimentul ca suntem intr-o excursie prin Europa. Uneori ma mai opresc din vorbit si ma uit pe geam. Incerc sa scap de gandurile negre pe care le am. Nu vreau sa constientizez ca am parasit tara, ca ma asteapta un drum lung cu un bagaj mare, ca o sa ajung intr-o tara in care nu o sa stiu limba si in care nu o sa mai pot suna pe cineva pentru a cere o mana de ajutor. Imaginile ce se perinda prin geam nu aduc a alta tara, aduc a Romania mai verde. 

Marius ma bate pe umar si incepe sa imi povesteasca alta patanie de'a lui. Daca ar stii ce bine imi face dezinvoltura cu care trateaza calatoria. Panica din microbuzul de Targoviste-Sebes s-a evaporat instant dupa ce l-am cunoscut. 

Memorez tarile prin care am trecut : Ucraina, Slovacia, Cehia.. si acum Germania. Eu, care nu am iesit niciodata din tara am deja in palmares 4 tari. OK, nu am vizitat nici o tara, dar am trecut prin ele! Ar trebui sa conteze si asta :P

Si uite ca am ajuns si in Germania. Oprim in port si asteptam feribotul. Prima calatorie cu feribotul!!

Cu radacinile-mi in mana, caut pamant fertil... Calatoria 2

04.08.2011

"Mergi cumva spre Oslo?" il intreb plina de speranta pe tipul din spatele meu.
"Stokholm" imi raspunde el.
Ma intorc la locul meu destul de dezamagita. Dar din spate aud o intrebare. Marius se uita la mine si parea ca vrea sa inceapa o conversatie. Ii raspund. Si apoi imi pune alta intrebare, si apoi incepe sa imi povesteasca aventurile pe care le-a avut in autobuz, fiind prima calatorie in afara fara familia lui. Fara sa imi dau seama, ajungem in Timisoara. Nu am simtit cum a mers masina, nu am mai vazut scaunele urate, nu am mai simtit caldura la fel de tare. L-am auzit pe Marius cum a povestit despre copii lui, despre sotia lui, despre patanii din copilarie. I-am mai povestit si eu cate ceva. Ne-am ras.
La un popas, inainte de a ajunge in Sebes, Marius s-a dat jos din autocar pentru a fuma o tigara. Cum statea el de vorba linistit, a vrut sa isi verifice telefonul, insa nu l-a gasit. Linistit, a urcat in autobuz si s-a indreptat spre locurile din spate, unde era sigur ca i-a scapat din buzunar. Insa surpriza, cand a ajuns acolo, telefonul era de negasit. Panicat, s-a dus la soferul care dormise in spatele lui, pe scaunele din spate, si l-a intrebat de telefon. Acesta a ridicat din umeri si i-a dat telefonul personal "Incearca sa vezi daca iti raspunde cineva. Eu ma duc pana la toaleta ca nu mai pot!". Marius, stiind ca e telefonul soferului, l-a urmat indeaproape formand in acelasi timp numarul lui de telefon. Soferul mergea grabit si Marius dupa el. Se uita la telefon pentru a vedea daca s-a format si deodata, de langa el se aude soneria telefonului pierdut. Soferul se opreste in loc. Marius se uita la sofer. Soferul se uita spre buzunarul pantalonilor lui, Marius la fel. Soferul scoate telefonul din buzunar si ii spune lui Marius ca l-a luat din greseala de pe jos, dupa ce l-a confundat cu telefonul lui. Marius, stupefiat ia telefonul si nu stie ce sa faca. Macar si-a recuperat telefonul, nu?
Vlad, saracutul, nu a fost asa de norocos. In Sebes (exact la popasul la care m-am urcat eu in autobuz), un nene l-a rugat sa ii arate 50 de euro ("ca nu stiu cum arata"), iar Vlad, baiat bun, a scos banii sa ii arate. Tipul a bagat mana in portofel si i-a sparlit banii. Ca sa vedeti de ce sunt in stare romanii!!
Si totusi, in Timisoara, a trebuit sa ne restrangem pe cateva locuri. Din fericire, am reusit sa ma asez in spatele autocarului, pe ultimele scaune. A fost genial!!
 Trebuia sa primim din partea casei cafea, iar Marius tot drumul a apasat pe butonul rosu zicand destul de tare "Cafeaaaa!". Apoi mai statea putin, iar apasa pe butonul rosu "Cafeaaaa!". Apoi ne mai uitam la Vlad si il mai intrebam daca are sa ne arate vreo hartie de 50 de euro, ca nu stim cum arata. Pe mine nu ma auzea. Din fericire!!! Apoi mai venea soferul cu pricina si Marius incepa sa il strige usor, ca intr-un cantec "Hotuleee". Nu stiu daca soferul rosea de la caldura sau de rusine. Nici nu cred ca o sa aflu vreodata.
Fara sa ne dam seama, s-a facut indeajuns de tarziu. Am adormit rapid, dupa ce Marius mi-a cedat locul de la geam. Multumesc!!

Din pacate sau din fericire, nu am trecut prin oras, si tot ce am putut sa vad au fost copacii ( Dragi mei colegi, imi puteti spune ce specimene sunt? :D :)) )

Cu radacinile-mi in mana, caut pamant fertil... Calatoria

04.06.2011

Am stat aseara cu fetele pana tarziu. Nu ar fi trebuit, dar m-am gandit ca 2 zile o sa tot dorm pe autobuz. Cine si-ar fi inchipui ca o sa ajung cu autobuzul in Norvegia?

