Joacă de copii

Astăzi este o nouă zi în care nu am schiat. Nu am înnotat. Nu am făcut hore. Nu ne-am plimbat cu bicicleta. Nu am făcut un om de zăpadă. Nu am făcut nicio activitate demnă de menționat. Exceptând faptul că am râs. Am râs în timp ce așteptam să mă găsești.  Nu te-ai gândit că m-am ascuns în pătură. M-am așezat într-o poziție ciudată și am așteptat. 

"Amalia? Unde este mami? Oare este aici?" Imiți cuvintele pe care le spun când este randul meu sa te găsesc, în timp ce deschizi ușa de la dulap. "Nu ești aici. Oare unde ești mami?" spui in timp ce cred că bagi capul în cameră. Te apropii tiptil de marginea dinspre perete a patului, unde știi că mă mai ascund uneori. Îți simt greutatea mâinii care apasă pe saltea și dacă aș întinde piciorul sunt sigură că te-aș atinge.

"Aha!" Strigi fiind sigur că m-ai găsit. Dar nu sunt acolo puiul mamii. Aud și niște lăbuțe care calcă rapid parchetul, Amalia ce se apropie mai repede decât ieri. "Mami nu este aici, Amalia! Dar poate este la baie". Te grăbești spre baie și aud pașii care calcă repede pe parchet. Amalia s-a oprit probabil în dreptul ușii și te urmărește. 

"Maaaami! Unde ești?" Incepi sa strigi in timp ce îndrepți spre bucătărie. "Maaaaaamiiiiii". Ridic capul din pătura și o observ pe Amalia care se luminează văzându-mă. Ador acest zambet atât de gingaș. Duc degetele la buze și îi spun un ușor shhh. Mă dau jos din pat și mă bucur că am șosete pentru că nu fac un zgomot foarte tare pe parchet. Mă așez la marginea patului și Amalia se îndreaptă foarte fericita spre mine.

Probabil că și Andrei o vede și realizează că se întâmplă ceva și vine alergând. 

Mă găsește într-un final la margine. Întâi este uimit, apoi îmi spune plin de mândrie râzând "Te-am găsit mama! Dar nu ai fost aici prima dată!". Râd și eu pentru că amândoi sunteți adorabili!

O iau pe Amalia in brațe și încep să număr : 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10 cine nu e gata, îl iau cu lopata!

Povestea noastră - ne-am cunoscut!

 Cândva între Crăciun și revelion 2013 

A venit în vizită Meca, după o perioadă în care nu ne-am mai văzut de mult și ca niciodată a propus sa ne vedem și cu gașca de la Ina, întru-un pub din Brașov care se numea Ștube. Acum se numește "after Ștube", deoarece Pandemia ne-a luat prin surprindere pe toți și deși părea că pubul o sa trăiască... Ei bine, nu a mai trăit mult. Să sperăm că after Ștube o să aibă viață mult mai lunga. 

Eram cu Anca, deaorece in perioada aceea petreceam foarte mult timp împreună în apartamentul pe care îl împărțeam cu Joha. Am ajuns la Ștube, unde am urcat la etaj și surpriză mare, acolo erau Adina și Meca alaturi de vreo 10 alți tipi. Da. TIPI! Sincer, am avut un mic gând întunecat care îmi spunea ce naibii căutăm noi aici și de ce nu ne-am putut întâlni în orice alt loc. L-am îndesat în colțul minții și mi-am spus că nu ar trebui să judec oamenii dintr-o privire. Oricum voiam să cunosc oameni noi. Indiferent de genul lor. Și în plus, Meca ne-a povestit de gașca lor de la Ina și cât de fain se distrează, acum aveam ocazia sa verificăm dacă este adevărat. 

Era o masă mare cu doua bănci din lemn pe de o parte și alta ei. Adina și Alex(Meca) stăteau într-un capăt în care ne-am așezat și noi, dar pe partea opusă sa ne putem vedea în ochi. Cumva in vizor mi-au apărut și ceilalți, dar mi-a atras atenția în mod special un tip încadrat de alți doi. Era mai mic de înălțime și părea că e cu bodyguarzii. Desigur că am făcut cunoștință, dar numele s-a evaporat la fel de repede cum au apărut. Da mi love, despre tine este vorba!

Pe măsură ce orele treceau înclinam sa ii dau dreptate lui Meca, oamenii ăștia sunt chiar amuzanți, foarte gălăgioși, dar amuzanți. Tu erai cel mai tăcut dintre toți și cumva mă intriga faptul că nu încerci să descoperi specimenele care au apărut la masa voastră (Da, despre mine și Anca vorbesc!). Desigur că pe lângă tine, Robert a avut de asemenea un loc fruntaș în lista mea. Om hotărât să flirteze, dar prea fățiș pentru gustul meu. Se tot holba la sânii mei și îi lăuda. Not my type, dar foarte amuzant. Cumva îmi aduce aminte de Adrian de la muncă. Omul înjură ca un birjar, este foarte direct și pare nepăsător, dar are un suflet de milioane. Aveam să aflu că și Robert este din același strat. Dar până atunci mă amuza. Deodată se ridică și spune către lume "râdem, glumim, dar mă duc la nevasta și copilul meu nenascut!". 

Mi-a căzut falca! Ca în desenele animate cred. Era pe masă și incercam sa o ridic. Omul asta care flirta atât de fățiș avea nevastă și copil. Și o striga in gura mare! Wow! Ăștia de la Ina chiar sunt ciudați! 

Mi-am reîntors privirea către tine, care părea că ești total dezinteresat de ce este în jur și care îmi aruncai ocazional cate un ochi. Mă trezesc vorbind "Tu sigur ești șeful". Liniște la masă. "Nu ai cum sa nu fi șeful! La cât ești de tăcut ii analizezi pe toți și îți spui la fiecare replică proastă: 5% s-au dus de la tine, i-auzi 5% și de la tine." Ți-am adus un zambet pe buze și veselia întregii mese. De fapt "Șefu" era lângă tine, un mai om înalt decât majoritatea de la masă, care din momentul acela nu spunea decât "Voi va potriviți. Voi ar trebui sa va cuplați. Ar trebui să fiți împreună!". Simțea el ceva. 

O zi frumoasă

 Ieri a fost o zi frumoasă. O zi plină in care am râs mult și am plâns de fericire. Am văzut oameni, am vorbit. Dar cel mai important : am petrecut ziua alături de voi!

Ne-am început ziua cu clătite făcute în mare parte de Andrei. Nu-mi vine să cred că deja sparge singur ouăle pentru mic dejun. Și reușește să facă acest lucru fără a-i rămâne coaja pe langa albuș. Apoi ne-am dus la canapea cu toții și surpriză: Amalia s-a urcat singura pe marginea ei. Câtă încredere și mândrie a arătat în acel prim zambet după ce a realizat că este la înălțime! Un an și 9 zile și a mai făcut un lucru pentru prima dată!

Au început amândoi un suie/coboară de pe marginea canapelei cu mult râs și multă ghidușie încât uitându-mă la ei am simțit un fior de recunoștință care s-a transformat într-o cascadă de recunoștință. Am inceput sa lăcrimez de fericire și i-am luat în brațe spunându-le pentru a mia oară cât de mult îi iubesc și cât de mândră sunt de ei. 

Așa ne-a și găsit Alex. Îmi pare rău că nu a văzut momentul de la început. Am reușit să captez ceva din aventura noastră la canapea, dar esența acesteia era atât de vie in timp ce se petrecea încât cred că l-ar fi umplut de energie. Data viitoare.