Povestea noastra...

Eram haioasa cand m-ai cunoscut, si m-am schimbat un pic de atunci, nu? Acum fac doar haz de necaz si rad!, dar parca nu e rasul meu. Eee... tu stii ca nu e rasul meu, dar ceilalti nu se pot opri din ascultat si se zbat ca niste pesti pe uscat pentru ca sunt demna de stand-up! Se mai intampla sa ramana unul uimit de sinceritatea pe care o afisez cand vine vorba de tine.. De tine si de mine! Adica, tu nu ai ramane uimit daca ai vedea ca nu mi-e frica sa rad de "eficienta "de care dadeai dovada in situatii neasteptate (ai fost si tu virgin odata...)? Sau daca as subtiliza foarte putin partea in care naivitatea mea depasea orice limite, si chiar credeam ca tipa din telefon este "o colega" de departe. "Colega" de departe cu care nu ai fost la aceiasi scoala/liceu/facultate, nici macar la vreun loc de munca, dar este "colega" ta si mi-a luat locul cat ai zice "pa". Sau nu, nu MI-a luat locul, pentru ca nu a fost niciodata locul MEU, scuza-ma mai gresesc si eu, e omenesc! Sau sa ne mai aducem aminte de clipele de romantism etern in care nu stiai exact cat de zi/noapte este afara si te tineam de tricou ca sa nu cumva sa "uzi peluza" altui cort?
Dar tu probabil nu o sa stii niciodata cat de amuzanta sunt acum, nu mai faci parte din persoanele cu care port conversatii, indiferent de natura lor! Si nici nu mai este interesanta versiunea ta a povestii. Atat va ramane din noi doi : versiunea mea. De ce? Pentru ca eu am curajul sa vorbesc despre ea si despre tine, despre iarba verde din spatele caminului si camera murdara dintr-un "loc de vis", banca ascunsa din parcul central si biroul al carui scaun era mult prea incomod, inima din bambus de langa bricheta gravata, baia stramta si plapuma de pe covor... si de cat de mica era! Povestea noastra, draga, nu te enerva!