Nu am prea reusit sa ma odihnesc aseara. M-am tot trezit sa imi verific telefonul. Ba cat e ceasul, ba daca m-a cautat cineva. Poate reusesc sa gasesc un motiv pentru care sa termin calatoria inainte de a o incepe. Stiu ca am zis la toata lumea, dar nu prea cred ca intelege nimeni. MI-E FRICA! Daca ar veni cineva sa imi spuna ceva care m-ar face sa nu mai plec, as urla la el o ora, doar de vazul lumii, ca apoi sa-l pup si sa-l imbratisez cat pot de strans. Dar acum e prea tarziu.

 M-a trezit tata de dimineata si am inceput sa imi arunc chestii prin geamantan. E imens. Daca ma strofoc un pic, pot calatori direct in el. Reusim sa il inchidem cu greu, dupa ce si eu si mama ne asezam pe el, iar tata trage cu toata puterea de fermoar. Il ridic cu greu si refuz sa ma gandesc la ce voi face cand voi fi singura.

Suntem in taxi, iar eu ma uit la toate cladirile pe langa care trecem. O dau in dramatisme, dar chiar zici ca ma duc la taiere. Daca mi se intampla ceva si nu imi mai aduc aminte cum arata casa mea?

Tocmai s-au inchis usile dubitei. Ma uit la tata care imi face semne cu mana si fara sa imi dau seama lacrimile incep sa imi curga pe obraji. Scancesc ca un caine ranit, ii zambesc si imi intorc privirea. Nu as vrea sa isi aduca aminte de mine plangand toata. Drumul va fi lung si ma intreb ce o sa fac atatea zile.

Imi spusese tata ca o sa ma sui in autobuz la Sibiu si ma bucur ca scap de inghesuiala din masina. Cand ma urc in autobuz aflu ca trebuie sa il schimb in Sebes. Nu conteaza. Macar m-au ajutat cu bagajul.

Ma urc in ceea ce pare a fi autobuzul meu pana in Oslo. De la aerul conditionat din primul autocar, de la mirosul de parfum, de la curatenia de pe scaune, intru intr-un autocar ce seamana extrem de mult cu cel de Targoviste. Soferul imi spune ca locul meu este in spatele autobuzului si ma indrept tematoare acolo. 2 baieti se afla pe ultimele locuri, iar locul meu este langa o doamna. Avand in vedere ca autobuzul nu este ocupat in intregime, ma decid sa ma asez pe locurile libere.

Dupa drumul lung pe care l-am avut pana in Sibiu, neputand comunica cu nimeni timp de 6 ore, mi se urca un pitic in cap si ma intorc la persoana din spatele meu. „Mergi cumva spre Oslo?” il intreb pe tip plina de speranta. 

Va continua...

Cu radacinile-mi in mana, caut pamant fertil... 1. Plecare!

Queen - I want to break free!

Ma uit la verdele crud al copacilor pe langa care trece autobuzul. Iar mi se umplu ochii de lacrimi si razand plang. Cat de idioata trebuie sa fiu pentru cei din jurul meu. "Fato, nu esti nici prima, nici ultima care pleaca din tara!"  Da, nu sunt, dar e prima oara cand plec eu din tara! La naiba, daca mi-as fi luat servetele. Dar cine se astepta sa bocesc? Astea nu sunt lacrimi de tristete. Sunt lacrimi de fericire, amestecate cu lacrimi de teama si lacrimi  de dor, lacrimi de ce o sa imi lipseasca (chiar si pentru 4 luni de zile, pentru cei ce cobesc!) si lacrimi pentru toti cei cu care o sa mai vb pe mess si atat! 

Sunt aceleasi lacrimi pe care le-am avut in anul 1, cand ma uitam spre Andreea prin geamul autobuzului. Totul a fost un ras si promisiuni de revederi din 2 in 2 saptamani, vizite in Brasov; totul a fost ok, pana am ajuns in cadrul geamului. Cand a ridicat mana sa imi ureze ramas bun, a oprit-o in aer si a inceput sa planga in hohote. S-a rupt ceva in mine, am dus mana la geam si mangaind geamul am inceput sa plang la randul meu. Vazandu-mi fata si realizand ca probabil exageram, Andreea a inceput sa rada printre lacrimi. Si eu. Plangeam razand. Sau radeam plangand. 

Aceleasi emotii le traiesc si acum, numai ca mult mai intens. Nu o sa ma mai duc la Monica, intr-un loc in care toata lumea vorbeste romana, nu o sa mai stiu din amintiri locuri in care am fost cu ai mei. Nu o sa il mai sun pe unchiu' sa il intreb unde este strada pe care locuiesc, in timp ce eu sunt la 10 m de locul in care ar fi trebuit sa cotesc. Nu o sa ma mai ia sor'mea de mana pentru a ma duce in sala de clasa si a urla "Hei, ea e Cata!!!", lasandu-ma sa luminez sala cu roseata mea. Nu o sa mai vorbesc cu orele la telefon, sunandu-mi Bibiancele, Anele, Oanele si toti prietenii pana ce ajung acasa.

Iar mi se umplu ochii de lacrimi. Idioata ce sunt! O vad pe Oana in statie si ma inmoi toata! Am un gol mare in stomac. Mai mare ca niciodata! Iti multumesc! Va multumesc!

Probabil urmatoarea postare (daca nu cumva ma hotaresc sa va scriu si maine) va fi scrisa din alta locatie si va avea ca subiect Stavanger. Sa speram ca vor fi si poze. Urati-mi noroc si un drum bun pentru ca Joi incepe aventura!