Mama... in sfârșit!!

18.10.2017
2:15 Am telefonul la mine, deoarece asistenta a spus ca il pot lua in eventualitatea in care doctorul e de acord cu mine. Da, este momentul sa imi sun soțul. Incontrolabil mâna imi tremură. Ba nu, tremur toata. Operatie. Prima operație din viața mea. Suna o dată. Cum o sa ma descurc cu operatia? Tăiată si cu dureri? Suna a doua oară. Cum o sa ma aplec sa imi iau băiatul in brațe? Suna a treia oară. Si cu laptele? Dacă nu o sa am lapte? Ce o sa fac? Suna a patra oară. Alex? Simt cum incep sa se adune lacrimi in ochi. De când sunt gravidă am plâns ca un prunc. Aparent continui șirul. Mai formez o data numarul. Ma operează. Da, tremur toată. "Alo?!" In sfârșit!! Iubitul meu, hai. "Ce? Unde?" Hai la spital e momentul. Nu reușesc sa ii spun ca imi vor face cezariana.
2:35 Sunt întinsă pe spate. Imi clantane dinții in gură. Ce e drept nu-mi mai simt picioarele. Ba da, stai. Le simt, dar parcă sunt ale altcuiva. Alex a sunat mai devreme si a vorbit cu asistenta. Le spun ca vreau sa il pup. Știu ca nu vrea sa participe la naștere, dar vreau sa il pup. E barca mea de salvare. Simt ca nu o sa mai tremur atât dacă o sa ma pupe. "Ce, tatăl nu participa?" Nu. Dar lasati-l sa ma pupe. Va rog. Dupa ce termină tot de pregatit, intorc capul si il văd. Cred ca imi citește panica din ochi, deoarece se apropie de mine. "Doamnă, nu țineți capul așa. O sa va doară capul dupa operație." Da, parcă imi aduc aminte ceva de la curs. Dar trebuia sa il văd pe Alex. Trebuia! Se apropie de mine si ii simt mainile pe cap. Ma mângâie pe cap. E aici sa stea. Si sa ma mângâie pe cap. As vrea sa plâng de frică și sa ii spun ca il iubesc. Ca mâinile lui ma fac sa uit ca sunt aici pe masa de operație. Cumva se estompeaza glasurile din jur si toate simțurile imi sunt ancorate la tample, catre degetele lui Alex. Te iubesc!
2:58 "Puteti veni aici" ii spune asistenta lui Alex. El se ridica si mie imi sta inima. Ar trebui sa aud ceva, nu? Si se aude. Un carait micut, apoi un urlet de-a dreptul. Clar si raspicat, Andrei ne anunță ca a sosit. ANDREI, BINE AI VENIT IN VIAȚA NOASTRĂ!! Imi vine sa urlu ca nu il pot vedea. Ca nu il pot tine in brate. Sunt pe masa asta nenorocită si nu imi pot vedea băiatul. Te iubeste mama, Andrei. Si desi ma tin tare sa nu plang, deodată asistenta mi-l așează pe obraz. "Hai sa o salutăm si pe mama!". Incredibil ce micuț e. Caldura pe care o emană isi lasă o amprenta pe obrazul meu. Ce frumos ești. Ești atât de minunat. Doamne, e al meu? Parcă il am de o vesnicie pe obraz, si totuși parca il am de 2 secunde. "Gata, trebuie sa plecăm. Tăticule, hai si tu". Si rămân iar pe masa de operatie. Cu un soț si un bebeluș nou născut la un etaj mai sus. Îmi clantane dinții in gură si imi curg lacrimile pe obraji. Cineva a schimbat poziția lampii de sus si acum pot vedea ce se întâmplă in zona burticii. Credeam ca Anatomia lui Grey e departe de adevăr, dar observ ca nu. Parca văd matele si mâinile doctorilor cum se mișcă. Sunt fascinată.
4:23 Am ajuns la terapie intensivă. Încă nu imi simt picioarele. Nu trebuie sa imi mișc capul decât stanga dreapta, nu sus jos. Sa țin minte. Nu vreau sa ies cu o cefalee acuta din spital. Vad o asistentă cu piscotul pe care l-am avut pe obraz mai devreme. Mi-l aduce si mi-l pune la piept. Doamne ce mic este! Ce firav! Ce impaturit. Asistenta imi scoate sânul din cămașă si încearcă sa introducă sfarcul in gurita lui Andrei. Serios? Așa se pune la piept? Eu nu ma pot misca deloc. Am patul aproape drept. Ar trebui ca Andrei sa prindă instinctiv din sfarc si sa suga? Nu o face. Totul dureaza 20 de secunde maxim. "Nu suge" spune asistenta, de parcă nu as fi observat. Serios? Asta e tentativa de a-l pune la piept dupa naștere? Lamentabil! Mi-l mai pune pe o dată pe obraz. Andrei? Mami o sa se facă bine si o sa te țină in brațe si o sa te alinte, si o sa iti cânte si o sa iti bage sfarcul ăla in gură, si o sa te alapteze si o sa îți ofere dragoste necondiționată cat timp va trai!!